Posts tagged: CASA ALBĂ

Premieră americană absolută, în ultimii 13 ani

CASA ALBĂ: Dependenţa Americii de petrolul străin a scăzut în fiecare an, de când preşedintele Obama a preluat mandatul. În 2010, SUA a importat mai puţin de 50 la sută din petrolul pe care îl consumă naţiunea americană – premieră absolută în ultimii 13 ani – şi această tendinţă a continuat în 2011.

on_screen_gas_bar_blog

Recurgerea la mai puţin petrol importat are la bază o serie de motive, nu în ultimul rând faptul că producţia autohtonă a crescut în Statele Unite. De fapt, America produce mai mult petrol astăzi decât oricând în ultimii opt ani. Ca parte a strategiei sale de a creşte producţia de petrol în condiţii de siguranţă, preşedintele Obama a deschis milioane de hectare noi, pentru explorarea zăcămintelor de petrol şi gaze, iar acum SUA are mai multe instalaţii petrolifere decât restul lumii.

Preşedintele a invitat veterani la o premieră cinematografică (video)

Preşedintele Barack Obama şi Prima Doamnă Michelle Obama a invitat un grup de eroi americani la Casa Albă, pentru a viziona, seara, un film special. Oaspeţii au fost dintre rândurile celebrilor aviatori Tuskegee, acum veterani de război, afro-americani care au învins segregarea rasială, pentru a deveni unul dintre grupurile de luptă cele mai respectate din Al Doilea Război Mondial, militari ale căror victorii în luptă au pregătit calea pentru integrarea lor deplină în armata SUA.

RedTails(2012)(1)

Filmul pe care l-au vizionat s-a numit “Red Tails”, o premieră în acest an, care reconstituie povestea temerarilor Tuskegee. “Cozile Roşii” a fost produs de George Lucas, regizat de Anthony Hemingway, având în distribuţie pe Cuba Gooding Jr., care s-a alăturat preşedintelui, Primei Doamne şi aviatorilor, pentru vizionarea de la Casa Albă.

Primul infanterist marin american decorat cu Medalia de Onoare

f94fb906c6cddb14f80e6a7067008efe

Agenţia Associated Press a informat despre acordarea, de către preşedintele Barack Obama, a celei mai înalte distincţii militare unui infanterist marin, despre care întreaga Americă a aflat că a salvat, prin curajul său, viaţa a 36 de camarazi americani şi afgani, pe timpul unui intens schimb de focuri, în Afganistan.

aea55f98c6d0db14f80e6a706700ff90

Concret, şeful Statelor Unite a conferit Medalia de Onoare militarului Dakota Meyer, în vârstă de 23 de ani, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă. El a salvat de la moarte combatanţi afgani şi americani, în timpul unei bătălii purtate cu talibanii, în anul 2009.

2011-09-15T195614Z_01_BTRE78E1EH100_RTROPTP_2_USA

Supravieţuitorii acesteia au depus mărturie că Dakota Meyer a dat dovadă de sânge rece şi a ucis personal opt insurgenţi, în pofida faptului că a fost rănit de o schijă, la braţ.

543f149ab152bf14f80e6a7067000ec9

Este al treilea militar american în viaţă şi primul din Infanteria Marină a Statelor Unite, care a fost recompensat, pentru temeritatea sa, cu Medalia de Onoare, pentru acţiunile derulate în Irak şi Afganistan.

Când Pentagonul a început selectarea candidaţilor pentru această distincţie supremă, Dakota Meyer se mai afla pe tărâm afgan.

Fiind informat că ar putea fi desemnat drept cel mai bun candidat la acest titlu de mare onoare, Meyer a răspuns cu modestie:”Mă mir, atunci nu mi-am făcut decât datoria.” El a trecut în rezervă în luna iunie, 2010.

La finalul ceremoniei, preşedintele Obama l-a invitat pe infanteristul marin Meyer la o bere, servită pe o terasă din apropierea faimoasei Rose Garden.

2011-09-15T174251Z_01_WAS301_RTRIDSP_3_USA-MEDALOFHONOR-OBAMA

Gestul prezidenţial este unul meritoriu. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie uitată ţinta reală – voturile rezerviştilor americani -, cărora le-a promis locuri de muncă. Aici fiind vorba de peste un milion de conaţionali. Unii dintre aceştia fiind întorşi din teatrele de operaţii irakian şi afgan, pe timpul primului mandat al lui Obama.

Propunerile S.U.A. pentru Rusia vizând apărarea antirachetă

missiledispute

Într-un interviu acordat în studioul de televiziune al Cartierului General al NATO, Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie din Moscova, afirma, profetic, că la 20 de ani de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, viitorul scut american antirachetă poate fi “un pod către viitor, ori unul către trecut.”

Ultima replică, memorabilă, a preşedintelui Barack Obama, către omologul său rus, vizând acest subiect, a fost:”Dmitri (Medvedev) scutul rămâne o problemă, între noi.” Şi aşa a rămas. De altfel şi vizita recentă a lui Dmitri Rogozin, trimisul special al Federaţiei Ruse, la convorbirile organizate peste Ocean, la Departamentul de Stat, nu a făcut decât să confirme menţinerea poziţiilor oficiale deja cunoscute.

