Posts tagged: ION ILIESCU

CE FACEM CU ROMÂNIA?!…

De la bun început precizez că am toate motivele să subscriu la trimiterea în spatele gratiilor a penalilor din toate partidele politice. Deci, nu ţin nici cu USL – doamne ce coaliţie contra naturii, asta e… -, nici cu PDL, portocalii de ieri, palizii de azi, după anunţarea deciziei impotenţilor şi complexatelor – din punct de vedere al cunoaşterii democraţiei occidentale – din Curtea Constituţională a României/C.C.R. – suprema prăbuşire a unei republici simulate…

SĂ TRĂIŢI!

C.C.R. nu mai este a României.

Este a Uniunii Social Liberale.

A lui Ion Iliescu.

A cui vreţi dumneavoastră.

Şi tare mă îndemna primul impuls să scriu a lui Vladimir Putin, alias Vova.

Problema nu este Traian Băsescu.

Detestat, inclusiv de subsemnatul, public, la un post de televiziune cu audienţă naţională.

Nici fragilul Crin Antonescu, sau infantilul Victor Ponta.

Chestiunea, de fond, este ce facem cu România?

CITIŢI TEXTUL COMPLET, AL EDITORIALULUI PE CARE ZIUAVECHE.RO. A AVUT IMPRUDENŢA CA SĂ ÎL PUBLICE – apăsând acum AICI!

DE LA NOVO-OGAREVO, la Piaţa Victoria

La Novo-Ogarevo este reşedinţa premierului rus, la periferia de vest a Moscovei.

Д.Медведев провел ряд мероприятий 21 мая 2010 г.

Dmitri Anatolevici Medvedev, prim-ministru al Federației Ruse:

– Дорогой Виктор Понта/Stimate Victor Ponta, cu acordul preşedintelui Vladimir Putin, vreau să îţi transmit un mesaj al prietenului meu, Barack Obama. Suntem toţi de părere că cel mai rău ar fi să nu respectaţi legea privind referendumul. Nu ştiu exact care va fi echilibrul politic în viitor, la Bucureşti şi ce loc… vei avea tu în el. Dar Casa Albă ne cere să susţinem respectarea ordinii constituţionale, în România. Întrebarea este: unde se opresc deciziile tale şi unde începe acţiunea lui Ion Iliescu?

GHENCEA 2012, către Ghencea 1989…

I.C.

– Tovarăşe Ceauşescu, singura concluzie, singura poziţie onorabilă din partea lui Traian Băsescu ar fi să plece, să-şi dea demisia. El trebuie să n-aibă curaj să mai scoată nasul în lume, cum se spune! Dacă s-ar întoarce, să stea închis în Cotroceni şi să aştepte verdictul cetăţenilor, să respecte Parlamentul. Dar eu cred că, moralmente, domnul Băsescu n-are nicio autoritate să se mai întoarcă, el a fost rejectat de o majoritate zdrobitoare a românilor, n-are ce să mai caute la Cotroceni. În Europa, în general, dacă ne uităm la tabloul acesta electoral european, nu există această condiţie a prezenţei de peste 50%. În foarte multe ţări, scrutinul se situează undeva sub 50% şi nu se consideră nevalabil acest scrutin. Eu consider că este obligaţia Curţii Constituţionale să ţină seama de toate aceste considerente şi să valideze referendumul!

– Tovarăşe Iliescu, eu nu am mai avut parte de demisie, ci doar de un loc la Cimitirul Militar Ghencea 1, în decembrie 1989, prin grija dumneavoastră – directă şi personală…La Cotroceni aţi apucat să cântaţi, precum cucuveaua, timp de 12 ani, Parlamentul fiind atunci o simplă maşină de vot, deservită de aplaudacii dumneavoastră. Mai aveţi vreo autoritate morală, în 2012, să dictaţi în România? Eu cred că obligaţia dvs. este să staţi acasă, liniştit, lângă doamna Nina, cu excepţia cazului în care pionierul meu drag, Victor Ponta, uită direcţia spre Est, deşi, oficial, vrea nu vrea, joacă spre Vest…Cu asta s-au ales românii, la alegerile locale. Şi la referendum.

OPERATION OVERLORD 2012

W.H.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii:

– Pentru că alegătorii din România au fost intoxicaţi, de structurile şi “conservele” KGB/FSB, că mi-aş fi dat acordul şi chiar aş fi încurajat debarcarea preşedintelui ales al aliatului care asigură flancul răsăritean al NATO dispun ca luni, dimineaţă, pe 30 iulie, să îmi fie prezentate, la prima oră, personal, de către generalul David Howell Petraeus, directorul C.I.A., două evaluări:

1. Cum va evolua România, în cazul preluării puterii de ION ILIESCU, prin interpuşii Ponta şi Antonescu,

2. Care vor fi efectele asupra loialităţii Armatei României, ca organism militar ce a motivat, determinat şi supervizat intrarea acestei ţări în NATO.

