Postul american de televiziune ABC, care s-a dovedit – şi pe timpul operaţiunii echipei SEAL, de lichidare a lui Osama bin Laden – singurul din Statele Unite care a beneficiat de imagini inedite şi informaţii primare, din surse de încredere, apropiate de Casa Albă, a difuzat secvenţe filmate la Fort Campbell, ce arată atmosfera destinsă în care preşedintele Barack Obama a mulţumit militarilor din Divizia 101, pentru profesionalism şi devotamentul lor faţă de patrie. Din rândurile lor au fost selectaţi cei şase luptători destinaţi pentru împuşcarea liderului Al-Qaida.
Inedit este şi finalul reportajului în care, pentru prima oară, se vede cum Obama a mulţumit personal fiecărui membru al echipei sale, specializată în securitate naţională, în mod deosebit lui Leon Panetta, actualul şef al Agenţiei Centrale de Investigaţii.
În acelaşi timp, vicepreşedintele Joe Biden informa telefonic, pe liderii democrat şi republican, din Congresul S.U.A., despre uciderea lui Osama. Aceste ultime imagini, ca şi confirmarea morţii lui bin Laden, de către conducerea generală, evident provizorie, a reţelei Al-Qaida, indică limpede, celor de bună credinţă, că operaţiunea reuşită de militarii din SEAL nu a fost deloc mimată. Iar modul excepţional în care ei s-au comportat a primit cea mai înaltă preţuire, de la comandantul Forţelor Armate ale Statelor Unite, preşedintele Barack Obama.
Într-un moment când comentatorii circului din viaţa politică românească au devenit brusc speculatorii amatori ai bursei de zvonuri vizând împrejurările în care a fost ucis liderul Al-Qaida, presa profesionistă de peste Ocean preferă recursul la date concrete, comparabile.
Astfel, un recent sondaj, realizat de Centrul Pew Research, în cadrul Proiectului privind Atitudini Globale, arată că, în lunile premergătoare uciderii lui Osama, exista un sprijin mic, în lumea musulmană, pentru liderul spiritual al Jihadului.
De pildă, în rândurile locuitorilor celor şase state musulmane mai importante, simpatia pentru bin Laden era la niveluri diferite.
Dintre musulmanii din teritoriile locuite de palestinieni, doar 34% şi-au declarat încrederea că Osama face ceea ce trebuie la nivel mondial.
La nivelul repondenţilor musulmani, la sondajul amintit, doar 26% , în Indonezia, 22% în Egipt, 13 % în Iordania şi-au exprimat sprijinul pentru bin Laden, în timp ce în Turcia nu era agreat decât de 3%, iar în Liban doar de …1%!
Cercetătorii de la Pew Research remarcă o tendinţă importantă, de-a lungul timpului, aceea a scăderii progresive a sprijinului pentru Osama, în rândurile musulmanilor.
Astfel, din anul 2003, încoace, încrederea în bin Laden a scăzut cu 38% în teritoriile palestiniene şi cu 33% în Indonezia. Cel mai mare declin a avut loc în Iordania, unde, în 2003, 56% dintre musulmani îl susţineau pe Osama, faţă de doar 13% în sondajul de acum.
Sprijinul iordanienilor pentru bin Laden a scăzut uimitor, la 24% în 2006, faţă de 61% în 2005, în urma atacurilor sinucigaşe iniţiate la Aman de către Al-Qaida.
Iar în ţara unde a fost ucis, adică în Pakistan, încrederea în Osama s-a diminuat vizibil, de la 52%, în 2005, la 18% în 2010. Pentru anul în curs nefiind date culese de Pew Research. Sau care nu au primit girul de a fi difuzate de organizatorii operaţiunii executate de luptătorii SEAL, pentru lichidarea lui bin Laden.
Nu poate fi trecută cu vederea atenţia acordată de realizatorii aceluiaşi sondaj pentru influenţa actuală a Al-Qaida.
Această oganizaţie, al cărui prim simbol era Osama bin Laden, nu se mai bucură de acelaşi sprijin, în rândurile celor pe care susţine că îi reprezintă.
Astfel, acum, doar 2% dintre musulmanii libanezi şi 5% dintre cei turci mai văd favorabil organizaţia teroristă menţionată.
