Posts tagged: RĂZBOIUL RECE

“VOCEA RUSIEI” recunoaşte China drept superputere

AsiaPacific

Postul de radio “Vocea Rusiei” a transmis, pe 2 decembrie a.c., un comentariu care include, pentru prima oară, recunoaşterea Republicii Populare Chineze ca a doua superputere a lumii, după Statele Unite ale Americii.

Afirmaţia a fost prilejuită de referirea la descrierea, de către ministrul chinez de externe, a creşterii prezenţei militare americane în Pacific, „ca o reîntoarcere la strategia Războiului Rece.”

Este vorba de modul în care diplomatul menţionat a etichetat înţelegerea semnată de preşedintele S.U.A. şi premierul Australiei, prin care 2.500 de infanterişti marini americani vor staţiona într-o bază militară situată la nord de localitatea australiană Darwin.

Iată şi pasajul ce include suprinzătoarea sintagmă:”analiştii atrag atenţia asupra unei creşteri semnificative a pericolului unei confruntări militare în Pacific: cu cât mai puternică este economia chineză şi cu cât mai rapid se derulează reforma armatei sale, cu atât mai puternică este prezenţa (militară) americană în Pacific. Fără nicio îndoială, cele două superputeri intră într-o nouă fază a confruntării strategice.”

O afirmaţie şocantă, dar exagerată. Chiar dacă şi-a testat recent primul portavion, China nu are acum – nici în următorii 20 de ani – o marină militară şi forţe aeriene în stare să facă faţă unei confruntări directe cu cele americane.

Cei 2.500 de infanterişti marini americani constituie nucleul dislocat într-o zonă unde oricând poate fi necesară o operaţiune militară chirurgicală, menită să anihileze un focar local de insurgenţă tipică structurilor de formaţie teroristă.

Sensibilă la întărirea forţei expediţionare americane din Pacific, Rusia nu uită de existenţa a 80.000 de militari americani în Japonia şi a 28.000 în Coreea de Sud.

Nu acestea sunt însă cifrele care ar trebui să îngrijoreze Moscova, ci nivelul schimburilor comerciale dintre Statele Unite şi China. Acesta fiind semnalul realist că, dincolo de unele declaraţii menite a impresiona opinia publică chineză şi ţările vecine, cu care mai are dispute teritoriale deja cunoscute, guvernul de la Beijing are tot interesul să amplifice relaţia economică cu Washingtonul.

Drama Moscovei? Chiar dacă următorul summit al Cooperării Economice în regiunea Asia Pacific va fi ţinut, în anul 2012, la Vladivostok, când se va aborda şi problema cursei înarmărilor în acest areal, Rusia va rămâne un simplu observator, nimic mai mult, al dialogului dintre şefii statelor chinez şi american.

Nu ar strica deloc ca tandemul Medvedev-Putin, a cărui ordine de drept se va inversa după alegerile prezidenţiale din martie 2012, să mediteze la proverbul chinez: “Dacă nu schimbăm direcţia de mers, este foarte posibil să ajungem exact în locul spre care ne îndreptăm…”

Scutul împotriva stereotipurilor Războiului Rece

Steven Pifer – un ofiţer în rezervă, din structura de intelligence a diplomaţiei americane -, care conduce acum iniţiativa de control al armamentelor, de la Institutul Brookings, peste Ocean, a publicat un punct de vedere cu un titlu relativ surprinzător: Rusia poate fi un aliat al NATO.

021121-N-0000X-004

El susţine că deşi discută, de luni bune, posibila cooperare în domeniul scutului antirachetă, oficialii NATO şi cei ruşi sunt departe de un posibil acord.

Moscova invocă ameninţarea pe care o reprezintă scutul american antirachetă pentru pentru forţele strategice ruse.

Iar americanii recunosc că deşi fosta administraţie prezidenţială a lui George W. Bush a crezut că se poate face o departajare între strategia ofensivă şi rachetele defensive, interdependenţele există şi azi.

Dacă SUA şi Federaţia Rusă au produs interceptoare capabile să anihileze rachetele balistice intercontinentale, ale celeilalte părţi şi submarine dotate cu rachete de acelaşi tip, apare situaţia în care, la nivelul scutului antirachetă, se poate crea avantajul strategic decisiv.

Într-o încercare vizibil diplomatică, de a tenua temerile Rusiei – opinia sa fiind publicată la Moscova – Steven Pifer susţine că este dificil de a vedea, totuşi, cum racheta interceptoare Standard SM-3, elementul de bază al scutului american antirachetă, în Europa, ar putea genera o asemenea ameninţare.

