Posts tagged: ARABIA SAUDITĂ

AVIOANE DE LUPTĂ AMERICANE DISLOCATE ÎN E.A.U. (VIDEO)

New concept gets latest technologies reach warfighters quickly

Statele Unite au trimis avioane F22 , în Emiratele Arabe Unite.
Read more »

“Nu voi lăsa poporul meu să trăiască în umbra anihilării!” (VIDEO)

După cum informează Arutz Sheva, un cunoscut portal israelian de ştiri, pe timpul discursului său, de la conferinţa politică susţinută luni seara, premierul Israelului a subliniat că el nu va permite Iranului să aibă o armă nucleară.
img35469

“Israelul are exact aceeaşi politică”, ca Statele Unite atunci când vine vorba de o armă nucleară iraniană, a declarat Netanyahu, adăugând că “statul evreu nu va permite nimănui, care urmăreşte distrugerea noastră, de a atinge acest obiectiv. Unii oameni refuză să recunoască faptul că obiectivul Iranului este de a realiza arme nucleare, dar îmbogăţeşte uraniul pentru a ajunge la acest obiectiv. “

“În cazul în care pare ca o raţă, merge ca o raţă, este isteaţă ca o raţă, atunci ce este? Asta-i drept, este o raţă. Dar de data aceasta este o raţă nucleară şi este timpul ca lumea să o numească raţă “, a adăugat el.

Netanyahu a declarat că preşedintele Barack Obama şi majoritatea liderilor lumii înţeleg că obiectivul Iranului este de a dezvolta arme nucleare şi că cererile sale sunt, de altfel, false.

El a spus că unii oameni sunt dispuşi să accepte un Iran nuclear, susţinând că regimul Ayatollahului nu ar fi suficient de nebun pentru a folosi astfel de arme.

“Vă promit că eu, ca prim-ministru nu mă voi juca niciodată cu securitatea statului Israel”, a spus el.
Read more »

القوات السعودية الخاصة في العمل (video)

Forţele Speciale ale Arabiei Saudite în acţiune:

Deviza acestor luptători de elită?

Dacă nu îţi pasă de propria ta ţară, nu trebuie să trăieşti în ea!

Saudi-special-forces--007

Justiţie militară la Guantanamo

camp-delta-detention-compound-guantanamo-bay-300x200
Deşi preşedintele Obama a promis că va închide închisoarea de la Guantanamo, iată că postul de radio Vocea Americii a transmis că un bărbat, provenit din Arabia Saudită, urmează să fie judecat pe 9 noiembrie a.c., de către o comisie militară, la baza cu acelaşi nume.

razavi20110421144415467
Sauditul Abd al-Rahim al Nashiri este acuzat că a fost creierul operaţiunii, care a dus la atacul sinucigaş asupra navei militare americane Cole, în anul 2000. Şi riscă să fie condamnat la moarte.

USScole-edit-09
Vasul Cole se afla în largul portului yemenit Aden. Explozia provocată a dus la crearea unei găuri uriaşe în peretele navei, la uciderea a 17 marinari militari şi rănirea altor câteva zeci.

FBI Director Robert Mueller
Conform directorului FBI, Robert Muller, aducerea în faţa justiţiei a autorilor atacului din 12 octombrie 2000 constituie o parte vitală a misiunii antiteroriste, una căreia îi vor fi dedicate, şi pe viitor, toate resursele necesare, umane şi materiale, ale Biroului Federal pentru Investigaţii/FBI.

AFP_090218guantanamo-prison_8
Al-Nashiri a fost capturat în anul 2002 şi ţinut în închisori secrete ale CIA, din afara teritoriului SUA. A fost transferat la Guantanamo în anul 2006. Este unul dintre cei 15 deţinuţi importanţi închişi la baza menţionată şi întâiul care este adus în faţa tribunalului militar după ce preşedintele Obama a decis, la debutul anului în curs, stoparea acestui gen de procese.

interrogations_at_guantanamo_223765
Avocaţii sauditului afirmă că el nu ar trebui judecat deoarece a fost deja supus unor interogatorii dure, precum simularea înecului.

