Maestrul Vadim, rezervistul Schnecker şi prezidenţiabila Palin

Dacă memoria nu mă înşeală, ambasada S.U.A. la Bucureşti, prin Centrul Cultural American, a lansat concursul “Benjamin Franklin 2011” pentru elevi de liceu, în vederea participării la o şcoală de vară, de 4 săptămâni, în Statele Unite, în perioada iulie-august 2011, cu toate cheltuielile plătite. O iniţiativă lăudabilă, dar…îmi scapă, intenţionat, cine este acum ataşatul cultural al aceleiaşi ambasade, în capitala României. Unul care cred că ar trebui schimbat din post, pentru deficitul major de comunicare cu un literat român, care nu ar mai ataca, în umila sa gazetă, politica Casei Albe, dacă ar fi tratat măcar cu acelaşi respect, cu care sunt trataţi generalii români expiraţi, şcoliţi te miri unde, peste Ocean, şi aflaţi acum pe linie moartă, sperând într-o ultimă revitalizare, ordonată de Statuia Libertăţii, într-o postură politică oarecare, indiferent de culoare – portocalie, galbenă, albastră, roşie, albastră – dar să fie!
Dumnezeu cu mila…

Literatul se numeşte Corneliu Vadim Tudor. Un pamfletar de temut. Un poet surclasat de Adrian Păunescu. Un jurnalist capabil să scrie singur tabloidul România Încă Mică. Un politician exilat la Bruxelles, ca să înveţe bunele maniere. Un timid, cu excese verbale.

Un semen dominat de propria imaginaţie. Omor scuzabil. În virtutea căruia bate câmpii cu graţie. Ultima temă fiind contestarea împuşcării, de către echipa SEAL, a maestrului teorismului, marca Al-Qaida, defunctul Osama bin Laden. Un asemenea puseu verbal, mai degrabă orgolios, decât ranchiunos, s-a datorat numai autocefaliei ambasadorului american, care percepe liderii de opinie, cu impact la publicul românesc, în funcţie de cum are chef, sau i se sugerează, să urmărească anumite emisiuni TV, între un pahar cu whisky sorbit de unul singur, sau degustat cu campionul nostru naţional, în acest domeniu.

Dar Corneliu Vadim Tudor are o scuză!
Ca formator de opinie, al cărui punct de vedere este urmărit de milioane de români, se simte frustrat de faptul că o ambasadă teoretic echidistantă, precum cea americană, nu îi furnizează – ca altor politicieni, din alte state, inclusiv Pakistan – informaţii de interes public, pe care să le comenteze în cunoştinţă de cauză.
Aşa că nu maestrul Vadim este de vină, că speculează, ca un adolescent furios, operaţiunea de comando a echipei SEAL, în Pakistan.
Ci ataşatul american cultural/militar/de intelligence…

Aceeaşi scuză NU o are unul dintre marii naivi, ca să fiu elegant, ai postului eternei denigrări prezidenţiale – am numit aici tot mai ditirambica Antena 3, unde nu este clar dacă tonul la muzică îl dau femeile sau feminizaţii lui Dan Voiculescu -, rezervistul Niels Schnecker.
Nu este nicio greşeală!
Dacă datele publicate de un săptămânal monden, nedezminţite de tânărul teleast Schnecker, sunt adevărate, acest concetăţean – a cărei podoabă capilară ni-l aduce aduce vag aminte pe Telly Savallas, interpretul memorabilului detectiv Theo Kojak, din Departamentul de Poliţie al metropolei New York – a fost ” colonel în retragere US Army, pilot pe F16, avocat şi mai apoi avocat şi afacerist de succes în Africa de Sud, consilier prezidenţial în SUA, deţinător al centurii negre în Kung-Fu, cu zeci de diplome înşirate pe pereţii propriului birou, posesor a patru cetăţenii şi vorbitor a nouă limbi”.

Ca simplu colonel în rezervă al Armatei României – cu şcoala de ofiţeri făcută 24 de ore din 24 la Sibiu, unde era cel mai dur antrenament, nu în pădurea cu “ochi albaştri” de la Băneasa – presupun că Niels Schnecker a primit gradul menţionat în condiţii predominant onorifice, altfel nu ar fi afirmat, pe 5 mai a.c., la Antena 3, în faţa unei moderatoare mult mai lucide decât el, că are… motive serioase să creadă că Osama bin Laden nu a fost acum ucis deoarece – ţineţi-vă bine ! – nu era timpul suficient (respectiv cele 40 de minute de acţiune în forţă a echipei SEAL) ca să se întâmple aşa ceva.

