După cum vedeţi în imaginea de mai sus, peste Ocean, Corneliu Dobriţoiu este încă… ministrul apărării naţionale
el urmând să discute vineri, 18 octombrie, cu omologul de la Pentagon, Chuck Hugel, probleme de interes comun, inclusiv o posibilă retragere a trupelor americane, din Afganistan, via baza militară a SUA, de la Mihail Kogălniceanu.
Teleastul cel mai calm, de la televiziunea DIGI 24, europeanul Balazs Barabas,un interlocutor stâpân pe arta dialogului – sub lumina reflectoarelor şi în raza de acţiune a camerelor de filmat, cu unghiuri de înregistrare evident încrucişate – mi-a aruncat mănuşa…participării la pregătirea ediţiei Bosnia, în cadrul emisiuniiPaşaport Diplomatic.
Cum televiziunea înseamnă munca în echipă şi modelul american indică utilitatea unui director – amical – de producţie, capabil să asigure tot ceea ce este necesar unui platou ad-hoc de filmare, l-am mobilizat, de facto, pe teleastul Benone Neagoe, cel ce a condus ani buni redacţia militară de televiziune, un profesionist de la care am avut enorm de multe lucruri de învăţat, apropo de… ce şi cum trebuie să apară pe micul ecran.
Din acest moment lucrurile s-au derulat ca la carte.
Motiv pentru care mulţumesc public ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru aprobarea filmărilor la Cercul Militar Naţional.
Cuvinte de apreciere, obiective, merită şi rapiditatea cu care succesorul meu la comanda Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, actualul lider al structurii militare de relaţii publice, generalul Răduţ Bîlbîie a soluţionat demersul postului de televiziune, de a beneficia de un spaţiu adecvat temei alese pentru emisiunea menţionată.
Nu în ultimul rând se cuvine remarcată promptitudinea cu care directorul Cercului Militar Naţional, colonelul Cristian Dorca a facilitat filmările în cel mai bun spaţiu cu putinţă, de care echipa venită de la DIGI 24 s-a declarat mulţumită.
La momentul difuzării emisiunii realizate de colegul Balazs Barabas, aceasta va fi reluată şi în acest areal electronic. Emisiunea va fi difuzată sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 18.30.
________________________________
– Cornel…mă uit la tine şi nu înţeleg… Ce ai căutat în Afganistan?
CORNELIU DOBRIŢOIU:
-Sir…am să fiu elegant…deşi m-am săturat de tutela consilierului pentru… cimitirele Ghencea – 1, 2 şi 3 -, fantoma eternă, celebră, inguidibilă, buşificatoare, numită generalul Rotaru… omul tuturor preşedinţilor…NU şi al Americii! Am vrut să ştiu starea de spirit a trupei de pe târâm afgan. Ai vreo problemă cu asta?
IOAN MIRCEA PAŞCU:
– Eşti cam obraznic, tinere…Eu când am fost acolo…
CORNELIU DOBRIŢOIU:
– Hai sictir! Ai fost exact ca acuma. Cu o lună înainte de alegeri. I-ai îmbrăţişat! Ai făcut pe supremul lor camarad şi… ţi-au tras-o cum meritai!
IOAN MIRCEA PAŞCU:
– …?!
CORNELIU DOBRIŢOIU:
– Ai uitat raportul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării? Tot batalionul a votat contra aroganţei PSD!
IOAN MIRCEA PAŞCU:
– Mă rog..dar tu eşti de la PNL!
CORNELIU DOBRIŢOIU:
– O să o luăm la fel în barbă! Pentru că am tolerat un securist notoriu, ca Dan Voiculescu, cu antenele lui cu tot…
IOAN MIRCEA PAŞCU:
– Dar şi tu ai fost acolo!
CORNELIU DOBRIŢOIU:
– Mai rar ca tine, bibicule! Chiar nu înţelegi, bunicule, că m-am prins de care parte a serviciilor secrete joci şi acuma? Cel puţin, eu unul, cu păcatele mele, multe sau puţine, mor pentru armată. Este clar… Iliescu… 2? Să nu mă faci să îţi amintesc motivul pentru care nu ţi s-a permis, sub Ceauşescu, intrarea în Statele Unite…Clar?
Nu este nicio ironie în titlul ales pentru aceste rânduri.
Vorbind la emisiunea sa, de la Antena 3, Mircea Badea a făcut o afirmaţie corectă privind persoana propusă să devină titular de portofoliu la Ministerul Apărării Naţionale.
Cu referire concretă la capacităţile oratorice (?!), ale celui nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta.