FRONTIERA DE PE NISTRU

©Am fost întrebat de o jurnalistă, din Republica Moldova, dacă este cazul să ia în seamă, sau nu, zvonul privind o posibilă intervenţie militară a trupelor ruse, aşa cum s-a întâmplat în Georgia, acţiune ce ar urma să aibă loc după referendumul din 5 septembrie a.c., dar până la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din luna noiembrie.

Probabil că, răspunsul cel mai elocvent l-a oferit, indirect, întâlnirea premierului de la Chişinău, cu emisarii Beijingului, care conduc compania “Sinohydro Group ltd.”, specializată în domeniul infrastructurii drumurilor şi cel al aprovizionării cu apă potabilă. Exact două obiective ale împrumutului nerambursabil, de un miliard de dolari, promis de China pentru finalul anului 2010. Compania menţionată gestionează 250 de proiecte, în 53 de state, în valoare totală de 20 miliarde de dolari.

Suma de care va beneficia Basarabia este numită, de cercuri diplomatice avizate, drept miliardul Unirii cu România. Cum premierul Vlad Filat va vizita, la mijlocul lunii septembrie, o serie de obiective economice chineze, lucrurile s-au limpezit.

Unde investeşte China, Rusia nu iniţiază…jocuri de artificii.

Este adevărat că Vladimir Putin a promis bastoane în capetele manifestanţilor care demonstrează fără nicio autorizaţie. În Rusia. Dar asta nu înseamnă că el confundă Abhazia, cu Transnistria, sau Georgia cu Republica Moldova.

Tandemul Medvedev-Putin doreşte modernizarea accelerată a statului rus, una de neconceput fără sprijinul Occidentului. Acesta, la rândul său, prin vocea cancelarului german a dat un mesaj clar, conform căruia direcţia pentru care a optat Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău are sprijinul total al U.E..

Altfel spus, graniţa comunităţii europene se va muta, în timp, pe Nistru şi poate chiar dincolo de acesta, dacă Transnistria nu va primi o traiectorie forţată de Kremlin, după modelul Kosovo.

Apoi, arealul transnistrean nu este unul în care să vină tam-nisam trupe suplimentare ruse, sau rachete de tipul S-300, fie şi pentru faptul că forţa expediţionară americană din Germania, cu un detaşament precursor în Dobrogea, nu se află deloc la odihnă în Europa…

Se va obişnui Kremlinul cu noua graniţă a C.S.I.? Probabil că da.
Doar aşa, cetăţenii ruşi vor avea facilităţile sperate pentru a se simţi europeni în Occident – încă privit cu o vizibilă reţinere la Moscova.

APUSUL LUI IGOR SMIRNOV

© Cotidianul “TIMPUL MOSCOVEI” se distanţează în
mod surprinzător, dar inteligent, de cel
care mai controlează ţinutul pierduţilor
în tunelul timpului sovietic,
cel mai anacronic lider din Europa de Est,
- aici fiind evident vorba de Igor Smirnov.

Un om disperat de evoluţiile proeuropene,
de la Chişinău, motiv pentru care ‘”a făcut totul”
ca să aniverseze două decenii
de semeţie autohtonă,
cu temerea intimă,
că s-ar putea să fie ultima.
Atât pentru el,
cât şi pentru republica artificială a Transnistriei.

Cotidianul amintit ironizează fin evenimentul
scriind negru pe alb:

“Ignorat de comunitatea internaţională,
şi ţinut la oarece distanţă de principalul său aliat,
Rusia, micul rebel al Moldovei, Transnistria a marcat,
în mod sfidător 20 de ani de independenţă
unilaterală, joi, 2.09.2010, în stilul sovietic.

Tancuri au defilat pe principalul bulevard
al capitalei într-un show de agitare a unei
săbii simbolice, în timp ce veteranul lider

( cu alte cuvinte, Moscova nu crede în lacrimi,
deci ştie să trimită la arhiva istoriei personajele
expirate…) separatist Igor Smirnov
ruga public Rusia să îşi menţină
trupele sale acolo,
ca un garant al stabilităţii.

Tot Smirnov îi ataca (în discursul său)
pe “naţionaliştii fascişti”din Moldova.”

Aceeaşi publicaţie rusă este corectă
în a preciza că Transnistria este

o fâşie de pământ
la graniţa de est a Republicii Moldova cu Ucraina,
având o populaţie de 600.000 de oameni,
dar nefiind recunoscută,
la nivel internaţional, de nicio ţară.