Consecvenţa americană mai are un motiv special, dincolo de enunţurile principiale deja cunoscute. Nu se ştie cine va candida, din actualul tandem de la Moscova, la alegerile prezidenţiale din luna martie 2012.

Cu Dmitri Medvedev dialogul se va purta mai amical. Cu Vladimir Putin sunt de luat în calcul durităţi verbale. Deşi actualul premier a dovedit, în recentul său trecut politic şi flexibilităţi surprinzătoare în unele chestiuni de ordin strategic.

Se împiedică experţii ruşi şi americani, în chestiuni de ordin tehnic? Nicidecum, chiar dacă există, în mod firesc, abordări pornite din experienţe diferite, bazate pe tehnologii puţin comparabile. Atunci? Diferenţa specifică vine de la nivelul strategic. Un exemplu? Casa Albă consideră Iranul ca o ameninţare crescândă. Iar Kremlinul insistă pe utilizarea diplomaţiei şi a sancţiunilor internaţionale, pentru diminuarea provocării Teheranului, de a se dota, unilateral, cu arme nucleare.

Crescuţi în spiritul specific mândriei generate de apartenenţa la ex-puterea sovietică, liderii politici şi militari ruşi consideră că, de fapt, scutul american antirachetă vizează doar teoretic apărarea de eventualele rachete trase de Iran, spre Europa. Practic este unul contra rachetelor ruseşti, ceea ce indică menţinerea Federaţiei Ruse în postura de inamic public numărul 1 al comunităţii euro-atlantice. O teză evident falsă.

Dar care a fost, până la urmă, oferta americană, în negocierile bilaterale cu partea rusă? Aceasta a conţinut patru nivele de abordare a consolidării încrederii reciproce:

I. Instituirea de centre bi şi multinaţionale, în cadrul cărora militarii ruşi ar putea monitoriza “natura deloc ameninţătoare a activităţilor de apărare antirachetă, ale Statelor Unite şi ale NATO.”

II. Iniţierea de studii comune, americano-ruse, axate atât pe identificarea modalităţilor în care scutul antirachetă ar putea afecta forţa disuasivă nucleară a Rusiei, cât şi “pe schiţarea măsurilor care trebuie luate, pentru a minimaliza orice problemă.”

III. Reluarea exerciţiilor de apărare antirachetă, în formula NATO-Rusia, derulate o vreme cu succes, apoi întrerupte de războiul scurt, ruso-georgian, din august 2008. Scopul viitoarelor exerciţii fiind identificarea variantelor de apărare comună antirachetă, a forţelor dislocate ale Alianţei Nord-Atlantice şi cele ale Federaţiei Ruse.

IV. Convenirea unui cadru legal de bază, care să reglementeze derularea acestor proiecte şi a altor acţiuni comune viitoare.

Cum au reacţionat negociatorii ruşi? După formula:”da, dar…”! Da. Unele dintre cele patru propuneri li s-au părut interesante. Dar au insistat că primul pas, pentru un consens între Moscova şi Washington D.C. este convenirea asupra principiilor strategice.

În traducere liberă, Kremlinul a sugerat Casei Albe să semneze un document prin care să declare că scutul defensiv american antirachetă nu va ameninţa niciodată descurajarea strategică nucleară a Rusiei.

Negociatorii americani au replicat că Statele Unite nici nu îşi propun să contrabalanseze, prin scut, forţa strategică nucleară rusească, având în vedere numărul, sofisticarea şi amplasarea rachetelor Federaţiei Ruse.

În acelaşi timp, preşedintele SUA, indiferent cine ar fi acesta, nu poate semna un acord prin care, în mod deliberat, constrânge propriile forţe armate să nu mai protejeze, integral, America şi pe aliaţii europeni, de atacuri cu rachete străine.

Din păcate, diferenţa de mentalitate îşi spune cuvântul. În timp ce majoritatea cetăţenilor americani doresc trecerea de la situaţia în care ambele state sunt vizate de o distrugere reciprocă garantată, la una în care stabilitatea reciprocă este asigurată, cei mai mulţi cetăţeni ruşi au încă o viziune tipică Războiului Rece, în care identifică SUA, cu pericolul numărul 1, pe plan nuclear, la adresa securităţii naţionale. Semn de isterie naţională, la nivel subliminal.

Totuşi, de partea americană există practica informării publice vizând bugetul Pentagonului şi documentele de planificare a apărării Statelor Unite. Iar politicienii şi liderii militari ruşi au avut posibilitatea să viziteze centre de comandă şi facilităţi ale apărării antirachetă. Există şi un cadru de alarmare timpurie, în baza căruia radarele NATO şi cele ruseşti fac schimb de informaţii, la nivel de câteva secunde distanţă, de la observarea unei rachete străine.

Richard Weitz, director la Centrul de Analize Politico-Militare, de la Institutul Hudson, aprecia că:”un semn bun este faptul că oficialii ruşi au recunoscut recent disfuncţionalitatea planului sectorial de apărare antirachetă, pe care preşedintele Dmitri Medvedev l-a propus iniţial, la reuniunea Consiliului NATO-Rusia, din luna noiembrie 2010.”

Ce propusese liderul de la Kremlin? Rusia să protejeze spaţiul NATO, de rachetele care ar fi fost trase de alte state şi urmau să traverseze teritoriul rus. Cu speranţa că Alianţa Nord-Atlantică nu va mai dezvolta sisteme defensive în măsură să lanseze rachete peste teritoriul rusesc.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a replicat că angajamentul colectiv de apărare, al aliaţilor, nu permite ca defensiva acestora să fie delegată unui stat care nu este membru al Pactului Nord-Atlantic.

