KREMLIN: Pe 2 iunie s-a derulat ceremonia de acordare a Ordinului Gloria, instituit pentru părinţii cu familii mari, având între 7 şi 13 copii. Familiile provin din cinci regiuni: Volgograd, Kaluga, Nijni Novgorod, Sverdlovsk, Trans-Baikal, teritoriul Khabarovsk şi republicile Inguşetia şi Komi.
În aceeaşi zi, Vladimir Putin a semnat Ordinul Executiv privind Strategia Naţională a Copiilor pentru perioada 2012-2017, în conformitate cu Convenţia privind Drepturile Copilului, în scopul de a modela politica de stat vizând îmbunătăţirea situaţiei copiilor în Federaţia Rusă. Potrivit documentului, Biroul Executiv prezidenţial a fost însărcinat cu prezentarea unui proiect de regulament privind Consiliul Coordonator Prezidenţial menit să aplice strategia amintită. Preşedintele a însărcinat guvernul ca să aprobe un plan de măsuri prioritare pentru perioada de până în 2014, pentru a pune în aplicare prevederile esenţiale ale Strategiei Naţionale a Copiilor.
Pe website-ul prezidenţial nu sunt imagini video cu noul preşedinte rus, fiind la vedere doar cele ale ex-şefului de stat Dmitri Medvedev. Până şi postul de televiziune rus, în limba engleză, RT/Russia Today/Rusia azi, nu are decât imagini fotografice cu popasurile lui Vladimir Putin în Belarus, Germania şi Franţa. Oare de ce?…
Iată de ce am recurs la cele mai recente imagini filmate, cele de pe 8 mai, când Putin a jucat şi marcat într-un meci de hochei pe gheaţă, doar la câteva ore după ceremonia de inaugurare a noului său mandat prezidenţial, la Kremlin:
După cum a anunţat administraţia prezidenţială rusă, Vladimir Putin a iniţiat o reuniune cu privire la noile provocări cu care se confruntă industria de apărare a Rusiei. Preşedintele rus a subliniat necesitatea de a se consolida controlul asupra calităţii executării contractelor de apărare în toate etapele, de la iniţiere şi compoziţie, la performanţă maximă.
În plus, Vladimir Putin a subliniat necesitatea de a încuraja o concurenţă reală, în industria de apărare, inclusiv prin implicarea societăţilor civile şi a întreprinderilor private în programe de apărare. În viziunea şefului statului, industria de apărare a Rusiei trebuie să facă un salt tehnologic şi să finalizeze un ciclu de modernizare, a spus preşedintele.
Şi iată un citat antologic, din alocuţiunea lui Putin:Încă o dată vreau să subliniez faptul că noi trebuie să ridicăm prestigiul profesiunilor asociate cu industria de apărare, inclusiv prin acordarea de garanţii sociale suplimentare şi stimulente pentru specialiştii angajaţi în industrie. Desigur, noi ar trebui să le mărim salariile, şi vom discuta această problemă, inclusiv azi. Fraze ce nu le-am auzit rostite în România, de preşedinţii Iliescu, Constantinescu sau Băsescu…
În timp ce la Bucureşti, preşedinţii celor două state româneşti se străduiau să dea semnale publice de normalitate, în relaţiile bilaterale, la Moscova, Vladimir Putin are dureri de cap.
Дмитрий Рогозин назначен специальным представителем Президента по Приднестровью
21 марта 2012 года, 16:40
Дмитрий Медведев подписал Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью».
Текст Указа:
1. Назначить Заместителя Председателя Правительства Российской Федерации Рогозина Дмитрия Олеговича специальным представителем Президента Российской Федерации по Приднестровью.
2. Настоящий Указ вступает в силу со дня его подписания.
21 марта 2012 года, 16:40
_________________________________
Prin decretul reprodus mai sus, preşedintele Dmitri Medvedev l-a numit pe vicepremierul Dmitri Rogozin trimisul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria. Din acest moment, planul lui Vladimir Putin de a transforma arealul limitrof Tiraspolului într-un nou Kaliningrad se va materializa pas cu pas, peste capul Berlinului. Rogozin va folosi retorica dură, de pe vremea prezenţei sale la Cartierul General al NATO. Iar finalizarea intenţiei lui Putin nu va fi efectuată decât – aşa cum vrea el – prin dialog direct cu omologul de la Bucureşti. După o iarnă siberiană vom avea o vară fierbinte…