În plus, doresc un raport al Pentagonului privind capabilitatea de a deplasa acolo escadrile ale United States Air Force/Forţele Aeriene Americane, aidoma precedentului creat în Polonia. Am fost clar?

__________________________________

LA ORIZONT: Autosuspendarea lui Crin Antonescu!

USL

Miss Piggy:

– Dragul meu, am o nelămurire…Când va trebui să intre în campania prezidenţială, ce va face Crin Antonescu, actualmente preşedinte interimar?

Kermit, the Frog:

– Se va autosuspenda, iar preşedinte interimar va fi P.S.D.-istul din fruntea Camerei Deputaţilor. Altfel spus, cu preşedinte interimar şi premier de la Partidul Social-Democrat, Ion Iliescu va putea rosti atunci, în sinea sa: Pohta ce-am pohtit!

THINK TANK: Prima zi fără Băsescu!

G.H.

Prima zi fără Băsescu! Cum va fi aceasta pentru ex-regele Mihai I al României şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu? Iată un exerciţiu necesar, de reflecţie şi anticipare a posibilelor viitoare reacţii ale celor trei conaţionali.

PUTEŢI CITI CONTINUAREA EDITORIALULUI APĂSÂND AICI!

Victor Ponta şi salariile…pensionarilor!

victor-ponta

Întors recent, din Republica Populară Chineză, liderul PSD, eternul june Victor Ponta a poposit la Antena 3.
M-a amuzat înmărmurirea teleastului Mihai Gâdea, care l-a ascultat, fără să-l întrerupă, pe distinsul său interlocutor, spunându-i vrute şi nevrute, chiar şi când gafele erau de neiertat.
În planul necesarei corecţii jurnalistice.
De pildă?
Insistenţa cu care domnul Ponta i-a vorbit gazdei sale de salariile… pensionarilor!
În mod repetat.
Incredibil. Dar cine vrea, poate revedea emisiunea, pentru a se convinge de această inepţie.
Rostită de un visător în politichia românească şi tolerată de un jurnalist altfel cu pretenţii.
Nu aş fi scris rândurile de mai sus, dar am constatat, cu stupoare, că Victor Ponta – spre deosebire de poziţia matură a lui Crin Antonescu – a luat în derâdere chestiunea interceptoarelor americane, care vor fi amplasate la Deveselu.
Sub pretextul – cuvintele ce urmează sunt esenţa mesajului său şi îmi aparţin – că nu ştie ce l-a apucat pe preşedintele României.
Grav.
Nu că l-a ironizat pe Traian Băsescu.
Ci că a încercat să minimalizeze rolul Statelor Unite în asigurarea securităţii naţionale a României.
În schimb, Ponta a pledat pentru noi relaţii cu Rusia şi China.
Cu China am înţeles demersul său, motivat economic.
În chestiunea cu Rusia am însă o nedumerire.
I-a trasat sarcină Ion Iliescu?
Nu de alta, dar liderul spiritual al stângii nu prea a fost încântat de decizia amplasării unei componente a scutului american în Oltenia, semnalând o posibilă nemulţumire a Rusiei.
A naibii coincidenţă…

Suntem minţiţi, de Troica de la Chişinău…

România, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, ai cărei militari, unul după altul, cad la datorie – nu ca ai Ungariei Laşe, ascunşi după fustele nevestelor, extrem de pofticioase, în aşternuturile unui regat pe veci apus -, conform misiunii primite de la cea mai puternică alianţă politico-militară din istoria omenirii, în deşertul afgan, semn al unui stoicism pe care îl aveau numai oştenii lui Mihai Viteazul, este atacată – de o manieră intolerabilă, prin discursuri emblematice pentru Troica, aflată la putere la Chişinău -, aidoma pasagerilor unei trăsuri americane, în vestul Săbatic, de comicii vestici ai arenei politice din cel de-al doilea stat românesc, pe care Berlinul l-ar numi, cu firească detaşare istorică, “un alt land”.
Cu iluzoria capitală la Chişinău.

Scriu aceste rânduri după o lectură atentă, a cursivului unui jurnalist căruia patriotismul nu i se pare o etichetă desuetă: Marius Bâtcă.

Un ziarist ce nu pleacă capul la moguli.
Fiu de ofiţer al Armatei României.
Care, la rândul său, a fost unul dintre condeierii talentaţi şi deloc înfricoşaţi de aparatul comunist de partid.
El a avut curajul, în anii socialismului, să îşi bată joc de micimile epocii predecesorului lui Ion Iliescu, prin memorabile Pluguşoare, adevărate pamflete incendiare, publicate în presa militară a acelei epoci.

