Premierul chinez Wen Jiabao i-a spus miercuri, preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, aflat în vizită la Beijing, că ţara se opune intenţiei oricărui stat, din Orientul Mijlociu, de a achiziţiona arme nucleare – a informat agenţia de ştiri Xinhua.
“Problema nucleară iraniană ar trebui să fie abordată prin canale diplomatice, într-un mod imparţial”, i-a mai declarat Wen Jiabao liderului iranian Mahmoud Ahmadinejad. Întrevederea celor doi a avut loc cu ocazia reuniunii anuale a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.
În acest mod, premierul chinez nu doar recunoaşte existenţa unor semne de întrebare reale privind programul nuclear al Teheranului, ci şi îl avertizează, pe Ahmadinejad, că ştie mai multe decât afirmă public. Ultima fotografie – postată mai sus – indicând faptul că oficialul chinez surâde, diplomatic, dar îşi menţine avertismentul dat conducerii iraniene, iar preşedintele Ahmadinejad pare că încă nu a înţeles de ce Beijingul nu poate fi confundat cu Tel Aviv-ul.
Zbigniew Brzezinski, ex-consilier pentru securitate naţională, al preşedintelui Jimmy Carter, în prezent profesor de politică externă la Universitatea Johns Hopkins, autor al cărţii “Viziune strategică: America şi criza puterii globale” a afirmat, într-o emisiune de televiziune, că Iranului trebuie să i se spună clar că dacă va produce arme nucleare, atunci Statele Unite vor asigura securitatea Orientului Mijlociu, aşa cum o fac acum pentru Japonia şi Coreea de Sud. Prin umbrela nucleară, aşa cum au protejat şi Europa Occidentală, contra U.R.S.S., deci nu este cazul de a declanşa un război cu Teheranul.
“Vreau să o spun foarte clar – a declarat Zbigniew Brzezinski – prietenilor israelieni.Noi nu vom merge la război. Ei nu vor merge la război prin spaţiul nostru aerian, deasupra Irakului. Nu îi vom sprijini. Dacă o vor face, vor fi pe cont propriu.”
Guvernul iranian a anunţat că a fost demarată producţia rachetelor de croazieră Qader pentru forţele navale ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, care au misiunea să apere frontierele iraniene maritime.
Racheta Qader/Capabil (în Farsi), care a fost inaugurată de preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, pe 23 august, cu ocazia marcării Zilei Naţionale a Industriei de Apărare,
este acum obiectul unei producţii de serie, a declarat pe 28 septembrie, ministrul iranian al apărării, generalul de brigadă Ahmad Vahidi.
El a respins ca fiind “false şi răuvoitoare” aserţiuni ale presei occidentale, conform cărora Qader nu este o rachetă concepută, testată şi fabricată de iranieni.
Conform canalului PRESS TV, Vahidi a declarat că producţia de rachete este un alt indiciu elocvent al capacităţii inginerilor iranieni, de a găsi soluţii pragmatice nevoilor de apărare ale statului islamic.
Cu o rază de acţiune de 200 km, Qader este arma menită să redea populaţiei iraniene încrederea în sine, printr-o impresionantă modalitate de descurajare militară a potenţialilor agresori.
La Teheran se afirmă că menţionata rachetă poate distruge navele de război precum şi obiective de pe coasta inamică. Qader este o rachetă de croazieră, care acţionează la o altitudine mică, cu maximă precizie. Asemenea detalii sugerând că racheta are potenţialul de a contracara prezenţa navală americană, în Golful Persic.
Un asemenea anunţ propagandistic nu putea stârni la Pentagon decât o singură reacţie – o privire pe calendarul anului 2012, după alegerile prezidenţiale. Evident, cele din SUA.
Pe 7 iunie 2011, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a ţinut o conferinţă de presă la Teheran, la care au participat 350 de jurnalişti din presa naţională şi cea străină. În acest context, el a declarat că Statele Unite vor să saboteze facilităţile nucleare ale Pakistanului, cu scopul de a slăbi puterea guvernului şi poporului acestei ţări.
