Prezidenţiabilul Newt Gingrich şi-a adăugat vocea corului celor care cer,
în arena politică de la Washington D.C., intervenţia militară a S.U.A. în Libia.
Anterior, senatorii John McCain şi John Kerry, au susţinut aceeaşi idee, cu argumente diferite.
Gingrich şi-a formulat limpede opinia pe timpul interviului acordat
teleastei Greta Van Susteren, de la postul de televiziune Fox News.
Fiind cunoscut ca una dintre figurile reprezentative ale “vulturilor Americii”, Newt Gingrich a uluit telespectatorii afirmând, fără să clipească:
“Statele Unite ar trebui să instituie zona de interdicţie a zborurilor,
în spaţiul aerian al Libiei, încă din această seară”.
În acest scop, SUA ar trebui să procedeze unilateral.
Cea mai dură afirmaţie a lăsat-o fără aer şi pe jurnalistă.
Referitor la formarea unei coaliţii cu alte naţiuni, “Statele Unite nu au nevoie de permisiunea nimănui.
Nu avem nevoie de NATO, care vorbind franc,
nu contribuie prea mult la luptă. Nu avem nevoie de Naţiunile Unite.”
După cum se ştie, forţele rebele din Libia au solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite/O.N.U.
să organizeze o zonă de interdicţie aeriană,
în ideea de a respinge acuzaţiile privind existenţa unei “intervenţii străine”,
respectiv a Statelor Unite.
Mai mult, statele din Golful Persic au cerut
ca O.N.U. să supervizeze această operaţiune militară.
Impasibil, Gingrich a afirmat că armatei americane i-ar fi necesare
doar câteva… minute pentru a aneantiza forţa aeriană a Libiei.
O declaraţie practic contrară celei efectuate anterior
de secretarul apărării, Robert Gates, care estimase că
o zonă de interdicţie a zborurilor în spaţiul aerian libian
înseamnă “o operaţiune mare, într-o ţară mare.”
Cu gândul la următoarea campanie prezidenţială,
când are toate şansele să fie unul dintre cei ce
îl vor înfrunta pe actualul preşedinte,
Gingrich a acuzat, fără menajamente,
actuala administraţie Obama pentru faptul că este…”confuză”!
Concret, distinsul politician republican a afirmat: “Ideea ca suntem confuzi despre un om care
a fost un dictator anti-american, din 1969,
doar vă spune cât de stupidă este această administraţie!
Acesta este un moment de a scăpa de Gaddafi. Fă-o. Ia-l cu totul.”
Cu alte cuvinte sunt destule şanse să asistăm la o reeditare,
într-o formulă mult mai rapidă, a coaliţiei ce a funcţionat şi în Irak.
Până aceasta se va forma,
până miniştrii apărării din NATO se vor consulta,
asupra situaţiei din Libia,
la finele acestei săptămâni,
pe 10 şi 11 martie a.c.,
până Rusia va înţelege
că Americii nu-i mai pasă de vetoul Moscovei,
în Consiliul de Securitate al O.N.U.,
sub presiunea unor politicieni precum Gingrich,
nu este deloc exclus ca S.U.A. să treacă
intempestiv, în forţă, pe scară largă,
la o operaţiune aeriană de anihilare a
defensivei armatei libiene.
Ministerul britanic al apărării a comunicat că a fost interceptată
o navă ce transporta un număr neobişnuit de mare de dinari
– dinarul fiind moneda naţională libiană -,
în bacnote valorând 160 milioane dolari.
Vasul respectiv a fost reţinut, după întoarcerea dintr-o călătorie
planificată pentru Libia, conform datelor oficiale transmise presei pe 4 martie a.c.
Atât naţionalitatea, cât şi proprietatea asupra navei nu au fost dezvăluite.
Vasul a fost escortat înapoi, în Marea Britanie,
după ce echipajul a decis să nu ancoreze în portul Tripoli,
din cauza manifestaţiilor din acest oraş.
Nu a fost clar de unde provenea această sumă uriaşă de bani,
deşi Anglia este locul unde activează tipografia“De La Rue PLC”, care realizează şi multiplică peste 150 de monede naţionale.
În conformitate cu sancţiunile stabilite de ONU,
Marea Britanie a interzis exportul, fără licenţă, al monedei libiene.
