Postul de radio Vocea Americiia informat că, la ora actuală, conducerea Pakistanului se află sub o presiune constantă, pentru a organiza şi lansa o ofensivă militară de amploare în regiunea Waziristanul de Nord, pentru a extirpa campusurile de antrenament şi refacere a forţelor paramilitare componente ale organizaţiei Haqqani, care alimentează, cu oameni şi armament, insurgenţa talibanilor din Afganistan.
După cum deja se ştie, Pentagonul susţine că serviciul pakistanez de informaţii ISI, chiar dacă este condus de un general din forţele armate ale Pakistanului, îi ajută pe talibani să iniţieze atacuri mortale, contra forţelor militare aliate dislocate pe târâm afgan. Neoficial s-a exprimat poziţia că dacă guvernul de la Islamabad continuă să aibă reţineri majore pentru o acţiune militară contra insurgenţilor din regiunea mai sus amintită, atunci Statele Unite vor opta pentru o soluţie manu militari unilaterală în acel areal.
Elementul de noutate este faptul că marţi seara, pe 18 octombrie a.c., liderul forţelor armate pakistaneze, generalul Parvez Kayani Asfhaq, a precizat la o reuniune – unde presei i-a fost interzis accesul -, a membrilor comisiilor de apărare a Parlamentului Pakistanului, că a cerut personal conducerii SUA să îşi concentreze eforturile pe stabilizarea Afganistanului şi mai puţin pe presiunile vizând iniţierea unei operaţiuni militare pakistaneze de amploare în Waziristanul de Nord.
Ex-şeful spionajului pakistanez, senatorul Javed Ashraf Qazi a fost printre parlamentarii care au participat la întâlnirea de la sediul armatei, în Rawalpindi. El a furnizat unele detalii cu privire la afirmaţiile lui Kayani: “El a zis că ” dorim relaţii bune cu Statele Unite, dar nu vrem să fim un sac de box. Noi nu vrem să fim ţapul ispăşitor pentru eşecurile acţiunile lor în Afganistan. ” El a mai spus că a transmis americanilor: “nu faceţi asta, dacă doriţi să ne ajutaţi.”
Kayani ar fi comentat şi alegaţiile americane vizând legăturile serviciului secret pakistanez cu insurgenţii: ” Eu nu neg faptul că ISI are contacte, deoarece nicio agenţie de informaţii valoroasă nu poate trăi sau funcţiona fără persoane de contact în fiecare direcţie. Dacă doriţi informaţii, trebuie să aveţi contacte. Persoanele de contact nu înseamnă că le sprijiniţi sau sunteţi de acord cu ei, ci doar înseamnă că aveţi pe cineva despre care ştiţi că vă va furniza informatii. Şi în mod similar, practic, CIA are contacte, serviciile secrete britanice au contacte, aşa că de ce se ridică problema cu ISI? “
Generalul Kayani a mai precizat că nu ştie concret dacă va fi sau nu o acţiune militară în Waziristanul de Nord, dar militarii pakistanezi observă atent concentrarea de trupe americane dincolo de frontiera cu Afganistanul, care ar putea avea drept ţintă o operaţiune militară în interiorul ţării vecine. Kayani a adăugat:“în cazul în care americanii au intenţia de a trece graniţa vor trebui să se gândească de 10 ori înainte a de a executa această acţiune.”
Câţiva participanţi la mitingul de la Rawalpindi au declarat presei, dorind să nu le fie divulgate numele, că generalul Kayani nu a comentat direct răspunsul posibil al ţării sale la probabila acţiune militară a Statelor Unite pe teritoriul Pakistanului, dar el a reamintit parlamentarilor că ţara sa “este o putere nucleară şi trebuie să nu fie comparată cu Irakul şi Afganistanul.”
Generalul Kayani a mai spus parlamentarilor că militarii ar putea lua măsuri în Waziristanul de Nord, imediat ce el va fi convins că asta ar rezolva toate problemele, în regiune.