Pe de altă parte, la Cartierul General al Alianţei se cunoaşte realitatea că Rusia nu are capacitatea tehnică de a distruge rachete balistice ce trec prin spaţiul său aerian!

Va renunţa viitorul preşedinte al Rusiei la absurda condiţionare – a oricărui progres, în dialogul pe tema scutului american antirachetă -, de semnarea acordului menit a impune limitări defensivei aeriene a Statelor Unite?

Probabil că fiecare – dintre cele patru propuneri americane – va fi altfel privită, după ce ocupantul scaunului prezidenţial de la Kremlin va avea siguranţa că are timpul şi liniştea necesară unei decizii înţelepte, menită să întărească punctele sale de convergenţă, în dialogul cu preşedintele ce va fi la Casa Albă, după alegerile din anul 2012.

Atâta timp cât NATO face din conlucrarea cu Rusia un obiectiv public constant, al politicii euroatlantice, şi Kremlinul poate reflecta la utilitatea unor decizii strategice constructive. Deci paşnice.

Ţânţarul Grigore Cartianu şi incultura geopolitică


Pe cetăţeanul român Cartianu Grigore l-am văzut o singură dată, în slip – el şi fiinţa însoţitoare – la mare. Venise ca tot omul în concediu. Simplu. Modest. Tăcut.

Fără să pretindă ca lumea să se minuneze de apariţia sa. Să îl aplaude frenetic. Şi apoi să năvălească la chioşcurile de ziare pentru a cumpăra, într-un extaz inguidibil, buşificator şi bilibizdrocizant, fasciculele tabloide etichetate empiric Adevărul. Doar unii ştiind al cui este…

L-am urmărit apoi, amuzat, cum se zbenguia, cu un entuziasm infantil, în faţa camerei de televiziune, cu care dorea să reconstituie filmul trădării şi arestării ultimului preşedinte al Republicii Socialiste România.

Atât de încântat era de isprava sa, încât nu observa, ca orice amator în presa profesionistă, că i se sugerau trasee şi interlocutori ce conveneau, aceştia fiind dispuşi să recite, din nou, mărturii de doi bani, fie şi pentru a rămâne chipul lor în arhiva unei televiziuni ce accepta serialul de făcături comice, doar de dragul de a atrage, cu orice preţ, telespectatori naivi.

Când i-a apărut cartea pe tejghelele cu ziare nevândute mi-a fost pur şi simplu milă, atât de autorul acesteia, cât şi de cel ce a investit bani într-o poveste nedigerabilă nici de copiii acestui deceniu.

Brusc descopăr că marele editor şef al ziarului menţionat se pricepe şi la…geopolitică. Hopa Mitică!

Cam mult, pentru domnia sa. Dar dacă a intrat singur în acest areal, merită atenţia cuvenită.

Deci, cetăţeanul român Cartianu Grigore era în pană de subiecte, pentru editorialele pe care şi le (re)citeşte singur, până descoperă altă temă, şi deodată s-a luminat, prin găsirea unui titlu electrizant, propozabil a fi citibil de sute de mii de căutători ai adevărului pierdut în societatea noastră.

Titlul genial (pentru el) fiind: Băsescu şi-a încordat muşchii de ţânţar în faţa lui Obama.

L-a atacat pe preşedintele ţării? O banalitate, nu o temeritate, după 1989.

Ridicolul situaţiei este că s-a pronunţat asupra unei opţiuni de politică externă, în care Grigore Cartianu este exact Habarnam în …Statele Unite ale Americii.

Păi cum altfel poate fi catalogată naivitatea editorialistului – asta ca să fiu diplomat – care scrie cu emfază: cred că şeful statului a făcut o imensă greşeală boicotând reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, găzduită de Varşovia şi avându-l ca invitat special pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama.

Serios? I-auzi brâul!

După ce a oferit conaţionalilor săi versiunea proprie, a loviturii de stat, din decembrie 1989, (i)luminatul Cartianu îşi învaţă concetăţenii şi niţică…geopolitică!

Peste poate, coane Grigore!

Chiar dacă tot mătăluţă ai scris, cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună:
Preşedinţia României consideră că, jucând tare în problema Kosovo, transmite un mesaj ferm spre Vest. Un mesaj cu bătaie spre Transnistria şi spre ţinutul secuiesc, zone tentate să încerce, într-un viitor incert, aventuri precum cea testată deja de Kosovo. Este un calcul cât se poate de greşit. Experienţa ne învaţă că soarta unei ţări mici sau a unei regiuni este stabilită de marile puteri ale lumii. Aşa s-a întâmplat şi cu Transilvania, cu Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul în zorii celui de-al Doilea Război Mondial sau la sfârşitul său, aşa se va întâmpla şi în viitor. Inclusiv soarta Kosovo a fost deja stabilită de marile puteri, indiferent dacă suntem noi de acord sau nu. Drept urmare, înţelept ar fi să ne apărăm interesele discutând cu mai marii lumii, nu boicotându-i sau trântindu-le uşa în nas. Sârbii au făcut pe durii în anii ’90 şi iată unde au ajuns!
E bine să fim fermi, dar să nu devenim caraghioşi. În fond, cine suntem noi? Un ţânţar care-şi încordează muşchii în faţa unui elefant. Ne pricepem de minune să provocăm gâlcevi la finele cărora strigăm ca nişte adevăraţi patrioţi: luaţi-l de pe mine că-l omor!