______________________________________________________________________________
În vara anului trecut, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a reuşit, în ultimul moment, să oprească bombardarea, de către aviaţia militară israeliană, a facilităţilor nucleare iraniene.
Argumentul decisiv a fost furnizat de serviciul german de spionaj, informaţia fiind concomitent confirmată de CIA şi Mosad. Atunci se estima că, abia la începutul anului 2011, Iranul va avea capacitatea de a produce prima sa bombă nucleară.
Când valul de mişcări protestare, din Orientul Mijlociu, a atins şi capitala iraniană, administraţia americană a fost extrem de atentă la efectele mitingului amplu, organizat de opoziţie şi descurajat de forţele de ordine ale actualului regim de la Teheran.
Ulterior, intenţia marinei militare iraniene de a trimite nave, prin Canalul de Suez, în Marea Mediterană, ţinta reală fiind ameninţarea Israelului, a fost stopată de refuzul Ministerelor de Externe şi al Apărării, din Egipt, de a le permite tranzitul pe traseul menţionat.
După numai 24 de ore, presa americană comenta concluziile unui raport al intelligence-ului naţional, care susţine că Iranul a reluat cercetarea ştiinţifică vizând componentele cheie pentru o armă nucleară.
Noul document nu avansează o dată la care Iranul ar putea avea deja bomba nucleară. Dar confirmă dezbaterile existente, la nivelul oficialilor americani, privind cauza pentru care acum, la Teheran, se pare că se acţionează de o manieră prudentă.
O explicaţie posibilă? Efectul sancţiunilor declanşate şi sprijinite de S.U.A., atât prin intermediul Consiliului de Securitate al O.N.U., cât şi prin decizia propriului guvern.
Directorul faimosului National Intelligence, James R. Cllaper,
crede că Iranul se mai află în stadiul premergător de dezvoltare a procesului de fabricaţie pentru o armă nucleară, şi că, la nivelul liderilor actualului regim iranian, există opinii diferite privind ceea ce ar trebui să se facă în continuare.
Noul raport are o valoare aparte, deoarece reprezintă punctul de vedere al întregii comunităţi de informaţii de peste Ocean, nu doar al unei singure structuri de spionaj.
Pe 16 februarie 2011, cu prilejul audierii sale de către Comitetul pentru intelligence al Senatului S.U.A., James Clapper a declarat că “Iranul are capacitatea ştiinţifică, tehnică şi industrială, pentru a produce, în cele din urmă, arme nucleare.”
Şi vrea să urmeze acelaşi curs, ca Japonia şi alte state, ce sunt considerate“virtuale” puteri nucleare. Adică Teheranul doreşte să construiască toate facilităţile necesare producerii unei bombe nucleare.
Clapper estimează că Iranul ar opri imediat asamblarea si testarea primei sale arme nucleare, dacă ar exista o condamnare pe plan internaţional şi/sau probabilitatea unui atac militar masiv – american, israelian sau combinat, al S.U.A. şi Israelului.
Deocamdată, Iranul neagă că dezvoltă un program de producere a armelor nucleare.
Întârzieri reale, în evoluţia acestui program au fost atribuite şi unor încercări de sabotaj, inclusiv prin utilizarea unui “vierme informatic”, numit Stuxnet, care a cauzat disfuncţionalităţi majore la echipamentele ce deservesc maşinile centrifuge ale instalaţiilor nucleare din centrala de la Natanz.
Inspectorii ONU afirmă că sute de instalaţii aferente programului nuclear au devenit inoperante, ca urmare a atacului, dar, ulterior, Iranul a recuperat, perioada pierdută, remarcabil de repede, cumpărând utilaje noi, cu care a înlocuit pe cele ce nu mai puteau fi folosite.
Directorul National Intelligence, James Cllaper, consideră că, independent de evoluţia cercetărilor iraniene privind producerea unui focos nuclear, Iranul a continuat să realizeze progrese constante în producerea uraniului slab îmbogăţit (LEU), un ingredient cheie în combustibilul necesar reactoarelor nucleare comerciale. Cu o prelucrare ulterioară, LEU poate fi convertit în uraniu puternic îmbogăţit, cel folosit la producerea de bombe nucleare.