Acest rar briefing pe probleme de securitate a avut loc după ce a fost difuzată informaţia că secretarul american de stat, doamna Hillary Clinton, intenţionează să viziteze Islamabadul în cursul acestei luni. Ministrul pakistanez de informaţii, Firdous Ashiq Awan, speră că dialogul cu Clinton va contribui la detensionarea relaţiilor bilaterale şi la restabilirea cooperării în războiul comun purtat împotriva terorismului: “Toate aceste probleme ar trebui să fie soluţionate şi rezolvate, şi aşa ceva se poate face doar prin intermediul negocierii şi dialogului “.
Vizita lui Clinton la Islamabad ar putea ajuta cele două părţi să înţeleagă fiecare punctul de vedere al interlocutorului, în final având de câştigat cei ce doresc consolidarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi Pakistan.
Obiectiv privind lucrurile, şeful statului român nu a trecut Oceanul pentru a face un schimb de glume cu omologul american. Asta cu atât mai mult cu cât preşedintele Obama se confruntă cu un scepticisim puternic al alegătorilor nehotărâţi, care par a vedea, la Partidul Republican, o receptivitate sporită faţă de îngrijorările lor vizând cheltuielile guvernamentale.
Conform unui sondaj dat publicităţii chiar pe 13 septembrie a.c. şi difuzat de către agenţia Reuters, votanţii indecişi, care ar putea înclina balanţa, în favoarea lui Obama, la alegerile prezidenţiale din 2012, sunt momentan mai atraşi de opţiunile republicanilor, de reducere a deficitelor bugetare şi chiar de anumite enunţuri ideologice ale lor.
Sondajul s-a concentrat asupra cetăţenilor care l-au sprijinit pe Obama, în alegerile prezidenţiale din 2008, dar au votat cu candidaţii republicani, la alegerile pentru Congresul SUA, din 2010. Ei reprezintă cam 20% din electorat, în unele state, şi probabil că vor avea cuvântul decisiv în stabilirea viitorului ocupant, al fotoliului prezidenţial, de la Casa Albă.
Ei bine, 59% dintre aceşti votanţi nu au decis încă dacă vor vota cu Barack Obama sau cu oponentul său republican – conform sondajului menţionat.
Dar ar putea vota cu actualul preşedinte dacă se va accentua creşterea economică. Asta implică o mai mare apropiere a democraţilor de doleanţele acestei categorii de alegători.
După cum se ştie, administraţia Obama se străduieşte să aloce 450 miliarde de dolari, pentru crearea de noi locuri de muncă, printr-un proiect de lege menit a stimula economia americană şi a scădea rata şomajului, cotată acum la nivelul de 9,1%.
În mod paradoxal, susţine Reuters, mulţi economişti afirmă că dacă vor fi sporite cheltuielile guvernamentale, acestea ar stimula creşterea economică, timp în care membrii Congresului desemnaţi să lucreze la un plan pe termen lung, de ameliorare a datoriei naţionale, caută soluţii pentru a fi fundamentat, pe baze realiste, bugetul pe anul 2012.
Cuiul lui Pepelea? Alegătorii indecişi par a nu fi de acord cu această opţiune. Astfel, jumătate dintre repondenţii la acest sondaj cred că reducerea deficitului bugetar ar fi cel mai eficient mod de creare a noi locuri de muncă. Asta în timp ce doar 16% dintre cei chestionaţi susţin că mărirea cheltuielilor pentru dezvoltare şi inovare ar fi cea mai bună abordare a momentului economic actual.
Opinia celor 50% dintre repondenţi este în conformitate cu aceea susţinută public, de către republicani, în Congresul Statelor Unite. Totuşi, alegătorii au fost sensibili la apelul lui Barack Obama, de a fi mărite impozitele celor bogaţi, pentru ca astfel să fie mărită reducerea deficitelor acumulate.
La acest sondaj au luat parte 400 de alegători indecişi, din 12 state americane. Acţiunea de investigaţie a avut loc pe 16 august a.c. şi are o marjă de eroare de plus sau minus 6,4 procente. Repondenţii nu au fost întrebaţi, în mod specific, dacă l-ar sprijini pe Obama, contra unuia dintre actualii candidaţi republicani, pentru alegerile prezidenţiale.
