Posts tagged: Vali Zăvoianu

Vali Zăvoianu Redivivus

V.Z.

Drepturi de autor

Read more »

VALI ZĂVOIANU: Verbul determinant

V.Z.

Psiholog Vali Zăvoianu
__________________________________

Verbul determinant – A ALEGE

Ce reuşim să facem pentru ceilalţi?

Ce reuşim să facem pentru noi înşine?

Două întrebări la care răspunsurile nu trebuie să mai fie “nimic” sau “aproape nimic”.

Multă bogăţie interioară vine odată cu ceea ce reusim să facem pentru semeni.

Excluzând partea materială, pentru că datorită crizei economice aproape toţi suferim, ne rămâne ceea ce izvorăşte din interiorul nostru, ceea ce nu costă bani, ceea ce ţine strict de alegere, de suflet.

O alegere care poate schimba vietile celor din jur şi mai ales viaţa noastră, a fiecăruia.

Şi slavă Domnului suntem plămădiţi astfel încât să putem iubi, preţui, respecta, mângâia, asculta, empatiza, crea…

De ce nu mai dăruim toate aceste comori semenilor noştri?

Ce soi de egoism a adus cu sine secolul în care trăim?

Cuvintele, puntea noastră către minţile şi sufletele celor din jur au căpătat o tentă agresiv – ironică, expeditivă, e din ce în ce mai greu să spunem un simplu “mulţumesc”…

E greu până şi să zâmbim, deseori.

Să rostim o vorbă bună, de încurajare, de compasiune, de felicitare.

Şi este atât de uşor să le redeşteptăm în noi!

De acord, trăim într-o societate negativistă, mass-media bălteşte de scandaluri, deschizi televizorul şi pe orice canal ai alege să te uiţi apar feţe crispate, oameni care critică orice, oricum, oameni care se răfuiesc cu oricine, pe orice motiv.

Dar să lăsăm loc acestor urâţenii în viaţa noastră ţine tot de o alegere!

V.Z.2

Modul de viaţă este o alegere.

Alege să faci o bucurie celor din jur, indiferent dacă bucuria înseamnă un apel telefonic, de “la mulţi ani”, de ziua unui prieten, sau să laşi orice la o parte şi să dăruieşti o zi copilului, sau soţiei, iubitului, mamei, bunicii, prietenului…o zi în care să se simtă special, în care să adune amintiri, care oricând rememorate să îi aducă pe chip un zâmbet nepreţuit.

Fiecare dintre noi are un har aparte…şi nu întâmplător suntem înzestraţi cu el.

Ci ca să aducem bucurie în vieţile semenilor.

Nu este vorba neapărat de un har artistic, este vorba de calităţi cu care suntem înzestraţi şi pe care dacă le folosim, împărtăşim, devenim mai bogaţi sufleteşte şi îi îmbogăţim şi pe cei din jur.

Că avem harul de a face oamenii să zâmbească, sau harul de a relaţiona cu copiii, sau răbdarea de a asculta, absolut toate acestea pot reprezenta fărâme de bucurie pentru cineva.

Avem de ales între a ne încărca cu energie pozitivă mereu, fiecare din sursele cu care rezonează afectiv-emoţional în acest sens.

Că e muzică, sau poezie, că e prezenţa unei persoane tonice, optimiste, de la care “împrumutăm “ uşor energie pozitivă, că e o drumeţie într-un loc liniştit şi frumos, că e o vizită la bunica atât de dragă, care ne răsfaţă şi e în stare să răstoarne munţii de bucurie ca a venit nepotul în vizită, că e o carte bună care relaxează şi hrăneşte minte şi suflet…alegerea este întotdeauna a noastră.

Aşa căpătăm energie pozitivă, o energie pe care o putem apoi lesne împărtăşi celor din jur.

Dragostea de viaţă şi optimismul nu vin prin intermediul ştirilor de la ora 5, unde se perindă toate hidoşeniile lumii puse în imagini şi cuvinte, unde apar grafice cu preţul îngrozitor de mare al benzinei, sau întreţinerii…

Dincolo de lamentări şi de “altcineva este vinovat” de ceea ce trăim, avem la îndemână alegeri.

Alegeri simple, care ne pot schimba viaţa şi care schimbă şi viaţa celor din jur.