Membrii Comisiei Senatului, care l-a audiat pe James Cllaper, au păreri împărţite, mulţi fiind de opinia că Iranul este imun la sancţiunile economice şi deloc sensibil la măsurile paşnice, de descurajare şi stopare a programului său nuclear, în scopuri militare.
Însă atât senatorii republicani, cât şi cei democraţi, prezenţi la audierea amintită, cred că liderii Iranului sunt preocupaţi de efectele bombardamentelor pe care aviaţia militară israeliană este în măsură să le execute asupra centralelor nucleare iraniene.
Postul de radio“Vocea Rusiei”a difuzat confirmarea, de către Kremlin, a vizitei pe care urmează să o facă, la Moscova, la debutul apropiatei primăveri, vicepreşedintele american Joe Biden.
Scopul principal al prezenţei înaltului demnitar de peste Ocean, conform precizării unei surse din Ministerul rus de Externe, este pregătirea vizitei oficiale a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, în Federaţia Rusă.
După cum se ştie, preşedintele Dmitri Medvedev a vizitat S.U.A. în luna iunie, 2010. El a poposit iniţial în celebra zonă californiană Silicon Valley, apoi la Casa Albă, în Washington D.C., unde a avut un program comun cu Barack Obama, derulat într-o atmosferă extrem de amicală.
Ce va găsi Joe Biden la Moscova?
O conducere bicefală. Un tandem ce părea indestructibil. Cu doi „copiloţi” care încep, treptat, să nu îşi mai sincronizeze mişcările, dând senzaţia că apasă, concomitent, unul pe acceleraţia, altul pe frâna modulului, de conducere autoritară a statului rus.
Un singur exemplu este suficient.
Acceleraţia aparţine preşedintelui Medvedev.
Cel care, la Summitul NATO, de la Lisabona, din 2010, a înţeles, perfect, ce vrea Obama de la el. Complementaritatea măsurilor prezidenţiale, de întărire a securităţii Statelor Unite şi a aliaţilor săi, cooptând Rusia, cu eficientele sale radare, în sistemul de apărare împotriva rachetelor lansate din Orientul Mijlociu.
Într-un asemenea context se înscrie declaraţia generalului-locotenent Serghei Lobov, comandantul Forţelor Spaţiale ale Rusiei, difuzată pe 15 februarie a.c., care a precizat că sistemul rus, de avertizare timpurie, bazat pe radarele cu bătaie lungă, poate detecta şi urmări lansările şi traiectoriile, spre Europa, ale unor rachete balistice iraniene.
Dar… Iranul nu are acum astfel de arme. Generalul Lobov a mai afirmat că sistemul de avertizare rusesc poate detecta şi rachetele balistice lansate din SUA, China şi alte ţări.
Aici s-ar impune o precizare. Conform unei informaţii difuzată de serviciul german de spionaj, confirmată de C.I.A. şi de Mossad, din luna februarie 2011, Iranul este în măsură să aibă prima armă nucleară.
Iată motivul real pentru care acum au început demonstraţiile organizate de forţele de opoziţie la Teheran.
Acestea sunt încurajate să preia puterea, în decurs de o lună de zile, pentru a determina, astfel, stoparea programului nuclear, în scopuri militare, încurajat de actuala conducere a Iranului.
Frâna este pusă de premierul Vladimir Putin.
El l-a mandatat pe ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, să îi precizeze omologului britanic, William Hague, la finalul convorbirilor bilaterale de la Londra, decizia Moscovei de a nu accepta noi sancţiuni împotriva Iranului.
Lavrov a declarat că“sancţiuni mai aspre vor afecta serios economia iraniană”.Mai mult, el crede că noi sancţiuni, impuse în mod unilateral de către SUA şi Europa împotriva Iranului, vor submina serios cooperarea existentă acum, la nivelul Consiliului de Securitate al ONU.
Cu un surâs interpretabil, ministrul rus a punctat ferm: „Dacă programul nuclear al Iranului urmăreşte numai scopuri civile, toate îndoielile ar trebui să fie eliminate”.
Contrar imaginii lor publice de până acum, atât preşedintele, cât şi premierul Rusiei se află sub tirul presei de la Moscova.
