Ceea ce n-au reuşit locţiitorii săi, tensionaţi şi roşii în obraji, – cu răspunsurile lor defensive, eliptice, deloc credibile, la diferite acuzaţii lansate pe micul ecran, la adresa formaţiunii comuniste -, respectiv zdruncinarea unităţii Alianţei pentru Integrarea Europeană, par să izbândească unii dintre actualii lideri ai acestei coaliţii pro-europene.

Voronin, a cărui inteligenţă politică nu o subestimează nimeni, este conştient că alegerile parlamentare, dacă lumea iese la vot, îi vor oferi o singură satisfacţie. Partidul comunist va avea cele mai multe mandate de parlamentar. Dar nu va deţine majoritatea.

Lor, comuniştilor, nu le rămâne decât să spere în ruperea A.I.E.. Şi primul motivat să o facă va fi Marian Lupu. Cel care mai are iluzia, din păcate pentru el, dar şi pentru simpatizanţii partidului său, că se va repeta înţelegerea iniţială, din cadrul A.I.E., cu Ghimpu, în fruntea Parlamentului, Filat la cârma Executivului de la Chişinău şi el, liderul Partidului Democrat din Moldova, proţăpit pe fotoliul părintelui său spiritual – Vladimir Voronin. O asemenea minune nu se va întâmpla, din mai multe motive.

Cel puţin la ora actuală, Vlad Filat – care aspira la preşedinţie – a înţeles că, până la urmă, două variante pragmatice pot genera concesii din partea celorlalţi lideri ai A.I.E.. Nu candidatura sa, pentru că nu o va accepta preşedintele P.D.M. După cum nici el nu o va agrea pe a lui Marian Lupu.

De aceea a şi fost lansată, în presă, ideea unui om de consens, precum ministrul de externe, Iurie Leancă. Care tocmai “a dat cu bâta în balta N.A.T.O.”, afirmând că trebuia ca preşedintele Mihai Ghimpu să se consulte cu el, pe marginea scrisorii trimise la Bruxelles!

O afirmaţie sustenabilă doar dacă ar fi avut expertiză pe zona Alianţei Nord-Atlantice. Dar nu o are! Dovadă iluzia că documentul trimis de preşedinte nu trebuia prezentat opiniei publice fără acordul destinatarului. Probabil că ministrul confundă N.A.T.O. cu C.S.I.! Nu era vorba de un document discutat cu lideranţa Alianţei, ci de o iniţiativă prezidenţială, care trebuia mediatizată din două motive clare.

Atenţionarea, şi pe această cale, a liderilor statelor membre ale N.A.T.O., care se întâlnesc la finele acestei săptămâni în Lisabona. Acolo urmând a fi organizată şi o reuniune a Consiliului N.A.T.O.-Rusia, ce prevede şi “discutarea altor chestiuni de securitate, de interes bilateral.” Avantaj – Mihai Ghimpu.

Sensibilizarea opiniei publice, din Republica Moldova, asupra recurgerii, de către şeful statului, la o modalitate neutilizată, până acum, la Chişinău, de înaintare a unei propuneri, ce-i drept temerară, la nivelul conducerii N.A.T.O., privind o situaţie ce nu mai poate continua în Transnistria. Avantaj – Mihai Ghimpu.

Candidatura lui Marian Lupu, fiind privită cu temeinice rezerve şi la Washington D.C., nu doar la Bruxelles, cea a lui Iurie Leancă fiind compromisă de declaraţia propagandistică menţionată, rămâne opţiunea consensului spre „răul cel mai mic”.

După tratative îndelungate, cu funcţii dur negociate, între componentele A.I.E., cel cunoscut pentru poziţia nu doar pro-U.E., dar acum, în mod explicit, datorită scrisorii sale către secretarul general al Alianţei, şi pro-N.A.T.O., preşedintele interimar Mihai Ghimpu poate avea şansa continuităţii.

Ar fi totuşi de pus o serie de întrebări legitime celor patru lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană. Dar nu de către comunişti, care nu au decât opţiunea revanşei politice. Deloc agreată la Kremlin. Ci de alegătorii cu bun simţ. Toate fiind interogaţii retorice.

De ce a fost necesară schimonosirea titlului unui acord tehnic, privind regimul de frontieră, prin redenumirea sa, evident exagerată, ca Tratat? Pentru ce motiv nu s-a făcut mai devreme desecretizarea arhivelor cu dosarele persecutaţilor de către regimul comunist? Cum de a fost tolerat până acum un ministru de interne care joacă la două capete, între premier şi preşedinte? Şi mă opresc aici.

În plan uman, cei cinci lideri politici care contează acum la Chişinău, pot fi, luat fiecare în parte, de înţeles în aspiraţiile lor.

Lui Vladimir Voronin nu i-a mai rămas decât speranţa vendetei. La Serafim Urechean este de admirat optimismul cu care mai crede în intrarea partidului său în parlament. Lui Marian Lupu, un singur vis nu i s-a îndeplinit în toată cariera sa politică, iniţial comunistă, actualmente democrată – acela de a fi preşedintele bantustanului filorus dintre Prut şi Nistru.

Vlad Filat, care „i-a ciuruit”, la ultimul sondaj, pe concurenţii săi, se amuză, în sinea lui, cu ipoteza că el va fi preşedinte şi Lupu –premier…

Iar Mihai Ghimpu, de acum înainte, după demonstraţia de forţă prezidenţială, de la Ministerul de Interne, nu mai are nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Cu o condiţie.

Să nu uite că asta îşi doresc conaţionalii săi. Nu doar un preşedinte patriot. Curajos în relaţia cu fosta metropolă.

Ci şi unul care scoate din amorţire structurile statului. Inclusiv prin demiterea publică, a celor care încă nu au înţeles cine a decedat anul trecut.