Exact în momentul în care cel mai ezitant preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, de dragul păstrării Premiului Nobel pentru Pace, îşi umileşte generalii, punându-i în situaţia de a preda aliaţilor comanda operaţiunii de interzicere a zborurilor Forţelor Aeriene Libiene, asupra propriului teritoriu naţional, premierul Vladimir Putin a ordonat şi Ministerul de Interne a executat scoaterea la încălzire a comandourilor antiteroriste.
Fotoreportajul transmis agenţiilor de presă străine, de către RIA Novosti, reflectă desfăşurarea exerciţiilor trupelor speciale, pe 24 martie a.c., la Centrul nr. 604, pentru antrenamente tactice şi arme speciale, situat în afara Moscovei.
Şi iată acum o frază ingenios redactată, care ne poate duce cu gândul la executarea unei misiuni ulterioare, cu aceleaşi repere generale:“militarii au parcurs un traseu cu obstacole, au înconjurat şi preluat sub stăpânire o clădire aflată sub controlul teroriştilor, au coborât, în rapel, din elicoptere şi au învins inamicul folosind vehicule blindate.”
La exerciţiu au participat 150 de ofiţeri – a se reţine acest detaliu, semnificativ pentru gradul înalt de periculozitate al misiunii pentru care se pregăteau trupele implicate în acest antrenament -, 30 de transportoare blindate şi două elicoptere de transport.
Pretextul oficial este unul pe măsura surâsului misterios al lui Vladimir Putin: “Exerciţiile au avut loc în perioada premergătoare aniversării a 200 de ani, de la înfiinţarea trupelor de interne, care urmează să fie celebrată pe 27 martie.”
După tragicele evenimente, din 1988, când au avut loc confruntări etnice între armeni şi azeri, la Sumgait, Azerbaidjan, trupele de interne au efectuat diverse operaţiuni speciale, împreună cu alte agenţii de securitate, inclusiv operaţiuni antiteroriste.
În total, circa 680.000 de ofiţeri şi soldaţi din trupele de interne au primit statutul de veteran de război, în timp ce îndeplineau misiuni în diverse zone de conflict. Peste 26.000 au primit premii de stat, iar 103 dintre ei au devenit Eroi ai Federaţiei Ruse.
Pe timpul exerciţiului au fost folosite şi trageri speciale, specifice încercuirii, prin surprindere, a trupelor proprii!
Care este legătura cu Obama?
Imaginaţi-vă că, în locul zăpezii, aceşti militari ar înfrunta nisipul deşertului libian…
Aşa ilustrează caricaturistul rus Serghei Elkin, pentru agenţia de presă RIA Novosti, cunoscuta afirmaţie a preşedintelui Barack Obama, în legătură cu soarta actualului şef al statului libian.
Dar, după cum gestionează el însuşi crizele succesive prin care a trecut America, de la venirea sa la Casa Albă, nu este exclus ca tocmai mister Obama să plece, deloc glorios, din fruntea executivului S.U.A., în 2012.
Întâmplarea face ca la idele acestui martie, ultimul infanterist american, din Primul Război Mondial, Frank Buckles, să fi fost înhumat în Cimitirul Naţional Arlington.
La ceremonia funerară au ţinut să asiste, din proprie iniţiativă, în afară de rude, şi câteva sute de americani.
Neanunţaţi, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden au sosit la capela cimitirului, dorind să îşi aducă omagiile lor celui trecut dincolo de Styx…
Onorabilul Frank Buckles a murit pe 27 februarie a.c., la venerabila vârstă de 110 ani! Curând după aceea, Obama a ordonat ca steagurile de la Casa Albă şi de la clădirile instituţiilor federale să fie coborâte la jumătatea catargului, în onoarea veteranului din prima conflagraţie modială.