Stimate conaţional Niels Schnecker,
cu îngăduinţa cuvenită unui bobocel în cariera de teleast,
vă sugerez – total dezinteresat –
să solicitaţi domnului ministru Gabriel Oprea – un civil printre militari şi un militar printre civili –
să vă acorde şansa şi facilitatea de a participa la o zi de antrenament,
cu minunaţii anonimi din forţele speciale române, cei încartiruiţi la Tg. Mureş.
Pun pariu pensia mea pe un an de zile, contra remuneraţiei dvs. lunare, la mister Voiculescu,
că luptătorii români ar fi reuşit în 20 de minute, ceea ce au realizat în 40 de minute americanii,
pentru ca Obama şi echipa sa să aibă parte de un Thriller pe cinste,
în direct şi fără circul desuet de la Antena 3.

Şi dacă tot amintiţi de experienţa dvs. americană
– mai mult mimată, decât probată prin reflexe pragmatice inconfundabile –
poate urmăriţi şi opinia prezidenţiabilei Sarah Louise Palin,
cea programată – de vulturii Americii, doar ştiţi cine sunt aceştia, nu-i aşa? –
ca să îi ia locul lui Obama, dacă nu renunţă la iluzia sa cu Premiul Nobel.
Aparent decernat pentru pace.

Doar nu vă spun un secret atunci când vă reamintesc
că la nivelul conducerii C.I.A. sunt oameni cu simpatii diferite,
unii preferând pe democraţii lui Obama, alţii pe republicani.
Credeţi că aceştia din urmă ar rata şansa
de a dovedi acum minciuna lui Obama,
în legătura cu lichidarea lui Osama bin Laden?

Un general în rezervă, cu păr cărunt,
îmi sugera ideea că aţi fi fost racolat de intelligence-ul israelian.
O minciună sfruntată!
Băieţii din ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim
au o grilă proprie de selecţie.
Sunt rafinaţi, subtili.
Şi nu încurajează antiamericanii.

Recapitulăm?

Între cele scrise de maestrul Vadim, în săptămânalul ironiilor amare, despre România Încă Mică,
cele declarate, cu o autosuficienţă ridicolă, de colonelul onorific Schnecker
şi madam Palin, optez pentru solicitarea acesteia din urmă,
de a fi date publicităţii fotografiile care să elimine afirmaţiile puerile că bin Laden nu a fost împuşcat acum.

Măcar Sarah Louise Palin are simţul măsurii.

Nume de cod pentru lichidarea lui Osama – “Geronimo”

Nu ştiu dacă preşedintele Barack Obama a ascultat vreodată vreun banc cu Radio Erevan, dar cert este că formula tipică unor glume cu acest pretext a fost folosită, aşa cum relatează Associated Press, de Jay Carney, amuzantul secretar de presă al Casei Albe.

De unde, iniţial, Osama bin Laden a fost înfăţişat ca unul care a generat un schimb de focuri cu echipa SEAL, apărându-se cu înverşunare, acum aflăm că nu era înarmat.

Dacă în primele precizări oficiale se menţiona detaliul că o femeie a fost folosită pe post de scut uman al lui Osama, asta pentru a-i accentua lipsa de scrupule, acum ni se comunică că soţia sa nu a fost ucisă. Cea de lângă el, pentru că bin Laden avea două neveste şi trei copii.

Şirul comicăriilor marca Jay Carney a continuat la conferinţa de presă de la Casa Albă. Da, Osama nu era înarmat, dar a opus rezistenţă. Împuşcătura în cap probează altceva. Că a fost împuşcat exact în clipa în care a fost văzut, fără ezitare.

Da, una dintre soţiile sale nu a fost omorâtă, dar a fost împuşcată în picior, de membrii comandoului, la etajul trei, al vilei lui bin Laden, mai susţine Carney.

Jurnaliştii americani, răbdători şi iscoditori, au dorit totuşi să ştie cum a fost emisă prima versiune a rezistenţei, cu arma în mână, a lui Osama. Încolţit, Jay Carney a replicat că opunerea la acţiunea luptătorilor SEAL nu a implicat utilizarea, de către liderul Al-Qaida, a unei arme de foc!

În opinia secretarului de presă, versiunea iniţială furnizată ziariştilor „la cald” era rodul primelor rapoarte despre operaţiunea rapidă a comandoului american.

