Posts tagged: MIRCEA DINESCU

JALNICA POLITICIANĂ: Madama UNPR

O cunoaşteţi.

Nu este nevoie să îi inserez aici fotografia.

Este suficient să vă readuc aminte că la moartea tatălui lui Mircea Geoană – cel cu studii în Franţa şi călătorie secretă la Moscova – a aşteptat timp îndelungat, lângă Cozmin Guşă, ca singurii membri de valoare ai PIN, ca să vină prezidenţiabilul şi să-i bage în seamă…

Priveam stupefiat, ca simplu cetăţean, pe cei doi actori neinspiraţi, din Cimitirul Militar Ghencea, nevenindu-mi să cred că prezidenţiabilul amintit s-ar putea însoţi cu doi autopropulsaţi pe scena deja ridicolă a politichiei româneşti!

Dar aşa a fost.

Şi cum Cimitirul Democraţiei, pardon, al militarilor de carieră – nr.1, cum l-a denumit Alteţa Sa Zisu – era sub umbrela UNPR, madama, actriţă bună pentru studiourile TV, cele dornice de câte o pată de culoare, ignoranţă, suficienţă de sine şi opinie deşucheată, a trecut sub… pulpana, evident, la figurat, a lui monsieur Gabriel Oprea.

Gabriel?

Culmea este că tocmai zilele trecute a rostit cuvântul – ca şi Elena Ceauşescu – magic: Victor!

Nu Victoraş, ce-i drept, dar era faţă în faţă cu… celebrul colonel Turcescu!

Merita să fi văzut faţa acestui imberb, după lovitura de imagine dată de Madama UNPR!

În propria lui emisiune, pro-Băsescu, vine alungata… de şeful de la Cotroceni, se uită candid în ochii lui şi îi spune calm: Victor!

Ponta, ne-Ponta, gura păcătoasei, în meandrele politichiei autohtone, adevăr grăieşte – UNPR ar cam vrea în guvernarea USL, fie aceasta şi din noiembrie…

Altfel cum vă explicaţi că până şi Mircea Dinescu l-a invitat, la dejunul său televizat, de duminică, 1 iulie, pe marele general UNPR, cu două stele, bine rumenite, Neculai Onţanu?!

Şi ca tacâmul să fie complet, până şi Antena 3, marea televiziune adorată de popor, apărătoare a demascărilor pe surse, la ore de maximă audienţă, a invitat-o pe Madama UNPR la un schimb democratic de opinii, în platoul sfinţit de multe demagogii.

Bine am ajuns.

Frumoasă ţară.

Păcat că este locuită…

GENERALUL, MIRCEA DIACONU ŞI MIRCEA DINESCU

220px-Lansare-colectie-teatru-dilema-veche-notarra-23-09-2010

AM PRIMIT, PRIN E-MAIL, ACEST MESAJ DE LA UN GENERAL ÎNCĂ ACTIV:

La Crin, Frunda şi ardelenii din Linia de miră:
Felicitări şi, cu permisiunea dv., aş adăuga:

Poziţia domnului Frunda poate constitui un exemplu pentru mai tânărul său coleg de partid, Kelemen Hunor. Acesta, probabil, furat de dorinţa de a se afirma, cu orice preţ, în faţa celor care încă nu cred în el, ca fiind cel mai reprezentativ lider al comunităţii sale etnice din România, are proasta inspiraţie să se declare îngrijorat de revigorarea antimaghiarismului în Parlamentul României.

Să interpretăm poziţia sa ca o intenţie de a ne convinge că reluarea confruntărilor interetnice şi tentativele de a arunca la coşul istoriei înţelegerile şi practicile de bună vecinătate, obţinute cu trudă până acum, au avut ca protagonişti nişte anonimi de prin localurile de noapte ale Budapestei, care nu merită atenţia parlamentarilor români ?

Înţeleg că politicienii trebuie să aibă şi tupeu, dar domnia sa depăşeste cu mult limitele acestuia. Poate că domnul Frunda ar trebui să-i fie model, deoarece el, cândva, în condiţii mai vitrege, a convins, cu sinceritatea bunelor sale intenţii, candidând la preşedinţia României.

Iar domnul Marko Bela, o altă personalitate politică respectabilă, ar trebui să mai rămână prin preajma domnului Hunor, pentru a-i potoli zelul. Altfel, se dărâmă tot ce s-a construit cu răbdare şi înţelepciune pentru implementarea încrederii între cele două state suverane şi independente, aparţinând aceleiaşi comunităţi europene. Că doar nu o fi şi o altă comunitate, la cârma căreia, pe durată determinată, acum se află Ungaria !? Oare derapajele politicienilor unguri nu pot fi sancţionate ?! Ne înghesuim să-l izolăm, pe bună dreptate, pe Lukaşenko, din grădina altuia şi închidem premeditat ochii la ce se întâmplă în grădina proprie.

În context, toată stima pentru actorul şi omul politic Mircea Diaconu, pentru prestaţiile sale remarcabile în Parlament şi la TV. În opinia mea, este singura personalitate de notorietate publică incontestabilă, care n-a pregetat să sancţioneze, prompt şi fără menajamente, aberaţiile lui Mircea Dinescu, într-o recentă emisiune TV, pe tema declaraţiilor inamicale faţă de România ale unor politicieni unguri.

Să-i spui lui Dinescu că vorbeşte prostii, să i le repeţi, pentru a fi sigur că-i intră în cap şi să-l laşi fără replică, nu e la îndemâna oricui !

~