Să avem grijă ca aceste alegeri să fie o rază de lumină sau de zâmbet pentru noi şi ceilalţi.

Atâta vreme cât există nenumăraţi oameni optimişti, tonici, cu poftă de viaţă, a căror stima de sine e la cote normale şi care indiferent de greutăţi aduc bucurie celor din jur, am garanţia că ţine în cea mai mare măsură de alegerea noastră să fim aşa.

Multe dintre cele din jur, care ar avea nevoie şi de implicarea noastră, ne sunt străine şi refuzăm să le procesăm măcar.

De ce?

Simplu…pentru ca nu suntem noi aceia care avem nevoie de ajutor. Puţini, extrem de puţini fac efortul de a se întreba: “ şi dacă aş fi eu acela?”…

Alegem calea mai comodă, aceea a nepăsării.

Totuşi în orice moment putem fi noi aceia, sau cei dragi nouă…şi atunci, pus în situaţia de a avea nevoie de semeni, te întrebi: “cum pot fi cu toţii atât de neoameni?”…uitând că tu însuţi ai fost neom la tot în jurul tău.

Să devenim conştienţi de alegerile noastre. Noi înşine determinăm ceea ce se întâmplă în jur, într-o anumită proporţie.

Dacă toţi învăţăm să fim oameni, cu majuscule, atunci lumea în care trăim va fi altfel, nu ne vom mai lovi de nepăsare, de neoameni.

Nu este un deziderat idealist, nerealist, este doar o stare de fapt, care se instalează ca o consecinţă a schimbării pozitive a fiecăruia dintre noi.

Nu faceţi o virtute din a fi ironici, faceţi o virtute din a face ceva pentru cei din jur şi implicit pentru voi înşivă.

Nu judecaţi semenii cu altă măsură decât aceea cu care vă judecaţi pe voi.

Nu vă încărcaţi cu oribilităţile servite cu generozitate de societatea de astăzi, alegeţi să găsiţi acele surse de energie pozitivă care să vă îmbogăţească spiritul şi mintea.

Şi alegeţi să zâmbiţi!

În lipsa judecăţii proprii, căutaţi-vă repere care să vă ajute să v-o clădiţi, nu staţi să îi judecaţi pe alţii.

Să nu impunem celor din jur ceea ce credem că este bine pentru noi, binele personal poate să nu reprezinte neapărat binele celorlalţi, pur şi simplu trebuie să învăţăm ce înseamnă acceptarea semenilor.

Aşa cum copiii au mai multă nevoie de exemple, decât de critici, la fel şi societatea în care trăim, are nevoie de exemple, mult mai multă nevoie decât de critici.

Să alegem să fim exemple, în loc să fim cârcotaşii de pe margine, care nu fac nimic constructiv, dar critică absolut tot ceea ce fac ceilalţi.

Ca să fim exemple avem de modelat la noi înşine, de pus în valoare ceea ce ştim să facem foarte bine, de menţinut cu consecvenţă un echilibru între faptele, vorbele şi gândurile noastre.

Toate acestea sunt alegeri pe care le putem face.

Aşa că verbul determinant nu este a critica, nici a blama, a fi ironic, a fi nepăsător, sau a judeca (pe alţii)…verbul determinant este A ALEGE.

VALI ZĂVOIANU – Din cer…

Azi este ziua unei fiinţe mult încercată de viaţă, cu har poetic, curiozitate jurnalistică, delicateţe sufletească şi promotoare a mai binelui celor dragi, cunoscuţi, sau mai puţin ştiuţi, un om lipsit de înverşunarea celor ce contruiesc palate de nisip, neatins de ambiţii desuete, revenită, în Patria Limbii Române, din dragoste şi dor de ţară!

Răsfoind paginile electronice ale unui volum deschis internauţilor am ales un poem. De o rară frumuseţe şi certă actualitate. Unul scris departe de România. Într-o zi de Crăciun. Anul trecut. La Pola de Siero, Asturias.

V.Z.

Din cer…

Ridicaţi-vă privirea
Voi, fărâme de divin
Mai arată omenirea
Azi a pâine şi a vin?

Plouă peste noi cu lacrimi
Cred că plânge Dumnezeu
A văzut a noastre patimi
Şi tot traiul nostru greu.

Şi din cer îngeri coboară
Lira lor răsună blând
Căci se pregătesc să moară
Norii lumii azi plângând.