După cum deja se ştie, luni, 2 mai a.c., John Brennan, consilierul preşedintelui Barack Obama pentru antiterorism, a declarat că el crede că soţia lui Osama a fost ucisă, în timp ce făcea, cu trupul ei, un scut uman, în faţa liderului reţelei teroriste menţionate, pentru lichidarea căruia a fost organizat raidul SEAL, de 40 de minute.

Pentru a se edifica asupra circumstanţelor reale, unii ziarişti de peste Ocean au contactat experţi în regulile de angajare în asemenea acţiuni de comando. Aceştia au precizat că deschiderea focului de către luptătorii SEAL, imediat ce au descins în camera unde era Osama, se justifica la cea mai mică mişcare sesizată în acea încăpere!

Secretarul de presă Carney a mai precizat că femeia ucisă în raidul din vila lui Osama făcea parte dintr-o altă familie ce locuia acolo. Ea a fost împuşcată la etajul unu, nu la al treilea etaj, unde a fost găsit şi ucis bin Laden.

Tot la primul etaj au fost împuşcaţi şi doi curieri ai Al-Qaida, femeia nimerindu-se acolo în schimbul de focuri ce a avut loc între terorişti şi luptătorii SEAL.

Bin Laden şi membri ai familiei sale au fost găsiţi la etajele doi şi trei ale vilei.
Imperturbabil, Carney a mai declarat:”Era o îngrijorare, că Osama se va opune operaţiunii de capturare şi într-adevăr el a rezistat.” Cum? Rămâne aparent un mister.

Dar, după balta de sânge, filmată în dormitorul unde a fost ucis, este clar, pentru orice militar, că bin Laden a fost mitraliat şi după ce a fost împuşcat în cap.

Oficialii Casei Albe au schimbat şi descrierea modului în care Obama şi echipa sa au putut urmări acţiunea luptătorilor SEAL. S-a recunoscut faptul că acţiunea a fost monitorizată în timp real, dar nu s-a mai precizat dacă au fost vizionate imagini şi auzite sunete.

Pentru ca să fie atenuată impresia că preşedintele Obama a urmărit live/în direct lichidarea lui Osama, Leon Panetta, directorul Agenţiei Centrale de Investigaţii a specificat, pe 3 mai ac., că „atunci când aceste echipe au intrat în vilă, vă pot spune că a fost o perioadă de 20, până la 25 de minute, în care, într-adevăr, noi nu am ştiut exact ce se întâmpla acolo şi au fost câteva momente foarte tensionate, când noi aşteptam informaţiile. În final, amiralul Mc Raven a venit la noi şi ne-a informat că i s-a transmis cuvântul GERONIMO, care era numele de cod pentru confirmarea faptului că l-au lichidat pe bin Laden.”

Nici vorbă de capturare.

OBAMA – SURPRINS DE PROTESTUL PROPRIILOR SUSŢINĂTORI

Joi, 21 aprilie a.c., preşedintele Barack Obama a avut parte de o surpriză, ce a fost filmată de jurnaliştii prezenţi la o acţiune de colectare a unor fonduri, pentru Comitetul Naţional Democrat.

După cum relatează agenţia de ştiri Associated Press, chiar la mijlocul discursului său, un grup de cetăţeni au început să cânte, protestând faţă de tratamentul guvernamental acordat lui Bradley Manning, cel căruia i se atribuie scurgerea de informaţii clasificate spre portalul consacrat dezvăluirilor senzaţionale – Wikileaks.

Obama se adresa unei audienţe de 200 de donatori, la Hotelul St.Regis, din San Francisco. Unii dintre ei achitând, anterior, chiar şi 35.800$ pentru a avea un loc la acest dineu.

Pe neaşteptate, o femeie într-un costum alb s-a ridicat în picioare şi a spus:”Domnule preşedinte, am scris un cântec pentru dumneavoastră.”

Instantaneu, masa de 10 persoane la care se afla, a început să cânte, în semn de protest faţă de decizia luată privind soarta soldatului Bradley Manning. Acesta a rămas în detenţie, din luna mai 2010, sub acuzaţia de furnizare a unor documente secrete către website-ul Wikileaks.

Pe timpul acestei întreruperi…muzicale, Barack Obama a întrebat-o pe Nancy Patricia D’Alesandro Pelosi, liderul minorităţii democrate, din Camera Reprezentanţilor, care l-a invitat pe preşedintele S.U.A. la acest eveniment, dacă are vreo legătură cu această întrerupere.