Ahmadinejad a mai afirmat că americanii au folosit pretextul atentatelor teroriste, din 11 septembrie 2001, pentru a declanşa cea mai mare invazie a SUA în regiunea Orientului Mijlociu, cu scopul de a „salva de la distrugere economia lor suferindă şi a regimului sionist (din Israel), ca bază principală a colonialismului ultramodern.”
Când nu ai soluţii pentru prosperitatea internă, identifici inamici externi, evident diabolici, şi amplifici propaganda oficială, pentru a menţine atenţia opiniei publice naţionale pe pericolele militare străine.
O asemenea campanie este continuă la Teheran, care presimte că oricât de mult amână Statele Unite o reacţie militară, aceasta se va produce, într-un final, dovadă fiind şi întărirea, de către Federaţia Rusă, a dispozitivului sudic al propriei apărări antirachetă.
Anterior conferinţei menţionate a ieşit în faţa presei Ali Ardashir Larijani, preşedintele parlamentului iranian/Majlis. El a declarat, în acest weekend, că ţara sa va contracara orice act de agresiune cu puterea rachetelor proprii, remarcând, în acelaşi timp: „Iranul a apărut ca o ţară independentă, influentă şi inspiratoare în regiune…Ostilitatea inamicilor nu este din cauza unor probleme precum programul nuclear.”
În viziunea lui, adversitatea duşmanilor este generată de rolul şi influenţa Iranului în regiunea strategică a musulmanilor.
Agenţia iraniană de ştiri Fars reproduce şi un alt citat, semnificativ, din luarea de poziţie a liderului Majlis-ului: ”Duşmanii, cu agenţii lor infiltraţi, au încercat să îşi atingă obiectivele lor, cum ar fi crearea de disensiuni…Dar şi-au dat seama că nu pot învinge revoluţia prin lovituri de stat sau alte măsuri similare. Inamicii revoluţiei…au eşuat (să preia puterea în stat) din cauza conducerii exercitate de suprema jurisprudenţă.” Ultima sintagmă fiind o trimitere străvezie spre omnipotentul lider spiritual – ayatolahul Seyyed Ali Khamenei.
Ali Ardashir Larijani a precizat că oficiali israelieni, în colaborare cu unele puteri occidentale, au profitat de fiecare nouă ocazie pentru a susţine teza că Iranul este o ameninţare pentru regiunea limitrofă şi pentru întreaga lume.
De pildă, ministrul israelian pentru afaceri strategice, Moshe Ya’alon, a declarat, pe 6 iunie a.c., că întreaga lume trebuie să ia măsuri comune pentru a opri activităţile nucleare iraniene, inclusiv prin recurgerea la un atac aerian preventiv, dacă va fi necesar.
Ironia sorţii face ca de fiecare dată, când apare o nouă acuzaţie occidentală, vizând tentativa iraniană de a fabrica bombe atomice, sub acoperirea programului nuclear civil, guvernul de la Teheran neagă o astfel de intenţie.
Mai mult, Iranul reaminteşte că fiind parte semnatară a tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, are dreptul de a deţine şi utiliza o tehnologie nucleară paşnică.
Teheranul mai observă că deşi Israelul este singurul posesor de arme nucleare, la ora actuală, din Orientul Mijlociu, având în depozite subterane secrete nu mai puţin de 200 rachete atomice, nu este deloc transparent în privinţa intenţiilor sale reale în acest domeniu.
Tot luni, 6 iunie a.c., comandantul Forţelor Terestre Iraniene, generalul de brigadă Ahmad Reza Pourdastan, a declarat agenţiei IRNA că armata Iranului este pregătită să extindă prezenţa sa în „spaţiul cibernetic, pentru a contracara atacurile cibernetice.”
Instrumentele necesare acţiunii eficiente în spaţiul cibernetic sunt pregătite de industria naţională de apărare, a mai precizat generalul Pourdastan.
El a constatat că:”problemele legate de domeniul cibernetic domină discursul internaţional şi preocupă armatele de pe toate continentele, care utilizează instrumente şi echipamente moderne.”
