Aştept următoarea declaraţie a ministrului Serghei Lavrov

În urma unui demers, pe căi confidenţiale, a Departamentului de Stat al Statelor Unite, care a formulat o nedumerire firească, în termeni diplomatici, dar fermi, ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a găsit o soluţie ingenioasă de a răspunde.

El a precizat că „În privința deschiderii consulatelor rusești, în regiunea transnistreană, Federația Rusă nu face careva jocuri de culise”.

În ce context? După întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, transmite agenția de presă Ria Novosti.

Moscova – mai scrie agenţia menţionată – s-a adresat direct către Guvernul Republicii Moldova, cu solicitarea de a ajuta la deschiderea consulatului rus în republica separatistă. „Mulți dintre cetățenii noștri locuiesc în Transnistria, și există probleme, care necesită servicii și asistență consulară”, a explicat Lavrov. Nu pentru fraţii de peste Prut, nici pentru omologul ucrainean, ci pentru urechile Unchiului Sam.

Potrivit oficialului rus, deschiderea consulatului rus în Transnistria nu este o încercare a Rusiei de a recunoaște independența regiunii, ci este o încercare de a apropia asistență consulară de cetățenii ruși care locuiesc acolo. Un discurs teoretic aparent inatacabil.

„Deschiderea consulatului rus în Transnistria se încadrează în pozițiile Rusiei și Ucrainei, în calitate de țări garante, care căuta soluții de rezolvare a conflictului respectând suveranitatea, integritatea teritorială și prevederile constituționale ale Republicii Moldova, prin asigurarea unui statut special pentru Transnistria”, este de părere Serghei Lavrov.

Deci, după recentul mesaj public al ambasadorului american, la Chişinău, că, la nevoie se va merge pe un proiect de federalizare a Republicii Moldova – a se citi ca un veto clar, dat Rusiei, în sensul că Transnistria nu se va rupe de cel de-Al Doilea Stat Românesc -, Serghei Lavrov – cu toată deferenţa de rigoare – a luat poziţia iepuraşului.

Aştept, ca simplu cetăţean european, momentul când acelaşi demnitar rus – sau succesorul său – vor anunţa public retragerea ordonată a trupelor ruse din Transnistria şi înlocuirea acestora, pentru o fază iniţială, de tranziţie, cu poliţişti din state europene.

Declaraţia lui Lavrov vine doar la 24 de ore, după ce Andrei Popov, viceministrul de externe, din guvernul în funcţiune, de la Chişinău, a cerut implicarea NATO – în depăşirea situaţiei din Transnistria.

Simplă coincidenţă, nu-i aşa?

Îmi este milă de Serghei Lavrov

Serghei Victorovici Lavrov a împlinit anul acesta, pe 21 martie, 62 de ani. O vârstă ce aduce laurii înţelepciunii pe fruntea unui diplomat în general sobru, dar cu puseuri publice generate de patronul său spiritual, trăitor la Kremlin. Îndemnurile lui Vladimir Putin, de a semnala public nemulţumiri ale conducerii autoritare de la Moscova, fiind urmate întocmai şi la timp, cu o evlavie tipică unui ex-diplomat sovietic.

Unul ce a avut şansa să cunoască interlocutori de ranguri diferite – vorbind fluent engleza, franceza și singaleza –, pe vremea când ocupa fotoliul de ambasador al Rusiei la Organizaţia Naţiunilor Unite. Adică între anii 1994 – 2004.

Ca ministru de externe şi-a uimit apoi omologii – care-i apreciau sobrietatea atitudinilor publice – cu ridicola scrisoare de felicitare adresată pe 1 septembrie 2010, cu ocazia a 20 de ani de existență a republicii separatiste de la Tiraspol.

O misivă demagogică adresată nu atât liderilor transnistreni, cât celor ce puteau fi interesaţi de menţinerea dorinţei Federaţiei Ruse de a consolida un cap de pod ce ar urma să intre în componenţa sa.