Nancy Pelosi a negat o asemenea ipoteză.

Cei zece cântăreţi au împărţit fluturaşi pe care scria: “Eliberaţi-l pe Bradley Manning.” Femeia în costumul alb şi-a dat jos jacheta pentru a arăta audienţei, inclusiv preşedintelui Obama, un tricou pe care era înscripţionat acelaşi mesaj.

Ea a fost invitată să părăsească sala. Ceilalţi cântăreţi au rămas la masa unde se aflau. Ulterior s-a aflat că femeia se numea Logan Pret.

Obama a ieşit elegant din acest moment, jenant pentru el, afirmând că a ascultat cântecul şi că îl consideră unul frumos. A şi plusat, pornind de la acest pretext imprevizibil, afirmând că melodia este un exemplu de creativitate, de care au nevoie membrii Comitetului Naţional Democrat, pentru a reveni la nivelele superioare de energie, probate în campania electorală din 2008.

Reporterul Carol Lee, de la Wall Street Journal, afirmă însă că, iniţial, Obama nu şi-a dat seama că este vorba de un cântec de protest.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, a precizat, mai târziu, că preşedintele a fost amuzat de protest.

Unul dintre cântăreţi i-a dat lui Carol Lee o copie a versurilor cântate:

Stimate domnule preşedinte, vă onorăm azi,
Fiecare dintre noi v-a adus 5000$
Este nevoie de o mulţime de Benjamini (dolari)
Pentru a desfăşura o campanie.

Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?

REABILITAREA GENERALULUI MCCHRYSTAL

Ce s-ar întâmpla, în armata autohtonă, dacă s-ar proceda ca în aceea americană? Adică, după trecerea unui profesionist militar în rezervă, să vină un organism abilitat, care să întocmească şi să dea publicităţii un raport prin care îi reperează onoarea – vorba lui Ion Luca Caragiale – celui etichetat în fel şi chip, doar pentru a justifica abuzurile, minciuna, delaţiunea, perfidia unor semeni orgolioşi, puşi pe nevederea bârnei din ochii proprii?

O asemenea minune s-a petrecut acum la Pentagon.

Unde a fost finalizat raportul privind conduita generalului Stanley McChrystal, invocată, în mod oficial, de Casa Albă, pentru a pune punct carierei militare a unui comandant franc. Unul fără temeri privind reacţiile posibile, ale trecătorilor decidenţi civili, la părerile sale, nonconformiste, privind necunoaşterea – de către aceştia – a realităţilor dintr-un teatru de operaţii de complexitatea celui din Afganistan.

La ei, ca şi la noi!

Şi astăzi există suspiciunea, în rândurile foştilor subordonaţi ai generalului McChrystal, că – pe fondul cunoaşterii firii deschise a acestui comandant, deloc servil, un militar care mergea fără vestă antiglonţ printre civilii afgani – a fost plasat un jurnalist menit să vâneze o expresie neacademică, un gest necuviincios, suficiente pentru a deveni publice, generând astfel pretextul schimbării sale din funcţie.

Aşa a procedat revista “Rolling Stone”, care a devenit mai cunoscută publicând un articol în care autorul jubila la gândul că poate relata unele remarci, deloc admirative, ale generalului McChrystal, cu privire la preşedintele Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden, diplomatul Richard Holbrooke şi ambasadorul Karl Eikenberry.

Conform precizărilor biroului Inspectorului General al Pentagonului, făcute pe 18 aprilie a.c. – care nu vor produce o mare bucurie la Casa Albă – “în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine o încălcare a standardelor existente în Departamentul Apărării, privind producerea unor incidente de acest fel.”
Incredibil, dar adevărat!

Aceasta este concluzia ce poartă girul lui Michael Child, actualul locţiitor al inspectorului general pentru investigaţii administrative. Un post unde nimeni nu îşi îngăduie interpretări personale.

Anchetatorii din subordinea sa au interogat martori, au verificat e-mail-uri şi documente de călătorie.
Şi vine concluzia bombă:
“Nu toate evenimentele în cauză au avut loc astfel cum sunt relatate în articol.”

Ca tacâmul să fie complet, acum li se spune jurnaliştilor de peste Ocean că autorul articolului, Michael Hastings, precum şi Eric Bates, directorul executiv al revistei Rolling Stone au refuzat să fie audiaţi de trimişii inspectorului general!