Dintr-o casă mai săracă
Se aude-o rugăciune
Vin toţi îngerii să facă
La fereastră plecăciune.

25.12.2011 Zăvoianu Vali

O GENERAŢIE care nu tolerează minciuna!

Milcovul de azi – Prutul – la Primul Pod de Flori, de la Ungheni

Podul_de_Flori_Iasi

Nu cred că hotarele sunt cele care ne despart. Cea mai grea şi dureroasă despărţire fiind atunci când refuzi să îţi recunoşti apropiatul, aşa cum o fac mulţi dintre moldoveni! Nu vreau să-i acuz, pentru că sunt părinţii noştri, care au crescut într-un mediu în care românismul n-a fost pus în cea mai bună lumină. Schimbările continuă, chiar dacă sunt paşi mici, dar mari, pentru o generaţie nouă, care a avut posibilitatea să cunoască, de pe băncile şcolii, care este adevărul istoric. Tinerii români din Basarabia îşi doresc să nu li se mai spună că mama, dorul şi patria, cuvinte rostite în limba română, nu sunt de fapt în limba română, ci într-o limbă inexistentă. Această generaţie este una liberă, echilibrată şi care nu tolerează minciuna!

Cine şi cui face această declaraţie puteţi afla citind interviul de excepţie publicat de ZIUAVECHE.R0 – APĂSÂND AICI!

VALI ZĂVOIANU, în dialog cu Diana Sîrbu

Publicista sensibilă, din Codlea, a realizat un interviu cu juna Diana Sîrbu, o talentată cântăreaţă de muzică populară, ambiţioasă, aflată în pregătirea celui al doilea album de melodii inedite. Diana meritând un sponsor inteligent, capabil să înţeleagă evoluţia ascendentă a acestei liceene – cu un start artistic promiţător.

diana si lautarii

MERITĂ SĂ CITIŢI DIALOGUL DINTRE DOUĂ ROMÂNCE EXCEPŢIONALE – APĂSÂND AICI.

CODLEA: Vali Zăvoianu şi pasărea Phoenix

V.Z.

După o experienţă aparte, dincolo de hotarele României, după o întoarcere acasă, în ţară, cu convingerea că doar pe pământul natal poate renaşte sufleteşte, aidoma Păsării Phoenix, poeta Vali Zăvoianu se dedică unui jurnalism ofensiv, în care interviul – ca o modalitate publicistică ce confirmă bucuria sa de a comunica cu oamenii importanţi, prin reuşitele personale, pentru semenii lor – devine sursa unor surprize mediatice tot mai plăcute.

PUTEŢI CITI – APĂSÂND AICI – INTERVIUL LUI VALI ZĂVOIANU CU OVIDIU LIPAN ŢĂNDĂRICĂ!

România altfel – atmosfera boemă şi un pian dezafectat

Rânduri, gânduri de Vali Zăvoianu
_____________________________________________

autograf ducu (1)

Undeva pe promenada oraşului Codlea îşi are „casa” un pub – Ristopub Trattoria. Locaţia este elegantă, extrem de plăcută şi primitoare. Până aici nimic ieşit din comun, totuşi…locul acesta este unic, neobişnuit.

pian.

Ce îl face așa, încât să scriu despre asta? Pot începe cu un pian. Nu unul oarecare ci unul dezafectat, dar care pare că emană mai multă viaţă decât orice alt pian obişnuit. Serveşte pe post de masă, loc de autografe, punct de întâlnire, martor tăcut şi lista poate continua…
Read more »

Artă şi tradiţie la Codlea

Rânduri, gânduri şi interogaţii formulate de:

Vali Zăvoianu
________________________________________________
Pe 6 aprilie, cu ocazia unei lansări de carte am poposit în inima ţării, la Codlea, un orăşel cald şi primitor, cu oameni speciali, fiecare cu o amprentă sufletească aparte.

În cadrul evenimentului a avut loc şi o expoziţie uimitoare, de artă plastică, avându-l ca autor pe Marius Diaconu.

md eveniment

Lucrările m-au impresionat profund, ca şi omul care le-a creat.

Din dorinţa de a face cunoscută experienţa întâlnirii cu artistul plastic Marius Diaconu am realizat un dialog cu domnia sa:

Read more »

Ce este mai important pentru dumneavoastră?