Iată că, acum, bunicuţul Lavrov recidivează şi cu mânie tipic sovietică avertizează – ca să se audă bine şi la Washington D.C., peste Ocean: „La etapa actuală, mai mulți dintre colegii noștri din Occident, care sunt interesați de problema transnistreană, încearcă activ să convingă Chișinăul, că perspectiva euro-atlantică este viitorul Republicii Moldova, inclusiv aderarea la NATO. Noi explicăm, nu pentru că dorim să interzicem ceva, dar pentru că este o realitate – Transnistria nu va adera la NATO”.

Declaraţia lui Lavrov m-a binedispus!

Când scriam despre accelerarea drumului spre comunitatea euro-atlantică a landului dintre Prut şi Nistru, eram privit cu profundă neîncredere.

Unii, de la Bucureşti, altfel bine informaţi, mă sensibilizau că nu a decis nimic, în acest sens, masoneria. Bună gluma.

Alţii, de la Chişinău, altfel bine îndoctrinaţi, mă atenţionau că nici vorbă de o asemenea cotitură istorică, republica lui Filat fiind blocată la mijlocul distanţei dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Euro-Asiatică. Amar sindrom mioritic.

Dar acum, nimeni altul decât Excelenţa Sa, Serghei Lavrov – nu oriunde, nu oricum, ci, nota bene, în cadrul unei mese rotunde cu persoane de încredere ale Președintelui Federației Ruse, adică…“să se audă şi la Casa Albă!” – a făcut declaraţia ce confirmă un drum ireversibil, despre care am tot scris chiar cu riscul de a fi considerat rupt de realitate.

Realitatea dorită de lacheii serviciului secret rus F.S.B., nu cea avută în vedere în America.

Potrivit oficialului rus – precizează agenţia RIA Novosti – poziția Moscovei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean se bazează pe principiul recunoașterii suveranității, integrității teritoriale și neutralității constituționale a Republicii Moldova, dar cu garantarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. „Și dacă vor exista doritori să distrugă această formulă, cum ar fi păstrarea neutralității constituționale și doar în acest caz soluționarea problemei transnistrene în cadrul suveranității Republicii Moldova, asta va duce la schimbarea tuturor coordonatelor acestei probleme”, a mai specificat bunicuţul Lavrov.

De ce tocmai acum, o asemenea declaraţie şi tocmai la acest nivel?

Păi, poate nu ştiaţi că președintele Statelor Unite, Barack Obama, tocmai a salutat adoptarea proiectului de lege de către Senatul SUA care prevede anularea amendamentului Jackson-Vanik pentru Federația Rusă și Republica Moldova și este gata să-l semneze.

Iniţial, Putin şi-a frecat mâinile de bucurie, crezând că este o recunoaştere indirectă a revenirii teritoriului dintre Prut şi Nistru sub umbrela rusă… Numai că încântarea i-a fost de scurtă durată. Pentru că administraţia americană a precizat, pe canale adecvate, că arealul euro-atlantic este cel destinat corabiei basarabene.

Două întrebări legitime şi retorice sunt acum de formulat:

1. Diplomaţia de la Bucureşti, nu doar a luat act de nuanţa, locul şi momentul declaraţiei, ci şi are de gând să sprijine adecvat demersul Unchiului Sam, de peste Ocean?

2. Diplomaţia de la Chişinău înţelege, măcar în ceasul al 12-lea, turnura istorică prefigurată pentru anul 2013?

Nu este exclus ca Moscova să îşi încerce norocul, dorind o demonstraţie militară de forţă, în Transnistria, în prima lună a primăverii anului 2013, pentru ca preşedintele Barack Obama să fie pus în situaţia de a lua act de un fapt împlinit, precum în Georgia – cu arealurile rusificate Abhazia şi Osetia de Sud. Pe care administraţia americană şi aliaţii săi NU le recunosc ca republici independente.

Într-un asemenea scenariu, neutralitatea stipulată în actul constituţional al autorităţilor de la Chişinău va fi radiată, ca preambul justificat, pragmatic, permiţând astfel dislocarea unui element semnificativ al forţei expediţionare americane la vest de Nistru.

Îmi este milă de Serghei Lavrov. Va ajunge să trăiască momentul în care destinatarii scrisorii sale, din 1 decembrie 2010, să fie trecuţi la capitolul: erori ale diplomaţiei Federaţiei Ruse. De nereperat…

ULTIMATUMUL lui Serghei Lavrov

Actualul ministru de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov s-a născut la Moscova. Tatăl său era armean, ce a trăit iniţial în capitala Georgiei, la Tbilisi, unde a şi cunoscut-o pe mama diplomatului, de naţionalitate rusă, care lucra în Ministerul Sovietic, pentru Comerţul Exterior.