Actualul interceptor SM-3 Bloc IA are o rază de acţiune de mai puţin de 1000 de kilometri şi este prea încet pentru a anihila, în aer, rachetele balistice intercontinentale ruse.

De altfel, şeful Agenţiei de Apărare Antirachetă a invitat experţi ruşi să asiste la şedinţele de tragere efectuate cu SM-3, folosind senzorii proprii, pentru a confirma acest lucru.

Nu mai puţin adevărat este şi faptul că Pentagonul are în vedere modernizarea capacităţilor SM-3, astfel încât, în anul 2020, varianta SM-3 Bloc IIB să fie în măsură să intercepteze rachete intercontinentale, cele rudimentare aflate în producţie, la Teheran, dar nu sofisticatele rachete ruse…

Afirmaţie simpatică, care nu va produce decât surâsuri ironice la Comandamentul Forţelor Stategice din Rusia.

Moscova menţine solicitarea de a primi o garanţie legală, că interceptoarele americane nu vor fi îndreptate contra rachetelor strategice ruse.

O cerere ce a produs un refuz iniţial al Casei Albe, la sugestia, documentată, a Pentagonului, care nu poate accepta să îşi lege singur o mână – defensivă – în faţa unui potenţial rival.

Acum, Barack Obama ar putea oferi o declaraţie politică scrisă, în sensul afirmării publice că nu se va produce o utilizare a sisitemului antirachetă american contra rachetelor balistice ruse.

Dar o garanţie legală, care ar pune o limitare a modului de folosire a rachetelor defensive ar avea…şanse zero de ratificare, în Senatul Statelor Unite.

La nivelul tehnic s-au identificat totuşi trei puncte de convergenţă în dorita cooperare – în domeniul apărării antirachetă – dintre NATO şi Rusia:

1. transparenţă în privinţa derulării programelor defensive antirachetă;

2. exerciţii comune de antrenament, în utilizarea interceptoarelor defensive, ale Rusiei cu Alianţa Nord-Atlantică;

3. înfiinţarea a două centre de coordonare comună a apărării antirachetă, unul preluând şi confruntând informaţiile primite de la radarele NATO şi cele ruseşti, precum şi de la alţi senzori, furnizând datele complete ambelor părţi, al doilea fiind specializat pe planificarea operaţiunilor, perfectând modalităţile în care pot fi integrate o decizie a Alianţei Nord-Atlantice de a deschide focul cu un interceptor propriu şi o decizie a Moscovei de a trage cu un interceptor rus.

Cooperarea Rusia-NATO ar mai oferi, în viziunea americană:

I. o mai bună protecţie, de la Atlantic, la Urali, împotriva unui atac cu rachete balistice,

II. ar apropia Rusia de NATO în apărarea Europei, devenind astfel aliaţi de facto,

III. ar distruge stereotipurile Războiului Rece, a căror persistenţă mai este vizibilă în ambele tabere, primul fiind suspiciunea reciprocă.

Ţeluri nobile. Greu de atins.

O cooperare cu asemenea finalităţi impune nu doar transparenţă, ci şi interacţiune zilnică între militarii aliaţi şi cei ruşi, ceea ce ar întări încrederea Moscovei, în privinţa intenţiilor Washingtonului, prin cunoaşterea, direct de la sursă, a capacităţilor reale ale interceptoarelor antirachetă americane.

Includerea treptată a Rusiei în sistemul previzional şi decizional al apărării Europei, conform unei înţelegeri cu NATO, ar preveni situaţia de criză în care o viitoare administraţie americană ar putea lua decizii extreme, în utilizarea interceptoarelor SUA. Un lucru dificil fără informarea Moscovei şi consultarea statelor aliate.

Un asemenea tip de discurs, evident neoficial, este adresat mai degrabă opiniei publice ruse, clasei politice din Federaţia Rusă, mâna dorit amicală, întinsă de peste Ocean, căutând a crea cadrul necesar ridicării relaţiilor dintre SUA şi Rusia, dintre aceasta şi NATO, la un nivel de cooperare nu doar posibil, pozitiv şi necesar, ci şi generator al diminuării comune a riscului recurgerii la prima lovitură ofensivă nucleară.

