Posts tagged: Vladimir Voronin

DEMISIA LUI VORONIN

“- Domnule Voronin, mai sunteţi pe fir?

Da…

– Mai sunteţi pe fir?

– Da. Da… Eu ascult atent. Eu ascult atent. Eu ascult atent. Eu, tot ce… tot ce vorbeşte acest…invitatul dumneavoastră sunt minciuni. Toate de la început, până la sfârşit. În primul rând, eu am fost cel care am ridicat plata, pentru pădurile care sunt date în arendă. Spre…spre cunoştinţa dumneavoastră a tuturor, în arendă sunt date peste 2.200 de sectoare de pădure şi pe Ghimpu îl freacă sectorul ista de la Ţiganca. Mai mult (?!)… nu îl interesează nimic.”

Transcrierea cuvintelor rostite – pe timpul unei intervenţii telefonice, la o emisiune de televiziune – a fostului preşedinte al Republicii Moldova, conducătorul iubit al comuniştilor rusofili din landul românesc dintre Prut şi Nistru demonstrează, pentru cine ascultă vocea fostului tătuc al unor naivi ex-sovietici şi urmăreşte concomitent textul, că Vladimir Voronin se afla într-un moment cel puţin dificil al prestaţiei sale publice.

De regulă, repetiţiile de genul celor consemnate, indică o mare tulburare, o enervare maximă, uneori generată şi de îngurgitarea altor lichide decât laptele disponibil pentru consumul public.

O asemenea dificultate a mai avut-o, tot la un post de televiziune, un alt preşedinte, Richard Nixon. Care măcar a venit în faţa camerei TV, vorbind, în stilul propriu, despre deficitul de integritate.
Exact ce i se reproşează, cu alte argumente, şi ex-preşedintelui Vladimir Voronin.

Şi Nixon, ca şi Voronin, afirmă că s-a opus acţiunilor ilegale.

Şi Nixon, ca şi Voronin, a pledat pentru nevinovăţia administraţiei sale.

O primă diferenţă?
Nixon a avut bărbăţia să recunoască posibilitatea ca o parte dintre acuzaţiile ce i s-au adus să fie adevărate. Voronin – nu!

Nixon şi-a declarat deschis opţiunea pentru a se merge cu descoperirea adevărului până la capăt, indiferent cine ar fi implicat, implicit el.

Voronin a declarat opac şi vehement că tot ce a afirmat succesorul său la conducerea celui de-al doilea stat românesc, omul de bun simţ, Mihai Ghimpu, este o minciună!

Nixon a afirmat, în faţa americanilor că a decis să evite orice acţiune precipitată.

Voronin a răspuns la telefon, a făcut repetiţii greu explicabile şi a acţionat 100% precipitat!

Nixon priveşte pe telespectatori în ochi şi declară că vrea să fie corect.

Voronin – uitat total de consilierii săi de imagine – răspunde aiuritor la telefon!

Nixon recunoaşte necesitatea încrederii publice în instituţia prezidenţială.

Voronin uită că nu mai este conducătorul ex-republicii pro-ruse şi vorbeşte despre actualul şef al statului într-un mod care-i devoalează resentimentele.

Nixon a fost singurul preşedinte american care şi-a dat demisia în faţa micului ecran.

Voronin este primul conducător comunist de la Chişinău care s-a făcut singur de râs la televizor.

Sugerez, pe cale mediatică, de o manieră obiectivă, domnului Igor Dodon,
ca acum, dacă este într-adevăr bărbatul politic care se pretinde a fi,
sau după alegerile parlamentare, dacă preferă diplomaţia tacită,

să ceară demisia lui Vladimir Voronin din fruntea formaţiunii comuniştilor dintre Prut şi Nistru.

Asta dacă are, cum glumesc românii, “sânge în instalaţii.”

MATERIAL PRELUAT DE ARENA.MD

ARTICOL INSERAT ŞI PE BLOGUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA

BĂTĂLIA PENTRU TIMONA REPUBLICII MOLDOVA

Cred că, în aceste zile, un singur om politic jubilează, îşi freacă mâinile de bucurie şi rosteşte încântat – culmea, în limba română – cuvintele: ”Întărâtă-i drace!” Este cel care ştie că nu va fi nici preşedintele Parlamentului, nici premierul guvernului. Cu atât mai puţin, nu va reveni pe scaunul prezidenţial. Este vorba de Vladimir Voronin.

Voronin(3)

Ceea ce n-au reuşit locţiitorii săi, tensionaţi şi roşii în obraji, – cu răspunsurile lor defensive, eliptice, deloc credibile, la diferite acuzaţii lansate pe micul ecran, la adresa formaţiunii comuniste -, respectiv zdruncinarea unităţii Alianţei pentru Integrarea Europeană, par să izbândească unii dintre actualii lideri ai acestei coaliţii pro-europene.

Voronin, a cărui inteligenţă politică nu o subestimează nimeni, este conştient că alegerile parlamentare, dacă lumea iese la vot, îi vor oferi o singură satisfacţie. Partidul comunist va avea cele mai multe mandate de parlamentar. Dar nu va deţine majoritatea.