Acest reper biografic contează în înţelegerea deciziei, din 9 octombrie a.c., a Ministerului rus de Externe, prin care presa de la Moscova a fost anunţată că UNICEF, organizaţia Naţiunilor Unite pentru copii va trebui să îşi încheie programele aflate în derulare, în Rusia, până la finele anului.

Spionează UNICEF statul lui Putin?

Nicio vorbuliţă despre asta. Mai ales că UNICEF are ca obiective, pe târâm rusesc, îmbunătăţirea asistenţei medicale preventive, reducerea numărului de orfani şi promovarea drepturilor copilului.

John Budd, purtătorul de cuvânt al UNICEF, a replicat că negocierile cu ministerul lui Lavrov continuă, cu şansa de a fi încheiat un nou acord privind prelungirea prezenţei reprezentanţilor organizaţiei în Rusia.

Totuşi, Ministerul de Externe a precizat că Rusia nu ar mai avea nevoie de sprijinul unor organizaţii precum UNICEF, deoarece, după colapsul URSS, a trecut de la stadiul de ţară ce avea nevoie de ajutor, la acela de donatoare de bunuri materiale pentru state aflate în dificultate, în domeniul vizat de UNICEF.

Un motiv similar fiind invocat pentru închiderea, de la 1 octombrie, a birourilor USAID, ce furniza ajutoare americane pentru Rusia.

UNICEF, prin purtătorul citat de cuvânt, a precizat că la finele anului în curs se încheie programele pentru copii cu handicap şi cel ce vizează participarea tinerilor la viaţa socială.

Oficial, Ministerul de Externe al Rusiei ar dori dezvoltarea unor relaţii, cu UNICEF, la alt nivel. În acest sens fiind invocat statutul Federaţiei Ruse, de membră a G-8 şi G-20. Deci, parte egală a fondului destinat proiectelor ce promovează drepturile copilului în ţările dezvoltate.

Ministerul a informat că guvernul rus a contribuit cu 6.500.000 $ pentru UNICEF, în perioada 2009 – 2012, inclusiv 1 milion de dolari pentru imunizarea copiilor tadjici împotriva difteriei și 500.000 $ pentru manuale necesare copiilor din Kârgâzstan, ca să înveţe limba… rusă!

Ce darnică este Maica Rusia, nu-i aşa?

Dar Liudmila Alexeieva, o militantă pentru drepturile omului nu s-a lăsat păcălită de motivaţiile ministerului condus de Lavrov – cel care a avut o copilărie fericită, în perioada sovietică –

precizând că UNICEF şi USAID au investit bani în locurile unde guvernul rus nu este interesat să investească, precum în ştiinţe, educaţie, arte şi societatea civilă. Acum rămase fără perspective optimiste.

Cu alte cuvinte, Lavrov a mai tăiat două punţi aparte, de conexiune avantajoasă, cu comunitatea naţiunilor unite, implicit cu SUA. Probabil el este marcat de proverbul rusesc: “Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasă să respiri.”

S.U.A. – RUSIA: 1-0

Presa rusă de vineri, 5 octombrie, preia precizarea Ministerului de Externe al Rusiei, care deplânge faptul că nu a fost informat în mod corespunzător, de către autoritățile Statelor Unite, că un grup de cetățeni ruși au fost arestați, sub acuzația de contrabandă cu produse microelectronice, generând “serioase îngrijorări”, la Moscova.

“Multe sunt neclare în această poveste. Care ne produc preocupări serioase, și ne bazăm pe autoritățile SUA, pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor ruși, care au fost arestați și se confruntă cu aceste acuzații “, a declarat ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, sursa informaţiei fiind agenţia Interfax.

Riabkov a mai afirmat că diplomați ruşi s-au întâlnit, până în prezent, cu unul dintre suspecții acuzați de export ilegal de tehnologii militare americane, către armata rusă și serviciile de informații ale Moscovei. Unsprezece persoane sunt acuzate de a fi fost implicate în acest comerţ ilegal.

