15 FEBRUARIE

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

La 15 februarie a.c., se împlinesc 22 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Mai precis a forţelor cu o componenţă multinaţională, dar o singură uniformă. Aceea a Armatei Roşii.

Printre militarii cu steluţe roşii, la căciuli, caschete şi bonete s-au numărat şi vorbitori de limbă română. I-am întâlnit, prima oară, nu în deşertul afgan, ci într-o altă ţară, la un exerciţiu multinaţional, organizat sub egida Parteneriatului pentru Pace. În Bulgaria.

De data asta purtau uniforma Armatei Republicii Moldova. Au atras, de la bun început, privirile admirative ale camarazilor, din celelalte contingente naţionale, reprezentante ale statelor aspirante la statutul de membru al NATO.

Basarabenii erau robuşti. Tăcuţi. Şi purtau, ca semn distinctiv – inclusiv pe timpul exerciţiilor din teren, când se distingeau prin agilitatea mişcării în teren, rapiditatea mânuirii armamentului individual -, celebrul “batic verde”, cu care îşi acopereau părul tuns scurt, un accesoriu vestimentar util mascării în teren, specific şi forţelor speciale americane.

Cu militarii veniţi din România vorbeau în limba strămoşească. Dar între ei, când erau prin preajmă şi alţi profesionişti în uniformă, utilizau limba rusă. În primele zile s-au dovedit a fi reţinuţi, neîncrezători în dialogurile informale. Şi extrem de mândri.

Apoi şi-au deschis petalele prieteniei, fără nicio reticenţă.

Au contribuit la asta şi întâmplări care nu aveau nimic comun cu exerciţiul în sine. De pildă, un ofiţer bulgar, a cărui bunică era româncă, din Cadrilater, mi-a făcut surpriza să ne invite, pe mine şi omologul basarabean – cu însărcinări similare la exerciţiul menţionat -, la un periplu, prin oraşul Belene. Atunci am văzut şi centrala nucleară din apropierea acestei localităţi. Iar dialogul cu camaradul bulgar şi ofiţerul venit de la Chişinău s-a derulat, ore bune, numai în limba… română!

A fost şi un meci de fotbal, între fraţii veniţi din Republica Moldova şi militarii sosiţi de la Bucureşti.

Moldovenii au jucat dur. În forţă. Cu pase cerute în limba rusă.
Confraţii din România i-au surprins pe basarabeni cu un surâs amical, pe chipurile bronzate la instrucţie, cu driblinguri efectuate a la Dobrin, magicianul fotbalului românesc, şuturi pe poartă din poziţii imposibile, un control relaxat al terenului şi absenţa supărării la faulturile deloc uşoare.

Şi conduita lor a avut un efect neaşteptat.

La finalul meciului, încheiat la egalitate, basarabenii au strâns voiniceşte mâinile conaţionalilor din dreapta Prutului şi le-au făcut cu ochiul, semn că partida de fotbal i-a destins. Spectatorii prezenţi, din celelalte contingente naţionale, au aplaudat finalul amical, contrar debutului oarecum încrâncenat, generat de o pasageră înstrăinare a celor cu… “baticuri verzi”.

Peste un timp, poposind la Chişinău, am aflat că există atât o organizaţie a celor care au luptat cu forţele separatiste din Transnistria, cât şi una care i-a unit pe veteranii războiului din Afganistan. Ultima având, conform unei informaţii de ultimă oră, peste opt mii de membri. Mulţi dintre aceştia venind anual la monumentul ridicat în sectorul Râşcani, din capitala Republicii Moldova, pentru a cinsti memoria celor căzuţi la datorie.

Acum, la început de februarie, guvernul pro-european al premierului Vlad(pentru Vest)/Vladimir(pentru Est) Filat a susținut inițiativa legislativă a trei deputate comuniste privind declararea zilei de 15 februarie drept ”Ziua comemorării ostașilor căzuți în războiul din Afganistan”.

Este bine?
Este rău?
Este normal.

Şi va veni şi clipa când această titulatură va fi completată cu acel cuvânt evitat dintr-o îndărătnicie infantilă, a celor ce refuză să înlocuiască ochelarii roşii, ai trecutului, cu cei albaştri, ai viitorului european.

Atunci, probabil, se va numi ”Ziua comemorării ostașilor români căzuți în războiul din Afganistan”.

Citez dintr-o ştire redactată la Chişinău: “Inițiativa legislativă aparține deputatelor comuniste Elena Bodnarenco, Galina Balmoș și Oxana Domenti, care, în nota explicativă menționează că aceasta a fost înaintată la solicitarea Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, ce numără peste opt mii de membri. Prin experiența conflictului armat din Afganistan au trecut peste un milion de cetățeni din fostul spațiu sovietic, dintre care 12.500 ostași din R.S.S. Moldovenească”.

Datele statistice arată că, în Afganistan, au decedat 301 ostași originari din Basarabia, 700 au fost răniți, iar 257 de ostaşi au rămas invalizi. Cinci sunt declarați, până în prezent, dispăruți fără urmă. Trist, dar adevărat…

Paradoxul istoriei face ca, prin deşertul afgan, să fi acţionat iniţial trupe sovietice, incluzând militari născuţi în Basarabia, ce scriau epistolele către iubite şi părinţi în limba română şi răspundeau ordinelor primite în limba rusă.