În Iordania 15%, în Indonezia 22% şi în Egipt 21% dintre adepţii Islamului mai au o atitudine favorabilă faţă de Al-Qaida.
28% dintre palestinienii musulmani apreciază favorabil acţiunile acestei reţele teroriste, în timp ce 68% le dezavuează.
Doar musulmanii din Nigeria au cele mai multe opinii favorabile organizaţiei Al-Qaida, fapt explicabil prin situaţia tensionată din această ţară.
Datele incluse în acest sondaj au fost publicate pe 2 mai 2011, după anunţarea oficială a lichidării lui Osama bin Laden.
Un context în care se justifică întrebarea dacă nu cumva această luare de puls, a stării de spirit, în lumea musulmană, a fost generată de dorinţa de a alege momentul celei mai scăzute popularităţi a liderului Al-Qaida.
Culmea coincidenţei, tot pe 2 mai a.c., agenţia Associated Press a publicat estimări vizând creşterea popularităţii preşedintelui Barack Obama, în S.U.A., în săptămânile următoare, ca urmare a acţiunii reuşite de anihilare a lui Osama bin Laden.
Există acum trei factori în favoarea sporirii simpatiei alegătorilor americani pentru Obama.
Primul indică surpriza reală creată conaţionalilor săi de preşedintele Statelor Unite. De ce? Pentru că în perioada imediat următoare atacurilor din 11 septembrie 2001, 78% dintre americanii care au participat, atunci, la un sondaj iniţiat de Gallup, ziarul USA Today şi CNN, erau de acord ca Osama să fie capturat sau ucis. Şi numai 21% afirmau că prinderea sa este puţin probabilă.
Dar, în septembrie 2010, un nou sondaj, realizat de Opinion Research Corporation şi difuzat de CNN, evidenţia o realitate tristă. Doar 30% dintre americani apreciau ca fiind posibilă arestarea lui Osama, în timp ce 67% o considerau puţin posibilă.
În al doilea rând, americanii şi-au dorit, în mod constant, un preşedinte ferm în probleme de securitate naţională.
Astfel, un sondaj realizat de o firmă condusă de republicanul Alex Lundry, în luna ianuarie a.c., proba dorinţa a 80% dintre americanii intervievaţi, ca bin Laden să fie capturat sau ucis, dar numai 16% dintre aceştia credeau că se va întâmpla aşa ceva.
În al treilea rând, reacţia imediată a liderilor politici, a analiştilor şi comentatorilor pe Internet, a fost marcată de unanima aprobare a acţiunii ordonate de preşedintele Obama.
Unii lideri republicani au diminuat rolul şefului statului american, dar majoritatea i-a apreciat conduita.Până şi fostul vicepreşedinte Dick Cheney l-a felicitat pe Barack Obama şi pe echipa sa pentru securitate naţională.
O reacţie la nivel naţional apreciată – de experţii de peste Ocean – ca fiind tipică opiniei publice din Statele Unite, ori de câte ori o decizie prezidenţială a fost concretizată printr-o operaţiune răsunătoare a Forţelor Armate Americane.
Totuşi este bine de reţinut faptul că memoria americanilor este…scurtă.
Ecoul succeselor de acest gen se disipează rapid.
Chiar dacă, în câteva săptămâni, popularitatea lui Obama va fi mai mare, nimeni nu ştie cât va dura.
Agenţia Associated Press a furnizat detalii privind misiunea antiteroristă finalizată cu lichidarea fizică a lui Osama bin Laden.
Datele furnizate opiniei publice restabilesc imaginea C.I.A., ca agenţie specializată în operaţiuni secrete concepute cu profesionalism şi încheiate cu maximum de eficienţă.
Probabil nu va trece mult timp şi la Hollywood va fi produs un film de lung metraj, ce va începe cu imagini clasice, ale unor elicoptere militare americane zburând în noapte, cu profesionişti instruiţi pentru o operaţiune secretă despre care – afirmă Associated Press – ştiau că se desfăşoară doar câţiva înalţi demnitari americani.
Locul unde se afla Osama bin Laden confirmă complicitatea cu acesta a unor oficiali pakistanezi, care i-au permis să trăiască într-o zonă sigură pentru el.
Agenţii C.I.A. au descoperit campusul unde se afla liderul Al-Qaida, în luna august, ca urmare a urmăririi unui curier al organizaţiei teroriste menţionate.