Marius Bâtcă a scris un electrizant cursiv intitulat “Ruşine! Blestemaţi să fiţi în veci!”

El incrimina versatilitatea “boierilor” de azi, de la Chişinău, al căror nume nu le mai transcriu, din dezgust faţă de chiaburimea ce se joacă de-a liderii… Republicii Democrate Germane, respectiv Republica Moldova.

O entitate antinaţională. Desuetă. Nedigerabilă în plan geopolitic.
Şi – mai ales – nesustenabilă, în plan economic.

Ce scrie Marius? Citiţi atent:

“Acelaşi Filat care, în urmă cu un an, îşi călca în picioare aliatul, omul care a avut curajul şi tăria de caracter de a spune un NU hotărât Moscovei. Este vorba despre Mihai Ghimpu, cel care, pe când ocupa funcţia de preşedinte interimar al R. Moldova, a spus că el nu poate să meargă la Moscova de 9 mai şi nici militarii moldoveni nu au de ce să defileze în Piaţa Roşie. Ghimpu declara atunci că nu sunt motive pentru care Republica Moldova ar participa la parada de 9 mai: “Cum să participi alături de această armată care ne-a adus comunismul, ne-a deportat în Siberia, ne-a colectivizat, ne-a provocat foamete? Şi astăzi se află în cetatea lui Ştefan cel Mare. Această armată a stat la baza formării Transnistriei. Un popor nu a câştigat niciodată, dacă în prim plan nu a fost demnitatea”. Demnitatea, un cuvânt care îi este străin lui Vladimir Filat. Pentru că a făcut ce a făcut şi tot a trimis militarii moldoveni să defileze la Moscova. Iar astăzi a ales să îi sărbătorească cu fast pe ocupanţi. Măcar comuniştii lui Voronin sunt sinceri şi spun lucrurile pe faţă, fără a se ascunde după lozinci europene.”

Dar Marius visează frumos!

Aşa am crezut şi eu!
Că Mihai Ghimpu este un simbol naţional!

Era…

Liderii Mimatei Alianţe pentru Integrare Europeană sunt exponenţii unor grupuri strict economice de interese, cărora puţin le pasă de poporul român, istoria şi viitorul acestuia.

Din fericire, România este condusă de un Scorpion. Puternic.
Respectiv Traian Băsescu.

Mă număr printre neînsemnaţii condeieri care au demonstrat public, nu doar pe un blog amârât, ci şi la cel mai vizionat post de televiziune din România, că preşedintele României face erori majore în probleme de politică internă.

Dar pe plan extern, în pofida denigratorilor stipendiaţi de moguli cunoscuţi, rămâne UN PREŞEDINTE CU CAPUL PE UMERI!

Atunci când surse americane i-au indicat plusul de popularitate al lui Filat, ca lider al PLDM – explicabil prin capacitatea sa pragmatică, deloc sovietică, de a soluţiona probleme urgente, pentru cetăţenii români din stânga Milcovului de azi, respectiv Prutul – , faţă de Ghimpu, care mai conduce, ca un bunic visător, Partidul Liberal, Traian Băsescu l-a invitat, în stilul său franc, pe premierul (era să scriu primarul, mea culpa…) de la Chişinău, la Iaşi.

Ce nu ştie Vladimir Filat, trecătorul preferat al Bruxelles-ului?

Că 22.000.000 de cetăţeni legitimaţi ai României au râs cu poftă!

Toţi au savurat momentul în care şi l-au închipuit pe Traian spunându-i (preventiv) lui Vlad(imir):
– Vezi ce faci…
Avem dosare întregi cu şoferii tăi, de pe TIR-urile care transportă, cunoşti cum, ţigări în Europa…

Chestiunea este simplă!

Ne minţim singuri în legătură cu mentalitatea conaţionalilor din Republica Moldova!

Nu puţini dintre aceştia fiind oportunişti. Şi nostalgici, după vremurile Uniunii Sovietice.

Pot să înşirui aici o suită de jurnalişti cinstiţi, de la Bucureşti, care scriu, din dragoste de ţară, în presa de la Chişinău.

Toţi sunt nişte romantici atemporali. Inclusiv eu.

Teritoriul istoric al României, din stânga Prutului, nu merită decât o singură soartă.

Poate nu ştiaţi. După unificarea Republicii Federale Germania, cu Republica Democrată Germană, generali din Bundeswehr au fost numiţi administratori ai landurilor redobândite de la Mihail Gorbaciov. Asta nu am citit-o, ca alţii, din articole postate pe Internet. Ci am aflat-o în Parlamentul de la Munchen, de la un general în rezervă, din armata federală germană.

