TAIWANUL VREA F-16

Sheryn Lee este cercetător la Centrul de Studii Strategice pentru Apărare, din cadrul Universităţii Naţionale Australiene. Din această postură a analizat contextul în care Statele Unite ar vinde avioane de luptă F-16 autorităţilor taiwaneze.

Astfel, la 25 ianuarie a.c., preşedintele Taiwanului, Ma Ying-jeou a reluat solicitarea de a achiziţiona cel mai recent tip de avion de vânătoare, F-16C , din Statele Unite, considerându-l drept un garant al supravieţuirii şi suveranităţii statului său. Până acum, Washingtonul a amânat vânzarea de avioane de luptă modernizate către Taiwan.

Există semne de schimbare a atitudinilor în cadrul administraţiei, consideră Sheryn Lee. Astfel, în luna februarie, comandantul Comandamentului SUA din Pacific, amiralul Robert F. Willard a afirmat că forţele militare din Taiwan ar putea fi “recapitalizate”, semnalând astfel că vânzarea avioanelor de luptă modernizate este, din nou, o opţiune de actualitate.

De ce s-a schimbat viziunea la Casa Albă?

Conform studiului menţionat sunt identificate trei evoluţii principale, care ar putea influenţa decizia finală a Statelor Unite.

În primul rând, Washingtonul a redevenit îngrijorat de dezechilbrul militar intervenit în Strâmtoarea Taiwan, în favoarea Republicii Populare Chineze. De 16 ani, la rând, Forţele Aeriene Taiwaneze au rămas cu aceeaşi dotare tehnică. Urmează iminenta retragere, de la zbor, a învechitelor avioane F-5. Apoi retragerea, temporară, pentru o modernizare anterior planificată, a avioanelor F-16A. Aşa că doar avioanele F-16C ar putea reda consistenţa, persistenţa şi puterea Forţelor Aeriene din Taiwan.

În aceeaşi perioadă, de partea cealaltă a strâmtorii menţionate, autorităţile de la Beijing şi-au dotat propriile forţe aeriene cu a patra generaţie de avioane de luptă, dispunând acum de 650 aeronave din această categorie. Acum, China dispune de cea mai numeroasă flotilă de aeronave concepute de ruşi, respectiv SU-27.

Şi ca departajarea să fie şi mai mare, la 11 ianuarie 2011, China a efectuat prima testare a avionului Chengdu J-20 – considerat un avion de vânătoare din generaţia a cincea – taman pe timpul vizitei secretarului american al apărării Robert Gates, la Beijing. Un gest amical, desigur…

Dar Washingtonul a respins ferm cererea aliatului din Taipei, de a cumpăra avionul american F-35 din generaţia a cincea, a aeronavelor de luptă. Motivul? Ar fi putut afecta relaţiile cu China. Chiar şi când va beneficia de avioane F-16C, cu radar perfecţionat, Taiwanul nu ar avea capacitatea, într-un conflict aerian, pe timpul căruia ar utiliza doar forţele proprii, ca să facă faţă superiorităţii Armatei Chineze de Eliberare. Doar ar întârzia avansarea trupelor chineze, pe teritoriul Taiwanului, până când S.U.A. ar veni în ajutorul său.

În al doilea rând, vânzarea de avioane F-16 are implicaţii importante pentru relaţiile politice dintre Washington şi Beijing. China s-a opus constant, în ultimii ani, vânzării de armament american către Taiwan.
În schimb, politicienii americani, sprijinitori ai intenţiilor guvernului de la Taipei, insistă asupra faptului că înţelegerea perfectată în 1982 permite SUA să furnizeze arme Taiwanului, pentru ca acest stat “să menţină o capacitate suficientă de apărare.”
Mai târziu, preşedintele chinez Hu Jintao a fost de acord să participe la summitul din iunie 2010, privind securitatea nucleară, numai după ce Casa Albă a garantat că nu va vinde Taiwanului F-16C, decât începând din anul 2011.

În al treilea rând, vânzarea are implicaţii mai largi pentru echilibrul de putere în Asia de Est. Administraţia Obama este într-o situaţie delicată. Washingtonul nu vrea să provoace China, dar nu are niciun interes ca forţele armate ale aliaţilor săi, din această parte a lumii – Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan – să fie obligate să se retragă, în caz de forţă majoră, din faţa Armatei Populare Chineze de Eliberare. Din acest motiv, anunţarea posibilităţii redotării Forţelor Aeriene Taiwaneze reprezintă un mesaj politic clar.

Sprijinul Statelor Unite nu este diminuat şi angajamentul luat faţă de partenerii săi de securitate, va fi onorat, oferindu-le un potenţial factor de descurajare, a oricărui atac din partea Chinei.