Declasificare publică a unor documente NATO

20110617_110617-archives-berlin_rdax_276x248

Într-un moment în care Rusia pozează în victimă – a viitoarei amplasări a scutului american antirachetă, la flancul de răsărit al NATO -, la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice s-a decis efectuarea unei operaţiuni de informare publică fără precedent, care ar putea avea ca efect numărarea la podea, ca într-un meci de box, a maşinii de propagandă a Moscovei.

În acest sens, Arhivele NATO au anunţat declasificarea documentelor vizând planurile aliaţilor, pentru situaţii de urgenţă, în Berlin, pe timpul Războiului Rece.

Este vorba de 400 de documente ale Consiliului NATO, emise în perioada anilor 1961-1968.

Publicarea acestor înscrisuri oficiale, pe website-ul Arhivelor NATO, constituie o premieră absolută.

Desecretizarea publică a acestor interesante documente ale Alianţei Nord-Atlantice coincide cu aniversarea a cinci decenii de la construcţia Zidului Berlinului.

Abia la finele anului 1961, aliaţii au decis să nu rămână impasibili.

În acest sens, Consiliul Nord Atlantic a cerut militarilor să pună la punct o serie de planuri secrete menite să ofere variante de intervenţie în posibile situaţii de urgenţă apărute în Berlin. Acestea prevedeau acţiuni terestre şi aeriene, de-a lungul căilor rutiere de acces şi culoarelor aeriene spre Berlin.

Erau avute în vedere şi posibile demonstraţii de forţă – prin utilizarea armelor nucleare.

O presiune specială, asupra statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, urma să fie creată prin operaţiuni maritime adecvate ale forţelor navale aliate.

Pentru a da o vizibilitate maximă acestei postări de documente, pe website-ul menţionat, Arhivele NATO au organizat o serie de evenimente dedicate comemorării acelui moment semnificativ al Războiului Rece.

Expoziţia cu cele mai interesante documente declasificate, din perioada amintită, se va deschide pe 22 iunie 2011, iar ceremonia oficială este planificată în ziua următoare.

Şi atunci, în 1961, Moscova credea că prin măsuri dure, precum ridicarea Zidului Berlinului,

va stopa privirile cetăţenilor ideologizaţi cu forţa, spre Lumea Liberă.

După 28 de ani, Kremlinul pierdea controlul Europei de Răsărit.

Un eventual nou Război Rece nu va avea decât un singur efect – dezintegrarea Federaţiei Ruse, deja măcinată de absolutismul promovat oficial de la Kremlin şi de lipsa modernizării economiei federale.

Medvedev mai vrea să fie preşedinte

41d374f0a993504cc68d

Un adevărat show de public-relations/relaţii publice a fost prima conferinţă de presă, de mare amploare, a preşedintelui Dmitri Medvedev, din momentul când a fost ales să conducă Rusia – acum trei ani de zile – până în prezent.

Am ales acest subiect, pentru rândurile care urmează, deoarece pe malurile Dâmboviţei, cum strănută cineva la Kremlin, cum se şi exagerează importanţa răcelii public exprimate, de către scribi ce sacrifică adevărul, de dragul unui senzaţional evident infantil.

Conferinţa lui Medvedev a avut loc la Şcoala de Management din Skolkovo, unde preşedintele rus a avut bucuria de a evolua în faţa a 800 de jurnalişti, destinşi, deloc îngrijoraţi de declaraţiile sale.

Ce idei a susţinut şeful puterii din Europa de Est?

Mai întâi a abordat problema siriană. De o manieră previzibilă. Rusia nu va sprijini o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate, în formula celei adoptate pentru Libia, dacă ţinta acesteia va fi Siria, chiar dacă – atenţie la nuanţă – i se va cere să o facă de prieteni apropiaţi. A se citi preşedintele Barack Obama.

Apropo de Libia, Dmitri Medvedev a afirmat că rezoluţia privind situaţia din această ţară era necesară, pentru a semnala îngrijorările existente pe plan mondial, dar coaliţia anti-Gaddafi – a evitat cuvântul NATO, semn al culpabilizării indirecte a iniţiativei punitive franceze – a depăşit mandatul fixat de O.N.U. Ceea ce poate compromite rolul internaţional al acestei organizaţii.

Rolul de vector al centrului de la Skolkovo, în direcţia dezvoltării inovaţiilor menite a îmbunătăţi viaţa conaţionalilor săi, a fost evidenţiat de Medvedev prin dezvoltarea reţelei de centre similare, în anii următori, în alte regiuni ale Rusiei.