Dar autoritățile ruse au mai menționat că suspecții nu au fost acuzaţi de spionaj, ceea ce ar indica intenţia Kremlinului de a nu transforma cazul intr-un punct major de dispută cu Washingtonul. Ce şoricel a devenit Putin, faţă de elefantul american!

Ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat că la ministerul său se face o documentare vizând stabilirea identităţii inculpaților, pentru a vedea care dintre ei sunt într-adevăr… cetățeni ruși. Sfântă inocenţă, mimată cum se cuvine.

Se pare că unul dintre inculpați, Alexandru Posobilov, are dublă cetățenie, rusă şi azeră, după cum suspectul Alexandru Fişenko are atât paşaport american, cât şi rusesc.

Ceea ce nu se spune, dar devine tot mai clar, este că dezvăluirea arestării spionilor ruşi survine la câteva ore după dezbaterea televizată a candidaţilor la alegerile prezidenţiale – când republicanul Mitt Romney a fost ofensiv, iar democratul Barack Obama defensiv -, fiind o tentativă, a executivului de la Washington D.C., de a demonstra o fermitate comparabilă cu aceea enunţată de contracandidatul preşedintelui în funcţie.

Baletul verbal, al lui Lavrov, demonstrează prudenţa Moscovei, care miza pe indecizia administraţiei Obama, până la alegerile din noiembrie, dar se pomeneşte sub tirurile concentrate ale celor doi protagonişti, cel în funcţie, prin recursul la o acţiune în forţă a FBI, cel învingător în primul duel electoral, prin reafirmarea unui alt ton, în relaţia Statelor Unite cu Federaţia Rusă.

Ultima trebuind să înţeleagă că arealul ex-statelor socialiste din Răsăritul Europei nu îi va mai aparţine, iar republicile ex-sovietice nu trebuie forţate pentru a se integra în fantasmagorica Uniune Euro-Asiatică.

Dacă ţarul Vladimir Putin, alias Vova, nu se trezeşte la realitate – şi lasă buldogii propagandei desuete să latre, precum în cazul tezaurului românesc, ameninţând explicit şi parlamentari de la Chişinău – s-ar putea să asistăm la un pod aerian american tipic unei campanii fulger. Nu de la Frankfurt – via Mihail Kogălniceanu – spre Orientul Mijlociu. Ci direct spre Nistru.

Preşedintele rus pare că se joacă cu două manşe ale guvernului aparent condus de Dmitri Medvedev.

Cea a Ministerului Apărării, care şi-a instruit ataşaţii militari să reamintească interlocutorilor lor, din străinătate, că Rusia îşi poate apăra oricând interesele strategice, în fostele republici sovietice! Precum Republica Moldova. O eroare fatală, în acest ultim caz. Fatală pentru Kremlin, pentru că va dezlănţui câinii războiului. Iar reacţia Pentagonului va fi imediată şi disuasivă, ca în cazul Georgiei, în august 2008.

Şi cea a Ministerului rus de Externe, care joacă rolul împăciuitorului, neştiind cine va conduce în decembrie Statele Unite, când se va prăbuşi regimul de la Damasc şi când va fi atacat Iranul.

Această degringoladă este rodul dorinţei, nerealiste, a lui Vladimir Putin, de a reface rolul de superputere a Rusiei. Capitol altfel încheiat în viaţa ruşilor lucizi.

S-ar putea să asistăm, în anii următori, nu la forţata realizare a Uniunii Euro-Asiatice. Ci la desprinderea de noi entităţi din Federaţia Rusă. Stat imperial. Creat prin suprimarea dorinţei de libertate a atâtor naţiuni mai mici. Şi măcinat de ambiţii deşarte.

_________________________________

Harta teritoriilor autonome din Federaţia Rusă

24.000 de sirieni refugiaţi în Turcia (video)

Trimisul ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a declarat marţi că în următoarele 48 de ore trebuie să fie ” semne vizibile de schimbare imediată şi indiscutabilă în postura militară a forţelor guvernamentale”, în această ţară.