Acum, în teatrul de operaţii afgan, în cadrul trupelor aliate, trimise de NATO se află şi un puternic contingent naţional românesc, extrem de apreciat de americani, pentru loialitate, modestie, eficienţă, capacitate excepţională de comunicare cu populaţia locală, executare exemplară a misiunilor, chiar şi în condiţiile unei dotări perfectibile.

În Afganistan au căzut la datorie şi militari români. Ucişi mişeleşte. Înmormântaţi, în pământul străbun, cu onoruri naţionale.

Sacrificiul anterior al eroilor basarabeni – a căror amintire este cinstită anual la 15 februarie, în stânga Prutului -, urmat de cel al conaţionalilor din Armata României, căzuţi la datorie în acelaşi nemilos deşert afgan, nu constituie decât cărări şerpuitoare spre acelaşi destin comun.

Unul care nu poate fi extirpat din istoria vremurilor viitoare.

APĂRAREA FRONTIEREI DE EST A ALIANŢEI

Pentru cine priveşte doar emisiunile de televiziune ce proslăvesc un trecut definitiv apus, rândurile de mai jos vor fi enervante. Mai ales că acestea nu fac decât să sensibilizeze pe cei ce au ochi să vadă şi minte să înţeleagă, că superputerea lumii – place sau nu, asta-i realitatea -, evident Statele Unite, controlează, prin baze aeriene, trupe dislocate în zonă, precum în România, la Constanţa, şi sisteme antirachete, toată frontiera de Est a NATO.

Nici vorbă de vreo reţinere a Americii în apărarea noilor state membre ale Alianţei Nord-Atlantice. La care se adaugă – conform declaraţiei secretarului general al NATO, la Lisabona, cu ocazia Summitului Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic -, asigurarea securităţii Republicii Moldova şi a Georgiei. State care nu se vor mai afla sub protecţia militară rusă. Şi în care nu vor mai pătrunde niciodată – a se reţine şi la Kremlin – trupe trimise la o supărare pasageră a unor oficiali ai Federaţiei Ruse.

O privire pe harta statelor baltice ar fi, în sensul menţionat, pe deplin edificatoare. Spaţiul aerian al Estoniei, Letoniei şi Lituaniei – foste republici sovietice, ca şi Moldova – este apărat de escadrilele de vânătoare trimise, prin rotaţie, de statele aliate, inclusiv Statele Unite ale Americii.

Astfel, avioane de luptă precum F-15C pot opera şi pe Aeroportul Internaţional Siauliai din Lituania. Mai mult, statul vecin, Estonia a terminat, acum câteva săptămâni, modernizarea Bazei Forţelor Aeriene de la Amari.

Aceasta poate găzdui 16 avioane de vânătoare, 20 aeronave de transport şi un trafic de 2000 de militari pe zi – din forţa expediţionară a NATO.

Anterior, baza estoniană, ca şi aeroportul lituanian au fost aerodromuri sovietice.
Ulterior, NATO a finanţat 35% din costurile modernizării bazei estoniene.
Read more »

AVEŢI UN “CAMELBACK”?

Primul lucru pe care l-am învăţat când am păşit pe tărâm afgan a fost să nu uit a sorbi, măcar de două ori pe oră, din apa păstrată în „camelback”, un recipient special, comparabil cu o mică cocoaşă de cămilă, purtat, de regulă, la spate.

Fără recursul la rezerva de apă, deshidratarea organismului fiind rapidă, la temperaturi de peste 40-50 de grade Celsius, cel ce uită să bea apă cade la pământ ca lovit de trăznet. Şi numai intervenţia semenilor îl poate ajuta să iasă din starea de inconştienţă provocată de leşin…

A doua lecţie primită în Afganistan a fost cea născută de tragedia unor aliaţi. Din orgoliu, unii dintre ei au preferat să plece la drum pe cont propriu.

Aici fiind vorba de un convoi cu militari având uniformele şi armele asigurate de ţara lor. Nu au întâlnit niciun insurgent. Dar au fost reperaţi, dintr-un avion aliat, ca fiind „o posibilă coloană inamică.”

Nefiind stabilite anterior semnale de recunoaştere între aliaţi, au fost trimise avioane de bombardament care au nimicit coloana.

Când au ajuns acolo cei desemnaţi să constate despre ce inamic era vorba, tragedia era clară. Militari canadieni au fost mitraliaţi, din aer, de aliaţii lor, piloţii americani. Pierderi colaterale…

La Kandahar există şi acum o plăcuţă comemorativă în memoria aliaţilor care, dintr-o mândrie nefirească, au plătit cu viaţa lipsa lor de comunicare şi coordonare, măcar prin radio, cu trupele americane…

De aceste două lecţii vitale mi-am adus aminte privind atent ce se întâmplă în deşertul, de data asta politic, ce pare a se fi instalat, temporar, între Prut şi Nistru.

Read more »