Pentagonul consideră atacul cibernetic un act de război!

În seara zilei de 31 mai 2011, agenţia de presă Associated Press/AP a actualizat brusc o ştire difuzată laconic la prânz. Într-o manieră pe care o utilizează rar, AP a citat copios din prestigioasa publicaţie Wall Street Journal. Aceasta, sub semnătura lui Siobhan Gorman şi Julian E. Barnes au dat un titlu inspirat unui material comandat evident de Departamentul Apărării al Statelor Unite: Atacul cibernetic – act de război.

Subtitlul fiind şi mai surprinzător: Pentagonul pregăteşte etapa în care SUA va răspunde la sabotarea computerelor cu forţa militară.

Drept urmare, atacurile cibernetice care îşi au originea în străinătate pot fi calificate acte de război, ce ar merita un răspuns militar al Washingtonului. Ţintă vizată – Iranul, care ameninţa recent cu atacuri cibernetice peste Ocean.

Practic, Pentagonul a pus la dispoziţia celor doi jurnalişti menţionaţi o parte a unui raport despre strategia securităţii cibernetice – cea vizată de o declasificare imediată.

În acest document, orice atac cibernetic contra instituţiilor guvernamentale, infrastructurii strategice – precum centralele nucleare, sistemul public de transport, băncile etc. – va putea genera o reacţie a Forţelor Armate Americane.

Ideea de la care au pornit experţii Departamentului Apărării?

Dacă un atac cibernetic produce decesul, distrugerea sau întreruperea comunicaţiilor la nivel înalt, aşa cum s-ar întâmpla şi în cazul unui atac militar tradiţional, atunci ar fi o situaţie de luare în considerare a unei măsuri de retaliere, prin recurgere la forţă.

Raportul va genera certe controverse, deoarece nu clarifică modul în care guvernul american va fi capabil să stabilească repede şi corect cine sunt atacatorii.

În acelaşi timp rămâne de văzut modul în care reacţia militară americană va afecta atacurile cibernetice derulate sub acoperire, cel mai celebru caz fiind acela al viermelui electronic Stuxnet, despre care Iranul – ca ţară căreia i-au fost afectate mii de calculatoare, din sistemul naţional de apărare, inclusiv de la reactoarele nucleare – crede că a fost opera Pentagonului.

În acelaşi raport se menţionează faptul că executivul american îşi rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele necesare – diplomatice, informaţionale, militare şi economice – funcţie de amploarea atacului cibernetic.

De ce a dispus Pentagonul întocmirea unui asemenea raport?

Pentru simplul motiv că, în ultimele luni, au fost semnificative atacuri ale unor hackeri străini, vizând firme precum Epsilon, o companie de marketing online, care lucrează cu parteneri giganţi precum Capital One, Walgreens, Citigroup.

Au fost puse astfel în pericol informaţiile personale ale peste 100.000.000 de utilizatori.

Iar Lockheed Martin, un furnizor arhicunoscut al Departamentului Apărării, care a fost victima unui atac “semnificativ şi tenace” a pus o întrebare sensibilă la Pentagon:
– Este America un sat fără câini?…

S.U.A. A EVALUAT PROGRAMUL NUCLEAR IRANIAN

În vara anului trecut, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a reuşit, în ultimul moment, să oprească bombardarea, de către aviaţia militară israeliană, a facilităţilor nucleare iraniene.

Argumentul decisiv a fost furnizat de serviciul german de spionaj, informaţia fiind concomitent confirmată de CIA şi Mosad. Atunci se estima că, abia la începutul anului 2011, Iranul va avea capacitatea de a produce prima sa bombă nucleară.

Când valul de mişcări protestare, din Orientul Mijlociu, a atins şi capitala iraniană, administraţia americană a fost extrem de atentă la efectele mitingului amplu, organizat de opoziţie şi descurajat de forţele de ordine ale actualului regim de la Teheran.