Blind justice not stupid GITMO terrorists
Procesul ar putea dura chiar doi ani, deoarece în jurisdicţia militară este permisă acordarea timpului necesar pentru aducerea probelor şi mărturiilor necesare luării unei decizii bine fundamentate, cu dovezi ce susţin capetele de acuzare – asasinat, terorism şi conspiraţie împotriva Statelor Unite.

MIZA SIRIANĂ

Evoluţia actuală a situaţiei din Siria confirmă ceea ce se nega peste Ocean şi nu se comenta în capitala statului israelian. C.I.A. şi Mossad sunt „stimulatoarele” liderilor de opinie – ignoraţi sau marginalizaţi de regimuri absolutiste laice – capabili să scoată lumea în stradă, în diferite metropole arabe, pentru a da frâu liber nemulţumirilor reale, acumulate în ultimele decenii, pe plan politic, economic şi social.

O răsturnare, de la putere, a preşedintelui sirian Bashar al-Assad ar lăsa Iranul fără un aliat de nădejde, ar pune sub semnul întrebării vitalitatea organizaţiei Hezbollah, în Liban, şi ar facilita îndepărtarea liderilor Hamas, de la conducerea Fâşiei Gaza.

Toate aceste efecte secundare ar genera un plus de securitate pentru Israel.

Declaraţia ministrului de interne sirian, conform căreia nu va fi tolerată o insurecţie armată – fenomen ce nu a avut loc nici în Tunisia, nici în Egipt, dar se află într-o fază ambiguă, în Libia -, confirmă mai degrabă simptomele tipice unui război civil, precum recenta ambuscadă, în care au fost ucişi ofiţeri şi soldaţi din armata Siriei.

Ce este cert? Rând pe rând, manifestanţii, din diferite oraşe, încearcă să ocupe centrele localităţilor, dar, cunoscând cele petrecute la Cairo, în Piaţa Tahrir, autorităţile nu ezită să intervină în forţă, după somaţii, prin intermediul megafoanelor, şi utilizarea, de către forţele de securitate, a armelor din dotare, precum pe 18 aprilie, în oraşul Homs.

Conform unei surse neoficiale, circa 200 de sirieni au fost ucişi, în perioada manifestaţiilor populare vizând îndepărtarea de la putere a preşedintelui Assad.

Un lucru mai greu de înfăptuit, având în vedere loialitatea armatei şi susţinerea tacită, a şefului statului, de către o parte dintre sirieni.

Bazat pe aceste două piloane ale puterii sale, preşedintele Siriei nu a avut temeri să anunţe încetarea stării de urgenţă, în cursul săptămânii viitoare şi eliberarea deţinuţilor politici. Ambele fiind revendicări ale manifestanţilor ostili actualului regim politic sirian.

Cu toate astea, nu există vreun indiciu că manifestaţiile populare vor înceta.

Autorităţile guvernamentale au avertizat că nu vor tolera activităţile teroriste. Oficialii de la Damasc aveau în vedere faptul că, în oraşul Banyias, grupurile de salafişti – adepţi ai salafismului, o formă a islamismului sunnit, comparaţi în multe state arabe cu militanţii al-Qaida – nu au ezitat să evoce posibilitatea declanşării unei insurecţii armate.

Postul TV BBC a interpretat acest avertisment ca o încercare a autorităţilor de a reprima revolta manifestanţilor, sub pretextul combaterii teroriştilor.

În replică, televiziunea de stat siriană a informat telespectatorii că ministrul de interne a cerut cetăţenilor să se reţină de la participarea la marşuri sau demonstraţii de protest.

Agenţia de presă Sana a transmis că, pe 17 aprilie 2011, un general, cu cei doi fii ai săi şi un nepot, au fost ucişi, cu sânge rece, de „bande înarmate criminale”, apoi trupurile acestora au fost groaznic mutilate.

