O necesitate istorică amânată din 1989 până azi

Niciun guvern românesc postdecembrist nu a făcut propuneri de dialog constructiv, pentru reunificare paşnică, pe cale democratică, a celor două maluri ale Prutului, o necesitate istorică amânată din 1989 până azi, din comoditate, prejudecată, frica de puterea regională răsăriteană, laşitatea de a trimite în Congresul SUA un bărbat de stat care să se adreseze legislativului de peste Ocean, pe baza loialităţii dovedite de România ca membru al NATO, pe baza camaraderiei probate de militarii români faţă de cei americani, în Afganistan, Irak şi chiar în spaţiul ex-iugoslav. Unirea nu se va face mâine, dar cetăţeanul Klaus Werner Iohannis, care nu va reuşi să dea drumul la robinetele prin care să curgă laptele şi mierea, pentru toţi mioriticii, pe timpul următorului său mandat ca preşedinte, ar putea rămâne în istoria românilor ca varianta autohtonă a lui Helmut Josef Michael Kohl, chiar dacă acesta din urmă conducea guvernul de la Berlin, iar preşedintele de azi al României are atribuţii mai ales pe linia politicii externe a ţării.

Citiți mai mult aici.