Posts tagged: PREŞEDINTELE BASHAR AL-ASSAD

24.000 de sirieni refugiaţi în Turcia (video)

Trimisul ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a declarat marţi că în următoarele 48 de ore trebuie să fie ” semne vizibile de schimbare imediată şi indiscutabilă în postura militară a forţelor guvernamentale”, în această ţară.

O iluzie frumoasă, întărită şi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care bate câmpii, aidoma diplomaţiei pe care o conduce, vorbind de încetarea focului de către ambele părţi şi uitând că loialiştii preşedintelui Assad au ucis peste 7.000 de civili, în timp ce 2.000 de sirieni, în uniforme militare au murit în luptele duse în localităţile iniţial ocupate de insurgenţi.

Meritul imaginilor de mai jos este că argumentează întrebarea: dacă prezenţa a 24.000 de refugiaţi sirieni, în Turcia, nu a deteminat o schimbare de atitudine a guvernului de la Ankara, ce număr ar putea genera opusul reţinerii acuale a oficialilor turci?

MIZA SIRIANĂ

Evoluţia actuală a situaţiei din Siria confirmă ceea ce se nega peste Ocean şi nu se comenta în capitala statului israelian. C.I.A. şi Mossad sunt „stimulatoarele” liderilor de opinie – ignoraţi sau marginalizaţi de regimuri absolutiste laice – capabili să scoată lumea în stradă, în diferite metropole arabe, pentru a da frâu liber nemulţumirilor reale, acumulate în ultimele decenii, pe plan politic, economic şi social.

O răsturnare, de la putere, a preşedintelui sirian Bashar al-Assad ar lăsa Iranul fără un aliat de nădejde, ar pune sub semnul întrebării vitalitatea organizaţiei Hezbollah, în Liban, şi ar facilita îndepărtarea liderilor Hamas, de la conducerea Fâşiei Gaza.

Toate aceste efecte secundare ar genera un plus de securitate pentru Israel.

Declaraţia ministrului de interne sirian, conform căreia nu va fi tolerată o insurecţie armată – fenomen ce nu a avut loc nici în Tunisia, nici în Egipt, dar se află într-o fază ambiguă, în Libia -, confirmă mai degrabă simptomele tipice unui război civil, precum recenta ambuscadă, în care au fost ucişi ofiţeri şi soldaţi din armata Siriei.

Ce este cert? Rând pe rând, manifestanţii, din diferite oraşe, încearcă să ocupe centrele localităţilor, dar, cunoscând cele petrecute la Cairo, în Piaţa Tahrir, autorităţile nu ezită să intervină în forţă, după somaţii, prin intermediul megafoanelor, şi utilizarea, de către forţele de securitate, a armelor din dotare, precum pe 18 aprilie, în oraşul Homs.

Conform unei surse neoficiale, circa 200 de sirieni au fost ucişi, în perioada manifestaţiilor populare vizând îndepărtarea de la putere a preşedintelui Assad.

Un lucru mai greu de înfăptuit, având în vedere loialitatea armatei şi susţinerea tacită, a şefului statului, de către o parte dintre sirieni.

Bazat pe aceste două piloane ale puterii sale, preşedintele Siriei nu a avut temeri să anunţe încetarea stării de urgenţă, în cursul săptămânii viitoare şi eliberarea deţinuţilor politici. Ambele fiind revendicări ale manifestanţilor ostili actualului regim politic sirian.

Cu toate astea, nu există vreun indiciu că manifestaţiile populare vor înceta.

Autorităţile guvernamentale au avertizat că nu vor tolera activităţile teroriste. Oficialii de la Damasc aveau în vedere faptul că, în oraşul Banyias, grupurile de salafişti – adepţi ai salafismului, o formă a islamismului sunnit, comparaţi în multe state arabe cu militanţii al-Qaida – nu au ezitat să evoce posibilitatea declanşării unei insurecţii armate.

Postul TV BBC a interpretat acest avertisment ca o încercare a autorităţilor de a reprima revolta manifestanţilor, sub pretextul combaterii teroriştilor.

În replică, televiziunea de stat siriană a informat telespectatorii că ministrul de interne a cerut cetăţenilor să se reţină de la participarea la marşuri sau demonstraţii de protest.

Agenţia de presă Sana a transmis că, pe 17 aprilie 2011, un general, cu cei doi fii ai săi şi un nepot, au fost ucişi, cu sânge rece, de „bande înarmate criminale”, apoi trupurile acestora au fost groaznic mutilate.

Postul TV FOX NEWS a acordat atenţie dezvăluirilor WikiLeaks, conform cărora S.U.A. a finanţat opoziţia siriană. Astfel, Departamentul de Stat a avut în atenţie o serie de proiecte concrete, precum o televiziune difuzată prin satelit.

Walid Phares, expert în problemele Orientului Mijlociu şi autor al cărţii “Revoluţia care vine”, a fost mai precis, indicând faptul că administraţia precedentă, a ex-preşedintelui Bush, a sprijinit postul de televiziune al-Barada, care emite şi acum din Londra. Iar administraţia Obama continuă finanţarea acestuia.

Este însă un aspect considerat relativ minor, în raport cu eforturile altor organizaţii nonguvernamentale, de pe mapamond, care acţionează pentru consolidarea societăţii civile din Siria.

Phares nu a ezitat să afirme că finanţarea canalului TV menţionat – cu o dezvoltare a arealului de receptare, prin intermediul satelitului -, în condiţiile când bugetul federal este drastic redus la multe capitole, se justifică deoarece “regimul sirian blochează procesul de pace cu Israelul, dar finanţează, la rândul său, organizaţia Hezbollah în Liban şi mulţi insurgenţi antiamericani în Irak. Sprijinirea financiară a opoziţiei siriene, care vrea reformarea regimului, este o politică bună.”

Noile proteste, din această săptămână, coincid cu dezvăluirea în presă a faptului că, începând din anul 2005, S.U.A. au început să finanţeze, în mod secret, grupuri de opoziţie din Siria, cu scopul de a genera prăbuşirea regimului preşedintelui Assad.

Diplomaţii americani – care au menţionat, în telegramele lor, din Damasc, despre finanţarea postului Barada TV, ce emite prin satelit -, erau îngrijoraţi de faptul că serviciul de contraspionaj sirian suspecta, din 2009, sprijinirea cu sume substanţiale, de către S.U.A., a opoziţiei.

Aflat de 11 ani la putere, ca succesor al tatălui său, Hafez al-Assad, actualul preşedinte, cu toată siguranţa lui de sine, afişată în faţa camerelor de televiziune, este conştient că are de făcut faţă celei mai mari ameninţări politico-militare.

Una de care nu îl poate scăpa nici ajutorul iranian, moral, financiar, politic şi prin agenţi de influenţă.

Siria rămâne zona cea mai tensionată din Orientul Mijlociu, îndepărtarea sau menţinerea actualului regim politic de la Damasc fiind una dintre mizele noului Război Rece, cel dintre Arabia Saudită şi Iran.

LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

sipa-ap-276088-jpg_163307

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

SATELLITE_s640x427

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

north-africa-in-revolt

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

images

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

iran-natanz2

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

~