Lui Dmitri Medvedev i se reproşează că doar încearcă, fără a reuşi încă, să facă din Rusia, ceea ce ar trebui să fie, un stat super-puternic, sau cel puţin puternic. Deocamdată, acesta este substituit de corporaţii puternice. Care nu urmăresc decât să îşi maximizeze eforturile. Şi influenţa lor. Fără ca să îşi asume responsabilităţile logice pentru acţiunile proprii sau starea actuală a ţării.
Jurnalistul Nikolai Petrov nu ezită să pună întrebări incomode pentru şeful statului rus: „Cine sau ce stabileşte priorităţile lui Medvedev: insurgenţii sau teroriştii, fanii fotbalului sau apropiatele alegeri? În mesajele şi declaraţiile sale, de ce face preşedintele propuneri noi atât de multe, fără să evalueze rezultatele deciziilor anterioare şi ale programelor deja lansate? Autorităţile sunt în primul rând reactive şi lipsite de un program coerent sau de o strategie adecvată momentului actual. Prescripţiile lor diverse, pentru rezolvarea problemelor individuale, prin alocarea de bani aici, sau eliminarea, de acolo, a unui funcţionar sunt întâmplătoare, necoordonate şi fără niciun efect”.
Nici Putin nu stă mai bine cu imaginea personală.
Ziaristul Alexander Braterski nu a avut nicio temere să scrie despre ceea ce pare a fi un palat construit special, pe litoralul Mării Negre, la Gelendzhik /Геленджи́к, pentru premierul Putin!
Vladimir Kozhin, şeful Oficiului pentru Afaceri al Preşedinţiei Rusiei, a declarat, săptămâna trecută, că agenţia sa nu este implicată în construirea unui asemenea …conac, în regiunea Krasnodar, care ar pune sub semnul întrebării integritatea morală a lui Putin.
Dar adjunctul lui Kozhin a autorizat construcţia şi chiar a semnat personal documente relevante, copiile acestora fiind făcute publice de către „Novaia Gazeta”.
Primele estimări ale costurilor aferente amenajării Palatului lui Putin, au fost efectuate în decembrie 2010, acestea ajungând la un miliard dolari!
Atunci, Serghei Kolesnikov, om de afaceri din Sankt Petersburg, s-a plâns de acest proiect, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Dmitri Medvedev.
Purtătorul de cuvânt al premierului rus, Dmitri Peskov, a negat orice legătură a lui Vladimir Putin, cu construcţia edificiului menţionat de Kolesnikov.
Pe fondul acestui scandal în presa moscovită, Mihail Gorbaciov a declarat că el nu mai vede viabilă o nouă candidatură a lui Putin, la preşedinţia Rusiei.
Semnal bun pentru Obama, care, în eventualitatea câştigării unui al doilea mandat la Casa Albă, preferă un partener de dialog flexibil, realist, cu o viziune modernă, precum Medvedev.
Unul alături de care să dezamorseze “conflictele îngheţate”, precum cele din Republica Moldova şi Georgia.
Dintr-o asemenea perspectivă, speculaţiile de la Chişinău, privind aranjamente secrete, ale liderilor unor partide parlamentare, menite a propulsa pe scaunul prezidenţial persoane ce ar putea genera confruntări de orgolii, soldate cu dizolvarea Alianţei pentru Integrare Europeană, nu pot provoca decât surâsuri la Departamentul de Stat al S.U.A..
Acolo unde se ştie că invocarea Parteneriatului strategic, al landului dintre Prut şi Nistru cu Federaţia Rusă, poate păcăli conaţionali mai puţin informaţi, dar nu pe preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev, care au avut şi un dialog, între patru ochi, la Summitul NATO, din Portugalia.
Reuniune unde s-a declarat public protecţia Alianţei Nord-Atlantice pentru cel de-al doilea stat românesc, dintre Prut şi Nistru. Un statut clar. Imuabil.
O declaraţie ce va fi implementată pas cu pas. Indiferent de baletul melodramatic al unui anumit ambasador răsăritean, la Chişinău.
Oricât de multe orgolii s-au strâns în capitala Uniunii Europene, la Bruxelles, este bine să reamintim faptul că, în comunitatea euroatlantică, cuvântul decisiv aparţine durilor/”vulturilor” de la Washington D.C..
Fără voinţa cărora nu s-ar fi declanşat nicio manifestaţie de protest în lumea arabă.
Iar Mubarak ar fi condus şi azi Egiptul…
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 9, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
