Posts tagged: MIRCEA SNEGUR

NECESARĂ: Funcţia de vicepreşedinte a României

image-20121020_01_ro (1)

Pe 20 octombrie 2012 au fost aniversate două decenii de la crearea brigăzii „Ştefan cel Mare” din Chişinău. Prezent la ceremonial, primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a menţionat că Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” a fost constituită în timpuri complicate pentru republică, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern. „A fost greu, dar bazele puse atunci dau roadă astăzi. Astăzi avem o armată bine înzestrată şi cu soldaţi pregătiţi”, a subliniat Mircea Snegur. La eveniment a participat conducerea Armatei Naţionale, ataşaţi militari acreditaţi în R. Moldova, elevi şi studenţi din municipiul Chişinău, dar şi părinţi ai ostaşilor în termen.
Brigada „Ştefan cel Mare” a fost creată la 16 octombrie 1992.

NOTA BENE: Mircea Snegur va rămâne în istoria naţiunii române ca acela ce a avut temeritatea să îi propună omologului de la Bucureşti, pe atunci Ion Iliescu, ca să se realizeze unirea celor două state româneşti. Firesc, preşedintelui Snegur i s-ar fi creat postul de vicepreşedinte al României cu hotarul consfinţit pe Nistru.

Prudenţa exagerată a lui Iliescu, frica sa de Moscova şi telefonul de presiune primit de la Paris – cu ocazia organizării Primului Pod de Flori peste Prut, la presiunea lui Gorbaciov, înspăimântat că atunci va fi înfăptuită reunificarea românilor, de pe cele două maluri ale Prutului – au înmormântat practic iniţiativa lui Snegur.

Dar, zilele trecute, viitorul premier al României, liberalul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a ridicat problema revizuirii Constituţiei României, în anul 2013.

Cu două erori -majore.

1. Chiar dacă USL va avea majoritatea în noul parlament, majoritatea alegătorilor nu va accepta să i se impună, de un grup de aleşi, forma de guvernământ nostalgică – monarhia. Din raţiuni cunoscute. Nici măcar aducerea în ţară a vorbitorului de limbă engleză, doar engleză, prinţul Nicolae nu mai este o soluţie pentru revitalizarea Casei Regale. Respectabilă, din punct de vedere istoric. Neviabilă – din punct de vedere pragmatic. Cu o popularitate pierdută treptat, tacit, explicabil – mai ales în perioada măsurilor de austeritate.

2. După cum nici republica parlamentară nu pare a fi o soluţie, într-un stat marcat de deprecierea respectului faţă de legislativul ţării, datorită conduitelor deviante ale aleşilor naţiunii.

Dintr-o asemenea perspectivă, Tăriceanu şi ai lui se vor mulţumi cu … departajarea clară a atribuţiilor sale, de premier, de cele ale viitorului preşedinte – mai nou Mircea Geoană surclasându-l pe Sorin Oprescu, în lupta surdă pentru nominalizarea ca prezidenţiabil, în locul perdantului Crin Antonescu, în pierdere masivă de popularitate.

Cum şi viitorul preşedinte ar putea fi suspendat, crearea funcţiei de vicepreşedinte ar fi o soluţie de supervizare clară, legală, fără sincope, ale unor situaţii de criză, generate şi de alte motive, precum boala, incapacitatea temporară sau chiar decesul viitorului şef al statului.

Această funcţie de vicepreşedinte ar putea fi concepută astfel încât, la momentul unirii celor două state româneşti, să fie atribuită automat preşedintelui Republicii Moldova, aşa cum a gândit-o – primul! – Mircea Snegur.

Un diplomat rus m-a întrebat recent: ce funcţii li se vor oferi premierului şi preşedintelui Parlamentului de la Chişinău, în situaţia reunirii Basarabiei, cu Patria Mamă?

Ceea ce merită, conform contribuţiei lor la realizarea interesului naţional. Un stat unitar. În graniţele sale istorice.

Aşa cum în presă este loc pentru toţi jurnaliştii pasionaţi de această meserie, aşa şi în România unită, de peste 2-5 ani, va fi loc şi rost pentru toţi politicienii, de bună credinţă, de la Chişinău.

NU DE TROIŢE AVEM ACUM NEVOIE…

Jurnalistul Ionel Dancu, de la cotidianul ADEVĂRUL, a publicat, în ediţia din 11 aprilie a.c., articolul “Există o mare ură faţă de români în Ucraina”, la finalul căruia a postat opinia pe care mi-a solicitat-o, cu privire la paşii necesari deblocării proiectului naţional al reunificării legitime cu teritoriile româneşti rupte de Patria Mamă, prin dictatul arbitrar, samavolnic, impus prin superioritatea militară numerică şi tehnică a unei puteri străine – dispărută azi de pe harta Europei de Est:

“Nu de troiţe avem acum nevoie, ci de adevăraţi bărbaţi de stat. Slujbe religioase au mai fost şi pe 6 mai 1990, la „Podul de Flori”, peste Prut. Eram acolo, ca jurnalist militar, la jumătatea podului de cale ferată de la Ungheni.

images PRUT

Lângă mine se aflau doi colonei sovietici, impresionaţi de românii adunaţi, care presau să treacă pe malul opus. Şi întrebau ce o să se întâmple.

1990 SPRE UNGHENI

Atunci, peste 1.000.000 de conaţionali au trecut frontiera nefirească, la fraţii basarabeni.

1990-PODUL-DE-FLORI-Prut-Valeriu-Oprea

Dimineaţa, comandantul trupelor de grăniceri, generalul Petre Teacă, a fost plimbat, cu un elicopter militar sovietic, de-a lungul graniţei, pentru a vedea postate, în păduri, plutoane sovietice, cu câini, menite a zădărnici, la nevoie, entuziasmul mulţimilor.

Mi-17 Hip

În acea zi, la rugămintea lui Gorbaciov, preşedintele Mitterrand i-a cerut telefonic, omologului român, să nu comite vreo… imprudenţă. Aşa s-a stopat revenirea Basarabiei la Patria Mamă.

În 1991, Mircea Snegur i-a propus, lui Ion Iliescu, realizarea Unirii. Urma ca preşedintele Republicii Moldova să devină vicepreşedinte al României. Propunerea a fost ignorată.

Acum, formatul 5+2 – mediatori din Federaţia Rusă, Ucraina, O.S.C.E., observatori din partea U.E. şi S.U.A., plus reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului – doar amână, sine die, soluţionarea problemei transnistrene.

Preşedintele actual al României obţinuse sprijinul administraţiei George W.Bush, în problema viitorului celor două state româneşti.

Vizita lui Joe Biden, la Chişinău, a revitalizat translaţia Republicii Moldova în arealul euroatlantic.

Dincolo de impedimente vizibile, sprijinul necesar fluidizării situaţiei va veni tot de peste Ocean, ca rod al unor demersuri confidenţiale, temeinic pregătite. Doar interesul strategic al S.U.A. este să nu mai fie, relativ aproape, de baza americană din Constanţa, trupele ruseşti dislocate în Transnistria.

Iar Barack Obama, la apropiata întâlnire cu Dmitri Medvedev, de la Moscova, va reitera ideea că graniţa NATO trece, de facto, pe Nistru.”

ORIGINAL

~