Postul TV FOX NEWS a acordat atenţie dezvăluirilor WikiLeaks, conform cărora S.U.A. a finanţat opoziţia siriană. Astfel, Departamentul de Stat a avut în atenţie o serie de proiecte concrete, precum o televiziune difuzată prin satelit.

Walid Phares, expert în problemele Orientului Mijlociu şi autor al cărţii “Revoluţia care vine”, a fost mai precis, indicând faptul că administraţia precedentă, a ex-preşedintelui Bush, a sprijinit postul de televiziune al-Barada, care emite şi acum din Londra. Iar administraţia Obama continuă finanţarea acestuia.

Este însă un aspect considerat relativ minor, în raport cu eforturile altor organizaţii nonguvernamentale, de pe mapamond, care acţionează pentru consolidarea societăţii civile din Siria.

Phares nu a ezitat să afirme că finanţarea canalului TV menţionat – cu o dezvoltare a arealului de receptare, prin intermediul satelitului -, în condiţiile când bugetul federal este drastic redus la multe capitole, se justifică deoarece “regimul sirian blochează procesul de pace cu Israelul, dar finanţează, la rândul său, organizaţia Hezbollah în Liban şi mulţi insurgenţi antiamericani în Irak. Sprijinirea financiară a opoziţiei siriene, care vrea reformarea regimului, este o politică bună.”

Noile proteste, din această săptămână, coincid cu dezvăluirea în presă a faptului că, începând din anul 2005, S.U.A. au început să finanţeze, în mod secret, grupuri de opoziţie din Siria, cu scopul de a genera prăbuşirea regimului preşedintelui Assad.

Diplomaţii americani – care au menţionat, în telegramele lor, din Damasc, despre finanţarea postului Barada TV, ce emite prin satelit -, erau îngrijoraţi de faptul că serviciul de contraspionaj sirian suspecta, din 2009, sprijinirea cu sume substanţiale, de către S.U.A., a opoziţiei.

Aflat de 11 ani la putere, ca succesor al tatălui său, Hafez al-Assad, actualul preşedinte, cu toată siguranţa lui de sine, afişată în faţa camerelor de televiziune, este conştient că are de făcut faţă celei mai mari ameninţări politico-militare.

Una de care nu îl poate scăpa nici ajutorul iranian, moral, financiar, politic şi prin agenţi de influenţă.

Siria rămâne zona cea mai tensionată din Orientul Mijlociu, îndepărtarea sau menţinerea actualului regim politic de la Damasc fiind una dintre mizele noului Război Rece, cel dintre Arabia Saudită şi Iran.

AMERICA IA PULSUL ARABIEI SAUDITE

Agenţia Associated Press a semnalat motivaţiile vizitei secretarului apărării Robert Gates, în capitala Arabiei Saudite. Miercuri, 6 aprilie a.c., convorbirile demnitarului american cu regele Abdullah sunt focalizate pe revoltele din Orientul Mijlociu şi eforturile conducerii actuale a Iranului de a exploata, în favoarea sa, aceste demonstraţii de masă. Nu în ultimul rând vor fi discutate detalii ale modernizării apărării saudite antiaeriene, împotriva rachetelor iraniene.

Relaţiile dintre Statele Unite şi regatul saudit au fost vizibil afectate de faptul că, pe timpul revoltei din Egipt, preşedintele Barack Obama a preferat să se dispenseze de un aliat fidel, de decenii, precum Hosni Mubarak, cu care S.U.A. a avut, până atunci, solide relaţii militare şi diplomatice.

În relaţia S.U.A.-Arabia Saudită, mai există şi dependenţa americană de petrolul din această ţară.

Robert Gates a recunoscut, la postul TV NBC, că anumite tensiuni persistă în dialogul cu partenerii saudiţi, dar „este o mare exagerare afirmaţia că am ajuns la o ruptură a colaborării noastre. Avem o puternică cooperare militară. Şi, după cum ştiţi, saudiţii tocmai au făcut una dintre cele mai mari achiziţii de armament american, din istorie.”