Ulterior, intenţia marinei militare iraniene de a trimite nave, prin Canalul de Suez, în Marea Mediterană, ţinta reală fiind ameninţarea Israelului, a fost stopată de refuzul Ministerelor de Externe şi al Apărării, din Egipt, de a le permite tranzitul pe traseul menţionat.

După numai 24 de ore, presa americană comenta concluziile unui raport al intelligence-ului naţional, care susţine că Iranul a reluat cercetarea ştiinţifică vizând componentele cheie pentru o armă nucleară.

Noul document nu avansează o dată la care Iranul ar putea avea deja bomba nucleară. Dar confirmă dezbaterile existente, la nivelul oficialilor americani, privind cauza pentru care acum, la Teheran, se pare că se acţionează de o manieră prudentă.

O explicaţie posibilă? Efectul sancţiunilor declanşate şi sprijinite de S.U.A., atât prin intermediul Consiliului de Securitate al O.N.U., cât şi prin decizia propriului guvern.

Directorul faimosului National Intelligence, James R. Cllaper,

crede că Iranul se mai află în stadiul premergător de dezvoltare a procesului de fabricaţie pentru o armă nucleară, şi că, la nivelul liderilor actualului regim iranian, există opinii diferite privind ceea ce ar trebui să se facă în continuare.

Noul raport are o valoare aparte, deoarece reprezintă punctul de vedere al întregii comunităţi de informaţii de peste Ocean, nu doar al unei singure structuri de spionaj.

Pe 16 februarie 2011, cu prilejul audierii sale de către Comitetul pentru intelligence al Senatului S.U.A., James Clapper a declarat că “Iranul are capacitatea ştiinţifică, tehnică şi industrială, pentru a produce, în cele din urmă, arme nucleare.”

Şi vrea să urmeze acelaşi curs, ca Japonia şi alte state, ce sunt considerate “virtuale” puteri nucleare. Adică Teheranul doreşte să construiască toate facilităţile necesare producerii unei bombe nucleare.

Clapper estimează că Iranul ar opri imediat asamblarea si testarea primei sale arme nucleare, dacă ar exista o condamnare pe plan internaţional şi/sau probabilitatea unui atac militar masiv – american, israelian sau combinat, al S.U.A. şi Israelului.

Deocamdată, Iranul neagă că dezvoltă un program de producere a armelor nucleare.

Întârzieri reale, în evoluţia acestui program au fost atribuite şi unor încercări de sabotaj, inclusiv prin utilizarea unui “vierme informatic”, numit Stuxnet, care a cauzat disfuncţionalităţi majore la echipamentele ce deservesc maşinile centrifuge ale instalaţiilor nucleare din centrala de la Natanz.

Inspectorii ONU afirmă că sute de instalaţii aferente programului nuclear au devenit inoperante, ca urmare a atacului, dar, ulterior, Iranul a recuperat, perioada pierdută, remarcabil de repede, cumpărând utilaje noi, cu care a înlocuit pe cele ce nu mai puteau fi folosite.

Directorul National Intelligence, James Cllaper, consideră că, independent de evoluţia cercetărilor iraniene privind producerea unui focos nuclear, Iranul a continuat să realizeze progrese constante în producerea uraniului slab îmbogăţit (LEU), un ingredient cheie în combustibilul necesar reactoarelor nucleare comerciale. Cu o prelucrare ulterioară, LEU poate fi convertit în uraniu puternic îmbogăţit, cel folosit la producerea de bombe nucleare.

Membrii Comisiei Senatului, care l-a audiat pe James Cllaper, au păreri împărţite, mulţi fiind de opinia că Iranul este imun la sancţiunile economice şi deloc sensibil la măsurile paşnice, de descurajare şi stopare a programului său nuclear, în scopuri militare.

Însă atât senatorii republicani, cât şi cei democraţi, prezenţi la audierea amintită, cred că liderii Iranului sunt preocupaţi de efectele bombardamentelor pe care aviaţia militară israeliană este în măsură să le execute asupra centralelor nucleare iraniene.

Şi nu numai asupra acestora…