Vali Zăvoianu pare a fi varianta 2011 a unui Esop / Æsop / Aisōpos, care scrie astăzi altfel pildele, pentru cei neatenţi la descifrarea semnalelor pe care le primesc din Univers – tocmai pentru că sunt unici.

Are o linişte a naraţiunii, care provine dintr-o experienţă de viaţă impresionantă, ce i-a adus pe cât de multe încercări, pe atât de multe opintiri de a le trece cu fruntea sus. Şi deseori a reuşit să revină în matca trăirilor interioare, cele netensionate de nedreptăţile semenilor dominaţi de bucuria machiavelică de a călca viaţa altora în picioare, ca pe simple frunze veştejite de toamnă.

Rândurile domniţei Zăvoianu se citesc între două curse ale vieţii: cea a puterii absolute şi aceea a înfrângerii definitive. Fiecare pildă nouă a sa nu este altceva decât o elegantă invitaţie la depăşirea automatismelor cotidiene şi la o reîntoarcere firească spre ceea ce simţim, cu adevărat, în inima noastră.

255017_194924520554220_100001100210483_474405_2987586_n

Cândva, un indian american se plimba împreună cu prietenul său prin centrul New York-ului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului vuiau asurzitoare. Dintr-o dată indianul spune:

– Am auzit un greiere.
– N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! – i-a răspuns prietenul lui.
– Sunt sigur, am auzit …. un greiere! a insistat indianul.
– Aiurea! – a replicat amicul.

Indianul a ascultat cu atenţie un moment, apoi a trecut strada spre locul unde se aflau câţiva copaci.
A căutat imprejur, sub ramuri şi a găsit… micul greiere.
Prietenul său a rămas uimit.

– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale.
Totul depinde de ce anume asculţi cu ele.

– Uimitor! a exclamat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine – a venit imediat răspunsul. Priveşte…

A scos din buzunar câteva monede, pe care le-a lăsat să cadă pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul de pe stradă, toţi, dar toţi oamenii din jur au întors capul spre locul unde se rostogoleau monezile, verificând astfel dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

– Înţelegi ce am vrut să spun? – a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este mai important pentru tine…

Lecţia Samuraiului

schamp2

Lângă Tokyo trăia un vestit războinic. Un Samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în înţelegerea budismului Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el mai putea înfrânge orice adversar.

Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai.

Era cunoscut pentru tehnicile lui, de provocare a adversarului la luptă. Aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca cu viteză. Tânarul luptător nu pierduse nicio luptă.

Auzind de reputaţia Samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.

Toţi studenţii erau impotriva luptei, dar bătrânul Samurai a acceptat provocarea.

S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar junele a început să-l insulte pe Samurai.

A aruncat apoi câteva pietre in direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a bombardat cu toate insultele ce există sub soare, i-a înjurat strămoşii.

Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru. Dar bătrânul rămânea impasibil.

La finele după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.

Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au intrebat:

– Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?

– Când cineva vine la tine cu un dar şi tu nu il primeşti, cui aparţine darul? întrebă Samuraiul.

– Celui care ţi l-a oferit! replică unul dintre discipoli.

– Ei bine, la fel stau lucrurile şi cu ura, mânia, insulta sau invidia! spuse Maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui ce le-a purtat…

*****************************

NOTA BENE: Rândurile de mai sus au fost scrise, pe Facebook, de o conaţională – Vali Zăvoianu, un spirit liber, aflat departe de ţară. Chiar dacă aceste rostuiri înţelepte, ale cuvintelor cu tâlc, sunt convenţional localizate pe tărâm nipon, în mod vizibil redau şi o tristă realitate românească – certificată zilnic de circul politic, şi nu numai, de pe micul ecran.

Pilda – aşa se numeşte istorioara de mai sus – nu este doar pentru papagalii ciorovăielii din arena politică românească, ci şi pentru acei jurnalişti transformaţi în circari de doi bani. Sub pretextul audienţei de care se bucură infantilismul lor geopolitic.

Vali Zăvoianu este o fiinţă încercată dur de viaţă, dar cu un spirit lucid şi o atenţie notabilă la nobleţea consecvenţei unui semen cu propria sa personalitate. Un Samurai dormitând în fiecare dintre noi…

__________________________________

…chiar dacă există şi reversul medaliei:

~