Vila unde locuia Osama era inconjurată de ziduri înalte, pe care era fixată sârmă ghimpată. Două porţi de acces erau păzite de gărzile liderului terorist.
Bine consiliat de experţi pakistanezi, bin Laden nu a instalat şi nici nu a folosit la sediul său – pentru a nu fi depistat din satelit – telefoane fixe sau mobile, nici computere conectate la Internet.
O chestiune ciudată – care a atras atenţia spionilor americani – a fost faptul că locuitorii vilei respective ardeau gunoiul, refuzând să fie colectat de muncitorii primăriei locale.
Conform C.I.A., vila unde trăia Osama a fost construită în urmă cu cinci ani.
La mijlocul lunii februarie – interesantă coincidenţă cu declanşarea revoltelor în lumea arabă -, preşedintele Obama a decis să fie urmat “un curs de acţiune agresivă”.
În următoarele zece săptămâni, preşedintele Barack Obama a analizat, cu perseverenţă, la cinci şedinţe ale Consiliului Naţional de Securitate, variantele de acţiune pentru eliminarea lui bin Laden. O misiune atât de importantă încât nu doar oficialii Pakistanului, ci şi cei din statele aliate nu au fost informaţi despre aceasta.
La 29 aprilie, preşedintele Statelor Unite a aprobat acţiunea menită a lichida pe Osama. Au fost aleşi şase membri ai unei echipe din trupele de elită ale Marinei Militare Americane – denumite SEAL -, care au fost subordonate directorului C.I.A., Leon Panetta, despre care se ştie că va prelua conducerea Pentagonului, la toamnă.
La momentul intrării în forţă în vila menţionată, acolo se aflau şi au fost ucişi pe loc Osama, curierul urmărit de C.I.A., fratele lui bin Laden şi unul dintre fiii liderului Al-Qaida.
Faptul că niciun militar din echipa SEAL nu a fost rănit indică pregătirea minuţioasă a operaţiunii, cunoaşterea camerelor din clădire şi a locului unde se afla Osama, care, după un iniţial schimb de focuri, a fost împuşcat în cap – semn al calmului cu care au acţionat membrii comandoului american.
Associated Press a mai menţionat că, în după-amiaza zilei de 1 mai, şeful C.I.A., Leon Panetta a fost informat că bin Laden este mort. Întreaga echipă a lui Panetta a izbucnit în urale şi aplauze.
În acest mod, Barack Obama a revigorat şansele sale de a obţine al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă. Unul pe timpul căruia probabil Leon Panetta va conduce Forţele Armate Americane. Detaliu important pentru România, la care Panetta s-a raportat mereu cu simpatie.
__________________________________________________________________________
Antrenament al trupelor SEAL:
Joi, 21 aprilie a.c., preşedintele Barack Obama a avut parte de o surpriză, ce a fost filmată de jurnaliştii prezenţi la o acţiune de colectare a unor fonduri, pentru Comitetul Naţional Democrat.
După cum relatează agenţia de ştiri Associated Press, chiar la mijlocul discursului său, un grup de cetăţeni au început să cânte, protestând faţă de tratamentul guvernamental acordat lui Bradley Manning, cel căruia i se atribuie scurgerea de informaţii clasificate spre portalul consacrat dezvăluirilor senzaţionale – Wikileaks.
Obama se adresa unei audienţe de 200 de donatori, la Hotelul St.Regis, din San Francisco. Unii dintre ei achitând, anterior, chiar şi 35.800$ pentru a avea un loc la acest dineu.
Pe neaşteptate, o femeie într-un costum alb s-a ridicat în picioare şi a spus:”Domnule preşedinte, am scris un cântec pentru dumneavoastră.”
Instantaneu, masa de 10 persoane la care se afla, a început să cânte, în semn de protest faţă de decizia luată privind soarta soldatului Bradley Manning. Acesta a rămas în detenţie, din luna mai 2010, sub acuzaţia de furnizare a unor documente secrete către website-ul Wikileaks.
Pe timpul acestei întreruperi…muzicale, Barack Obama a întrebat-o pe Nancy Patricia D’Alesandro Pelosi, liderul minorităţii democrate, din Camera Reprezentanţilor, care l-a invitat pe preşedintele S.U.A. la acest eveniment, dacă are vreo legătură cu această întrerupere.
