Posts tagged: SENKAKU

CONFLICTUL chino-nipon

POSTUL DE TELEVIZIUNE NTD – care emite din Statele Unite ale Americii – a informat că: Guvernul japonez a intensificat supravegherea în jurul lanțului de insule în litigiu, din Marea Chinei de Est. Anterior, a cerut ca șase nave de patrulare chineze să părăsească zona din jurul insulelor Diaoyu/Senkaku, Japonia susținând că sunt ale sale.

Atât Japonia, cât și regimul chinez trimit mesaje puternice celeilalte părţi, avertizând că revendicarea insulelor ar putea duce la un conflict mai grav.

Comentatorul politic Wu Fan spune că liderii de la Beijing trebuie să ia în considerare mai mulți factori. Partidul Comunist se confruntă cu o tranziție de putere, turbulentă, spre finele acestui an, și cu o mulțime de probleme acasă. Intrarea într-un conflict total cu Japonia ar complica și mai mult problemele regimului communist.

Wu Fan: “A lupta sau nu? Dacă se menţine status quo-ul, regimul chinez ar trebui să-și consume energia pentru a proteja interesul său pentru insulele Diaoyu. Chiar acum sunt luate în calcul aceste opțiuni. În cazul în care se angajează în război și câştigă, asta e bine … dar ce se întâmplă dacă nu câștigă? Chiar acum este o etapă critică, ca să ia în considerare următorul pas. “

Regimul chinez a avertizat Japonia că decizia sa de a cumpăra insulele Diaoyu-ar afecta comerțul dintre cele două țări. Asistentul universitar Frank Xie Tian, de la Universitatea din Carolina de Sud Aiken consideră că Partidul Comunist doreşte să evite orice deteriorare a economiei.

Asistentul universitar Frank Tian Xie:“China, în afară de economie, are probleme politice. În cazul în care conflictul are un impact asupra economiei japoneze, acesta ar ralia țara să stea în spatele guvernului nipon, pentru a încerca să depășească problema. În cazul în care ar afecta economia Chinei, acesta ar alimenta furia publică împotriva regimului. Deci, guvernul chinez are de fapt atât îngrijorări politice, cât şi economice “

C.

Disputa privind insulele menţionate a reaprins naționalismul în China, cu proteste anti-japoneze în întreaga ţară. Regimul chinez a răspuns cu prudență la aceste proteste, temându-se că demonstrațiile mari s-ar putea întoarce contra conducătorilor țării.

Beijingul utilizează “diplomaţia cecurilor”

renminbi-and-dollar

Michael Richardson, cercetător principal la Institutul de Studii din Asia de Sud-Est, cu sediul în Singapore, a publicat unele considerente privind stadiul actual şi perspectivele relaţiilor chino-filipineze.

Oficial, poziţia autorităţilor chineze este aceea de susţinere a îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara cu economia nr.2, în lume – după aceea a Statelor Unite – şi statul vecin, evident mai mic teritorial şi cu o economie mai slabă.

Conform agenţiei de presă Xinhua, la consolidarea relaţiei bilaterale ar trebui să contribuie nu doar determinarea de a avea legături comerciale puternice, ci şi un angajament, fără echivoc, pentru o soluţionare corectă a litigiilor privind traseul liniei de demarcaţie, în Marea Chinei de Sud, unde au pretenţii nerezolvate Filipine, Vietnam, Malaezia, Brunei şi evident China.

Ei bine, Beijingul afirmă că suveranitatea sa, asupra insulelor aflate în dispută, în arealul menţionat, se bazează pe fapte istorice de netăgăduit.

De altfel, la 29 august, în timp ce premierul desemnat al Japoniei, Yoshihiko Noda aştepta confirmarea sa, de către parlamentul nipon, agenţia Xinhua a publicat condiţiile Chinei pentru relaţii mai bune cu Tokyo.

Printre acestea se numără şi aceea ca Japonia să respecte interesele de bază ale guvernului chinez, în Marea Chinei de Est, unde Beijingul pretinde a fi proprietarul de drept al insulelor Senkaku, momentan administrate de către Japonia, care le-a denumit Diaoyu.