Este timpul să nu ne mai uităm la liderii aparent pro-europeni, de la Chişinău, ca la amicii noştri.

Ci ca la Păcălicii noştri.

Troica de la Chişinău, cu nume ce nu le mai evoc, reprezintă expresia hilară a reiterării, în timp, a celor ce au încercat să salveze R.D.G.-ul, înainte de a fi, de jure, încorporat în Patria Mamă – Germania Unificată.

Schimbaţi cuvântul, de lângă Unificată, cu România…

CONŞTIINŢA ARABĂ

Doi ex-preşedinţi, un fost ministru de externe, trei ambasadori, un parlamentar din Knesset, iată cei şapte protagonişti ai unei mese rotunde, ce ar fi meritat să fie transmisă, în direct, de canalele de televiziune focalizate pe soarta Orientului Mijlociu.

Însă, organizatorii – Institutul de Studii Diplomatice, de la Universitatea din Bucureşti şi Clubul Româno-Arab de Presă şi Cultură – au optat pentru păstrarea cadrului academic, într-o aulă plină de diplomaţi arabi şi studenţi interesaţi de incitanta temă: „Revoltele arabe – motivaţie şi perspective.”

Actul întâi al acestui brainstorming? Un veritabil show diplomatic – varianta feminină -, datorat reprezentanţilor statelor arabe unde liderii anteriori revoltelor populare au fost alungaţi de la putere. Este vorba de ambasadorul Tunisiei, doamna Saloua Bahri şi de cel al Egiptului, doamna Sanaa Esmail Atallah.

img_0001 PALESTINIAN SS

Alocuţiunile lor, într-o sală extrem de atentă la mesajele venite din Tunis şi Cairo, au fost urmărite şi de Ahmad Aqel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al statului Palestina, la Bucureşti.

Diplomata tunisiană a reiterat satisfacţia că ţara sa este prima, din lumea arabă, unde a izbucnit revoluţia. Aceasta fiind motivată de voinţa celor aproape 11.000.000 de cetăţeni, ai Tunisiei, de a dobândi „demnitatea de a trăi şi a munci liberi.”

presedinte-onorific

Doamna Saloua Bahri a afirmat că revolta nu a fost pregătită, nu a existat un program iniţial şi a început fără ca măcar un participant să prevadă că va fi un model pentru alte state arabe.

Guvernul actual, unul de tranziţie, are ca principală menire pregătirea alegerilor, pentru adunarea constituantă, din 24 iulie.

Mersul evenimentelor a demonstrat – observa ambasadoarea Bahri -, că deşi revoluţia a început în Tunisia, acum aceasta vizează întreaga comunitate arabă, şi prin consecinţele acesteia, întreaga lume.

Diplomata egipteană a preluat, cu aplomb, ştafeta de la colega tunisiană, afirmând, de la bun început, că „nimeni nu încearcă să impună vreun model.”

excelenta_sa,_dl_sanaa_esmail_atallah_esmail,_ambasada_egiptului

Doamna Sanaa Esmail Atallah a semnalat realitatea că manifestanţii din lumea arabă nu au cerut şi nu vor altceva decât să fie conectaţi la schimbările petrecute pe mapamond.

La fel ca în Tunisia, şi în Egipt lumea a ocupat străzile pentru libertate şi demnitate. Iar guvernul de la Cairo are drept principal obiectiv să facă faţă noilor provocări, care stau acum în faţa societăţii egiptene.

Un semnal inedit a fost afirmaţia „nu contează cine conduce” – cu referire posibilă la executivul actual şi la viitorul preşedinte, ce urmează să fie ales de egipteni -, deoarece schimbările vor continua şi vor fi utile tinerilor. Garant implicit fiind acum armata Egiptului, cea mai puternică din lumea arabă.

Actul secund, al ineditului brainstorming, a aparţinut primilor doi şefi de stat români, din perioada postdecembristă, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Surâzător, ca întotdeauna, ex-preşedintele Iliescu a atras atenţia asistenţei:”ceea ce se petrece în lumea arabă are rădăcini istorice diferite şi raţiuni diverse. Este o aspiraţie generală a lumii de azi, spre libertate şi democraţie.”

Ion Iliescu

De ce s-a produs un asemenea “tsunami”, al revoltelor, în Orientul Mijlociu? Ion Iliescu crede că din două motive. Primul fiind influenţa generală a mutaţiilor vizibile, dinamice, din lumea de azi. Al doilea? Revendicările de ordin economic şi social, ale arabilor exasperaţi de stagnare.

I-a urmat la microfon fostul preşedinte Emil Constantinescu, care, din start, a emis un enunţ neaşteptat:”sigur, conferinţele sunt utile, inclusiv cele din mediul academic, dar multe sunt paralele cu realitatea, dovadă că niciun for academic nu a prezis prăbuşirea sistemului sovietic.”