Nancy Pelosi a negat o asemenea ipoteză.
Cei zece cântăreţi au împărţit fluturaşi pe care scria: “Eliberaţi-l pe Bradley Manning.” Femeia în costumul alb şi-a dat jos jacheta pentru a arăta audienţei, inclusiv preşedintelui Obama, un tricou pe care era înscripţionat acelaşi mesaj.
Ea a fost invitată să părăsească sala. Ceilalţi cântăreţi au rămas la masa unde se aflau. Ulterior s-a aflat că femeia se numea Logan Pret.
Obama a ieşit elegant din acest moment, jenant pentru el, afirmând că a ascultat cântecul şi că îl consideră unul frumos. A şi plusat, pornind de la acest pretext imprevizibil, afirmând că melodia este un exemplu de creativitate, de care au nevoie membrii Comitetului Naţional Democrat, pentru a reveni la nivelele superioare de energie, probate în campania electorală din 2008.
Reporterul Carol Lee, de la Wall Street Journal, afirmă însă că, iniţial, Obama nu şi-a dat seama că este vorba de un cântec de protest.
Secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, a precizat, mai târziu, că preşedintele a fost amuzat de protest.
Unul dintre cântăreţi i-a dat lui Carol Lee o copie a versurilor cântate:
Stimate domnule preşedinte, vă onorăm azi,
Fiecare dintre noi v-a adus 5000$
Este nevoie de o mulţime de Benjamini (dolari)
Pentru a desfăşura o campanie.
Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?
Vom vota pentru dumneavoastră, în 2012,
Da, acesta este adevărul.
Uitaţi-vă la republicani,
Ce altceva putem face?
Chiar dacă nu ştim
Dacă ne vom păstra libertăţile noastre
În ceea ce păreţi a denumi
O societate liberă.
Da, este adevărat că preotul Terry Jones
Este şi acum în libertate,
Pentru a arde cartea sfântă a unui popor,
Devenind astfel un simbol ruşinos.
Dar într-o altă locaţie,
Din această ţară,
Singur, într-o celulă de 6 pe 12 metri,
Şade închis Bradley.
23 de ore pe zi acolo este noapte.
Amendamentele 5 şi 8
Susţin că acest lucru nu este corect.
Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?
Ce s-ar întâmpla, în armata autohtonă, dacă s-ar proceda ca în aceea americană? Adică, după trecerea unui profesionist militar în rezervă, să vină un organism abilitat, care să întocmească şi să dea publicităţii un raport prin care îi reperează onoarea – vorba lui Ion Luca Caragiale – celui etichetat în fel şi chip, doar pentru a justifica abuzurile, minciuna, delaţiunea, perfidia unor semeni orgolioşi, puşi pe nevederea bârnei din ochii proprii?
O asemenea minune s-a petrecut acum la Pentagon.
Unde a fost finalizat raportul privind conduita generalului Stanley McChrystal, invocată, în mod oficial, de Casa Albă, pentru a pune punct carierei militare a unui comandant franc. Unul fără temeri privind reacţiile posibile, ale trecătorilor decidenţi civili, la părerile sale, nonconformiste, privind necunoaşterea – de către aceştia – a realităţilor dintr-un teatru de operaţii de complexitatea celui din Afganistan.
La ei, ca şi la noi!
Şi astăzi există suspiciunea, în rândurile foştilor subordonaţi ai generalului McChrystal, că – pe fondul cunoaşterii firii deschise a acestui comandant, deloc servil, un militar care mergea fără vestă antiglonţ printre civilii afgani – a fost plasat un jurnalist menit să vâneze o expresie neacademică, un gest necuviincios, suficiente pentru a deveni publice, generând astfel pretextul schimbării sale din funcţie.
Aşa a procedat revista “Rolling Stone”, care a devenit mai cunoscută publicând un articol în care autorul jubila la gândul că poate relata unele remarci, deloc admirative, ale generalului McChrystal, cu privire la preşedintele Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden, diplomatul Richard Holbrooke şi ambasadorul Karl Eikenberry.