Apoi urmează o mostră de diplomaţie chineză. China ar fi gata să rezolve divergenţele şi să exploateze, în comun, cu partea niponă, petrolul, gazele naturale, alte resurse existente în apele maritime din jurul insulelor, “cu condiţia ca Tokyo să recunoască suveranitatea completă asupra arhipelagului.”

Cercetătorul Michael Richardson observă, cu ironie:”Desigur, proclamarea drepturilor teritoriale şi aplicarea acestora sunt două lucruri diferite.”

De pildă, noul premier nipon, Yoshihiko Noda este decis să consolideze alianţa ţării sale cu Statele Unite, ca o contrapondere la ascensiunea Chinei.

Într-un articol pe care l-a scris Noda, într-o revistă niponă, în luna august a.c., el a apreciat că noua politică externă a Chinei, bazată pe capacităţile sale militare, demonstrate recent şi în Marea Chinei de Sud, şi în alte arealuri, generează temeri că această ţară va perturba ordinea existentă acum în regiune.

O opţiune similară are şi administraţia preşedintelui filipinez Aquino. Cu particularitatea că acesta a revenit recent de la Beijing, cu promisiunea unui sprijin economic chinez, concretizat în investiţii menite a crea noi locuri de muncă în Filipine, unde cota şomajului a atins un nivel critic.

Rămâne de văzut dacă guvernul chinez nu va reacţiona dur atunci când executivul de la Manila va invita companii locale şi străine – specializate în energie electrică – să facă explorări ale Insulelor Spratly, din Marea Chinei de Sud, revendicate constant de Beijing.

Ce vrea China? Întărirea controlului său în Asia de Sud-Est. Soluţia? Recursul la presiuni diplomatice şi de altă natură, asupra republicilor Filipine şi Vietnam, deoarece acestea îi limitează aspiraţiile sale maritime în sudul zonei deja menţionate. În acest scop, Bejingul foloseşte „diplomaţia carnetului de cecuri”, vizând interesul clar pentru comerţ, investiţii şi turism – în cele două state amintite.

Atuuri? În privinţa relaţiei cu Filipine, Beijing mizează pe originea etnică chineză a preşedintelui Aquino şi pe influenţa comercială a cetăţenilor filipinezi, de naţionalitate chineză.

Cât priveşte Vietnamul, Beijingul evocă afinităţile politice şi ideologice cu regimul comunist de la Hanoi, deşi acesta din urmă nu uită agresiunea militară chineză din 1979 – considerată, atunci, de Beijing, drept “o lecţie”, una finalizată cu grele pierderi în rândurile Armatei Roşii Chineze.

Consilierul de stat chinez, pe probleme de politică externă, Dai Bingguo, vizitează Vietnamul în această săptămână. Împreună cu vicepremierul vietnamez Nguyen Thien Nhan va aborda priorităţile cooperării bilaterale.

În lunile mai-iunie 2011, nave chineze s-au interferat cu cele vietnameze, în tentativa de a stopa exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, din arealul revendicat de Beijing, în Marea Chinei de Sud. Vietnamul a răspuns pe măsura provocărilor, declarând că vasele sale se aflau în Zona Exclusivă Economică proprie.

În urma unor discuţii succesive, la nivel înalt, China şi Vietnamul au ajuns la înţelegerea de a rezolva litigiile din Marea Chinei de Sud, prin consultări amiabile.

Un succes al acestor negocieri ar reprezenta o rază de speranţă şi pentru Filipine, Malaezia, Brunei şi Indonezia – care deţine acum preşedinţia ASEAN. China dorind să îşi extindă zona sa de exclusivitate economică şi la nord de insula indoneziană Natuna.

Această presiune a Beijingului asupra statelor vecine menţionate pare a fi o reîntoarcere în deceniul cinci al veacului trecut, când regimul comunist vroia să rezolve, dintr-odată, divergenţele cu ţările din zona sa de interes strategic.

Probabil că la nivelul cel mai înalt, din conducerea de stat a Chinei, s-a uitat proverbul popular autohton:
“Dacă trei oameni sunt o inimă, pământul galben se preface în aur, dacă trei oameni sunt trei idei, chiar aurul se transformă în praf.”

~