Este vorba de anunţarea, toamna trecută, a unui acord în valoare de 60 miliarde de dolari, în baza căruia saudiţii vor cumpăra 84 de avioane – noul model F-15 – şi 190 de elicoptere. În plus vor moderniza 70 de aeronave militare, pe care le au deja în dotarea propriilor forţe aeriene.

Tranzacţia mai include livrarea, de către americani, a unei game variate de rachete, bombe şi alte echipamente militare – care să contracareze posibilele atacuri iraniene.

Temerea saudiţilor – ai căror lideri sunt sunniţi, ca şi majoritatea populaţiei – are în vedere ostilitatea tradiţională faţă de şiiţi, precum conducătorii religioşi de la Teheran.

Realitatea este că protestele limitate, derulate în Arabia Saudită, au avut loc, în principal, în provinciile estice, bogate în petrol, unde locuiesc şiiţi.

Conform unui oficial de la Pentagon, care a dorit să nu i se dezvăluie identitatea, este puţin probabil ca situaţia internă, din regatul saudit, să fie discutată la primirea lui Gates de către monarhul acestei ţări.

Secretarul american al apărării are mandat să îl asigure pe regele Abdullah că menţionatul contract, de 60 miliarde de dolari se va desfăşura conform programului stabilit de comun acord.

Astfel, Robert Gates va putea aborda şi problema achiziţionării, de către saudiţi, a noii versiuni a rachetelor antiaeriene, de tipul „Patriot.”

Gates va face referiri şi la un sistem american de apărare mult mai sofisticat, menit a lovi şi distruge, la mare înălţime, rachetele balistice cu rază lungă de acţiune.

missile defence SISTEMUL PROPUS SPRE ACHIZIŢIONARE ARABIEI SAUDITE

Emiratele Arabe Unite au fost deja de acord să cumpere acest sistem ultramodern.

Oferta făcută acum Arabiei Saudite, după acceptarea uneia similare de către emirate, confirmă planul mai larg, al Statelor Unite, de a îmbunătăţi apărarea antiaeriană a statelor arabe din Golful Persic, împotriva probabilelor atacuri iraniene.

Tema principală a întrevederii lui Gates cu regele saudit va fi dosarul iranian. Cu cele două componente: ambiţiile nucleare ale Teheranului şi dorinţa Iranului de a extinde aria sa de influenţă, în lumea arabă, prin intermediul revoltelor în curs de desfăşurare, ca şi al acelora ce mocnesc în alte state din zonă.

Asperităţile ivite în relaţia dintre Washington D.C. şi Riad s-au accentuat pe timpul revoltei din Bahrain, unde o dinastie regală sunnită conduce o populaţie în care majoritari sunt şiiţii.

Saudiţii nu uită că răsturnarea, de către S.U.A., în 2003, a regimului sunnit al lui Saddam Hussein, a determinat accederea la putere a actualului premier al Irakului, Nouri al-Maliki, un şiit.

Regele Arabiei Saudite este convins că numai recursul la manu militari va stabiliza situaţia din Bahrain, va proteja monarhiile din Golful Persic, va descuraja intenţiile Iranului şi va menţine obedienţa saudiţilor de origine şiită.

Cât de decişi sunt saudiţii, ca să se menţină pe această linie dură? Răspunsul l-au primit americanii luna trecută. Astfel, pe 14 martie, la numai 48 de ore după vizita lui Robert Gates la regele Bahrainului, Arabia Saudită a trimis un contingent de 1000 de militari în acest mic regat, la cererea guvernului local, pentru a sprijini acţiunea forţelor interne de securitate.

Faptul că Statele Unite nu au comentat această mişcare disuasivă a fost intepretat ca un sprijin implicit al deciziei saudiţilor.

Interesul american fiind să relanseze relaţiile bilaterale cu Arabia Saudită.