Combate tare, Rică Venturiano, pardon, Cartianu, dar confundă ţara, vremurile şi situaţiile.

Poate se îndură patronul de la Adevărul şi îl trimite la vreo bursă, peste Ocean, pentru reciclarea fondului afectiv şi a memoriei obiective a domnului editorialist.

Domnule Cartianu, mesajul dumneavoastră este sublim, dar… aplaudabil cel mult pe culoarele Parlamentului din Budapesta.

Calculul eronat vă aparţine!

Ştiţi să număraţi până la 2000?

Cam atâţia militari economiseşte – de ani buni – Pentagonul, prin prezenţa succesivă, de-a lungul vremii, a detaşamentelor naţionale româneşti în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan.

Pe acolo nu a trecut niciun militar ungur!

Pentru cauza libertăţii – susţinută de America şi aliaţii săi – nu a căzut la datorie niciun soldat din subordinea Ministerului Apărării Patriei, de la Buda şi Pesta!

Mesajul actualului preşedinte – care are hibele sale personale, ca lider cu destule umbre, pe plan intern – a fost unul demn.
Pentru ce să fi mers acolo şeful statului român?

Să fie primit câteva minute, ca umilul Marian Lupu, interimarul preşedinte al celui de-al doilea stat românesc, căruia i s-a părut apoi, dintr-un surâs al lui Barack Obama, că acesta parcă-parcă o să vină la Chişinău?

Soarta Transnistriei? Va fi tranşată în dialogul Obama-Medvedev.

Iar a iluziei Ţinutului Secuiesc? În viitoarele memorii ale pensionabilului Victor Orban.

Interesul, pe termen lung, al Statelor Unite este să aibă, în România, aliatul de nădejde de până acum.

Mai ieşiţi la soare, între două editoriale pritocite pe calculator, respiraţi aer curat, căutaţi interlocutori obiectivi, apoi creionaţi un punct de vedere sintetic, acceptabil măcar din perspectiva dorinţei de a reda – nemăsluită – o stare de fapt!

Poate nu ştiaţi…

Viitorul şef al Departamentului Apărării/DoD/Pentagonului este un om care are o relaţie amicală cu şeful statului român – Leon Edward Panetta, în prezent directorul C.I.A., cel ce a supervizat lichidarea, de către echipa SEAL, a lui Osama bin Laden.

Aşa că, preşedintele României are cea mai bună conexiune la Casa Albă.

Dacă vă place văicăreala, privind drobul de sare secuiesc, poate cântaţi la altă masă.

Că în felul acesta, nu o să primiţi prea curând viză pentru o documentare peste Ocean.

Americanii sunt sătui de fraierii lor.

Mentalitatea de învingători – la experţii C.I.A.

Preşedintele Barack Obama, în incinta C.I.A., alături de directorul Agenţiei Centrale de Investigaţii, Leon Panetta

Barack-Obama-and-CIA-dire-001

Într-un moment în care preşedintele Statelor Unite ale Americii se află într-un ofensiv periplu european, a fost difuzată alocuţiunea sa, la sediul Agenţiei Centrale de Investigaţii/C.I.A., rostită la finele săptămânii trecute.
Demnă, necesară, vizionară.

O sinteză a acestei luări de poziţie publice poate oferi perspectiva de acţiune actuală, a lui Barack Obama, care, pentru prima oară, de la preluarea postului suprem, la Casa Albă, are toate şansele de a câştiga şi al doilea mandat prezidenţial.

Iniţial, preşedintele Obama a explicat audienţei – formată din toţi şefii (contra)spionajului american şi principalii lor subordonaţi -, că atunci când l-a ales pe Leon Panetta, ca director al C.I.A., a mizat pe faptul că acesta va fi un avocat puternic pentru agenţia sa, şi va întări capacităţile existente, pentru a face faţă ameninţărilor actuale.

În acelaşi timp, când l-a numit pe Jim Clapper, ca director al Comunităţii Naţionale de Informaţii, l-a însărcinat cu misiunea de a se asigura că această orgolioasă, sensibilă şi extrem de reactivă structură – deloc vizibilă public – va activa ca o echipă integrată.

Barack Obama a apreciat că aceşti doi lideri şi-au îndeplinit mandatele încredinţate, împreună cu colaboratorii lor.
Preşedintele S.U.A. a reamintit asistenţei că este a treia vizită pe care o întreprinde la Langley, sediul C.I.A., de când se află la Casa Albă.

La prima sa vizită, câteva luni după ce exercita deja atribuţiile prezidenţiale, a remarcat că această agenţie, ca şi întreaga comunitate americană de informaţii este fundamentală pentru securitatea naţională a Statelor Unite.

Ulterior, după vizita menţionată, Barack Obama l-a chemat pe Leon Panetta, în biroul său, din Washington D.C., şi i-a cerut, în mod expres, să facă din uciderea sau capturarea lui bin Laden prioritatea numărul 1, în războiul vizând înfrângerea Al-Qaeda.