După cum se cunoaşte, în luna octombrie 2010, Iranul a anunţat că a detectat şi a dejucat un atac cibernetic cu viermele electronic Stuxnet, despre care se presupune că a fost special creat pentru a infecta industria şi centralele nucleare iraniene.
Declaraţia generalului de brigadă Ahmad Reza Pourdastan a fost provocată de publicarea parţială recentă, de către Pentagon, a documentului prin care se propune Casei Albe ca orice atac cibernetic, care afectează principalele căi de comunicaţie, la nivel înalt, din Statele Unite, să fie considerat aidoma unei declaraţii de război şi să i se răspundă printr-o reacţie militară, aeriană, navală şi terestră – după caz.
O reacţie navală a existat, dar nu din partea americană, ci din aceea iraniană.
Exact în ziua când preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a ţinut conferinţa de presă la Teheran, agenţia de presă Associated Press a difuzat fotografii şi detalii privind trimiterea de către Iran a unor submarine în Marea Roşie.
Este pentru prima oară când aceste submersibile execută o deplasare la distanţă mare de Iran.
Din punctul de vedere al Pentagonului, o asemenea demonstraţie de forţă confirmă eforturile Iranului de a prezenta lumii – prin intermediul presei internaţionale – puterea sa navală.
Teheranul a devenit deja celebru pentru frecvenţa cu care anunţă modernizări diferite ale sistemelor de apărare antiaeriană şi ale marinei militare.
Aceste două atuuri ar fi suficiente pentru consolidarea imaginii de cea mai temută putere militară regională. În acelaşi timp indică şi convingerea regimului de la Teheran că orice atac inamic va surveni, cel mai probabil, fie din aer, fie de pe mare.
O concluzie receptată cu surâsuri ironice, la Statul Major al Forţelor Terestre Americane…
Agenţia iraniană de ştiri Fars a precizat că submarinele au misiunea de a identifica navele de război – amice şi inamice – din apele internaţionale şi de a culege date relevante pentru Forţele Navale Iraniene.
Aceeaşi sursă afirmă că, anterior, submarinele au însoţit nave de război iraniene, pe ruta afectată de acţiunile de piraterie din Golful Aden.
Iranul are în dotare trei submarine fabricate în Rusia şi
patru construite în porturile iraniene, de dimensiuni mai mici.
Ultimele patru sunt din clasa Ghadir, utilizează atât rachete, cât şi torpile, fiind extrem de utile pentru acţiuni subacvatice în Golful Persic.
Cert este că misiunea submarinelor iraniene a declanşat alarmarea navelor americane şi israeliene aflate în zonele limitrofe Mării Roşii.
De ce agită Iranul acum apele din lumea islamică?…
Ultima trăznaie pusă la cale de înalţii prelaţi din Iran este promisiunea de a deconecta ţara de la… Internet!
Despre acest mod nou de instituire a cenzurii, în statul condus de ayatolahi, au scris Christopher Rhoads, Farnaz Fassihi şi Andres Gonzalez, în prestigioasa publicaţie “The Wall Street Journal”. Ideea este pe cât de simplă, pe atât de eficace. Va fi introdus un Internet naţional. Din acel moment, Iranul va fi deconectat de la spaţiul cibernetic mondial.
Avantajele unui asemenea proiect? Ar fi: 1. încetarea demersurilor actuale de cenzurare a Internetului; 2. introducerea unor tarife mai mici pentru utilizatorii Internetului naţional şi…3. canalizarea tinerei generaţii spre website-uri ce nu contravin regulilor morale ale Islamului.
Taman în luna februarie 2011, când începeau manifestaţiile de protest în lumea arabă, pentru democraţie, libertate şi progres, Reza Bagheri Asl, nimeni altul decât directorul institutului de cercetare a ministerului de telecomunicaţii, a primit mandat să declare agenţiei de ştiri oficiale a Iranului, că, în curând, 60% dintre utilizatorii individuali şi cei de stat, ai Internetului, vor fi racordaţi la noua reţea – cea naţională. Urmează ca, în următorii doi ani, toate computerele iraniene să fie conectate doar la Internetul naţional!
