Posts tagged: C.I.A.

Motivele reale ale înlocuirii generalului David Petraeus

După cum am aflat de la unul dintre generalii români cu ani buni de activitate la Cartierul General al NATO, este foarte posibil ca C.I.A. să intre – precum Departamentul de Stat – într-o viitoare perioadă de… matriahat, la conducerea acestei instituţii celebre şi utile, pentru unii, malefică pentru alţii, urmând, probabil, a fi nominalizată Jane Harman, o figură publică cunoscută în arealul oamenilor politici din Washington D.C., ex-membră a Congresului Statelor Unite.

JH

Ei, bine, abia acum începe darea la o parte a vălului de pe motivele reale ale înlocuirii celebrului general David Petraeus, extrem de popular în armata de peste Ocean, iubit şi de femei frumoase, ex-potenţial candidat al partidului republican la alegerile prezidenţiale americane din anul 2012, tocmai de aceea mătrăşit de Barack Obama din structurile centrale ale Forţelor Armate Americane taman în Afganistan, apoi rupt de camarazi şi pus director la C.I.A., unde a continuat să fie incomod, prin viziunea sa pragmatică privind implicarea americană în unele zone fierbinţi de pe mapamod.

CIA-BMTF

Jane Harman nu va fi incomodă. Ba chiar previzibilă.

EDITORIALUL INTEGRAL, CONSACRAT ACESTEI NOI PROVOCĂRI PENTRU PREŞEDINTELE BARACK OBAMA, POATE FI CITIT APĂSÂND AICI.

STRICT SECRET: Imagini clasificate

Liderul militar al Pakistanului şi-a convocat generalii

Duminică, 25 septembrie a.c., conducătorul de facto al statului pakistanez, fost şef al serviciului de informaţii militare din Pakistan, în prezent şeful Statului Major al armatei, extrem de calculatul general Ashfaq Kayani, a ordonat o reuniune de urgenţă cu principalii comandanţi din ierarhia organismului militar naţional.

Scopul şedinţei operative speciale? The war of words/războiul cuvintelor, practic al declaraţiilor, purtat cu Statele Unite, a cărui escaladare a fost extrem de rapidă în ultimele zile.

Postul de radio Vocea Americii a precizat că întâlnirea menţionată a avut loc la Cartierul General al armatei Pakistanului, din Rawalpindi, fiind o bună oportunitate de reevaluare a situaţiei de securitate – internă şi internaţională -, în care se află această ţară. Au luat parte comandanţii corpurilor de armată şi ofiţeri din statul major pakistanez.

Şedinţa survine – menţionează agenţia Associated Press – după ce oficiali de rang înalt, de la Washington D.C. au acuzat direct, fără menajamente, implicarea ISI, contraspionajul pakistanez, în sprijinirea grupării teroriste Haqqani – parte a reţelei Al-Qaida – ca să atace obiective americane, pe teritoriul statului afgan.

Concret, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, la audierile organizate săptămâna trecută, la comisia de resort a Senatului, din Congresul SUA, că gruparea Haqqani acţionează ca un “veritabil braţ” înarmat al ISI şi că, beneficiind de această susţinere, luptătorii săi au atacat ambasada americană din Kabul şi obiective militare ale NATO, din Afganistan.

Replicile defensive, de negare a sprijinului amintit, ale oficialilor pakistanezi, nu au convins pe omologii lor de peste Ocean.

Mai mult, senatorul republican Lindsey Graham, din Carolina de Sud – membru al Comitetului Senatului pentru Forţele Armate – a declarat, duminică, 25 septembrie a.c., la postul de televiziune Fox News, că: “naţiunea suverană a Pakistanului s-a angajat în acte ostile împotriva Statelor Unite şi contra Afganistanului, iar asta trebuie să înceteze.”

El a reamintit telespectatorilor că gruparea Haqqani ucide soldaţi americani.

Beneficiind de informaţiile furnizate de Agenţia Centrală de Investigaţii/C.I.A., senatorul Graham nu a avut nici cea mai mică îndoială că serviciul de informaţii al Pakistanului continuă să sprijine grupările teroriste, în cadrul unei strategii bine puse la punct, la nivel naţional.

În aceste condiţii, Statele Unite au toate opţiunile pe masa deciziilor strategice, inclusiv recurgerea la apărarea efectivă a trupelor americane, prin acţiuni ofensive.

Într-o declaraţie făcută tot duminică, 25 septembrie, dar la Islamabad, ministrul de interne al Pakistanului, Rehman Malik, a reiterat mesajul – integral ridicol -, că militanţii Haqqani nu acţionează în Afganistan plecând de la campusurile lor de antrenament situate pe teritoriul pakistanez!

L (182)

Şi cum ministrul Malik exprima nervozitatea mare a guvernului din care face parte, acesta a reamintit faptul că structura Haqqani a fost iniţial încurajată şi antrenată de CIA, cu sprijinul autorităţilor pakistaneze, pentru a lupta contra trupelor sovietice prezente în Afganistan, în anii ’80, din veacul trecut.

Rehman Malik a dorit să menţioneze cooperarea anterioară a Pakistanului, cu Statele Unite, în războiul antiterorist, precizând că a ordonat autorităţilor, de la frontiera cu statul afgan, să întărească controlul zonei de graniţă, despre care americanii afirmă că este practic administrată de grupările islamiste.

