Posts tagged: GYORGY FRUNDA

Ce vor maghiarii din Transilvania?

ce

Read more

Lupa lui Balazs Barabas

Balazs Barabas, gazda „Jurnalului extern”:

BB

În ediţia din 13.01.2013, a „Jurnalului extern”, de la DIGI 24, realizatorul şi prezentatorul Balazs Barabas şi-a focalizat atenţia pe începerea nominalizărilor pentru posturile de conducere în administraţia SUA, precum Chuck Hagel, la conducerea Pentagonului şi John Brennan, ca director al CIA.

Nominalizările pentru aceste înalte funcţii în stat, făcute de Barack Obama, preşedintele reales al Statelor Unite au fost discutate de către Balazs Barabas, împreună cu analistul militar – invitat în studio – Ion Petrescu şi – prin telefon – cu György Frunda, numit, de curând, de premierul Victor Ponta consilier pe probleme juridice, internaţionale şi de minorităţi.

GENERALUL, MIRCEA DIACONU ŞI MIRCEA DINESCU

220px-Lansare-colectie-teatru-dilema-veche-notarra-23-09-2010

AM PRIMIT, PRIN E-MAIL, ACEST MESAJ DE LA UN GENERAL ÎNCĂ ACTIV:

La Crin, Frunda şi ardelenii din Linia de miră:
Felicitări şi, cu permisiunea dv., aş adăuga:

Poziţia domnului Frunda poate constitui un exemplu pentru mai tânărul său coleg de partid, Kelemen Hunor. Acesta, probabil, furat de dorinţa de a se afirma, cu orice preţ, în faţa celor care încă nu cred în el, ca fiind cel mai reprezentativ lider al comunităţii sale etnice din România, are proasta inspiraţie să se declare îngrijorat de revigorarea antimaghiarismului în Parlamentul României.

Să interpretăm poziţia sa ca o intenţie de a ne convinge că reluarea confruntărilor interetnice şi tentativele de a arunca la coşul istoriei înţelegerile şi practicile de bună vecinătate, obţinute cu trudă până acum, au avut ca protagonişti nişte anonimi de prin localurile de noapte ale Budapestei, care nu merită atenţia parlamentarilor români ?

Înţeleg că politicienii trebuie să aibă şi tupeu, dar domnia sa depăşeste cu mult limitele acestuia. Poate că domnul Frunda ar trebui să-i fie model, deoarece el, cândva, în condiţii mai vitrege, a convins, cu sinceritatea bunelor sale intenţii, candidând la preşedinţia României.

Iar domnul Marko Bela, o altă personalitate politică respectabilă, ar trebui să mai rămână prin preajma domnului Hunor, pentru a-i potoli zelul. Altfel, se dărâmă tot ce s-a construit cu răbdare şi înţelepciune pentru implementarea încrederii între cele două state suverane şi independente, aparţinând aceleiaşi comunităţi europene. Că doar nu o fi şi o altă comunitate, la cârma căreia, pe durată determinată, acum se află Ungaria !? Oare derapajele politicienilor unguri nu pot fi sancţionate ?! Ne înghesuim să-l izolăm, pe bună dreptate, pe Lukaşenko, din grădina altuia şi închidem premeditat ochii la ce se întâmplă în grădina proprie.

În context, toată stima pentru actorul şi omul politic Mircea Diaconu, pentru prestaţiile sale remarcabile în Parlament şi la TV. În opinia mea, este singura personalitate de notorietate publică incontestabilă, care n-a pregetat să sancţioneze, prompt şi fără menajamente, aberaţiile lui Mircea Dinescu, într-o recentă emisiune TV, pe tema declaraţiilor inamicale faţă de România ale unor politicieni unguri.

Să-i spui lui Dinescu că vorbeşte prostii, să i le repeţi, pentru a fi sigur că-i intră în cap şi să-l laşi fără replică, nu e la îndemâna oricui !

CRIN, FRUNDA ŞI ARDELENII

Mă uit, mai rar, la postul de televiziune Antena 3.
Este o reacţie obiectivă, profesionistă. Şi ţine cont
de un principiu pe care l-am învăţat în America, la NBC,
în New York.