În ciuda promovării “diplomaţiei zâmbetului”, Beijing nu renunţă la acţiuni de genul crizei provocate în 2010, în apropierea insulelor Senkaku. Asta a determinat Statele Unite să reacţioneze astfel încât să tempereze demonstraţiile de forţă chineze.

În cele din urmă, Washington este gata să vândă Taiwanului avioane de luptă F-16C, ceea ce asigură minimul necesar pentru a susţine capacitatea Forţelor Aeriene Taiwaneze de a riposta, în cazul unui conflict.

Cercetătorul Sheryn Lee concluzionează că vânzarea avioanelor americane către Taiwan înseamnă şi trimiterea, indirectă, a trei mesaje importante, către Beijing:

1. SUA menţine participarea sa la păstrarea status quo-lui în strâmtoare;
2. America nu este impresionată de demonstraţiile de forţă chineze;
3. Washingtonul rămâne garantul securităţii partenerilor săi regionali, inclusiv prin sprijinirea modernizării forţelor lor militare.

DEMONSTRAŢIE DE FORŢĂ CHINEZĂ

只有一个在2010年底，北京感性，以独特的方式一天，电子媒体杂志打算，在早上第一件事情，在华盛顿，莫斯科，东京和中国的军事力量有关的其他首都的决策者们的开发商。

Cu numai o zi înainte de încheierea anului 2010, Beijingul sensibilizează, de o manieră aparte, pe realizatorii revistelor presei electronice, destinate, la prima oră a dimineţii, decidenţilor din Washington D. C., Moscova, Tokyo şi alte capitale interesate de puterea militară a Chinei.

Cu o şiretenie tipic asiatică, textul livrat spre lectura iniţială a ambasadorilor străini, acreditaţi în Republica Populară Chineză, debutează cu o frază antologică: „într-un an în care agenţiile de ştiri din regiune şi-au pus frecvent întrebarea dacă nu cumva China a abandonat calea unei ascensiuni paşnice, a fost probabil inevitabil ca 2010 să se finalizeze cu câteva noutăţi, care conturează creşterea capacităţii sale militare.”

Pentru a evita citarea unor surse oficiale, din dorinţa de a păstra o marjă de manevră, în interpretarea datelor oferite acum presei, emitentul materialului – a cărui reală intenţie este de a veni cu o demonstraţie de forţă/show of force, după model american – atribuie analiştilor Andrew Erickson şi Gabe Collins, specializaţi în comentarea evoluţiilor surprinzătoare ale Chinei de azi, estimările care urmează.

Potrivit celor doi iluştri…necunoscuţi, Forţele Militare ale Chinei sunt mai avansate, din punct de vedere al dotării cu tehnică de luptă modernă, decât pot crede unele state vecine.

Astfel, Beijingul a produs cu succes, a testat, şi a dislocat, în locuri adecvate, primul sistem de arme capabile să lovească un portavion inamic, aflat în mişcare. Cum? De la mare distanţă, cu lansatoare de rachete mobile, amplasate în poziţii de tragere terestre.

Şi pentru ca Pentagonul să nu aibă dubii, sau să creadă că este o operaţiune psihologică, de intoxicare, cu false modernizări, de genul celei lansate periodic de autorităţile iraniene, articolul menţionat oferă un reper privind Forţa Rachetelor Strategice/F.R.S., numită, în glumă, “a doua artilerie a Chinei.”

F.R.S. are deja capacitatea de a utiliza sistemul DF-21D împotriva portavioanelor americane, din grupele de contralovitură, în eventualitatea unui conflict militar.

Iar amiralii chinezi se aşteaptă ca sistemul amintit să atingă, în curând, un grad sporit de descurajare a inamicului, oricare ar fi acesta.

Sistemul DF-21D are un potenţial aparte, în ceea ce priveşte tragerile la distanţă. Din locaţiile de lansare a rachetelor, situate la limita răsăriteană a zonei continentale a Chinei, pot fi lovite ţinte din insulele apropiate şi Taiwan, dar şi instalaţiile militare americane din Guam.

Datele de mai sus au fost puse la îndoială de comandorul James Kraska, din Forţele Navale ale S.U.A., care activează la Centrul Naval pentru Studii de Război. Cu o ironie fină, acesta a declarat că planurile anunţate de chinezi sunt mai degrabă simbolice, decât realizări militare practice.

Comandorul Kraska atribuie enunţurile Beijingului capacităţii sale, reale, de a cultiva şi gestiona imaginea puterii militare proprii. Informaţiile difuzate de Beijing vizează doar forţele navale, deoarece, în Asia, teatrul de război este unul maritim.

Iar China vrea să demonstreze că marina sa militară se poate măsura cu aceea americană şi cu cele ale aliaţilor S.U.A.