142962_articol EMIL

După cum niciun think tank nu a semnalat izbucnirea şi extinderea revoltelor în lumea arabă. Cu câteva luni înainte de declanşarea mişcărilor în Tunis şi Cairo, ex-preşedintele Constantinescu a fost acolo şi a observat cum „se schimbă infrastructura sufletească”, interlocutorii săi, din mediul academic, confirmându-i faptul că aşteptau metamorfoze necesare şi profunde, pe plan politic.

Această constatare a constituit un argument în plus, pentru el şi alţi lideri ai schimbării, din statele europene ex-socialiste, precum Václav Havel, ca să pregătească, pentru luna iunie a.c., o conferinţă pe tema “Securitatea între stabilitate şi schimbare.” Ştiut fiind faptul, menţiona Emil Constantinescu, că regimurile autoritare au fost întotdeauna preferate pentru păstrarea stabilităţii.

A plăcut diplomaţilor arabi următoarea frază a fostului şef de stat:”Ar trebui ca liderii să le spună oamenilor că entuziasmul lor nu ţine mult, că va urma haos, că vor apare multe partide, egoisme în lupta pentru putere. Dar, până la urmă, ţările arabe vor reuşi să aplice reformele. Noua generaţie de arabi nu va înlocui regimurile autoritare laice cu altele religioase, deoarece este adepta comunicării libere. Pe harta conştiinţei lumii se va impune, acum, conştiinţa arabă.”

Ultimul act al acestui show academic a revenit unor protagonişti total diferiţi. Primul dintre ei a fost Mohamed Baraka, membru al parlamentului Israelului, unde reprezintă cetăţenii de naţionalitate arabă, din acest stat.

Într-un dialog ce a precedat masa rotundă – facilitat de dr. Mobasher Abdalla, vicepreşedintele Asociaţiei Egiptenilor din România -, Mohamed Baraka îmi mărturisea optimismul său privind „evoluţia revoltelor actuale şi a celor care mocnesc în alte state arabe.” El crede că aceste mişcări de masă confirmă determinarea arabilor de a-şi decide singuri destinul.

baraka_mohamed

Deşi este membru al Knesset-ului, parlamentul israelian, Mohamed Baraka nu a ezitat să afirme:”Israelul este un vârf de lance al Occidentului în zonă.” Aceasta fiind o trimitere la un enunţ al lui Menahem Begin – fost premier israelian, de la 20 iunie 1977, la 10 octombrie 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 1978 – care a rostit memorabilele cuvinte: „Israelul este cel mai mare portavion din lume”.

Mohamed Baraka a mai declarat:”Poporul palestinian este singurul care luptă pentru supravieţuire. Mesajul clar al revoltelor arabe este voinţa manifestanţilor să scape de oprimare şi suferinţă.”

Ultimul, pe lista vorbitorilor, a fost ex-ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu. Prudent. Convins că diplomaţii arabi sunt sătui de concluziile diverşilor analişti privind cauzele care au generat revoltele în Africa de Nord.

Dar cu un enunţ original:”Am încrederea că popoarele arabe îşi vor găsi propriul mers şi sens al mutaţiilor actuale. Să nu uităm că vorbim de mişcări revoluţionare în ţări unde speranţa de viaţă este sub 30 de ani.”

DEZBATERI - ZIARUL GANDUL

Cristian Diaconescu a remarcat, referitor la intervenţia militară în Libia, că “agresiunea este utilă în diferite feluri”, dar schimbările interne, din diferite state arabe “trebuie duse, la bun sfârşit, doar de naţiunile respective.“

Ar fi fost utilă, interesantă şi benefică, la această masă rotundă, şi prezenţa unor diplomaţi reprezentând statele care au organizat iniţial intervenţia militară.

Aşa, acest brainstorming, de cert interes public, s-a încheiat cu concluzia că a început şi va continua o primăvară a popoarelor arabe, menită a accelera modernizarea statelor din zonă.

Enunţ frumos. Dar care omite impulsul generat de peste Ocean, în modalităţi specifice, inclusiv prin twitter şi facebook – cele mai rapide şi eficiente forme de comunicare cu junii arabi, catalizatorii revoltelor actuale.

Juni sătui de preşedinţi pe viaţă, regi inamovibili şi regimuri absolutiste.

MĂRTURII IGNORATE, DIN DECEMBRIE 1989

*Şah la Armata României
__________________________________________________________

De 11 ani, înainte de Crăciun, se rejoacă piesa de teatru, la nivel naţional, al celor care spun doar parţial adevărul despre ceea ce au fost, pentru unii, evenimentele sângeroase, pentru alţii o lovitură de stat, iar pentru naivi şi demagogi o revoluţie.