Prezent la Islamabad, generalul James Mattis, comandantul Comandamentului Central al armatei americane, a prezentat interlocutorilor săi poziţia americană vizând necesitatea respectării angajamentelor militare asumate de ambele părţi.

Ulterior, un comunicat al conducerii armatei pakistaneze a exprimat îngrijorările generate de declaraţiile negative ale unor oficiali de rang înalt, din capitala americană. Dorinţa liderilor militari pakistanezi fiind de a fi eliminaţi factorii iritanţi din relaţia bilaterală, care sunt ”rezultatul unei situaţii extrem de complexe.”

După ofensiva vizibilă în presa americană, împotriva “legăturii contra naturii”, a ISI cu Haqqani, dacă nu intervin elemente pragmatice de ameliorare a tensiunii acumulate între SUA şi Pakistan două sunt măsurile posibile în următoarea perioadă: renunţarea definitivă la ajutorul militar care a fost, recent, parţial suspendat şi/sau organizarea unui show of force/demonstraţie de forţă a trupelor americane, care sunt capabile să execute o operaţiune chirurgicală pe teritoriul pakistanez controlat de grupările teroriste.

O demonstraţie la care trupele pakistaneze vor fi simpli spectatori, fie aceştia şi nemulţumiţi…

Victoria lui Leon Panetta

Agenţia Associated Press a furnizat detalii privind misiunea antiteroristă finalizată cu lichidarea fizică a lui Osama bin Laden.

Datele furnizate opiniei publice restabilesc imaginea C.I.A., ca agenţie specializată în operaţiuni secrete concepute cu profesionalism şi încheiate cu maximum de eficienţă.

Probabil nu va trece mult timp şi la Hollywood va fi produs un film de lung metraj, ce va începe cu imagini clasice, ale unor elicoptere militare americane zburând în noapte, cu profesionişti instruiţi pentru o operaţiune secretă despre care – afirmă Associated Press – ştiau că se desfăşoară doar câţiva înalţi demnitari americani.

Locul unde se afla Osama bin Laden confirmă complicitatea cu acesta a unor oficiali pakistanezi, care i-au permis să trăiască într-o zonă sigură pentru el.

Agenţii C.I.A. au descoperit campusul unde se afla liderul Al-Qaida, în luna august, ca urmare a urmăririi unui curier al organizaţiei teroriste menţionate.

Vila unde locuia Osama era inconjurată de ziduri înalte, pe care era fixată sârmă ghimpată. Două porţi de acces erau păzite de gărzile liderului terorist.

Bine consiliat de experţi pakistanezi, bin Laden nu a instalat şi nici nu a folosit la sediul său – pentru a nu fi depistat din satelit – telefoane fixe sau mobile, nici computere conectate la Internet.

O chestiune ciudată – care a atras atenţia spionilor americani – a fost faptul că locuitorii vilei respective ardeau gunoiul, refuzând să fie colectat de muncitorii primăriei locale.

Conform C.I.A., vila unde trăia Osama a fost construită în urmă cu cinci ani.

La mijlocul lunii februarie – interesantă coincidenţă cu declanşarea revoltelor în lumea arabă -, preşedintele Obama a decis să fie urmat “un curs de acţiune agresivă”.

În următoarele zece săptămâni, preşedintele Barack Obama a analizat, cu perseverenţă, la cinci şedinţe ale Consiliului Naţional de Securitate, variantele de acţiune pentru eliminarea lui bin Laden. O misiune atât de importantă încât nu doar oficialii Pakistanului, ci şi cei din statele aliate nu au fost informaţi despre aceasta.

La 29 aprilie, preşedintele Statelor Unite a aprobat acţiunea menită a lichida pe Osama. Au fost aleşi şase membri ai unei echipe din trupele de elită ale Marinei Militare Americane – denumite SEAL -, care au fost subordonate directorului C.I.A., Leon Panetta, despre care se ştie că va prelua conducerea Pentagonului, la toamnă.

images

La momentul intrării în forţă în vila menţionată, acolo se aflau şi au fost ucişi pe loc Osama, curierul urmărit de C.I.A., fratele lui bin Laden şi unul dintre fiii liderului Al-Qaida.

Faptul că niciun militar din echipa SEAL nu a fost rănit indică pregătirea minuţioasă a operaţiunii, cunoaşterea camerelor din clădire şi a locului unde se afla Osama, care, după un iniţial schimb de focuri, a fost împuşcat în cap – semn al calmului cu care au acţionat membrii comandoului american.

Associated Press a mai menţionat că, în după-amiaza zilei de 1 mai, şeful C.I.A., Leon Panetta a fost informat că bin Laden este mort. Întreaga echipă a lui Panetta a izbucnit în urale şi aplauze.

În acest mod, Barack Obama a revigorat şansele sale de a obţine al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă. Unul pe timpul căruia probabil Leon Panetta va conduce Forţele Armate Americane. Detaliu important pentru România, la care Panetta s-a raportat mereu cu simpatie.
__________________________________________________________________________
Antrenament al trupelor SEAL:

~