Din orgoliu? Sau aveau ceva de ascuns?

În schimb, “Rolling Stone” a publicat o declaraţie afirmând că articolul incriminatoriu – la adresa generalului – conţinea elemente “corecte in fiecare detaliu”.

Eu unul – obişnuit cu multe înscenări – nu dau doi bani pe relatări precum aceea în care se descrie ceea ce părea a fi starea de ebrietate a generalului McChrystal, într-un bar.

Există şefi de stat în ipostaze comparabile, care sunt şi azi etern zâmbitori în jilţurile prezidenţiale!

Vă mai amintiţi?

Generalul McChrystal a fost înlocuit din dubla funcţie de şef al forţelor SUA şi cele ale NATO, dislocate în Afganistan.

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a numit în locul său pe generalul David Petraeus, afirmând, public, că generalul McChrystal nu a reuşit să “respecte standardul pe care ar trebui să îl aibă un general comandant” şi că aspectele relevate în articol “subminează controlul civil al armatei, care este la baza sistemului nostru democratic “.

Drept urmare, generalul McChrystal a demisionat din armată.

Recapitulăm?

Inspectoratul general, pentru investigaţii administrative, al Departamentului Apărării/DoD declară – după o cercetare îndelungată – că în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine încălcarea standardelor existente la Pentagon.

Concluzia logică – pe cale de consecinţă, o expresie tipică unui şef al Statului Major General postdecembrist, azi parlamentar, în arealul guvernamental – este că motivul invocat de preşedintele Barack Obama a fost o… făcătură a serviciilor secrete.
O înscenare la ordin – la ei, ca şi la noi -, deoarece liderul american nu putea şi încă nu este capabil să dezlege nodul gordian afgan.

Câtă amărăciune o fi fost, acum, în sufletul generalului mătrăşit, pe nedrept, din considerente strict politice, acoperite de pretexte bulevardiere?!…

Te apucă scârba. Ştiind câte asemenea înscenări au fost şi la noi.

FORŢELE SPECIALE FRANCEZE VOR ACŢIONA ÎN LIBIA

În fotografie, deputatul francez Axel Poniatowski:

Conştient că preşedintele Barack Obama – ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi candidat la al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă – se va ţine de cuvânt şi nu va trimite – decât în condiţii excepţionale, inexistente la ora actuală – trupe terestre pe solul libian, preşedintele Franţei, Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, a găsit soluţia pentru acţiuni militare desfăşurabile pe solul Libiei.

În acest scop, pentru a nu şoca, ci doar ca să pregătească opinia publică franceză, europeană şi de peste Ocean, şeful statului francez l-a mandatat pe preşedintele comisiei de relaţii externe, din Adunarea Naţională, Axel Poniatowski să declare – luni 18.04.2011 – că situaţia actuală, din teatrul libian de operaţiuni aliate – momentan aeriene şi navale – “prezintă toate caracteristicile unei împotmoliri în mlaştină.”
Ca Sinan Paşa la Călugăreni…

Pe baza acestei constatări, aparent diplomatice – de inspiraţie prezidenţială – deputatul Poniatowski, bine consiliat, a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât intervenţia forţelor speciale franceze pe teritoriul suveran al Libiei.

Pentru ca lucrurile să fie lipsite de orice ambiguitate şi transmise clar la jurnalişti, Axel Poniatowski a emis un comunicat în care afirmă limpede:
“Utilizarea exclusivă a forţelor aeriene, impusă de rezoluţia 1973 a O.N.U., demonstrează limitele sale faţă de ţintele mobile şi imperceptibile ale unităţilor forţelor loialiste, intercalate cu acelea ale insurgenţilor.”

Şi acum vine găselniţa militarilor francezi, dornici să asigure scoaterea din dificultate imagologică a propriului preşedinte:
“Fără informaţie terestră, aviaţia coaliţiei acţionează practic oarbă şi se multiplică riscurile erorilor.”

Ce se va întîmpla dacă nu se va interveni şi cu forţe terestre?

Deputatul Poniatowski estimează – pe baza instructajului primit de la structura de informare publică a forţelor armate franceze, dovadă fiind limbajul său, devenit brusc integral militar – “că ne vom îndrepta spre o împotmolire inutilă şi pierderi importante de vieţi umane, fără punerea în practică a unei convergenţe de acţiuni complementare, între loviturile aeriene şi desemnarea obiectivelor din teren, mulţumită acţiunii forţelor speciale.”