Cei care atunci erau copii, văd astăzi schimbarea de regim nu doar necesară, dar şi logică, iar pierderile de vieţi omeneşti, o probă a ambiţiei celor decişi să învingă, indiferent de preţul victoriei. Numai că nu ei, ci alţii au murit. Români nevinovaţi.

Cine a evitat vărsarea de sânge

Scopul acestor rânduri nu este acela de a face polemică. Cei care azi plimbă camera de filmat după chipul propriu, şi tot îi învaţă pe telespectatori cum să judece situaţii de atunci, din 1989, cu mintea de acum, nu sunt decât nişte arlechini, dornici de celebritate personală. Şi anateme gratuite. Nicidecum amatori de adevărul integral. Ce urmează este doar rodul documentării jurnalistice personale, „la cald”, în acele vremuri tulburi…

După cum se ştie, pentru declanşarea mişcării de revoltă în România, a fost iniţial pregătit oraşul Iaşi. Aici, doi oameni au jucat un rol interesant, trecut sub tăcere.

Primul este generalul Constantin Olteanu. Fost ministru al apărării. Atunci secretar al C.C. al P.C.R.. El a avut o întâlnire cu factori de decizie din Iaşi. La finalul acesteia a făcut o recomandare ofiţerilor prezenţi acolo. Nu în cadrul oficial. Din mers le-a indicat, spre surprinderea acestora:”Orice s-ar întâmpla, nu scoateţi trupele în stradă!”

Asta înseamnă că, în prima decadă a lunii decembrie 1989, la nivelul unor lideri ai fostului partid comunist, se anticipa amploarea manifestaţiilor de stradă, inclusiv posibilitatea declanşării unor violenţe, pentru a provoca forţele de ordine.

Comandantul garnizoanei i-a urmat sfatul. Şi la Iaşi nu s-a ajuns la vărsarea de sânge de la Sibiu. Deşi, un scenariu similar a fost încercat. Cel ce şi-a păstrat atunci sângele rece se numeşte Ioan Cioară. Atunci colonel şi comandant al garnizoanei. Acum general în rezervă.

El se afla la sediul judeţenei de partid, fiind anterior invitat telefonic, de cine conducea consiliul local de salvare naţională, şi îndemnat să se adreseze miilor de ieşeni adunaţi în faţa clădirii. Ceea ce a şi făcut, asigurându-i că militarii nu pot fi decât de partea poporului.

La Bucureşti, Ceauşescu nu plecase încă din clădirea Comitetului Central. Atunci au apărut în biroul primului secretar al judeţului Iaşi, unde se aflau cei ce preluaseră paşnic puterea de la comunişti, doi ofiţeri cu măşti de gaze şi pistoale, cenuşii la faţă. Colonelul Cioară a crezut că va fi arestat pentru trădarea comandantului suprem. Vestea rea era alta.

O coloană de oameni se îndrepta spre sediul Securităţii. Anticipând ceea ce putea urma a dat ordinele de rigoare. Când mulţimea a ajuns acolo, santinelele armatei păzeau clădirea. La cererea demonstranţilor, cei aflaţi în arest au fost eliberaţi. O delegaţie a manifestanţilor a fost lăsată să vadă că, într-un club, erau adunaţi ofiţerii şi subofiţerii de securitate, dezarmaţi.

Iar alte santinele păzeau rastelele unde se aflau armele predate de securişti. Aşa a fost evitată o tragedie precum aceea petrecută la Sibiu, unde comandantul garnizoanei de acolo a căzut în capcana provocărilor efectuate de diversionişti. Echipaţi în salopete negre, înarmaţi cu pistoale-mitralieră şi puşti semiautomate cu lunetă.

Astfel, cei doi militari nominalizaţi au evitat vărsarea de sânge la Iaşi.

Trupele sovietice la Prut

Invazia pregătită de Moscova, nu este deloc o poveste. Toţi ofiţerii români de grăniceri, împuterniciţi pentru frontiera răsăriteană, au fost invitaţi la convorbiri cu şefii coloanelor motorizate, gata să treacă, “la cererea autorităţilor competente”, graniţa cu România.

De pildă, Gheorghe Togan comanda atunci un batalion de grăniceri la Botoşani. Nu va uita toată viaţa noaptea în care s-a îndreptat spre locul de întâlnire, însoţit doar de şoferul autoturismului militar avut la dispoziţie.

Convorbirea cu omologul sovietic a fost scurtă. I s-a explicat că intenţia era de a veni în sprijinul…comuniştilor, din România. Dar ofiţerul Togan primise deja ordinul, din Bucureşti, de la generalul Petre Geantă, şeful de stat major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri:”- Nu trece nimeni frontiera României! Răspunzi cu capul!”

