Rânduri, gânduri de Vali Zăvoianu
_____________________________________________
Undeva pe promenada oraşului Codlea îşi are „casa” un pub – Ristopub Trattoria. Locaţia este elegantă, extrem de plăcută şi primitoare. Până aici nimic ieşit din comun, totuşi…locul acesta este unic, neobişnuit.
Ce îl face așa, încât să scriu despre asta? Pot începe cu un pian. Nu unul oarecare ci unul dezafectat, dar care pare că emană mai multă viaţă decât orice alt pian obişnuit. Serveşte pe post de masă, loc de autografe, punct de întâlnire, martor tăcut şi lista poate continua… Read more »
Vali Zăvoianu
________________________________________________ Pe 6 aprilie, cu ocazia unei lansări de carte am poposit în inima ţării, la Codlea, un orăşel cald şi primitor, cu oameni speciali, fiecare cu o amprentă sufletească aparte.
În cadrul evenimentului a avut loc şi o expoziţie uimitoare, de artă plastică, avându-l ca autor pe Marius Diaconu.
Lucrările m-au impresionat profund, ca şi omul care le-a creat.
Din dorinţa de a face cunoscută experienţa întâlnirii cu artistul plastic Marius Diaconu am realizat un dialog cu domnia sa:
Vali Zăvoianu pare a fi varianta 2011 a unui Esop / Æsop / Aisōpos, care scrie astăzi altfel pildele, pentru cei neatenţi la descifrarea semnalelor pe care le primesc din Univers – tocmai pentru că sunt unici.
Are o linişte a naraţiunii, care provine dintr-o experienţă de viaţă impresionantă, ce i-a adus pe cât de multe încercări, pe atât de multe opintiri de a le trece cu fruntea sus. Şi deseori a reuşit să revină în matca trăirilor interioare, cele netensionate de nedreptăţile semenilor dominaţi de bucuria machiavelică de a călca viaţa altora în picioare, ca pe simple frunze veştejite de toamnă.
Rândurile domniţei Zăvoianu se citesc între două curse ale vieţii: cea a puterii absolute şi aceea a înfrângerii definitive. Fiecare pildă nouă a sa nu este altceva decât o elegantă invitaţie la depăşirea automatismelor cotidiene şi la o reîntoarcere firească spre ceea ce simţim, cu adevărat, în inima noastră.
Cândva, un indian american se plimba împreună cu prietenul său prin centrul New York-ului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale oraşului vuiau asurzitoare. Dintr-o dată indianul spune:
– Am auzit un greiere.
– N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! – i-a răspuns prietenul lui. – Sunt sigur, am auzit …. un greiere! a insistat indianul.
– Aiurea! – a replicat amicul.
Indianul a ascultat cu atenţie un moment, apoi a trecut strada spre locul unde se aflau câţiva copaci.
A căutat imprejur, sub ramuri şi a găsit… micul greiere.
Prietenul său a rămas uimit.
– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc! – Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale.
Totul depinde de ce anume asculţi cu ele.
– Uimitor! a exclamat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot! – Depinde de ceea ce este important pentru tine – a venit imediat răspunsul. Priveşte…
A scos din buzunar câteva monede, pe care le-a lăsat să cadă pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul de pe stradă, toţi, dar toţi oamenii din jur au întors capul spre locul unde se rostogoleau monezile, verificând astfel dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi ce am vrut să spun? – a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este mai important pentru tine…
Lângă Tokyo trăia un vestit războinic. Un Samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în înţelegerea budismului Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el mai putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai.
Era cunoscut pentru tehnicile lui, de provocare a adversarului la luptă. Aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca cu viteză. Tânarul luptător nu pierduse nicio luptă.
Auzind de reputaţia Samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.
Toţi studenţii erau impotriva luptei, dar bătrânul Samurai a acceptat provocarea.
S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar junele a început să-l insulte pe Samurai.
A aruncat apoi câteva pietre in direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a bombardat cu toate insultele ce există sub soare, i-a înjurat strămoşii.
Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru. Dar bătrânul rămânea impasibil.
La finele după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.
Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au intrebat:
– Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?
– Când cineva vine la tine cu un dar şi tu nu il primeşti, cui aparţine darul? întrebă Samuraiul.
– Celui care ţi l-a oferit! replică unul dintre discipoli.
– Ei bine, la fel stau lucrurile şi cu ura, mânia, insulta sau invidia! spuse Maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui ce le-a purtat…
*****************************
NOTA BENE: Rândurile de mai sus au fost scrise, pe Facebook, de o conaţională – Vali Zăvoianu, un spirit liber, aflat departe de ţară. Chiar dacă aceste rostuiri înţelepte, ale cuvintelor cu tâlc, sunt convenţional localizate pe tărâm nipon, în mod vizibil redau şi o tristă realitate românească – certificată zilnic de circul politic, şi nu numai, de pe micul ecran.
Pilda – aşa se numeşte istorioara de mai sus – nu este doar pentru papagalii ciorovăielii din arena politică românească, ci şi pentru acei jurnalişti transformaţi în circari de doi bani. Sub pretextul audienţei de care se bucură infantilismul lor geopolitic.
Vali Zăvoianu este o fiinţă încercată dur de viaţă, dar cu un spirit lucid şi o atenţie notabilă la nobleţea consecvenţei unui semen cu propria sa personalitate. Un Samurai dormitând în fiecare dintre noi…
Interesul general | Ion Petrescu | 
April 25, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
