MOARTEA UNUI GENERAL PATRIOT: PETRE GEANTĂ
Teoretic, fiecare purtător de stea, pe epoletul auriu, al uniformei Armatei României, ar trebui să aibă un singur jurământ de credinţă – cel faţă de ţară.
Practic, în decembrie 1989, şi în Ministerul Apărării Naţionale şi în Ministerul de Interne au apărut primele cozi de topor ale puterii de la Răsăritul Europei.
Din fericire, pentru România, armata din acel moment, aşa cum era, umilită de muncile agricole, în mine, pe şantierele canalelor Dunăre-Marea Neagră şi Dunăre-Bucureşti, neinstruită din raţiuni invocat economice, a dat dovadă că poate ţine cârma ţării într-un moment când preşedintele republicii socialiste, de atunci, fusese deposedat de putere, serviciile secrete se ascundeau, de voie/de nevoie, sub mantaua kaki, partidul comunist devenise pata, nedorită, pe biografia a patru milioane de conaţionali, iar colac peste pupăză, la frontiera cu URSS şi Ungaria, coloanele de camioane militare, pline cu soldaţi, aşteptau – acesta este adevărul – permisiunea unor trădători de ţară, de la Bucureşti, ca să intre în România pentru a lichida…teroriştii.
Rândurile acestea nu sunt scrise după cărţi deja tipărite, ci pornesc din experienţe personale, trăite în acele zile, ca jurnalist militar şi din concluziile unor dialoguri pe care le-am purtat cu ofiţeri ce au servit ţara, în decembrie 1989, la cele două graniţe menţionate, cu mâna pe simple pistoale-mitralieră, socotind, ca simpli militari, câte ore, doar ore, nu zile, ar fi rezistat trupelor invadatoare, acolo, pe fâşia arată.
Sunt rânduri inserate cu durere.
Pentru că, în aceste zile a devenit o simplă amintire şi va fi îngropat duminică 20 mai…
… generalul patriot PETRE GEANTĂ.
Povestea cu generalul Ştefan Guşă, care a spus NU intenţiei sovieticilor de a trece Prutul este una frumoasă.
Dar constituie doar episodul doi al presiunii psihologice neoficiale a Moscovei, din acele zile sumbre.
Generalul Guşă era în şedinţă, când au sunat primele telefoane, de la comandanţii de batalioane de grăniceri, de la frontiera româno-sovietică, de la Prut, în decembrie 1989.
Centraliştii de la Comandamentul Trupelor de Grăniceri – ulterior desfiinţat în numele unei reforme nici azi finalizată, dar teatral mimată – nu mai pridideau cu legăturile telefonice spre singurul general de grăniceri atunci disponibil – Petre Geantă, şeful statului major al C.T.Gr.
Iniţial acesta, cum îmi mărturisea, l-a căutat la telefon pe şeful Marelui Stat Major, generalul Guşă. Dar cel din urmă ordonase ca să nu fie deranjat din şedinţă.
Situaţia era însă gravă.
Pe toate drumurile de acces din URSS spre România se aflau încolonate tancuri sovietice şi camioane militare cu soldaţi din Spetsnaz, forţele pentru operaţiuni speciale.
Rând pe rând, comandanţii batalioanelor de grăniceri români au fost chemaţi la frontieră, pentru discuţii cu împuterniciţi ai eşalonului militar sovietic.
Cu o singură excepţie am discutat cu fiecare dintre ei.
S-au dus la întâlnire doar cu maşina de serviciu, soldatul de la volan, înarmat cu un pistol-mitralieră şi arma ofiţerului – pistolul TT.
Interlocutorii lor au fost ofiţeri sovietici calmi, dar fermi.
Nu au pus decât două întrebări. Prima se referea la soarta comuniştilor români. A doua la permisiunea de a intra în România pentru a ajuta la lichidarea…teroriştilor.
Toţi comandanţii de batalioane au sunat, anterior întâlnirilor, la Bucureşti.
Unde au avut un singur interlocutor, pe generalul Petre Geantă, şeful de stat major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri.
Al cărui ordin clar, fără echivoc, a fost pentru fiecare dintre comandanţi:
– Nu trece nimeni frontiera României! Răspunzi cu capul!
Generalul Geantă era un om cald, surâzător, atent cu subordonaţii, nu obişnuia să pedepsească, nici să dea avertismente grave.
De data asta, vocea lui, tonalitatea ei a fost mai mult decât edificatoare pentru ofiţerii ce i-au urmat ordinul.
În ultimul an de zile am mai evocat acest moment şi i-am citit, la telefon, cele scrise despre rolul său în acele clipe tragice pentru ţară, mărturiile comandanţilor de batalioane fiind şi azi electrizante.
Chiar dacă toţi sunt în rezervă.
Chiar dacă li s-a sugerat să nu evoce vreodată acest eveniment.
Chiar dacă întâiul preşedinte postdecembrist al ţării neagă prezenţa coloanelor militare ruse la Prut şi a celor maghiare la graniţa de vest.
Ascultându-mă, generalul Geantă nu spunea decât atât, cu o voce liniştită:
– Aşa este…aşa a fost atunci…
Şi acum a devenit o simplă şi necesară amintire.
Un general patriot care a făcut ceea ce trebuia pentru România.
A spus primul NU, vicleniei sovietice de a intra în ţară.
Guşă doar i-a confirmat, ulterior, ordinul. Place sau nu, aceasta-i realitatea.
Şi în timp ce generalii patrioţi se duc în pământul ţării, alţii mai duc dorul Moscovei, iar unii fac pe neutrii, nici cu Estul, nici cu Vestul.
Totuşi, Patria nu aparţine laşilor şi trădătorilor de neam.
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe generalul patriot PETRE GEANTĂ!
Tags: ARMATA ROMÂNIEI, COMANDAMENTUL TRUPELOR DE GRĂNICERI, DULCE CA MIEREA ESTE GLONŢUL PATRIEI..., GENERALUL PETRE GEANTĂ, GRĂNICERI
Interesul general | Ion Petrescu | 
May 19, 2012 07.30
Subscribe