Iată de ce comandantul grănicerilor de la Botoşani i-a replicat demn emisarului rus că va riposta cu tot ce are la dispoziţie dacă trupele îmbarcate în camioane treceau în România.

O discuţie similară a avut loc şi la Ungheni, unde colonelului Ioan Cioară i s-a spus ironic, de împuternicitul rus de frontieră:”- Tovarăşe colonel, cu forţele pe care le ai la dispoziţie vei rezista două-trei ore…Şi după aceea?!…”

Colonelul român i-a răspuns sec:”Şi ce o să faceţi apoi cu tancurile? O să călcaţi cu şenilele miile de români adunaţi în centrul oraşului Iaşi?” Sovieticul a tăcut. S-a îngălbenit. Şi a plecat.

Primii împuşcaţi la Timişoara

Comandamentul diviziei din oraşul de pe Bega se afla în frumoasa clădire situată în prelungirea aceleia care adăposteşte actualul Cerc Militar.

Când mulţimea a umplut piaţa, din faţa sediului instituţiei militare, pentru a se preîntâmpina un posibil asalt, inclusiv distrugerea maşinilor personale ale ofiţerilor, a fost dispus în stradă un cordon de soldaţi, cu arma în bandulieră, menit să menţină o distanţă necesară evitării confruntărilor inutile.

Timişorenii scandau:”Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!” La un moment dat, a trecut un bărbat cu părul dalb şi a strigat celor de faţă:“Tovarăşul Ion Iliescu este de partea noastră! I-li-es-cu! I-li-es-cu!” Oamenii au repetat scandarea, Iliescu fiind cunoscut pentru activitatea sa anterioară, la judeţeana de partid.

Atunci a ieşit, dintre manifestanţi, pe partea opusă, un individ cu părul tuns scurt. Robust. De înălţime mijlocie. Cu paşi normali s-a îndreptat spre miliţianul aflat în faţa uşii masive, din lemn, a unei filiale a C.E.C.. Dintr-o singură mişcare l-a deposedat de pistolul mitralieră. Apoi a trecut printre demonstranţi. Când a ajuns în faţa cordonului de soldaţi a tras. Fără să clipească. Doi militari s-au prăbuşit instantaneu pe asfalt, cu sîngele ţâşnindu-le din zona gâtului şi a umărului.
Aceştia sunt primii români împuşcaţi la Timişoara.
Cel care i-a mitraliat nu a fost nici azi identificat.

DE CE NU ESTE GRAŢIAT GENERALUL STĂNCULESCU?


Exact cu doi ani în urmă, la aceeaşi rubrică, găzduită de un alt săptămânal, ceream public, actualului şef al statului, cu argumente adecvate, graţierea generalului Victor Atanasie Stănculescu.

Pentru primul preşedinte postdecembrist, acesta era un… generalissim. Frica lui Ion Iliescu, de o lovitură de stat militară, dată de Stănculescu, pentru a îl înlătura şi pe el de la putere, era atât de mare, încât a comis şi un gest care a devoalat-o de o manieră comică.

Generalissimul revenea cu avionul dintr-o vizită întreprinsă peste hotare. Iliescu era pe aeroport şi l-a chemat la el. Atunci, l-a anunţat că îl ia în vizita ce urma a se derula într-un stat partener. Stănculescu a surâs enigmatic…

Deci, dacă azi mai era preşedinte cel ce a decis lichidarea fizică a predecesorului său, la conducerea statului român, negraţierea generalissimului avea un temei. Uman.

Aşa, adevărata explicaţie lipseşte.

Ore bune, pe 22 decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost la comanda armatei, în sediul vechi al Ministerului Apărării Naţionale, după expedierea rapidă, cu elicopterul, a cuplului Ceauşescu, nu doar din sediul Comitetului Central, ci şi de la timona României.

Generalul Milea murise. Guşă se blocase singur printre revoluţionari. Iar generalul Ilie Ceauşescu era arestat, din ordinul lui Stănculescu.

Ion Iliescu nu apăruse la Televiziunea Română. Silviu Brucan şi generalul Militaru fremătau de dorinţa de a reveni în atenţia opiniei publice, sub pretextul salvării naţiunii, de o echipă de conspiratori comunişti.

Pretextele invocate de justiţie, pentru condamnarea generalului Stănculescu, pot păcăli doar pe contemporanii dezinteresaţi de cauza unui… octogenar – aparent oarecare.

Dar nu şi pe profesioniştii armelor, care ştiu cât de uşor poate fi incriminat un purtător de haină militară, numai pentru că se află la un anumit nivel al ierarhiei existente în armată.

