Search: europa liberă include

La București trebuie să nu se uite că teritoriul dintre Prut și Nistru are o istorie aparte, ce include apartenența la România

Dar numai în urmă cu 48 de ore, “Europa Liberă” lua notă de faptul că ministrul
Bogdan Aurescu, a salutat reluarea activităţii Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor istorice, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial. Gestul este unul benefic promovării unui dialog, între România și Federația Rusă, deși relativ recent istorici ruși veniți la București au atacat virulent memoria mareșalului Ion Antonescu, trecând sub tăcere deciziile, de tristă amintire, ale dictatorului Iosif Vissarionovici Stalin.

Așa cum Moscova se raportează acum la entitatea numită Republica Moldova, ca la o fostă republică sovietică ce trebuie atrasă spre mult trîmbițata și reînviata Uniune dintre Rusia și Belarus, așa și la București trebuie să nu se uite că teritoriul dintre Prut și Nistru are o istorie aparte, ce include apartenența la România, în perioada interbelică.

CONTINUAREA AICI.

MIHAIU MĂRGĂRIT: UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN TRANZITIE SPRE REGĂSIREA PROPRIEI IDENTITĂȚI ; REFLECȚII PRIVIND ARMATA EUROPEANĂ

1116

Articolul generalului de informații militare, Mihaiu Mărgărit, a apărut inițial în revista Pulsul Geostrategic nr. 270 An XII/6 – 20 Ianuarie 2019 – o publicație care, de acum înainte, va avea o apariție lunară.

De la uniunea economică la uniunea politică

Obiectivele și principiile care au stat la baza constituirii, funcționării și dezvoltării UE, precum și politica economică promovată au dovedit că această Uniune a fost un proiect de succes, pe întregul parcurs al evoluției sale până la configurația actuală. Ea a întrunit toate condițiile pentru a fi percepută ca o putere economică și comercială majoră pe plan mondial. A fost atractivă pentru aderarea a noi state, în principiu, în beneficiul membrilor săi, așa cum au conceput-o părinții fondatori și ceilalți mari lideri politici care ulterior au dezvoltat-o.

Performanțele UE pe parcursul extinderii sale au fost produsul eforturilor statelor membre, pornind de la structura incipientă cu cele 6 state europene fondatoare, constituită în 1957. Această structură a făcut pași decisivi către extinderea globală, dezvoltându-se pe etape, mai întâi în Vestul și Centrul Europei, ulterior până la forma actuală extinsă spre Est care s-a coagulat după căderea Cortinei de Fier.

Prima extindere realizată prin aderarea statelor europene descătușate de comunism a început în 2004. Dorința acestora pentru a se integra într-o structură politico – economică occidentală autentic democrată a fost atât de mare, încât s-a impus un proces selectiv pentru o extindere în mai multe valuri de aderare. Evident, greu de acceptat dar, în opinia mea trebuie recunoscut faptul că ele s-au conformat necondiționat și au aplicat în mod mecanic „ Acquis-ului comunitar ”. Neexistând un model prealabil de trecere de la o economie centralizată de stat la o economie de piață liberală, tranziția a sacrificat, fără rezerve și fără o logică plauzibilă, tot ceea ce un popor, cu fiecare cetățean al său, și-a construit cu trudă, umilință și renunțări la libertate și demnitate umană, pentru a supraviețui atrocităților și frustrărilor regimului totalitar comunist, pe care le-a suportat cu stoicism aproape o jumătate de secol. A fost un boom în beneficiul exclusiv al statelor aflate la pupitrul procesului de aderare la UE și mai puțin al celor care au constituit obiectul acestui proces.

Totodată, procesul de aderare a statelor europene foste comuniste a fost marcat și de politica dublului standard în dialogul inițiat de factorii de decizie ai UE. La adresa statelor candidate s-au vehiculat cu ușurință etichetări care făceau trimitere la neocomunism, criptocomunism, odioasa securitate. Acestea au fost folosite ca acuzații (întemeiate și mai puțin întemeiate) în interiorul statelor, începând chiar cu anul 1990, în ansamblul desfășurării luptei putere – opoziție, în procesul de reformă pentru edificarea democrației, în general și, în special, pentru a demonstra disponibilitatea și asumarea voluntară și conștientă a valorilor europene și euroatlantice.