A urmat un efort dublu al agenţilor C.I.A., ca şi al experţilor întregii comunităţi americane de informaţii.

A doua vizită, a preşedintelui Obama, la sediul din Langley, s-a derulat în circumstanţe mult mai sumbre.
Erau zile când tocmai a fost onorată memoria a şapte patrioţi americani, care şi-au dat viaţa în această luptă, contra Al-Qaeda, în Afganistan. Numele lor fiind acum trecut pe zidul memorial de la intrarea în clădirea Agenţiei Centrale de Investigaţii.
Sacrificiul lor fiind o motivare suplimentară a hotărârii de a câştiga războiul dus împotriva reţelei teroriste conduse, atunci, de Osama bin Laden.

A treia vizită, cea din 20 mai a.c., la sediul C.I.A., a avut drept unic scop transmiterea directă a mulţumirilor liderului superputerii lumii – în numele tuturor cetăţenilor americani – pentru modul în care şi-au făcut datoria experţii în războiul nevăzut, care au identificat locul unde se afla Osama, permiţând astfel repurtarea celei mai semnificative victorii împotriva Al-Qaeda.

Aşa a fost posibil, a susţinut şeful executivului american, ca raidul SEAL să devină un succes, fiind rodul unui efort colectiv:
– Ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, la Washington! (râsete în sală). Parte a provocărilor muncii de culegere de informaţii este necesitatea ca aceasta să rămână secretă…Sunteţi primii care sunteţi blamaţi, când activitatea decurge nesatisfăcător, şi sunteţi ultimii care primiţi încredere, când lucrurile se derulează normal. Iată de ce acum trebuie să celebrăm succesul vostru.

cia-barack-obama

Din acest motiv, preşedintele Obama s-a deplasat la sediul C.I.A., pentru a le mulţumi direct celor care au contribuit la puternica lovitură dată Al-Qaeda. Anonimi care au muncit din greu pentru a identifica şi monitoriza acel curier secret care i-a condus, fără să ştie, la ascunzătoarea lui Osama bin Laden.

Când a fost la briefingul pregătit de Agenţia Centrală de Investigaţii, în vara anului 2010, Barack Obama a înţeles că reţeaua americană de informaţii a reuşit colectarea de date menite a fundamenta decizia finală – de lichidare a liderului Al-Qaeda.

În lunile care au urmat, la Casa Albă s-a ţinut cont, în mod constant, de recomandările comunităţii de informaţii: suplimentarea datelor iniţiale, colectarea de noi probe ale existenţei lui bin Laden în vila respectivă, luarea în discuţie a diferitelor ipoteze de acţiune.

Preşedintele a apreciat faptul că liderii intelligence-ului american nu s-au sfiit să îi spună în faţă lucruri ce trebuia să le ştie, oricât de incomode ar fi fost acestea. Apoi Obama a remarcat:
– Şi atunci noi am făcut ceva remarcabil în Washington D.C. – am ţinut secretul! (râsete şi aplauze în sală). Aşa trebuia să fie!

Când a venit momentul să se ia o decizie, nu exista siguranţa că bin Laden este 100% în vila sa.
Riscurile posibile, la adresa vieţii luptătorilor din forţele speciale americane erau imense.
Iar consecinţele ratării operaţiunii puteau fi enorme.

Dar preşedintele Obama a luat hotârârea cunoscută, pentru că a avut încredere în abilităţile personalului militar şi a celui din intelligence:
– Am pariat pe voi! Şi acum întreaga lume cunoaşte că încrederea investită în voi a fost justificată. La fel de justificată şi impresionantă cu ceea ce aţi realizat voi.

Asta pentru că lupta împotriva Al-Qaeda nu a început în 11 septembrie 2001, mulţi agenţi ai C.I.A. luptând contra teroriştilor din această organizaţie de ani buni, înainte ca aceştia să atace ambasadele americane din Africa.

Bătălia împotriva nălucilor terorii este cea care marchează actuala generaţie de experţi ai C.I.A., în opinia lui Obama:
– Aţi reuşit această victorie acţionând împreună – C.I.A., Agenţia de Securitate Naţională, Oficiul Naţional pentru Cercetare, Agenţia Naţională pentru Informaţii Geospaţiale, ODNI/Oficiul Directorului pentru Informaţii Naţionale, Centrul Naţional pentru Antiterorism, experţi civili şi militari, din întreaga ţară. Aşa şi trebuie să lucreze această comunitate, folosind fiecare capacitate umană, tehnică, colectând, analizând, comparând, integrând informaţiile diverse vizând o temă de interes naţional. Şi acţionând pe baza lor.

Aşa a fost posibilă – a remarcat Barack Obama – repurtarea celui mai mare succes al muncii de (contra)informaţii din întreaga istorie a Statelor Unite.

Dar războiul împotriva Al-Qaeda nu s-a sfârşit.

De acum înainte, fiecare terorist din această organizaţie va trebui să fie prudent, deoarece fiecare imagine video, fotografie şi filă, din milioanele detectate în computerele preluate din vila lui bin Laden vor fi cercetate amănunţit, iar cei identificaţi vor fi depistaţi, urmăriţi şi anihilaţi oriunde s-ar afla.

Pentru că scopul final rămâne înfrângerea structurii Al-Qaeda.