Asta ca şi cum imaginile realizate de sateliţii militari nu ar fi la fel de utile, ca rapoartele de la sol, ale comandanţilor plutoanelor ce vor fi infiltrate, de pe mare şi prin paraşutări nocturne, pe solul libian. Explicaţie de care ar râde şi adolescenţii francezi, dar monsieur Poniatowski o susţine comme une parole d’honneur/ ca un cuvânt de onoare. Politică. Deci ambiguă…

Dorinţa prezidenţială a fost devoalată iniţial pe 17 aprilie a.c., când ministrul francez al apărării, Gérard Longuet, a precizat că este cu siguranţă o slăbiciune ducerea unei lupte aeriene “fără informaţie terestră.”

O afirmaţie ce a stârnit, instantaneu, surâsuri ironice la Pentagon.

Tot Axel Poniatowski – paratrăsnetul preşedintelui francez, în caz că propunerea nu are sprijinul scontat – nu a avut pic de jenă să declare că materializarea sugestiei sale (vorba vine!) este conformă cu spiritul rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate!

De ce? Deoarece NATO va trimite forţe speciale, nu trupe combatante! Culmea penibilului!

Mai mare gogomănie ca asta, nu a avut Alianţa Nord-Atlantică de când s-a înfiinţat. Cum adică? Forţele speciale franceze nu sunt unităţi combatante? Dar ce sunt? Trupe de curăţat cartofi libieni?!…

Domnul Poniatowski ne lămureşte, ca să nu rămânem dezorientaţi:“forţele speciale au misiunea unică de a identifica coordonatele obiectivelor”.
Evident terestre. Potenţiale ţinte pentru loviturile aeriene.

Şi ca opinia publică franceză să reacţioneze pozitiv, demagogul, pardon, deputatul Poniatowski îşi exprimă speranţa că, astfel, se va ajunge la un deznodământ rapid al conflictului, prin depăşirea handicapului actual al forţelor coaliţiei şi insurgenţilor.

Din respect pentru adevăr, trebuie reamintit faptul că rezoluţia 1973, a Consiliului de Securitate, al Naţiunilor Unite, adoptată pe 17 martie, permite ţărilor coaliţiei create să instituie o zonă de interdicţie în spaţiul aerian al Libiei, pentru a proteja populaţia civilă de atacurile avioanelor Forţelor Aeriene Libiene şi “luarea tuturor măsurilor necesare” pentru protecţia locuitorilor neînarmaţi.

Acum se confirmă ceea ce declara preşedintele Dmitri Medvedev, pe 14 aprilie a.c., la finalul reuniunii din China, a puterilor emergente, reunite în grupul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. El a prevenit, pe jurnaliştii invitaţi la conferinţa sa de presă, că urmează o intervenţie militară a unor aliaţi în Libia, care depăşeşte mandatul acordat de Consiliul de Securitate.

În acest moment, al confruntării (indirecte) între intenţia preşedintelui francez şi declaraţia omologului rus, de dezavuare a oricărei intervenţii terestre în Libia, omul politic care jubilează este Barack Obama. Cel ce a avut un puternic sentiment de frustrare pe timpul neaşteptatei întâlniri, din octombrie 2010, dintre Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, Angela Dorothea Merkel şi Dmitri Anatolevici Medvedev.

Adevăratul circ abia începe în Libia.

A AŢIPIT JOE BIDEN?

Postul de televiziune american ABC NEWS a difuzat o secvenţă antologică, devenită cea mai populară, peste Ocean, în ultimele 24 de ore. Este vorba de filmarea, timp de mai multe secunde, a vicepreşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, care – pe timpul discursului preşedintelui Barack Obama privind bugetul naţional – pare a fi meditat, cu ochii închişi, la alocuţiunea coechipierului său – principalul locatar de la Casa Albă.

Pentru a evita o acţiune în justiţie, canalul TV amintit a preferat să reducă nedumerirea sa la două întrebări:
“Biden adoarme în timpul discursului lui Obama despre datoria publică? Dă din cap vicepreşedintele Joe Biden, pe timpul alocuţiunii lui Obama?”

Secvenţele finale, în care Joe Biden redeschide ochii şi revine la poziţia naturală a capului, par să confirme ipoteza că a reflectat la proverbul american:
“Toate reuşitele şi eşecurile unui om sunt rezultatul direct al gândurilor sale.”