Conform precizărilor biroului Inspectorului General al Pentagonului, făcute pe 18 aprilie a.c. – care nu vor produce o mare bucurie la Casa Albă – “în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine o încălcare a standardelor existente în Departamentul Apărării, privind producerea unor incidente de acest fel.” Incredibil, dar adevărat!
Aceasta este concluzia ce poartă girul lui Michael Child, actualul locţiitor al inspectorului general pentru investigaţii administrative. Un post unde nimeni nu îşi îngăduie interpretări personale.
Anchetatorii din subordinea sa au interogat martori, au verificat e-mail-uri şi documente de călătorie.
Şi vine concluzia bombă: “Nu toate evenimentele în cauză au avut loc astfel cum sunt relatate în articol.”
Ca tacâmul să fie complet, acum li se spune jurnaliştilor de peste Ocean că autorul articolului, Michael Hastings, precum şi Eric Bates, directorul executiv al revistei Rolling Stone au refuzat să fie audiaţi de trimişii inspectorului general!
Din orgoliu? Sau aveau ceva de ascuns?
În schimb, “Rolling Stone” a publicat o declaraţie afirmând că articolul incriminatoriu – la adresa generalului – conţinea elemente “corecte in fiecare detaliu”.
Eu unul – obişnuit cu multe înscenări – nu dau doi bani pe relatări precum aceea în care se descrie ceea ce părea a fi starea de ebrietate a generalului McChrystal, într-un bar.
Există şefi de stat în ipostaze comparabile, care sunt şi azi etern zâmbitori în jilţurile prezidenţiale!
Vă mai amintiţi?
Generalul McChrystal a fost înlocuit din dubla funcţie de şef al forţelor SUA şi cele ale NATO, dislocate în Afganistan.
Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a numit în locul său pe generalul David Petraeus, afirmând, public, că generalul McChrystal nu a reuşit să “respecte standardul pe care ar trebui să îl aibă un general comandant”şi că aspectele relevate în articol “subminează controlul civil al armatei, care este la baza sistemului nostru democratic “.
Drept urmare, generalul McChrystal a demisionat din armată.
Recapitulăm?
Inspectoratul general, pentru investigaţii administrative, al Departamentului Apărării/DoD declară – după o cercetare îndelungată – că în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine încălcarea standardelor existente la Pentagon.
Concluzia logică – pe cale de consecinţă, o expresie tipică unui şef al Statului Major General postdecembrist, azi parlamentar, în arealul guvernamental – este că motivul invocat de preşedintele Barack Obama a fost o… făcătură a serviciilor secrete.
O înscenare la ordin – la ei, ca şi la noi -, deoarece liderul american nu putea şi încă nu este capabil să dezlege nodul gordian afgan.
Câtă amărăciune o fi fost, acum, în sufletul generalului mătrăşit, pe nedrept, din considerente strict politice, acoperite de pretexte bulevardiere?!…
Te apucă scârba. Ştiind câte asemenea înscenări au fost şi la noi.
În fotografie, deputatul francez Axel Poniatowski:
Conştient că preşedintele Barack Obama – ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi candidat la al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă – se va ţine de cuvânt şi nu va trimite – decât în condiţii excepţionale, inexistente la ora actuală – trupe terestre pe solul libian, preşedintele Franţei, Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, a găsit soluţia pentru acţiuni militare desfăşurabile pe solul Libiei.
În acest scop, pentru a nu şoca, ci doar ca să pregătească opinia publică franceză, europeană şi de peste Ocean, şeful statului francez l-a mandatat pe preşedintele comisiei de relaţii externe, din Adunarea Naţională, Axel Poniatowski să declare – luni 18.04.2011 – că situaţia actuală, din teatrul libian de operaţiuni aliate – momentan aeriene şi navale – “prezintă toate caracteristicile unei împotmoliri în mlaştină.”
Ca Sinan Paşa la Călugăreni…
Pe baza acestei constatări, aparent diplomatice – de inspiraţie prezidenţială – deputatul Poniatowski, bine consiliat, a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât intervenţia forţelor speciale franceze pe teritoriul suveran al Libiei.
Pentru ca lucrurile să fie lipsite de orice ambiguitate şi transmise clar la jurnalişti, Axel Poniatowski a emis un comunicat în care afirmă limpede: “Utilizarea exclusivă a forţelor aeriene, impusă de rezoluţia 1973 a O.N.U., demonstrează limitele sale faţă de ţintele mobile şi imperceptibile ale unităţilor forţelor loialiste, intercalate cu acelea ale insurgenţilor.”