PETROLUL, GADDAFI ŞI AMERICANII

Cu ani în urmă am asistat la două momente inedite, prilejuite de vizita la Bucureşti a şefului de stat libian, Muammar Abu Minyar al- Gaddafi.
Evocarea lor are o anumită relevanţă, pentru înţelegerea modului de a fi al acestui lider arab, vizat de o nouă mutare geopolitică pe tabla de şah a Orientului Mijlociu.

Bodyguarzi cu…şarm

gaddafi_female_bodyguards2

Chiar la coborârea din avion, a lui Gaddafi, oficialii români au fost surprinşi de faptul că două libience tinere – echipate cu ţinute militare kaki, centuri maro, bocanci negri şi pistoale mitralieră, cu pat rabatabil – erau tot timpul în preajma preşedintelui Libiei.

Una dintre ele l-a însoţit, ca o umbră, până la podiumul unde Gaddafi a urcat, împreună cu omologul român, pentru a primi defilarea gărzii de onoare.

A doua a surprins total dispozitivul autohton de securitate, deoarece s-a postat exact pe direcţia de înaintare a comandantului gărzii. Îi stătea bine cu cosiţele împletite la spate, unde avea şi pistolul-mitralieră, pe care îl ţinea, de ţeavă, cu palma mâinii drepte.

Imaginea era fermecătoare, deoarece, la ora aceea, nu existau luptătoare în armata română. Cum garda de onoare îşi continua neabătută defilarea, iar libianca nu se mişca din locul menţionat, un colonel din dispozitivul de securitate s-a îndreptat surâzător spre juna în uniformă, i-a şoptit ceva la ureche, chiar a cuprins-o uşurel de umeri, pentru a o îndepărta de pe direcţia de înaintare a militarilor români.

Ulterior, am aflat rostul celor două conaţionale ale lui Gaddafi. Erau bodyguarzi, aleşi după un criteriu surprinzător. Conform specialiştilor în antrenarea gărzilor de corp, o femeie este mai rapidă, în reacţii, la un atac terorist, cu câteva fracţiuni de secundă.

Iar cele două „umbre” ale preşedintelui libian mai aveau, în afara armamentului la vedere, şi mici stilete, plasate discret la nivelul cocului, pentru a fi rapid aruncate spre potenţialii agresori.

Al doilea moment s-a petrecut la încheierea vizitei oficiale a lui Muammar al-Gaddafi, când în aeronava libiană a fost încărcat un sicriu metalic. Cei ce l-au adus au urcat apoi la barul aeroportului Otopeni, unde şi-au cumpărat cartuşe de ţigări Kent şi sticle de whisky.

La o cafea servită fără grabă, nu s-au ferit să explice că persoana decedată este rudă cu preşedintele libian, care, din…greşeală, l-a împuşcat la partida de vânătoare organizată de români în onoarea sa.

Teama de atentate şi lichidarea, fără menajamente, a opozanţilor, fie aceştia şi de acelaşi sânge cu el – iată două trăsături ale lui Gaddafi.

O discrepanţă evidentă

nafrica-mideast_large ILUSTRAŢIA MARE A PAGINII DE GEOPOLITICĂ

Harta Orientului Mijlociu a devenit cel mai nou obiect de utilitate publică, din cabinetele liderilor politici interesaţi de soarta lumii arabe.

Pentru conducătorii Arabiei Saudite, Kuweitului, Qatarului şi Emiratelor Arabe Unite există o singură întrebare: când le vine rândul?

După Tunisia şi Egipt, care şi-au alungat preşedinţii de la putere, Yemen şi Bahrein, încă marcate de manifestaţiile de stradă, Libia face o notă discordantă.