Preşedintele rus nu a evitat aspectele legate de criza economică, afirmând că, acum, federaţia pe care o conduce se mişcă în sens pozitiv, Rusia – spre deosebire de Spania, Grecia şi Portugalia –neavând în prezent probleme financiare majore.

41d374f0ba060c3d66df

Apoi, Medvedev a surâs:”am reuşit să imprimăm un curs al politicii externe care a dus la o dezgheţare a relaţiilor dintre Rusia şi o serie de ţări.” Indiciu că nu ar dori ca acest proces să devină reversibil. Cel puţin nu pe mandatul său actual.

Prudent, el a mai punctat o chestiune sensibilă: “am fost şi suntem capabili să ne apărăm”. Trimiterea fiind la ceea ce Medvedev a numit evenimentele din 2008.

Atunci însă, cei ce se apărau erau georgienii, care iniţial au încercat să rezolve manu militari problema teritoriilor secesioniste, apoi trupele ruse au fost tentate să îl schimbe pe preşedintele Georgiei şi numai în urma intervenţiei, nu doar telefonice, a Statelor Unite, cele două tabere au revenit pe poziţiile iniţiale.

Reamintirea, la modul general, a acelui conflict local, probează mai degrabă bunul simţ al şefului statului rus, care este conştient că nimeni nu înghite povestea cu piticul georgian care atacă uriaşul rus.

Adept al unui stil şerpuitor, în propriul discurs, Medvedev a trecut din nou la politica internă, lamentându-se în privinţa realităţii că se face prea puţin pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale conaţionalilor săi şi crearea unor condiţii care să stimuleze reîntoarcerea acasă a ruşilor plecaţi peste hotare.

Preşedintele Federaţiei Ruse a admis faptul că nu s-a reuşit o creştere economică, datorită condiţionării acesteia de asigurarea unui flux continuu de materii prime şi climatului nefavorabil, existent în domeniul investiţiilor.

Exact după o asemenea abordare, deci când cei 800 de jurnalişti se aşteptau mai puţin, Dmitri Medvedev a surprins asistenţa afirmând că unii dintre ei s-au grăbit să interpreteze cuvintele sale, prin care afirma dorinţa de a împărtăşi, în viitor, experienţa sa prezidenţială, ca o pregătire a părăsirii fotoliului de la Kremlin.

41d374f0ddb96178a780

“Nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai tarziu, nu voi mai fi preşedinte. Şi în acest caz, nu m-a incomodat niciodată ideea de a împărtăşi experienţa mea de lucru ca preşedinte şi de muncă cu guvernul. Cred că acest lucru este util, dar voi spune acum că este incorect ca să se gândească cineva că astfel eu mi-am luat rămas bun de la fiecare…”

Acest mesaj nu este doar pentru susţinătorii săi, nu prea fericiţi de modul repetat în care Putin nu respinge ideea unui al treilea mandat prezidenţial, ci şi pentru Barack Obama, a cărui vizită programată la Moscova este una ce vizează, tacit, dar clar, susţinerea lui Dmitri Medvedev, în cursa pentru realegerea sa ca preşedinte.

Abordând raporturile cu China, liderul de la Kremlin a declarat:”cred că relaţiile noastre sunt perfecte, deoarece şi partenerii noştri susţin că niciodată, ca acum, nu au fost asemenea legături de prietenie cu Rusia. Stimularea colaborării politice şi economice ruso-chineze rămâne prioritatea noastră în anii care vin.”

La ora actuală, cifra de afaceri comerciale bilaterale se ridică la 60 miliarde de dolari, prefigurându-se a atinge curând nivelul de 100 miliarde, conform unui acord semnat recent.

Din nou ofensiv, Medvedev a atenţionat asistenţa – indirect Kievul -, că Ucraina trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente, între stabilirea unei zone de liber schimb economic, tipic integrării în U.E., şi întărirea cooperării cu ţările membre ale C.S.I., prin intermediul uniunii vamale şi economice.

Preşedintele rus a spus: „Dacă Ucraina alege vectorul european, cu siguranţă îi va fi mai greu să găsească oportunităţi în spaţiul unic, economic şi vamal, creat de Rusia, Kazahstan şi Belarus, deoarece aceasta este o asociaţie separată. Nu poţi fi peste tot, în acelaşi timp şi acest lucru este ceva care trebuie să fie înţeles de toată lumea, inclusiv de colegii mei ucrainieni. Ucraina nu poate sta pe două scaune, trebuie să aleagă unul dintre acestea.”