Şi acum vine găselniţa militarilor francezi, dornici să asigure scoaterea din dificultate imagologică a propriului preşedinte: “Fără informaţie terestră, aviaţia coaliţiei acţionează practic oarbă şi se multiplică riscurile erorilor.”
Ce se va întîmpla dacă nu se va interveni şi cu forţe terestre?
Deputatul Poniatowski estimează – pe baza instructajului primit de la structura de informare publică a forţelor armate franceze, dovadă fiind limbajul său, devenit brusc integral militar –“că ne vom îndrepta spre o împotmolire inutilă şi pierderi importante de vieţi umane, fără punerea în practică a unei convergenţe de acţiuni complementare, între loviturile aeriene şi desemnarea obiectivelor din teren, mulţumită acţiunii forţelor speciale.”
Asta ca şi cum imaginile realizate de sateliţii militari nu ar fi la fel de utile, ca rapoartele de la sol, ale comandanţilor plutoanelor ce vor fi infiltrate, de pe mare şi prin paraşutări nocturne, pe solul libian. Explicaţie de care ar râde şi adolescenţii francezi, dar monsieur Poniatowski o susţine comme une parole d’honneur/ ca un cuvânt de onoare. Politică. Deci ambiguă…
Dorinţa prezidenţială a fost devoalată iniţial pe 17 aprilie a.c., când ministrul francez al apărării, Gérard Longuet, a precizat că este cu siguranţă o slăbiciune ducerea unei lupte aeriene “fără informaţie terestră.”
O afirmaţie ce a stârnit, instantaneu, surâsuri ironice la Pentagon.
Tot Axel Poniatowski – paratrăsnetul preşedintelui francez, în caz că propunerea nu are sprijinul scontat – nu a avut pic de jenă să declare că materializarea sugestiei sale (vorba vine!) este conformă cu spiritul rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate!
De ce? Deoarece NATO va trimite forţe speciale, nu trupe combatante! Culmea penibilului!
Mai mare gogomănie ca asta, nu a avut Alianţa Nord-Atlantică de când s-a înfiinţat. Cum adică? Forţele speciale franceze nu sunt unităţi combatante? Dar ce sunt? Trupe de curăţat cartofi libieni?!…
Domnul Poniatowski ne lămureşte, ca să nu rămânem dezorientaţi:“forţele speciale au misiunea unică de a identifica coordonatele obiectivelor”.
Evident terestre. Potenţiale ţinte pentru loviturile aeriene.
Şi ca opinia publică franceză să reacţioneze pozitiv, demagogul, pardon, deputatul Poniatowski îşi exprimă speranţa că, astfel, se va ajunge la un deznodământ rapid al conflictului, prin depăşirea handicapului actual al forţelor coaliţiei şi insurgenţilor.
Din respect pentru adevăr, trebuie reamintit faptul că rezoluţia 1973, a Consiliului de Securitate, al Naţiunilor Unite, adoptată pe 17 martie, permite ţărilor coaliţiei create să instituie o zonă de interdicţie în spaţiul aerian al Libiei, pentru a proteja populaţia civilă de atacurile avioanelor Forţelor Aeriene Libiene şi “luarea tuturor măsurilor necesare” pentru protecţia locuitorilor neînarmaţi.
Acum se confirmă ceea ce declara preşedintele Dmitri Medvedev, pe 14 aprilie a.c., la finalul reuniunii din China, a puterilor emergente, reunite în grupul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. El a prevenit, pe jurnaliştii invitaţi la conferinţa sa de presă, că urmează o intervenţie militară a unor aliaţi în Libia, care depăşeşte mandatul acordat de Consiliul de Securitate.
În acest moment, al confruntării (indirecte) între intenţia preşedintelui francez şi declaraţia omologului rus, de dezavuare a oricărei intervenţii terestre în Libia, omul politic care jubilează este Barack Obama. Cel ce a avut un puternic sentiment de frustrare pe timpul neaşteptatei întâlniri, din octombrie 2010, dintre Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, Angela Dorothea Merkel şi Dmitri Anatolevici Medvedev.
Interesul general | Ion Petrescu | 
May 7, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