Astfel va fi stopată invazia online, a ideilor occidentale dezavuate de liderul spiritual suprem, aiatolahul Ali Khamenei, care s-au strecurat până acum, în minţile tinerilor iranieni, ca urmare a propagării noului conflict, numit de înaltul prelat drept „războiul soft”!
Pe 27 mai a.c., presa de la Teheran a difuzat ştirea conform căreia Iranul urmează să lanseze propriul sistem de operare pe calculator, în lunile următoare, pentru a înlocui pe cele utilizate acum, de producţie americană. Reza Taghipour, ministrul iranian al comunicaţiilor, a lansat vestea ce confirmă intenţia instituirii unei reţele electronice locale, în acord cu exigenţele legii islamice.
Şi ca tacâmul să fie complet, în lumea ciudată a ayatolahilor, Ali Aghamohammadi, şeful relaţiilor economice iraniene, a precizat că noua reţea de Internet, cea naţională, va fi iniţial funcţională, în paralel cu aceea mondială, la sediile ministerelor, băncilor şi companiilor de interes naţional.
Ulterior, reţeaua naţională ar putea înlocui pe cea internaţională, aşa cum se procedează deja într-o serie de state musulmane.
Totuşi, dincolo de declaraţiile menţionate, lucrurile sunt mai complicate. De pildă, unul dintre cei care au un blog relevant şi îl utilizează ca atare este chiar preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.
Conform datelor oficiale, din 100 de iranieni, 11 sunt conectaţi la Internet, acesta fiind cel mai înalt indicator printre ţările din regiunea limitrofă Iranului.
Tocmai datorită acestei particularităţi, în 2009 au putut fi transmise în lumea largă – îndeosebi prin Twitter şi Facebook – manifestaţiile de protest ce au urmat după alegerile prezidenţiale ale cărui rezultate oficiale au fost contestate de opoziţie.
Paradoxul acestei situaţii? La începutul ultimului deceniu, din veacul trecut, Iranul devenea prima naţiune musulmană conectată online, din Orientul Mijlociu şi a doua din regiunea sa limitrofă, după Israel.
Explicaţia? Tineri, educaţi şi locuind în majoritatea lor în oraşe, iranienii erau atraşi de noua tehnologie.
La finalul deceniului amintit situaţia se schimba, ca urmare a întăririi la putere a radicalilor islamici.
O serie de ziare au fost desfiinţate. Iar jurnaliştii s-au refugiat pe bloguri, cititorii lor urmându-i cu fidelitate.
În anul 2003, pe lista website-urilor periculoase se aflau 15.000 de bloguri! Iar cei mai temerari autori începuseră să fie arestaţi!
După protestele de mare amploare, din anul 2009, guvernul iranian a luat măsuri represive şi în domeniul Internetului. “Contracararea războiului soft este principala noastră prioritate acum – declara liderul suprem, ayatolahul Khamenei, în noiembrie 2009 – deoarece inamicul încearcă să utilizeze instrumente ultramoderne de comunicare, pentru a difuza zvonuri şi minciuni”.
În acest război s-a implicat şi Garda Revoluţionară/G.R. – din rândurile căreia provine şi actualul preşedinte al ţării -, care a preluat sub control toate reţelele de comunicaţii şi a creat o armată cibernetică, cu intenţia de a instrui peste 250.000 de hackeri.
Această cvasi-armată s-a distins recent, prin atacurile efectuate asupra unor website-uri celebre, precum cel al postului de radio “Vocea Americii.”
Întrebarea retorică, rostită deloc întâmplător, peste Ocean, este dacă nu cumva această obsesie pentru “războiul soft”, a ayatolahului Khamenei, nu va avea o finalitate comparabilă cu aceea a lui bin Laden. Ale cărui computere erau pline de date ce nu aveau nimic comun cu normele religiei islamice…
Interesul general | Ion Petrescu | 
June 7, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