În același context și într-o ultimă instanță, ar fi de așteptat și un răspuns la câteva întrebări din partea celor implicați direct în sprijinirea constituirii Grupului de la Visegrád , cum ar fi: Ce a însemnat pentru UE momentul înființării acestui Grup înainte de aderare și ce înseamnă el azi pentru coeziunea Uniunii ? Cine au fost adevărații beneficiari de atunci și cine perdanții de ieri și de azi ? Nu este un secret faptul că membrii acestui Grup au fost preferații, pe față, în procesul selecției pentru aderarea în primul val, proliferându-se acuzații la adresa contracandidaților lor, Bulgaria și România, marginalizându-le, în concertul etichetărilor menționate mai sus. Iar pentru escamotarea adevăratelor scopuri ale apariției acestui Grup s-au folosit, cu abilitate, considerente pur istorice, invocându-se cu cinism că s-a urmărit doar reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei⁠, Cazimir al III-lea al Poloniei și Carol Robert de Anjou al Regatului Ungariei.

În ansamblul ultimelor schimbări intervenite în geopolitica internațională, azi constatăm că viitorul UE devine tot mai sumbru și imprevizibil. Orgoliile, prejudecățile mocnite ale unei istorii îndepărtate sau apropiate în relațiile bilaterale între unele state, precum și aducerea în prim plan a intereselor personale și de grup ale unor lideri politici naționali au erodat în timp spiritul de coeziune comunitar și au denaturat sensul competitivității loiale, specifică economiei liberale de piață.

Iată că azi, arena concurențială normală în domeniul economic și comercial este translatată pe tărâmul unui război economic și comercial UE – SUA care, în opinia mea, poartă amprenta laboratoarelor unor state membre aflate de mai multă vreme în custodia cancelarului german Angela Merkel. Având în vedere extinderea ariei sale geografice pe mapamond și numărul mare al populației comunitare, UE poate avea PIB-ul mai mare în raport cu cel al SUA. Spre exemplu, în anul 2017 a rezultat că PIB-ul UE a fost de 15,3 mii de miliarde Eeuro. Și…? Asta ar putea constitui o premiză pentru a crea o stare de război ? Important este să știm ce s-a realizat cu el în folosul exclusiv al fiecărui cetățean comunitar, indiferent de apartenența sa statală ! Este unanim recunoscut că UE se află azi în mare suferință în lupta sa pentru supraviețuire, dar nu din cauza politicii externe și de securitate a SUA în raport cu Gemania, chiar dacă relațiile personale ale cancelarului Angela Merkel cu președinții americani Obama și Trump, vizibile chiar și în spațiul public, nu au fost dintre cele mai bune. În opinia mea, adevărul este altul. Amplul proces de dezvoltare și extindere a schimbat percepția cu privire la gestionarea treburilor UE. Aplicarea standardelor duble încă din faza aderării unui nou stat a facilitat și apariția conceptulului dezvoltării cu mai multe viteze. Este un concept cu care s-a operat de mai multă vreme dar a fost devoalat mai târziu. S-a omis cu bună știință aplicarea partajului beneficiului în favoarea tuturor statelor membre care să servească, în mod concret și cu prioritate, nevoilor fiecărui cetățean comunitar.

Eforturile de supraviețuire a UE, multă vreme, au fost escamotate sub paravanul apariției unor evenimente produse pe plan internațional, care au impus implicarea directă sau implicită a puterilor occidentale, ca urmare a deciziilor luate numai în anumite cancelarii, fără un mandat acordat de majoritatea membrilor UE. Am în vedere, spre exemplu, criza economică și financiară din Grecia, agresiunea declanșată de Rusia asupra Ucrainei, invadarea și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea. Sub presiunea unei diplomații speculative a gazului rusesc și a unor forme de amenințare în situații de genul celor din Siria și Turcia, UE a cancelarului Angela Merkel a fost conciliantă în negocierile inițiate cu Rusia și a evitat aplicarea consecventă a sancțiunilor economice impuse acesteia de către SUA. Asemenea atitudini au constituit pentru Vladimir Putin oportunități pentru a-și realiza obiectivele sale strategice – destabilizarea UE și a NATO. Toate acestea au provocat derută, divergențe și ambiguități în rândul statelor membre și partenere celor două Alianțe, la această dată Ungaria și respectiv Turcia fiind în relații economice avantajoase cu Rusia. Ele au erodat UE, determinând creșterea euroscepticismului, cu un prim produs final – Brexit-ul. De aceea, în Septembrie 2016, în discursul anual privind Starea Uniunii, Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker , în fața faptului deja împlinit, a fost obligat să devoaleze îngrijorarea sa, menționând că niciodată în istoria recentă a acesteia nu au mai existat atâtea poziții divergente între statele membre, divergențe care au culminat cu votul cetățenilor din Marea Britanie pentru părăsirea UE.

Totuși, în același context, trebuie reamintit și faptul că drumul Marii Britanii către UE este o întreagă poveste, care începe imediat după Al Doilea Război Mondial. După cum știm, Marea Britanie nu a dorit să facă parte din această organizaţie chiar de la înființarea ei, deși Churchill a susţinut crearea sa, aşa cum declara de altfel în discursul său de la Zurich, din 1946. Acum, apariția Brexit-ului să fie oare o oportunitate a Marii Britanii de reiterare a motivelor pentru care a refuzat să intre încă de la început în CE, fiind pusă azi într-o competiție neconfortabilă cu o Germanie „redivivus”, care și-a asumat singură rolul de lider informal al UE ?