Din perspectiva prestigioasei victorii obţinute prin lichidarea lui Osama bin Laden, S.U.A. este ţara oamenilor care atunci când îşi propun ceva, lucrează în echipă, îşi promovează valorile şi doresc să depăşească orice dificultate, dovedind lumii întregi, susţine preşedintele Obama, că pentru ei nu există ceva imposibil de realizat.

O mentalitate de învingători, cu care, din păcate, Europa, nu se poate lăuda.

Maestrul Vadim, rezervistul Schnecker şi prezidenţiabila Palin

images

Dacă memoria nu mă înşeală, ambasada S.U.A. la Bucureşti, prin Centrul Cultural American, a lansat concursul “Benjamin Franklin 2011” pentru elevi de liceu, în vederea participării la o şcoală de vară, de 4 săptămâni, în Statele Unite, în perioada iulie-august 2011, cu toate cheltuielile plătite. O iniţiativă lăudabilă, dar…îmi scapă, intenţionat, cine este acum ataşatul cultural al aceleiaşi ambasade, în capitala României. Unul care cred că ar trebui schimbat din post, pentru deficitul major de comunicare cu un literat român, care nu ar mai ataca, în umila sa gazetă, politica Casei Albe, dacă ar fi tratat măcar cu acelaşi respect, cu care sunt trataţi generalii români expiraţi, şcoliţi te miri unde, peste Ocean, şi aflaţi acum pe linie moartă, sperând într-o ultimă revitalizare, ordonată de Statuia Libertăţii, într-o postură politică oarecare, indiferent de culoare – portocalie, galbenă, albastră, roşie, albastră – dar să fie!
Dumnezeu cu mila…

Literatul se numeşte Corneliu Vadim Tudor. Un pamfletar de temut. Un poet surclasat de Adrian Păunescu. Un jurnalist capabil să scrie singur tabloidul România Încă Mică. Un politician exilat la Bruxelles, ca să înveţe bunele maniere. Un timid, cu excese verbale.

Un semen dominat de propria imaginaţie. Omor scuzabil. În virtutea căruia bate câmpii cu graţie. Ultima temă fiind contestarea împuşcării, de către echipa SEAL, a maestrului teorismului, marca Al-Qaida, defunctul Osama bin Laden. Un asemenea puseu verbal, mai degrabă orgolios, decât ranchiunos, s-a datorat numai autocefaliei ambasadorului american, care percepe liderii de opinie, cu impact la publicul românesc, în funcţie de cum are chef, sau i se sugerează, să urmărească anumite emisiuni TV, între un pahar cu whisky sorbit de unul singur, sau degustat cu campionul nostru naţional, în acest domeniu.

Dar Corneliu Vadim Tudor are o scuză!
Ca formator de opinie, al cărui punct de vedere este urmărit de milioane de români, se simte frustrat de faptul că o ambasadă teoretic echidistantă, precum cea americană, nu îi furnizează – ca altor politicieni, din alte state, inclusiv Pakistan – informaţii de interes public, pe care să le comenteze în cunoştinţă de cauză.
Aşa că nu maestrul Vadim este de vină, că speculează, ca un adolescent furios, operaţiunea de comando a echipei SEAL, în Pakistan.
Ci ataşatul american cultural/militar/de intelligence…

Aceeaşi scuză NU o are unul dintre marii naivi, ca să fiu elegant, ai postului eternei denigrări prezidenţiale – am numit aici tot mai ditirambica Antena 3, unde nu este clar dacă tonul la muzică îl dau femeile sau feminizaţii lui Dan Voiculescu -, rezervistul Niels Schnecker.
Nu este nicio greşeală!
Dacă datele publicate de un săptămânal monden, nedezminţite de tânărul teleast Schnecker, sunt adevărate, acest concetăţean – a cărei podoabă capilară ni-l aduce aduce vag aminte pe Telly Savallas, interpretul memorabilului detectiv Theo Kojak, din Departamentul de Poliţie al metropolei New York – a fost
” colonel în retragere US Army, pilot pe F16, avocat şi mai apoi avocat şi afacerist de succes în Africa de Sud, consilier prezidenţial în SUA, deţinător al centurii negre în Kung-Fu, cu zeci de diplome înşirate pe pereţii propriului birou, posesor a patru cetăţenii şi vorbitor a nouă limbi”.

Ca simplu colonel în rezervă al Armatei României – cu şcoala de ofiţeri făcută 24 de ore din 24 la Sibiu, unde era cel mai dur antrenament, nu în pădurea cu “ochi albaştri” de la Băneasa – presupun că Niels Schnecker a primit gradul menţionat în condiţii predominant onorifice, altfel nu ar fi afirmat, pe 5 mai a.c., la Antena 3, în faţa unei moderatoare mult mai lucide decât el, că are… motive serioase să creadă că Osama bin Laden nu a fost acum ucis deoarece – ţineţi-vă bine ! – nu era timpul suficient (respectiv cele 40 de minute de acţiune în forţă a echipei SEAL) ca să se întâmple aşa ceva.

