Posts tagged: AIR FORCE SPECIAL FORCE

UNDER THE EAGLE’S WING

* SUB ARIPA VULTURULUI

gary-hart-21

Autorul cărţilor ”Sub aripa vulturului: O strategie naţională de Securitate a Statelor Unite pentru anul 2009” şi „Restaurarea Republicii: Idealul Jeffersonian în America secolului al 21-lea” este senatorul Gary Hart.

Acesta a avut temeritatea să formuleze o întrebare incomodă:
„De ce CIA conduce operaţiuni militare, „sub acoperire”, în Afganistan, în timp ce Pentagonul are la dispoziţie cea mai mare parte a bugetului de informaţii, estimat la 80 miliarde dolari?”

Răspunsul pe care îl oferă, ca un parlamentar cu o experienţă notabilă în Comisia Senatului pentru Serviciile Armatei şi Comisia Senatului pentru Supravegherea Serviciilor de Informaţii, nu este, din păcate, unul convingător. Pentru simplul motiv că Gary Hart presupune că ar fi vorba de “o confuzie în rolurile şi misiunile” celor două structuri.

Senatorul crede că “a fost un argument plauzibil pentru acest tip de confuzie în timpul Războiului Rece, zile când am folosit serviciile clandestine să efectueze operaţiuni în ţări din lumea a treia, unde uniforma militară ar fi declanşat o confruntare directă cu Uniunea Sovietică.”

Dar asta era legenda valabilă cu două decenii în urmă.

Urmează o interogaţie deloc naivă, rod al presiunilor unei zone uşor de depistat, din lectura atentă a întrebării: „Nu ar avea mai mult sens, acum, ca doar CIA să colecteze şi să analize informaţii, de pildă, pe probleme cum ar fi dacă revolta populară din Tunisia s-ar putea răspândi în Egipt, iar Pentagonul să îşi focalizeze atenţia pe efectuarea atacurilor cu drone, la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan – presupunând că asta vrea comandantul-şef ( preşedintele S.U.A.) să se facă?”

Răspunsul simplu şi evident este categoric NU.

În nicio ţară din lume, chiar peste Ocean, unde funcţionează cea mai puternică cupolă informativă, în subordinea locatarului oficial de la Casa Albă, schimbul ordonat de informaţii nu se face pe bază de încredere, ci de verificare automată, suplimentară, prin structurile şi agenţii proprii, din punctele de interes geopolitic, pe mapamond.

Neîncrederea instinctivă şi „verificarea la sânge” a oricărui set de date, fiind, de fapt, cheia succesului unei viitoare operaţiuni de intelligence.

Înduioşătoare pare constatarea senatorului Gary Hart, că forţele speciale americane – indiferent de specificul misiunilor pentru care au fost organizate şi denumite, precum Delta Force, Rangers, Seals, Air Force Special Force – sunt foarte bine antrenate. Şi capabile să deruleze operaţiuni sub acoperire, peste hotare, „în multe cazuri, cu personal ce poartă haine tipice localnicilor şi călăreşte catâri”.

Uşor ironic, mister Hart îşi afirmă disponibilitatea de a primi orice consiliere, pe această temă, în mod special din partea celor care au experienţă în organizarea de operaţiuni sub acoperire. Profesionişti capabili să îi explice de ce principala agenţie americană de informaţii desfăşoară operaţiuni clasificate, care nu (mai) sunt secrete. Timp în care Pentagonul le dublează, chiar le triplează, cu acţiunile proprii, deşi, teoretic, iniţiativele sale ţin de “ceea ce face sau ar trebui măcar să facă o agenţie de informaţii”.

Apoi, senatorul trage de manşa propriei sale imaginaţii şi crede că pune punctul pe „i” , în felul său, de contribuabil ce vede bani cheltuiţi de instituţii diferite, în acelaşi scop:”dacă CIA ar lăsa armata să desfăşoare operaţiuni clandestine, în loc să se concentreze pe misiunile sale principale, probabil că am obţine informaţii mai bune din asemenea acţiuni. Şi am putea economisi nişte bani, la nivelul uriaşei structuri americane de informaţii”.

“Nice try!/Frumoasă încercare!” o fi exclamat, citind rândurile de mai sus, Leon Edward Panetta, directorul CIA, care are în subordine un minimum de 20.000 de agenţi.

Senatorul Hart persistă în eroare, atunci când crede că este vorba de un joc operaţional, între Pentagon şi CIA. Agenţia Centrală de Informaţii derulând, în continuare, operaţiuni în Afganistan şi Pakistan, considerate teatre de operaţiuni militare, de către Departamentul Apărării.

El îşi încheie eseul dedicat rivalităţii tradiţionale, dintre serviciile secrete, cu o întrebare retorică, dar memorabilă:

“Deci, pe baza cărei teorii efectuează CIA aceste operaţiuni şi nu Forţele Speciale ale armatei?”

Lumea de azi, ca şi aceea de ieri, nu este doar o succesiune a arealurilor în alb şi negru. Zona gri, de intelligence, este utilizată ca parte a forţelor şi mijloacelor alocate de un stat pentru a câştiga o campanie militară. Cu atât mai mult acolo unde inamicul nu poartă uniforme distinctive, nu duce lupta în tranşee şi acţionează prin trimiterea propriilor combatanţi în mulţimea de localnici îngenunchiată de sărăcie, absenţa locurilor de muncă, foamete şi frică de un viitor incert.

După cafeaua servită iniţial la… Pentagon, senatorul Gary Hart ar trebui să o testeze şi pe aceea de la sediul – la fel de impresionant –, al CIA.

Cele două instituţii ale SUA, fiind complementare, într-un angrenaj comandat, deseori, pe bază de ordine secrete, clasificate pe perioade mari de timp, de însuşi Preşedintele ţării – nume de cod EAGLE ONE.

~