Chiar dacă conservatorismul tradițional britanic și orgoliul de fost mare imperiu colonial și-au lăsat amprenta în relația cu Germania, am convingerea că adevăratele cauze ale situației actuale privind stabilitatea UE își găsesc originea îndeosebi în practica ultimilor aproximativ zece ani ai leadership-ului politic la vârf al UE, precum și în uriașa așa numită tehnocrație multinațională de la Bruxelles, capitonată cu mulți Euro.

Așadar, din perspectivă istorică, ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o mare uniune politică economică. Cred că aceasta marchează momentul atingerii unui maxim de dezvoltare a UE, care cuprinde numeroase domenii, de la politic până la schimbări climatice, protecția mediului și sănătate, la relații externe, securitate, justiție, migrație ș.a. Dar, odată ce politicul domină, intervenind în toate domeniile de existență a societății umane, formularea scopului principal inițial pentru care s-a creat UE se rezumă acum doar la beneficiul statelor membre, dar numai al unora – Germania și statele care răspund comenzilor ei. Iar precizarea că trebuie să servească, în mod concret și cu prioritate, nevoilor fiecărui cetățean comunitar s-a alterat, a devenit formală, fiind aruncată în caruselul declarațiilor politice și a propagandei de manipulat mulțimea comunitară electorală naivă. De fapt, la început, beneficiul cetățeanului constituia chintesența conceptuală și rațiunea pentru care s-a constituit UE. Pe parcurs, până la un moment dat, ea a fost atractivă și unica speranță pentru majoritatea statelor europene, ambalând motorul extinderii cu noi candidaturi la aderare .

Read more »

Întrebarea lui Obama

– Ştiţi ce zvon mai circulă prin Bucureşti? O să găsiţi în mapele personale un text tipic veacului 19…

OBAMA

Textul la care se referea preşedintele american, aşa cum a fost redactat:

Read more »

CAREVASĂZICĂ: Non multa, sed multum!

Înainte de toate, câteva precizări sunt utile.

Am postat, pe acest blog, o SOLICITARE PENTRU CRIN ANTONESCU: O informaţie de interes public. Fiind convins că textul nu va genera o reacţie oficială, dar măcar un număr de cititori, de altfel avizaţi, vor cădea pe gânduri. Reacţii au fost, la nivel amical, şi…atât. Plus faptul că, din mai multe zone, am primit textul de mai jos. Cu o relevanţă pe vremea guvernării portocalii, dar cu un sistem funcţionabil şi azi, deşi realizatorul profesionist al textului a introdus şi uşoare…perdele de fum.

Cotidianul electronic la care scriu, între două turnante, pe panta vieţii – unde evoluez cu rolele Unchiului Sam, cu uniforma lui Cuza şi cu ochelarii lui Ion Luca şi Caragiale – a publicat un cursiv intitulat Restabilirea normalităţii în Forţele Terestre ale României, la care unul dintre comentatorii de ocazie scrie, sper cu…candoare: Mi-am mai exprimat opiniile despre armata pe site-ul domnului Petrescu. Observ ca si domnia sa a prins mai mult curaj acum si este bine pentru armata.

Îi mulţumesc! Nu am mai râs de mult, cu poftă. Mai mult curaj? Să fim serioşi. Am rămas consecvent cu mine însumi, refuzând – de pildă -, invitaţii noi, la televiziuni unde manipularea începea cu cine stătea în dreapta şi în stânga celui ce scrie aceste rânduri acum şi se încheia cu anunţarea temei de blamare publică a lui X sau Y, funcţie de ploaia… de stele din noaptea anterioară.

Bălăcăreala bulevardieră, considerată azi, de unii, chiar jurnalişti cu pretenţii, a fi soluţia succesului la public, nu este decât o campanie, la nivel personal, de menţinere a vizibilităţii proprii, uneori cu o disperare citibilă pe chipurile protagoniştilor, tocmai pentru că au ajuns la fundul sacului cu argumente, ipoteze, dezvăluiri, nuanţări etc. Însă se încrâncenează să fie ei acolo, imaginându-şi milioane de telespectatori, ascultători şi chiar cititori căzuţi în extazul produs de fraze… altfel banale.

Dar conaţionalii noştri parcă vor altceva. Non multa, sed multum!

S.

S-auzim de bine. Şi lectură atentă, a textului care, dincolo de nominalizări pasagere, conturează un sistem ce funcţionează aidoma unui metronom.

Read more »

~