Meritul imaginilor de mai jos este că argumentează întrebarea: dacă prezenţa a 24.000 de refugiaţi sirieni, în Turcia, nu a deteminat o schimbare de atitudine a guvernului de la Ankara, ce număr ar putea genera opusul reţinerii acuale a oficialilor turci?

Frontiera geopolitică rămâne pe Nistru

Evenimentul acestei săptămâni nu este rezultatul alegerilor locale din cel de-al doilea stat românesc.

Ci primul exerciţiu comun al forţelor aeriene ale NATO şi ale Federaţiei Ruse, “Vigilant Skies 2011”, programat a se derula între 6 şi 10 iunie, iniţial pe teritoriul polonez şi ulterior în spaţiul aerian turc.

Încremenirea în proiect a autorităţilor de la Chişinău, ca şi a opoziţiei parlamentare comuniste este validată nu doar de rezultatul – previzibil – al numărării voturilor celor ce nu înţeleg beneficiile schimbărilor trâmbiţate de coaliţia guvernamentală pro-europeană, ci şi de justificările tardive ale unui management defectuos al campaniei electorale (dezunite!) a candidaţilor PL, PLDM şi PDM, contra… tuturor, întâmplător – vorba vine – şi împotriva celor propuşi de comunişti.

În timp ce, pe 6 iunie, la Chişinău se mai aşteptau minuni de la numărarea voturilor favorabile lui Dorin Chirtoacă, respectiv lui Igor Dodon, la Bruxelles se ofereau primele detalii privind participarea unor avioane de vânătoare ale NATO şi Rusiei la exerciţiul amintit. Unul conceput ca o demonstraţie de voinţă şi forţă a Consiliului Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei, pentru Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/NRC CAI.

Sintagma „voinţă şi forţă” fiind una atipică pentru peisajul politic de la Chişinău, lipsind aproape cu desăvârşire la Alianţa pentru Integrare Europeană/AIE – unde interesele celor trei formaţiuni politice componente sunt divergente, constituind şi cauza menţinerii acestui land românesc în conul de umbră al democraţiilor europene.

NRC CAI a fost proiectat şi dezvoltat pentru a preveni atacurile teroriste ce se bazează pe preluarea controlului unor curse aeriene civile, aşa cum s-a întâmplat cu avioanele utilizate drept bombe incendiare, la atacurile sinucigaşe executate pe 11 septembrie 2011, la World Trade Center. Formula preferată de aliaţi şi agreată de ruşi fiind schimbul de informaţii vizând toate zborurile desfăşurate în spaţiul aerian al NATO şi în cel rus. Ţinta comună? Interceptarea aeronavelor care au fost deturnate de potenţiali terorişti.

AIE a fost concepută şi consolidată pentru a stopa revenirea forţelor reprezentând puterea ex-sovietică, la timona celui de-al doilea stat românesc. Strategia ideală pentru PL, PLDM şi PDM, încurajată de Occident, a fost sprijinirea reciprocă în toate situaţiile ce sunt generate de transferul puterii politice, la diferite paliere, de la comunişti la pro-europeni. Obiectivul comun? Zădărnicirea tentativelor de revenire, pe cale democratică, a candidaţilor lui Vladimir Voronin, în poziţii deloc neglijabile, ale piramidei statalităţii existente între Prut şi Nistru.

Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/CAI va îmbunătăţi siguranţa zborurilor a mii de pasageri, care utilizează cursele internaţionale ce trec zilnic sprin spaţiile aeriene ale NATO şi Rusiei, implicit a milioane de locuitori ce vor fi feriţi, la sol, de imprevizibile atacuri teroriste declanşate prin deturnarea unor aeronave civile.

AIE promisese celor patru milioane de locuitori, ai celui de-al doilea stat românesc, că vor avea un parcurs sigur, de integrare nu doar de facto, ci şi de jure, iniţial în comunitatea europeană, ulterior în aceea euroatlantică.

CAI oferă o imagine comună, pe radarele de la Bruxelles şi Moscova, a traficului aerian şi permite alarmarea timpurie, la sesizarea zborurilor suspecte, prin proceduri stabilite de comun acord. Atunci când un avion nu mai respectă standardele de zbor, coordonarea traficului aerian oferă informaţii similare celor doi parteneri, astfel încât să se asigure reacţii de răspuns rapide, comune, eficiente, la potenţialele atacuri teroriste.