Oarecum cu jumătate de voce, comandorul James Kraska a recunoscut:”Flota a VII-a, a Statelor Unite, multă vreme dominantă în regiune, are acum ocazia să se confrunte cu un rival serios”.

De data asta, americanul nu s-a înşelat.

Într-un interviu preluat de mai multe ziare chineze, ministrul apărării, de la Beijing, Liang Guanglie, a făcut o afirmaţie memorabilă: “În următorii cinci ani, armata noastră va definitiva pregătirile pentru a fi gata să facă faţă unui conflict militar pe fiecare direcţie strategică”.

Dacă acest enunţ va fi confirmat de realitate, atunci generalii de la Pentagon au motive să fie invidioşi pe cei chinezi. Deoarece, oficial, Statele Unite nu îşi pot permite decât să facă faţă, concomitent, la două războaie…

Ministrul Liang a mai declarat că armata Chinei va continua să dezvolte capacitatea sa de a lupta şi de a câştiga războaie duse cu o tehnologie înaltă, în timp ce va spori, de asemenea, şi arsenalul convenţional.

Apoi, orgoliul tipic chinez a izbucnit în toată grandoarea sa: “Vom sta pe picioarele noastre, pentru a rezolva problema şi pentru a produce echipamentul de care avem nevoie. Modernizarea armatei chineze nu poate depinde de alţii”.

China a insistat, în mod repetat, că o creştere a puterii sale militare nu prezintă niciun pericol. Dar, în următorii cinci ani, economia Chinei şi societatea acesteia se vor dezvolta mai rapid, determinând amplificarea puterii sale – defensive şi ofensive. China va profita de ocazie şi va finanţa accelerarea modernizării armatei naţionale.

Beijingul îi linişteşte pe cititorii acestui material, de demonstrare a forţei sale militare, cu precizarea că nu se va schimba niciodată poziţionarea Chinei, aceasta fiind de partea forţelor care doresc pacea în lume.

Doar un proverb chinez spune limpede: „A reuşi să-ţi stăpâneşti un moment de mânie înseamnă a-ţi scuti un secol de remuşcări”.

PUBLICAT DE ARENA.MD

OPERAŢIUNE A CONTRASPIONAJULUI CHINEZ

经营情况中反

Aţi fost vreodată în China? Ei bine, eu unul am avut şansa asta. De a vedea, la faţa locului, versiunea contemporană a mitului chinez:”Leul care se trezeşte.” Unul vigilent, la tot ce i se perindă prin faţa ochilor.

De vigilenţa serviciilor secrete chineze mi-am adus aminte citind dezvăluirea profesorului Peter Yuan Cai, de la Universitatea Naţională din Australia.

Acesta are temeritatea de a face publică, în 2010, o acţiune a contraspionajului chinez din 2009. Una finalizată cu arestarea lui Stern Hu, preşedintele executiv al companiei Rio Tinto, care a incendiat brusc relaţiile bilaterale chino-australiene.

Acţiunea fulgerătoare a agenţilor chinezi, de preluare în custodie a liderului lui Rio Tinto s-a derulat cu aprobarea dată de la cel mai înalt nivel al conducerii Chinei de azi.

Ce a determinat guvernul chinez să recurgă la o asemenea măsură extremă?

Presa chineză a difuzat versiunea oficială a întâmplării, conform căreia Stern Hu şi colegii săi erau implicaţi în activităţi specifice de spionaj, care au provocat daune grave interesului economic naţional.

Mulţi comentatori australieni au considerat acest enunţ ca o insultă calculată, menită să reflecte nemulţumirea Chinei pentru respingerea ofertei giganticei companii de stat, profilată pe aluminiu, Chinalco, de a dobândi o participaţie strategică la Rio Tinto, la începutul lunii iunie 2009.

Acest lucru a influenţat cu siguranţă acţiunile Chinei. Dar şi dorinţa de a consolida şi restructura industria sa, mare şi foarte fragmentată, de oţel, pentru a combate preţurile exorbitante ale minereului de fier, prin controlul pieţei de profil.

Industria siderurgică chineză este formată din sute de firme mici şi mijlocii, care concurează intens, pentru aprovizionarea cu minereu de fier, la un preţ redus, la nivelul a două treimi din preţul altor materii prime.

Concurenţa şi dezbinarea existentă în cadrul industriei a generat un dezastru la achiziţionarea minereului de fier, preţul acestuia crescând cu peste 400 la sută în ultimii şase ani, astfel că firmele achită suplimentar 700 miliarde yuani/ 103 miliarde dolari.

Într-un efort de a uni producătorii de oţel, mari şi mici, pentru preţuri mai bune, guvernul chinez marginalizează marele producător Baosteel, din Shanghai, înlocuindu-l cu Asociaţia Chinei pentru Oţel şi Fier/CISA.
Read more »