O emisiune de televiziune trebuie să răspundă interesului
real al telespectatorilor, nu unei translaţii, prin tunelul timpului,
a arenei destinată gladiatorilor, din vremea Imperiului Roman,
în studioul decorat cu spectatori uimiţi la ce asistă,
neînţelegând pentru ce motiv s-au transformat prezentatorii
în profesori, care scot la tablă lideri de partid, sindicalişti,
luându-i la întrebări chiar şi pe proprii colegi, deveniţi, peste noapte,
elevi aninaţi de un microfon, răspunzând conştiincios,
în picioare, sau din bancă, pardon, de pe scaun,
la interogaţiile unei femei energice precum
doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Altfel talentată.
Şi uneori simpatică.

Admirabil gestul colegial, al celor de la Antena 3, de a prelua
teleaşti plecaţi de la Realitatea TV, dar una este să le dea
mână liberă şi emisiuni proprii, alta este să îi repartizeze
drept dubluri, la realizatorii cunoscuţi pentru evoluţia lor
independentă. Ca şi cum trebuie reciclaţi la grădiniţă…

Pentru mine unul, emisiunile de seară ale postului TV
cu cea mai mare audienţă, la ultimul sondaj de opinie,
sunt deja captive unor formule déjà vu. Asta ca să
nu scriu încremenite în proiect.

Pe acest fond – de redistribuire a unor formatori cunoscuţi
de opinie, în decoruri ce te trimit, înapoi, în timp, la teatrul de revistă,
şi într-o hărmălaie ce nu are nimic comun cu televiziunea,
fiind rodul orgoliilor pasagere, ale unor teleaşti prea îndrăgostiţi de propria imagine -,
doi concetăţeni m-au determinat să le urmăresc luările de poziţie.

crin_antonescu_76_32930800

Pentru prima oară mi-a plăcut Crin Antonescu, cu un discurs
a la Caragiale, de la tribuna parlamentului, prin care a electrizat
sala, consternată că vedea doar doi premieri autentici,
Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.
Echilibraţi, argumentaţi, dar fermi în limpezirea raporturilor
fireşti cu premierul actual al Ungariei, pateticul Viktor Orbán.
Crin Antonescu a fost cel mai bun orator în problema
atenţionării ferme a oficialităţilor maghiare,
care au avut alocuţiuni evident…ruginite,
prilejuite de aniversarea idelor (budapestane) ale lui martie.

frunda

De partea cealaltă a arenei parlamentare, a impus respect
György Frunda. Lucid. Pertinent. Rostind răspicat ceea ce
doreau românii să audă. Condamnarea gestului iresponsabil
al conaţionalului său, care a întinat imaginea lui Avram Iancu.
Respectarea integrităţii teritoriale a României,
cu precizarea că minoritarii maghiari vor să trăiască aici,
nu în altă parte. Invitarea colegilor parlamentari la o lectură
atentă a discursurilor oficialilor de la Budapesta şi
aplicarea procedurilor legale de întocmire a unui proiect
de rezoluţie, bazat pe consens, obţinut fără excese emoţionale.

Iată de ce, cineva ar trebui să îi mulţumească
premierului ungar Victor Orbán. Datorită alocuţiunii domniei sale,
indiferent de intenţiile lui ascunse şi cuvintele rostite,
lideri vizibili ai U.D.M.R au dezavuat, în câteva ore,
pe micul ecran şi de la tribuna parlamentului,
interferenţa oficialilor budapestani în chestiuni care nu-i privesc
în România. Ceea ce este, trebuie să recunoaştem,
o premieră. Dar şi o victorie explicită a opoziţiei.

Şi pentru că aprigul Radu Tudor a ridicat problema celor 800.000
de cetăţeni români, de naţionalitate maghiară, care vor primi şi
cetăţenia ungară, întrebându-se retoric ce vor face aceştia la
mobilizare – fie aceasta ordonată de la Bucureşti, fie de la Budapesta –
am să închei aceste rânduri, cu ceea ce am scris şi în alt context.

Într-un teatru de operaţiuni militare, dintr-un deşert şi azi mitraliat,
un ofiţer american a întrebat pe unul român, în câte ore ar ajunge
cu batalionul său, într-o capitală vecină, dacă situaţia o va impune?

Râzând, românul a răspuns în glumă:

– La cea aflată dincolo de graniţa apuseană? Cu o brigadă compusă
din trei batalioane cu o experienţă similară,
în trei teatre de operaţiuni militare diferite,
în câteva ore…Şi asta fără a putea cineva să ne oprească.
Dar nu va fi cazul să fim, pentru a treia oară, acolo.
Ne ştiu forţa reală.
Şi nu o ignoră.

~