Regula este simplă. Cum adevăratul motiv nu poate fi invocat i se inventează ceva. Inclusiv simplul fapt că a ocupat un post de unde răspundea de tot ce se întâmpla cu subordonaţii săi.

Fără decizia inteligentă a lui Stănculescu, de a îl desprinde pe Nicolae Ceauşescu de frâiele puterii în statul socialist, Iliescu ieşea la pensie ca director de editură, iar cei cu diplome de revoluţionari erau azi cetăţeni simpli. Ca noi toţi.

Aşa, patria îi este recunoscătoare generalissimului. Ţinându-l după gratii. Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie…

SINGURUL MAREŞAL ROMÂN ÎN VIAŢĂ

Pentru prima oară în istoria postdecembristă a patriei, 25 Octombrie nu mai este aniversarea obişnuită a Armatei României. Şi nici nu mai putea fi, când dihonia a devenit boala unei naţiuni prea mândră şi puternică pentru a fi îngenunchiată de domnia celor care nu se supun legii, ci doar voinţei bunului plac.
Azi, ţara mai are trei ex-şefi de stat în viaţă.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României, de alungarea căruia se leagă totala înlănţuire a statului român în lagărul sovietic.
Ion Iliescu, de mandatele căruia ţin reformarea armatei, trimiterea primului batalion românesc în teatrul de operaţiuni din Afganistan şi intrarea în NATO.
Emil Constantinescu, de mandatul căruia opinia publică leagă momentul dificil al atacării vecinilor sârbi de către aliaţi.

Dintre cei trei, doar Majestatea Sa a purtat, de mic, uniforma militară.
Ion Iliescu, în ciuda popularităţii sale s-a temut de puterea militară şi de ce ar fi putut să facă Victor Atanasie Stănculescu, dacă i-ar fi dorit scaunul prezidenţial.
Emil Constantinescu a stimulat un val nou de lideri militari, la care s-a raportat cu prudenţa celui cu expertiza într-un domeniu diferit.

Dar regele a tânjit întotdeauna după însemnele puterii armate la români.
Şi a rămas, peste ani, un simbol, tot mai firav, dar vertical, al demnităţii militare.
O imagine emblematică. Chiar şi pentru detractorii săi.

Pentru cei care nu ştiu, precum şi pentru aceia care cunosc, dar trec sub tăcere, MIHAI I ESTE SINGURUL MAREŞAL AL ROMÂNIEI ÎN VIAŢĂ. Un grad pe care i l-a acordat conducătorul statului român din perioada dură a ultimului război mondial – generalul Ion Antonescu.
După ce, anterior, Majestatea Sa l-a avansat la acelaşi grad pe Antonescu, care, ulterior, din dragoste de ţară, avea să moară împuşcat, la ordinul Kremlinului, după încheierea războiului.

Regele Mihai I nu conduce ţara. Dar urmăreşte atent lumea ciudată a micului ecran, pe unde se perindă somităţi şi nulităţi, politicieni şi paparude, disperaţi şi demagogi, teoreticieni şi pragmatici, oameni fără căpătâi şi saltimbaci. Niciodată nu s-a gândit că printre hăituiţii conducerii actuale a ţării se vor afla şi militarii, activi, în rezervă sau trecuţi dincolo de…Styx.

Tăcerea regelui, la 25 Octombrie 2010, nu este o susţinere a lideranţei actuale a României, ci expresia unei amărăciuni fără margini, deoarece după ce a asistat la comunizarea Armatei Regale, apoi, după mulţi ani, la îndepărtarea Armatei României socialiste de Nicolae Ceauşescu, acum este martor la învrăjbirea celor care au purtat uniforma militară, la deruta şi mânia tăcută a profesioniştilor care nu pot fi cumpăraţi cu un pumn de stele…

De Ziua Sa, nu puţini vor fi cei care îi vor transmite blândului monarh frumoasa urare:

– La mulţi ani, Majestate!

Pe care o va primi, ca întotdeauna, cu ochii uşor încercaţi de apele lacrimilor, dar cu bărbia sus.
În tăcerea îndrituită pentru cel care a văzut multe schimbări la faţă şi-n politichia ţării de atâtea decenii, sub dictatori şi preşedinţi marcaţi – cu excepţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej -, de un “…escu”, de Tudor Muşatescu.

De ziua singurului mareşal român în viaţă, cei care au servit şi servesc patria înrolaţi sub Tricolor pot măcar pe 25 Octombrie să reflecteze la ceea ce au pierdut şi câştigat în ultimii 20 de ani.

Nimeni nu le-a putut şterge din memorie însemnele puterii armate la români.
Nici demnitatea de militar, cu un jurământ pe viaţă.
Iar cei care i-au umilit, mai devreme, sau mai târziu, au avut un sfârşit pe măsura micimii lor umane…

~