Dar o cerere a fiicei veteranului, Susannah Buckles Flanagan – precizează Associated Press -, ca sicriul tatălui său să fie depus în Rotonda Capitoliului, pentru a onora, nu numai memoria sa, ci şi pe toţi veteranii de război americani, a fost refuzată de liderii Congresului!
Vizita la cimitir, a lui Obama şi Biden, care nu au participat la serviciul funerar, a avut loc după două săptămâni de dezbateri publice aprinse, asupra modului cum ar trebui onorat ultimul infanterist, din Primul Război Mondial.
Gestul preşedintelui şi al vicepreşedintelui ţării a fost apreciat de senatorii care au susţinut ideea de a fi depus sicriul la Capitoliu.
Secretarul pentru problemele veteranilor, Eric Shinseki, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, Peter Chiarelli, şi sergentul major Raymond Chandler, subofiţerul cu funcţia cea mai înaltă în ierarhia infanteriei americane, au participat la înhumare.
Garda de onoare se afla la mică distanţă de locul unde este îngropat generalul John Pershing, care a fost, în Primul Război Mondial, comandantul lui Frank Buckles.
Un nou locaş de veci era proaspăt săpat, aproape de piatra de mormânt a lui Pershing – pentru cel mai longeviv dintre foştii săi subordonaţi.
În onoarea veteranului au fost bătute tobele, ca atunci când erau înmormântaţi camarazii săi, căzuţi în luptă. Iar sicriul, acoperit cu drapelul naţional, a fost adus pe un cheson tras de şapte cai maro.
Focurile de armă, ale gărzii de onoare, au fost salutul final pentru conaţionalul care a reamintit americanilor modestia militarilor ce au luptat acolo unde i-a trimis patria.
Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.
De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.
“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi”a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell.„Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.
Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.
Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!
Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.
Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.
Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.
Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.
Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.
Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.
Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.
Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.
Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.
Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”
Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.
De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.
Un prim cap de acuzare?
Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.
Altă acuzaţie publică?
Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.
Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “
În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.
Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.
Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.
O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.
Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…
Şi acum vine bomboana pe colivă!
Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?
Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!
O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.
Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.
Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.
Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.
Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia: ”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”
A urmat un război surd, între cei doi colonei.
După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.
Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.
În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.
Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.
Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!
Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.
Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.
Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.
Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.
Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!
Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.
Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”
După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.
Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată: “Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”
De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa “de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”
Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!
În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.
Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.
Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.
Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.
Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.
Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?
Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.
Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.
Vom asista la evoluţii interesante.
Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.
Moment dificil pentru preşedintele Obama.
Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.
Ediţia din 21 februarie 2011, a ziarului „ The Washington Times” a inclus, în mod surprinzător, un editorial asumat de conducerea prestigiosului cotidian, care indică, fără putinţă de tăgadă, lupta surdă dintre pacifiştii lui Obama şi durii din gruparea popular numită „Vulturii Americii.”
Intitulat “Momentul Sputnik al lui Al Qaida”, acest articol de fond este primul semnal public, lansat în capitala americană, în care se semnalează pericolul ca revoltele succesive, din Orientul Mijlociu, să nu aibă ca finalitate înlocuirea autoritarismului cu democraţia de tip occidental.
Editorialul amintit debutează şocant, chiar şi pentru cititorul fidel al acestui ziar:”Luptători Al Qaida au declarat un emirat islamic în nord-estul Libiei şi liderul acestei naţiuni nord-africane pare a fi părăsit ţara. Probabil că, în curând, va fi timpul ca infanteriştii marini americani să reviziteze ţărmurile din dreptul oraşului Tripoli.”
Un grup de luptători Al-Qaida, grupaţi în portul libian din Derna, a proclamat Emiratul islamic de Barqa, amintind astfel vechea denumire a acestei zone.
Derna a fost vreme îndelungată unul dintre adăposturile sigure pentru piraţii din Marea Mediterană. Localitatea a fost cucerită de puşcaşii marini americani în 1805. O reuşită considerată prima victorie a armatei americane în străinătate.