Conform opiniei lui Jean-Yves Moisseron, economist la Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare, din Franţa, un parodox al evenimentelor din ultima decadă este acela că revolta se extinde în ţările arabe bogate:
”Nivelul de trai al unui locuitor din Bahrein este identic cu acela al unuia din Franţa! Măsurată prin prisma Produsului Intern Brut, bogăţia Libiei o depăşeşte pe aceea a Turciei şi chiar pe aceea a României şi a Braziliei. Libia este de două ori mai bogată decât Tunisia.”

Demonstraţiile şi confruntările de stradă, dintre nemulţumiţi şi forţele de ordine, sau grupurile favorabile actualilor lideri din Yemen, Bahrein şi Libia indică o mutaţie istorică, produsă de un decalaj ignorat de şefii de stat cu puteri absolutiste.

Este vorba, după părerea lui Moisseron, de discrepanţa evidentă „dintre dezvoltarea economică, care determină, peste tot, un mod de viaţă înscris în modernitate, şi menţinerea regimurilor politice depăşite, cel mai adesea încarnate de şefi de stat îmbătrâniţi, caracterizaţi de un incredibil imobilism.”

Dincolo de pretexte

Ultima frază, deşi formulată la Paris, exprimă o viziune pe care o împărtăşesc, acum, liderii importanţi ai lumii occidentale. Toţi fiind conştienţi că „mecanismul dominoului” a fost declanşat de cei cu o experienţă îndelungată în răsturnarea, în diferite forme, a dictatorilor, inclusiv prin recurgerea la soluţia „manu militari”, fie utilizând forţele armate autohtone, fie recurgând la trupe de elită, capabile să extragă dintr-o capitală, sau alta, lideri precum Manuel Antonio Noriega Moreno, care a condus Panama, între 1983-1989.

De altfel, ziarul „The Washington Times”, din 21 februarie a.c., a inclus un editorial intitulat “Momentul Sputnik al lui Al Qaida”, care începe şocant: ”Luptători Al Qaida au declarat un emirat islamic în nord-estul Libiei şi liderul acestei naţiuni nord-africane pare a fi părăsit ţara. Probabil că, în curând, va fi timpul ca infanteriştii marini americani să reviziteze ţărmurile din dreptul oraşului Tripoli.”

Dar Gaddafi a rămas în ţara sa, unde nu există niciun partid politic. Societatea libiană fiind controlată de aşa numitele comitete revoluţionare, care administrează, de facto, pactul social dintre dictator şi populaţia beneficiară a extraordinarei rente petroliere a Libiei, devenită astfel cel mai bogat stat din Africa.

Petrolul libian este exportat astfel: 37,7% în Italia, 10,1% în Germania, 8,4% în Franţa, 7,9% în Spania, 5,9% în Elveţia, 5,3% în Statele Unite, 24,7% la alte state. Procentaje ce explică declaraţiile prudente ale unor oficiali occidentali şi radicalismul altora, în legătură cu reacţia dură a dictatorului libian, faţă de manifestaţiile celor care-i doresc plecarea de la conducerea ţării.

Deciziile luate de S.U.A. şi China, de a sprijini evacuarea conaţionalilor aflaţi în Libia, ca turişti, diplomaţi sau muncitori la firme de construcţii, indică acutizarea confruntărilor violente, între manifestanţi şi partizanii lui Gaddafi.

Însă 80% din populaţie este tânără şi locuieşte în oraşe, unde urmăreşte postul TV Al-Jazira, utilizează telefoanele mobile şi reţelele sociale, pe Internet. Acestea sunt reperele sensului ireversibil al schimbării. Mai ales că 30% din libieni sunt şomeri.

Mutaţiile politice din Tunisia şi Egipt, vecinii Libiei, arată că apune vremea regimurilor arhaice şi totalitare – ce doreau o populaţie educată, dar fără acces la democraţie.

__________________________________________

__________________________________________

DUPĂ TUNISIA ŞI EGIPT, URMEAZĂ YEMEN

YEMEN/

La nici 24 de ore, după anunţul preşedintelui Egiptului, Hosni Mubarak, făcut la televiziunea publică, conform căruia nu intenţionează să mai candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă, şeful statului yemenit, Ali Abdullah Saleh, considerat un aliat fidel al SUA împotriva Al Qaeda, a declarat, pe 2 februarie a.c., că nu va căuta să extindă preşedinţia sa, la finalul a trei decenii de când se află în fruntea Yemenului.