Dar Smirnov, care conduce acest teritoriu
de când a rupt relaţiile cu Chişinăul, în 1990,
afirmă că exemplele date de Kosovo,
Osetia de Sud şi Abhazia,
arată că timpul a fost de partea Transnistriei:
Avem tot ce ne trebuie ca să fim recunoscuţi!
.”

Interesantă este şi precizarea aceluiaşi cotidian,
conform căreia liderii secesionişti care au vorbit cu ocazia
acestei aniversări au declarat că ei s-au desprins de
autorităţile de la Chişinău deoarece:

” erau îngrijoraţi că Moldova
se va uni cu România
- cu care Moldova are legături lingvistice,
istorice şi culturale -,
ceea ce i-ar fi determinat (pe transnistreni)
să trăiască într-un mediu străin.”

Publicaţia moscovită recunoaşte că
“deşi temerile unirii Moldovei cu România
s-au dovedit a fi nejustificate,
Transnistria continuă să meargă singură
conform tradiţiilor sovietice.”

În articolul menţionat sunt inserate şi câteva
mesaje noi:

1.Investiţiile ruse au fost minime în ultimii 20 de ani.
2. Rolul celor peste 1200 de militari ruşi, aflaţi acolo
pentru menţinerea păcii irită actuala conducere
a coaliţiei pro-europene, de la Chişinău, care
doreşte să ducă naţiunea în Uniunea Europeană.
3. Moscova a arătat un interes mic pentru cererile
lui Smirnov, de a fi integrată Transnistria în Rusia
şi nici nu a răspuns solicitărilor sale repetate de a mări
efectivele militare proprii în acest teritoriu.

Cel mai semnificativ gest l-a făcut ministrul
rus de externe, Serghei Lavrov, care nu a răspuns invitaţiei
lui Smirnov, de a participa la parada de la Tiraspol,
dar l-a trimis acolo pe…ambasadorul rus la Chişinău,
semn indirect că Moscova recunoaşte autoritatea
de jure a Republicii Moldova asupra teritoriului
menţinut cu forţa în practicile tipice epocii sovietice.

O recunoaştere tacită,
chiar dacă extrem de orgolioasă,
a faptului că arealul fostei republici sovietice
cu capitala la Chişinău va avea un viitor
pe care diplomaţia rusă îl va accepta
treptat, conform negocierilor ce vor fi
- sau care poate au şi fost -,
cu Departamentul de Stat al S.U.A.

Altfel nu se explică de ce doamna Clinton,
o femeie deşteaptă şi bine informată,
tot reiterează termenul sovietic de

naţiune moldoveană…

Să sperăm că doar pentru o vreme.

NOUL AMBASADOR AL MARII BRITANII LA BUCUREŞTI

martin-harris-article

© Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord a comunicat
că Martin Harris este noul ambasador englez,
în România,
începând din luna septembrie a.c.

Semnalul dat cu numirea expresă a domnului Harris
este unul extrem de interesant, deoarece, anterior,
acesta a activat ca diplomat în Austria,
Rusia şi Ucraina.

Este, probabil, cea mai subtilă confirmare,
de ultimă oră, că Anglia,
aliatul României în NATO
şi coechipierul ţării noastre în U.E. a dorit
să aibă la Bucureşti un profesionist cu conexiuni
utile dincolo de Nistru – graniţa de facto a
comunităţii europene, cu capitala la Bruxelles.

La sosirea sa,
noul ambasador britanic a declarat:

“Sunt încântat că am revenit.
Am fost prima oară aici,
ca student, în 1990.
Sunt uluit de uriaşele schimbări
petrecute în România,
în ultimii 20 de ani şi
de numărul mare de colaborări
care s-au dezvoltat între
România şi Marea Britanie.
Privesc viitorul cu convingerea
că vom construi un parteneriat
puternic între România şi Regatul Unit,
ca prieteni şi membri ai
U.E. şi N.A.T.O.”

Martin Fergus Harris este căsătorit
cu Linda MacLachlan, cu care are
trei fete.

După experienţele trăite ca diplomat la Viena,
apoi la Moscova şi Kiev, îi dorim
Excelenţei Sale Martin Harris să aibă
şansa de a contribui meritoriu la mutarea
frontierei Uniunii Europene de pe
Prut pe Nistru.

WELCOME TO ROMANIA!

Powered bY SirNeo