Stimate conaţional Niels Schnecker,
cu îngăduinţa cuvenită unui bobocel în cariera de teleast,
vă sugerez – total dezinteresat –
să solicitaţi domnului ministru Gabriel Oprea – un civil printre militari şi un militar printre civili –
să vă acorde şansa şi facilitatea de a participa la o zi de antrenament,
cu minunaţii anonimi din forţele speciale române, cei încartiruiţi la Tg. Mureş.
Pun pariu pensia mea pe un an de zile, contra remuneraţiei dvs. lunare, la mister Voiculescu,
că luptătorii români ar fi reuşit în 20 de minute, ceea ce au realizat în 40 de minute americanii,
pentru ca Obama şi echipa sa să aibă parte de un Thriller pe cinste,
în direct şi fără circul desuet de la Antena 3.

Şi dacă tot amintiţi de experienţa dvs. americană
– mai mult mimată, decât probată prin reflexe pragmatice inconfundabile –
poate urmăriţi şi opinia prezidenţiabilei Sarah Louise Palin,
cea programată – de vulturii Americii, doar ştiţi cine sunt aceştia, nu-i aşa?
ca să îi ia locul lui Obama, dacă nu renunţă la iluzia sa cu Premiul Nobel.
Aparent decernat pentru pace.

Doar nu vă spun un secret atunci când vă reamintesc
că la nivelul conducerii C.I.A. sunt oameni cu simpatii diferite,
unii preferând pe democraţii lui Obama, alţii pe republicani.
Credeţi că aceştia din urmă ar rata şansa
de a dovedi acum minciuna lui Obama,
în legătura cu lichidarea lui Osama bin Laden?

Un general în rezervă, cu păr cărunt,
îmi sugera ideea că aţi fi fost racolat de intelligence-ul israelian.
O minciună sfruntată!
Băieţii din ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim
au o grilă proprie de selecţie.
Sunt rafinaţi, subtili.
Şi nu încurajează antiamericanii.

Recapitulăm?

Între cele scrise de maestrul Vadim, în săptămânalul ironiilor amare, despre România Încă Mică,
cele declarate, cu o autosuficienţă ridicolă, de colonelul onorific Schnecker
şi madam Palin, optez pentru solicitarea acesteia din urmă,
de a fi date publicităţii fotografiile care să elimine afirmaţiile puerile că bin Laden nu a fost împuşcat acum.

Măcar Sarah Louise Palin are simţul măsurii.

Nume de cod pentru lichidarea lui Osama – “Geronimo”

bin_laden_dead_24

Nu ştiu dacă preşedintele Barack Obama a ascultat vreodată vreun banc cu Radio Erevan, dar cert este că formula tipică unor glume cu acest pretext a fost folosită, aşa cum relatează Associated Press, de Jay Carney, amuzantul secretar de presă al Casei Albe.

De unde, iniţial, Osama bin Laden a fost înfăţişat ca unul care a generat un schimb de focuri cu echipa SEAL, apărându-se cu înverşunare, acum aflăm că nu era înarmat.

Dacă în primele precizări oficiale se menţiona detaliul că o femeie a fost folosită pe post de scut uman al lui Osama, asta pentru a-i accentua lipsa de scrupule, acum ni se comunică că soţia sa nu a fost ucisă. Cea de lângă el, pentru că bin Laden avea două neveste şi trei copii.

Şirul comicăriilor marca Jay Carney a continuat la conferinţa de presă de la Casa Albă. Da, Osama nu era înarmat, dar a opus rezistenţă. Împuşcătura în cap probează altceva. Că a fost împuşcat exact în clipa în care a fost văzut, fără ezitare.

Da, una dintre soţiile sale nu a fost omorâtă, dar a fost împuşcată în picior, de membrii comandoului, la etajul trei, al vilei lui bin Laden, mai susţine Carney.

Jurnaliştii americani, răbdători şi iscoditori, au dorit totuşi să ştie cum a fost emisă prima versiune a rezistenţei, cu arma în mână, a lui Osama. Încolţit, Jay Carney a replicat că opunerea la acţiunea luptătorilor SEAL nu a implicat utilizarea, de către liderul Al-Qaida, a unei arme de foc!

În opinia secretarului de presă, versiunea iniţială furnizată ziariştilor „la cald” era rodul primelor rapoarte despre operaţiunea rapidă a comandoului american.

După cum deja se ştie, luni, 2 mai a.c., John Brennan, consilierul preşedintelui Barack Obama pentru antiterorism, a declarat că el crede că soţia lui Osama a fost ucisă, în timp ce făcea, cu trupul ei, un scut uman, în faţa liderului reţelei teroriste menţionate, pentru lichidarea căruia a fost organizat raidul SEAL, de 40 de minute.

Pentru a se edifica asupra circumstanţelor reale, unii ziarişti de peste Ocean au contactat experţi în regulile de angajare în asemenea acţiuni de comando. Aceştia au precizat că deschiderea focului de către luptătorii SEAL, imediat ce au descins în camera unde era Osama, se justifica la cea mai mică mişcare sesizată în acea încăpere!

Secretarul de presă Carney a mai precizat că femeia ucisă în raidul din vila lui Osama făcea parte dintr-o altă familie ce locuia acolo. Ea a fost împuşcată la etajul unu, nu la al treilea etaj, unde a fost găsit şi ucis bin Laden.

Tot la primul etaj au fost împuşcaţi şi doi curieri ai Al-Qaida, femeia nimerindu-se acolo în schimbul de focuri ce a avut loc între terorişti şi luptătorii SEAL.

Bin Laden şi membri ai familiei sale au fost găsiţi la etajele doi şi trei ale vilei.
Imperturbabil, Carney a mai declarat:”Era o îngrijorare, că Osama se va opune operaţiunii de capturare şi într-adevăr el a rezistat.” Cum? Rămâne aparent un mister.