3E3E3618 lupu

Lor, comuniştilor, nu le rămâne decât să spere în ruperea A.I.E.. Şi primul motivat să o facă va fi Marian Lupu. Cel care mai are iluzia, din păcate pentru el, dar şi pentru simpatizanţii partidului său, că se va repeta înţelegerea iniţială, din cadrul A.I.E., cu Ghimpu, în fruntea Parlamentului, Filat la cârma Executivului de la Chişinău şi el, liderul Partidului Democrat din Moldova, proţăpit pe fotoliul părintelui său spiritual – Vladimir Voronin. O asemenea minune nu se va întâmpla, din mai multe motive.

DSC_0084_1filat

Cel puţin la ora actuală, Vlad Filat – care aspira la preşedinţie – a înţeles că, până la urmă, două variante pragmatice pot genera concesii din partea celorlalţi lideri ai A.I.E.. Nu candidatura sa, pentru că nu o va accepta preşedintele P.D.M. După cum nici el nu o va agrea pe a lui Marian Lupu.

2010_09_29_2010.09.29_Leanca1

De aceea a şi fost lansată, în presă, ideea unui om de consens, precum ministrul de externe, Iurie Leancă. Care tocmai “a dat cu bâta în balta N.A.T.O.”, afirmând că trebuia ca preşedintele Mihai Ghimpu să se consulte cu el, pe marginea scrisorii trimise la Bruxelles!

O afirmaţie sustenabilă doar dacă ar fi avut expertiză pe zona Alianţei Nord-Atlantice. Dar nu o are! Dovadă iluzia că documentul trimis de preşedinte nu trebuia prezentat opiniei publice fără acordul destinatarului. Probabil că ministrul confundă N.A.T.O. cu C.S.I.! Nu era vorba de un document discutat cu lideranţa Alianţei, ci de o iniţiativă prezidenţială, care trebuia mediatizată din două motive clare.

12ghimpu

Atenţionarea, şi pe această cale, a liderilor statelor membre ale N.A.T.O., care se întâlnesc la finele acestei săptămâni în Lisabona. Acolo urmând a fi organizată şi o reuniune a Consiliului N.A.T.O.-Rusia, ce prevede şi “discutarea altor chestiuni de securitate, de interes bilateral.” Avantaj – Mihai Ghimpu.

Sensibilizarea opiniei publice, din Republica Moldova, asupra recurgerii, de către şeful statului, la o modalitate neutilizată, până acum, la Chişinău, de înaintare a unei propuneri, ce-i drept temerară, la nivelul conducerii N.A.T.O., privind o situaţie ce nu mai poate continua în Transnistria. Avantaj – Mihai Ghimpu.

Candidatura lui Marian Lupu, fiind privită cu temeinice rezerve şi la Washington D.C., nu doar la Bruxelles, cea a lui Iurie Leancă fiind compromisă de declaraţia propagandistică menţionată, rămâne opţiunea consensului spre „răul cel mai mic”.

După tratative îndelungate, cu funcţii dur negociate, între componentele A.I.E., cel cunoscut pentru poziţia nu doar pro-U.E., dar acum, în mod explicit, datorită scrisorii sale către secretarul general al Alianţei, şi pro-N.A.T.O., preşedintele interimar Mihai Ghimpu poate avea şansa continuităţii.

dscn97971chisinau

Ar fi totuşi de pus o serie de întrebări legitime celor patru lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană. Dar nu de către comunişti, care nu au decât opţiunea revanşei politice. Deloc agreată la Kremlin. Ci de alegătorii cu bun simţ. Toate fiind interogaţii retorice.

De ce a fost necesară schimonosirea titlului unui acord tehnic, privind regimul de frontieră, prin redenumirea sa, evident exagerată, ca Tratat? Pentru ce motiv nu s-a făcut mai devreme desecretizarea arhivelor cu dosarele persecutaţilor de către regimul comunist? Cum de a fost tolerat până acum un ministru de interne care joacă la două capete, între premier şi preşedinte? Şi mă opresc aici.

În plan uman, cei cinci lideri politici care contează acum la Chişinău, pot fi, luat fiecare în parte, de înţeles în aspiraţiile lor.

Lui Vladimir Voronin nu i-a mai rămas decât speranţa vendetei. La Serafim Urechean este de admirat optimismul cu care mai crede în intrarea partidului său în parlament. Lui Marian Lupu, un singur vis nu i s-a îndeplinit în toată cariera sa politică, iniţial comunistă, actualmente democrată – acela de a fi preşedintele bantustanului filorus dintre Prut şi Nistru.

Vlad Filat, care „i-a ciuruit”, la ultimul sondaj, pe concurenţii săi, se amuză, în sinea lui, cu ipoteza că el va fi preşedinte şi Lupu –premier…

Iar Mihai Ghimpu, de acum înainte, după demonstraţia de forţă prezidenţială, de la Ministerul de Interne, nu mai are nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Cu o condiţie.

Să nu uite că asta îşi doresc conaţionalii săi. Nu doar un preşedinte patriot. Curajos în relaţia cu fosta metropolă.

Ci şi unul care scoate din amorţire structurile statului. Inclusiv prin demiterea publică, a celor care încă nu au înţeles cine a decedat anul trecut.

Puterea comunistă.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

EDITORIAL PRELUAT PE BLOGUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA

~