Agenţia Reuters precizează că mandatul său actual expiră în 2013.
Iată cum ceea ce părea un simplu artificiu jurnalistic – comparaţia mutaţiilor previzibile pe mapamond, în 2011, cu aplicarea celebrului Principiu al dominoului, ecranizat magistral peste Ocean – devine, treptat, o realitate de netăgăduit.

Atent la protestele care s-au finalizat cu fuga din ţară, pe calea aerului, în Arabia Saudită, a fostului preşedinte al Tunisiei şi la evenimentele care au pus practic capăt hegemoniei lui Hosni Mubarak, la cârma Egiptului, Saleh caută să tempereze spiritele adversarilor.

Nu oricum, ci promiţând conaţionalilor săi că nu va nominaliza pe… fiul său la conducerea guvernului!
Ceea ce echivalează cu recunoaşterea publică a faptului că modelul sirian, de succesiune, la preşedinţie, a fiului şefului statului în funcţie, ratat la Cairo, nu va fi urmat nici la Aden.

În schimb, Ali Abdullah Saleh a cerut opoziţiei să înceteze protestele declanşate, cu participarea a nu puţini yemeniţi. În faţa reprezentanţilor parlamentului şi a principalilor comandanţi din armată, Saleh a afirmat răspicat: „Am prezentat aceste concesii în interesul ţării. Interesele patriei sunt mai presus de cele personale! Nu va fi nicio prelungire a mandatului meu, nicio moştenire a puterii, nicio resetare a ceasului politic”.

Ultima precizare, fiind o referire la propunerile partidului de guvernământ de a institui limite ale mandatelor, variantă apreciată de opoziţie ca un mecanism menit să îi permită să conducă din nou.

Neaşteptatele sale declaraţii au fost făcute exact în preziua unei mari adunări populare, iniţiată de opoziţie, numită “Ziua Furiei”. Organizatorii acesteia consideră că manifestaţia va indica lumii arabe, în mod special, şi comunităţii internaţionale, în general, forţa poporului yemenit. Cel dornic să urmeze exemplul tunisienilor şi egiptenilor, cerând, iniţial, schimbarea guvernului de la Aden.

Apelul preşedintelui Saleh, către forţele de opoziţie, de a stopa protestele planificate, nu poate şterge cu buretele istoriei realitatea tristă că Yemenul este pe cale de a deveni un stat eşuat.

Acum, autorităţile centrale încearcă – cu sprijinul forţelor speciale americane – să combată insurgenţii recrutaţi şi instruiţi de organizaţia teroristă Al-Qaida, să facă pace cu rebelii şiiţi din nord, şi să anihileze mişcarea separatistă din sudul ţării.

Un efort dinamitat de adevărul trist că, din trei yemeniţi, unul suferă de o foame cronică.

Saleh a făcut deja unele concesii privind limitarea mandatelor prezidenţiale. El a mai promis să majoreze salariile funcţionarilor publici şi cele ale personalului militar cu aproximativ… 47 dolari pe lună.
Asta în condiţiile în care aproximativ 40% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi!

Conform actualelor prevederi constituţionale, mandatul preşedintelui Saleh expiră în 2013.

Săptămâna trecută, cei ce se opun lui Saleh şi partidului său au reuşit să adune circa 16.000 de oameni, care au scandat lozinci antiguvernamentale, cerând plecarea de la putere a actualului executiv. Unii manifestanţi au cerut ca şi preşedintele Yemenului să nu mai rămână în fruntea statului.

Până la urmă, Ali Abdullah Saleh a respectat înţelepciunea populară yemenită: “Nu ofta, pentru că duşmanul tău te va auzi şi se va bucura.”

~