AIE nu a oferit alegătorilor o imagine comună, ci atitudini divergente, în chestiuni vitale pentru cei ce au decis să meargă la vot sau să stea, ca o formă tacită de protest, acasă. Absenţa unor înţelegeri pragmatice anterioare, iluzia demagogică conform căreia fiecare partid din alianţa guvernamentală, va demonstra celorlalte două, cât de mulţi adepţi are, nu au făcut decât să confirme absenţa unor standarde electorale comune. Orgoliile liderilor AIE explică victoriile locale înregistrate de reprezentanţii unui trecut deloc democratic.

Conform scenariului exerciţiului multinaţional “Vigilant Skies 2011”, CAI va utiliza două centre de coordonare, în Varşovia şi Moscova, precum şi centre locale temporare la Kaliningrad, Rostov pe Don, Murmansk (toate în Rusia), Bodo (Norvegia) şi Ankara (Turcia). CAI fiind şi în continuare o prioritate a programului de lucru adoptat de Consiliul NATO-Rusia.

Scenariul postelectoral democratic, dezirabil pentru AIE? Recunoaşterea concurenţei neloiale, menţinută între cele trei partide componente. Şi înţelegerea perspectivei că Republica Moldova poate rămâne în zona pro-europeană şi cu o altă coaliţie guvernamentală, pentru a menţine direcţia Vest a celui de-al doilea stat românesc, ca o prioritate a cooperării, în această zonă, între NATO şi Rusia.

Noul primar al Chişinăului – indiferent cine va fi – va asista la metamorfoza Tiraspolului. Acolo unde Igor Smirnov este deja uluit de afirmaţia lui Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei care a recunoscut, indirect, că Statele Unite au spus un NU clar independenţei Transnistriei, nedorind un al doilea Kaliningrad, la flancul de sud al NATO. Kremlinului i s-a sugerat, de către Casa Albă, să încerce o mediere, între guvernul de la Chişinău şi stipendiaţii Rusiei, de la Tiraspol, pentru a găsi o formulă de compromis, care să nu lezeze demnitatea fostei puteri tutelare.

Ştirea bună, pentru comuniştii lui Voronin, este că şi-au păstrat portofoliile puterii locale, într-o proporţie directă cu amăgirile livrate alegătorilor conservatori, în campania lor electorală. Vestea proastă, tot pentru ei, este că de la 1 iulie a.c., noul şef al Departamentului Apărării al Statelor Unite, în locul lui Robert Gates, va fi Leon Panetta, actualul director al CIA, autorul operaţiunii de succes, din Pakistan, soldată cu lichidarea lui bin Laden. Iar în fruntea Agenţiei Centrale de Investigaţii vine celebrul general David Petraeus. Acesta fiind tandemul cu care Barack Obama mizează să consolideze ofensiva politicii externe americane. Una ce exclude orice concesie majoră faţă de Rusia.

Celor ce se îndoiesc de politica americană coerentă, în arealul românesc, le reamintesc ziua când ambasadorul S.U.A., de la Chişinău, superviza, într-o unitate militară, donaţia de maşini, ale U.S. Army, pentru armata Republicii Moldova. Tot atunci, la Bucureşti, omologul său organiza o conferinţă de presă cu un mesaj clar pentru Moscova – Statele Unite nu sunt un aliat conjunctural al României, ci unul pentru totdeauna. Coincidenţa celor două evenimente fiind ordonată de peste Ocean. Iată de ce, Serghei Lavrov nu dezinforma când afirma că „pe cât putem influenţa procesul în cauză, ne vom strădui să facem acest lucru la întâlnirea de la Moscova”. El vizând raporturile administrative dintre autorităţile de la Chişinău şi autocefalii de la Tiraspol. Influenţa Rusiei fiind minimă.

Drama comuniştilor din Republica Moldova – cea incluzând Transnistria? Vor deveni părtaşi legali – pe diferite etaje ale puterii administrative – la stabilizarea graniţei NATO pe Nistru. CAI asigurând şi atunci siguranţa zborurilor între Vest şi Est, conform unor priorităţi care nu vor fi blocate de încăpăţânări ale unor lideri ce se cred neînlocuibili.