„The Washington Times” consideră că acest moment – de glorie pasageră pentru Al-Qaida – demonstrează ce haos este pe cale de a se institui în regiune.
Pentru întâia oară, de la începutul revoltelor arabe, se scrie, negru pe alb, o concluzie surprinzătoare doar pentru naivi:”Oamenii ieşiţi în stradă, ca să protesteze împotriva tiranilor, nu sunt neapărat luptători pentru libertate.”
În unele privinţe, valul revoluţionar din Orientul Mijlociu – la care Rusia asistă fără să incomodeze agitaţia Casei Albe vizând această regiune – este reflectarea în oglindă a evenimentelor din 1989, în Europa de Est.
Atunci, America privea optimistă înlocuirea liderilor comunişti, tot în urma unor manifestaţii de amploare, încurajate, de o manieră adecvată, de Kremlin.
În acele zile, în ex-statele socialiste exista speranţa că noile autorităţi vor promova acelaşi fel de drepturi fundamentale de care se bucură şi azi americanii.
Brusc, după comentariile iniţial favorabile mutaţiilor înregistrate pe scenele politice din Tunisia şi Egipt, ca şi demonstraţiilor derulate în alte state cu lideri ce le-au condus cu o mână de fier, „The Washington Times” redescoperă lumea arabă:”drepturile pe care americanii le consideră drept sacre sunt de mică importanţă în Orientul Mijlociu. Câteva drepturi, cum ar fi egalitatea între rase şi sexe, sunt considerate incomode. Altele, precum procesul democratic şi libertatea de expresie, nu le sunt arabilor deloc familiare. În plus, altele, cum ar fi libertatea de cult, sunt considerate erezii”.
Urmează atacul frontal la administraţia Obama, deoarece refuză să declare că ar fi preferabil ca revoluţiile din Orientul Mijlociu să instituie guverne cu un stil de conducere occidental.
Barack Obama pare a se teme că dacă va face o asemenea declaraţie, va fi etichetat drept un promotor al “imperialismului”, generând astfel un nou pretext pentru întărirea numerică a musulmanilor extremişti.
O asemenea „postură dezinteresată” a preşedintelui american ar evidenţia slăbiciunea S.U.A., subminând serios şansa forţelor laice de a prelua puterea în statele afectate de revolte.
„The Washington Times” reaminteşte lui Barack Obama că preşedintele Statelor Unite are datoria de a promova principiile unei societăţi deschise, dedicată prosperităţii poporului său, îndeosebi când este cazul să se opună apariţiei unor state islamiste dominate de adepţii liniei dure instituită de legia Shariah/Şaria.
Conducerea cotidianului consideră că nu este nimic rău în faptul că „Statele Unite ajută oamenii din regiune să îşi construiască un viitor liber de asuprirea moscheii sau a statului. Cu excepţia cazului în care domnul Obama are alte convingeri, ar trebui să nu aibă vreo problemă în afirmarea clară a faptului că sistemul nostru de guvernare este mai bun pentru popoarele Orientului Mijlociu.”
Un avertisment clar pentru Obama. De care va trebui să ţină cont, dacă îşi doreşte, într-adevăr, cu ardoare, al doilea mandat prezidenţial.
„Alte convingeri” fiind sintagma elegant aleasă, de jurnaliştii americani, pentru acuzaţia ce i s-a adus, lui Barack Hussein Obama, în 2010, că ar fi de credinţă musulmană.
Emoţia alegătorilor americani a fost atât de mare, încât, la insistenţele consilierilor săi de imagine, a acceptat să fie filmat şi fotografiat într-o duminică, în timp ce mergea cu soţia şi copiii la slujba de la biserică.
Acum, „vulturii americani” vor o nouă probă de loialitate.
Care îi va întări sau diminua şansele lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 2012.
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 25, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