Nu doar Ucraina este în situaţia asta – observ ca simplu jurnalist -, ci şi cel de-al doilea stat românesc, a cărei conducere actuală, după cum vedem cu ochiul liber, se declară public pro-europeană, apoi fuge repede la Moscova, ca să dea asigurări, repetate, dar clasificate, de rămânere în C.S.I..

Apoi, Medvedev a savurat întrebarea privind relaţia sa cu Vladimir Putin.

O aştepta! A răspuns nuanţat, complex şi prudent. A precizat că pe toate problemele strategice de dezvoltare a Federaţiei Ruse se consultă, între patru ochi, cu premierul.

El a detaliat:“Relaţia mea cu colegul şi partenerul meu politic Vladimir Putin merge dincolo de ceea ce a fost numit drept un tandem. Este o relaţie care a durat mai bine de 20 de ani. Ne cunoaştem foarte bine şi ajungem cu uşurinţă la o înţelegere. Suntem într-adevăr oameni lucizi şi împărtăşim viziuni similare, în problemele cheie ale dezvoltării ţării. Asta nu înseamnă că suntem de acord în toate privinţele. Nici nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. Acest lucru ar fi teribil de plictisitor şi pur şi simplu greşit. Orice persoană are dreptul să aibă propriile sale gânduri şi abordări, dar suntem apropiaţi în chestiuni de strategie, altfel nu am fi capabili să conlucrăm. Eu cred că la deciderea a ceea ce se va întâmpla, la finalul mandatului prezidenţial, va fi necesar să se ţină cont de aceste lucruri. Este o competiţie utilă şi care duce la un termen final. Sper că, în cursa luării deciziilor – privind cine ar trebuie să candideze şi pentru ce post şi ce va face în viitor – să fim ghidaţi de acest tip de abordare responsabilă, de a răspunde în faţa ţării şi a poporului ei, în primul rând”.

41d374f0b25c7c2442a1

Urmează pasajul care a inflamat ziarişti neatenţi la context şi la nuanţe. Unul deloc nou, în retorica liderilor de la Moscova.
Ce a spus concret, Dmitri Medvedev?

Rusia va mări numărul armelor sale nucleare, dacă nu va ajunge la un acord, cu Occidentul, în privinţa rachetelor anti-balistice/ABM.

Urmează fraze ce par a fi rodul unui dialog cu Putin:”Sper ca întrebările pe care le-am pus anterior, prietenului meu, preşedintele S.U.A., Barack Obama, să primească răspunsuri, pentru ca să putem construi un model pentru cooperarea ABM. Dacă nu vom acţiona în această privinţă, atunci va trebui să răspundem cu măsuri adecvate, pe care nu ne-ar place să le luăm. În acest caz, vom putea vorbi de întărirea potenţialului nostru de arme nucleare, ceea ce ar fi un scenariu deplorabil, care ne-ar întoarce la era Războiului Rece.”

Pentru opinia publică rusă pare un semnal de bărbăţie. Lui Putin i-o fi smuls un zâmbet rece. Dar lucrurile sunt mult mai simple.
O asemenea opţiune rusă, fie l-ar determina pe preşedintele Barack Obama să ia măsuri de retaliere fără precedent, cele mai eficiente fiind de ordin economic, fie ar facilita ajungerea unui republican la Casa Albă.

Unul care poate ar cere revitalizarea unui concept mai vechi, enunţat de emisari ai Pentagonului, la debutul ultimului deceniu, din veacul trecut, cu prilejul unor peripluri prin academiile militare, ale fostelor state satelite ale Uniunii Sovietice, inclusiv România.

Cu acel prilej, enunţul cheie, ce a uimit asistenţa, a fost limpede:”După prăbuşirea U.R.S.S., următorul obiectiv este demantelarea structurii succesoare.”

Iar Medvedev însuşi a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că scenarii similare cu cele puse în practică în nordul Africii erau pregătite şi pentru federaţia ce o mai conduce.

Esenţa mesajului transmis de preşedintele rus, la această conferinţa de presă?

Schimbări calitative sunt necesare pentru modernizarea Rusiei.

Medvedev poate fi garantul acestora. Dar va candida?

Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns zâmbind:
”Alegerile prezidenţiale au propriile legi şi eu le voi respecta. Dacă voi decide să fac acest anunţ, îl voi face. Aşa cum am declarat recent colegilor chinezi, aşteptarea nu este lungă acum. Un anunţ ar putea fi făcut în scurt timp.”

Adică înainte de vizita lui Barack Obama la Moscova. Calcul perfect.

~