Dar, după balta de sânge, filmată în dormitorul unde a fost ucis, este clar, pentru orice militar, că bin Laden a fost mitraliat şi după ce a fost împuşcat în cap.

Oficialii Casei Albe au schimbat şi descrierea modului în care Obama şi echipa sa au putut urmări acţiunea luptătorilor SEAL. S-a recunoscut faptul că acţiunea a fost monitorizată în timp real, dar nu s-a mai precizat dacă au fost vizionate imagini şi auzite sunete.

Pentru ca să fie atenuată impresia că preşedintele Obama a urmărit live/în direct lichidarea lui Osama, Leon Panetta, directorul Agenţiei Centrale de Investigaţii a specificat, pe 3 mai ac., că „atunci când aceste echipe au intrat în vilă, vă pot spune că a fost o perioadă de 20, până la 25 de minute, în care, într-adevăr, noi nu am ştiut exact ce se întâmpla acolo şi au fost câteva momente foarte tensionate, când noi aşteptam informaţiile. În final, amiralul Mc Raven a venit la noi şi ne-a informat că i s-a transmis cuvântul GERONIMO, care era numele de cod pentru confirmarea faptului că l-au lichidat pe bin Laden.”

Nici vorbă de capturare.

OBAMA – SURPRINS DE PROTESTUL PROPRIILOR SUSŢINĂTORI

obama_mail_500px

Joi, 21 aprilie a.c., preşedintele Barack Obama a avut parte de o surpriză, ce a fost filmată de jurnaliştii prezenţi la o acţiune de colectare a unor fonduri, pentru Comitetul Naţional Democrat.

După cum relatează agenţia de ştiri Associated Press, chiar la mijlocul discursului său, un grup de cetăţeni au început să cânte, protestând faţă de tratamentul guvernamental acordat lui Bradley Manning, cel căruia i se atribuie scurgerea de informaţii clasificate spre portalul consacrat dezvăluirilor senzaţionale – Wikileaks.

Obama se adresa unei audienţe de 200 de donatori, la Hotelul St.Regis, din San Francisco. Unii dintre ei achitând, anterior, chiar şi 35.800$ pentru a avea un loc la acest dineu.

Pe neaşteptate, o femeie într-un costum alb s-a ridicat în picioare şi a spus:”Domnule preşedinte, am scris un cântec pentru dumneavoastră.”

Instantaneu, masa de 10 persoane la care se afla, a început să cânte, în semn de protest faţă de decizia luată privind soarta soldatului Bradley Manning. Acesta a rămas în detenţie, din luna mai 2010, sub acuzaţia de furnizare a unor documente secrete către website-ul Wikileaks.

Pe timpul acestei întreruperi…muzicale, Barack Obama a întrebat-o pe Nancy Patricia D’Alesandro Pelosi, liderul minorităţii democrate, din Camera Reprezentanţilor, care l-a invitat pe preşedintele S.U.A. la acest eveniment, dacă are vreo legătură cu această întrerupere.

Nancy Pelosi a negat o asemenea ipoteză.

Cei zece cântăreţi au împărţit fluturaşi pe care scria: “Eliberaţi-l pe Bradley Manning.” Femeia în costumul alb şi-a dat jos jacheta pentru a arăta audienţei, inclusiv preşedintelui Obama, un tricou pe care era înscripţionat acelaşi mesaj.

Ea a fost invitată să părăsească sala. Ceilalţi cântăreţi au rămas la masa unde se aflau. Ulterior s-a aflat că femeia se numea Logan Pret.

Obama a ieşit elegant din acest moment, jenant pentru el, afirmând că a ascultat cântecul şi că îl consideră unul frumos. A şi plusat, pornind de la acest pretext imprevizibil, afirmând că melodia este un exemplu de creativitate, de care au nevoie membrii Comitetului Naţional Democrat, pentru a reveni la nivelele superioare de energie, probate în campania electorală din 2008.

Reporterul Carol Lee, de la Wall Street Journal, afirmă însă că, iniţial, Obama nu şi-a dat seama că este vorba de un cântec de protest.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, a precizat, mai târziu, că preşedintele a fost amuzat de protest.

Unul dintre cântăreţi i-a dat lui Carol Lee o copie a versurilor cântate:

Stimate domnule preşedinte, vă onorăm azi,
Fiecare dintre noi v-a adus 5000$
Este nevoie de o mulţime de Benjamini (dolari)
Pentru a desfăşura o campanie.

Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?

Vom vota pentru dumneavoastră, în 2012,
Da, acesta este adevărul.
Uitaţi-vă la republicani,
Ce altceva putem face?

Chiar dacă nu ştim
Dacă ne vom păstra libertăţile noastre
În ceea ce păreţi a denumi
O societate liberă.

Da, este adevărat că preotul Terry Jones
Este şi acum în libertate,
Pentru a arde cartea sfântă a unui popor,
Devenind astfel un simbol ruşinos.

Dar într-o altă locaţie,
Din această ţară,
Singur, într-o celulă de 6 pe 12 metri,
Şade închis Bradley.

23 de ore pe zi acolo este noapte.
Amendamentele 5 şi 8
Susţin că acest lucru nu este corect.

Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?

~