Dintr-o asemenea perspectivă, The Low Visibility/ Minima vizibilitate, a ceea ce a fost numită o vizită de lucru a şefului statului român peste Ocean, are un alt înţeles.
Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?
Judecând lucrurile la rece, fără patima celor orbiţi de disperarea de a câştiga campania pentru alegerile, nu doar parlamentare, din 2012, câteva repere importante pot fi semnalate.
Primul – la nivel prezidenţial. Preşedintele ţării nu ar fi plecat la Washington D.C., dacă nu avea siguranţa întrevederii cu omologul american. Întâlnirea cu vicepreşedintele Joe Biden nu a făcut decât să confirme, printr-un schimb amical de opinii, ceea ce deja se stabilise pe căi diplomatice – unitatea de vederi privind consolidarea parteneriatului strategic şi amplasarea interceptoarelor americane la Deveselu.
Băsescu – oricât nu ar plăcea asta adversarilor săi – nu s-a dus la Casa Albă „ca să facă frumos”, în faţa partenerului său de dialog. Ce a discutat şeful statului român cu omologul american? Condiţia actuală a României. Cea de jucător-cheie, la flancul răsăritean al NATO. O sintagmă enunţată de secretarul american de stat Hillary Clinton, în declaraţia pe care a făcut-o după semnarea Acordului dintre România şi Statele Unite privind scutul antirachetă.
Acordul menţionat nu este doar rodul unei loialităţi de aliat, probată – pe plan militar – în teatrele de operaţiuni militare din spaţiul ex-iugoslav, irakian şi afgan. Unde au căzut la datorie, pentru America – nu este nicio greşeală de tipar -, nu puţini militari români. Nu unguri. Nu din stânga Prutului. Nu din alte arealuri statale nu prea amicale cu naţiunea română de azi.
Documentul semnat de ministrul român de externe şi doamna Clinton este şi expresia unei temerităţi, de a privi spre Răsăritul Europei ca la o federaţie ce trebuie să înţeleagă că ameninţările emise la Kremlin, pot impresiona doar pe votanţii ruşi, nerăbdători să vadă confirmată bănuiala că Dmitri Medvedev va candida la al doilea mandat prezidenţial, secondat, vorba vine, de Vladimir Putin – eternul premier.
Oficial, după ratificarea acordului, SUA va instala dispozitivele defensive pe parcursul a patru ani. Asta în condiţii de pace. Într-o nedorită situaţie de criză, timpul se va reduce în raport de gravitatea ameninţării, nemaifiind decât o chestiune de zile.
Întâlnirea preşedintelui Băsescu cu directorul CIA, David Petraeus – în prezenţa şefilor principalelor servicii secrete româneşti -, ca şi aceea cu liderul Departamentului Apărării, Leon Panetta – cu participarea ministrului român al apărării şi a şefului Statului Major General al Armatei României – constituie racordări pragmatice salutare, ale noilor decidenţi americani, de la Langley, în McLean, Virginia, sediul Central Intelligence Agency, şi de la Pentagon, cu responsabilii români pe domenii similare, pe sprijinul cărora se vor baza în (im)previzibile situaţii de criză.
O deplasare de o asemenea anvergură, finalizată cu contacte multiple, focalizate pe confirmarea continuităţii, la un etaj superior, al parteneriatului strategic bilateral, este o victorie pentru România. Una majoră. De care s-a luat act la Moscova, Chişinău şi Budapesta. Cu inconvenientele aferente.
Vizita lui Traian Băsescu, la Casa Albă, nu a fost una deloc forţată. Ci conformă interesului naţional. Chiar dacă asta nu place nenumăraţilor şi puternicilor opozanţi interni, ai celui care încă mai este preşedintele României.
Una dintre diferenţele majore, între ţara unde trăim – cu generalii activi atât de cuminţei, încât preferă tăcerea, umilitoare, rostirii unor adevăruri neştiute de cei care mai au încredere în instituţia militară – şi Statele Unite, unde liderii armatei avertizează public, pe membrii Congresului, asupra pericolelor generate de unele măsuri de austeritate, ţine de un exerciţiu democratic inexistent pe malurile Dâmboviţei.
Peste Ocean, unii membri ai Congresului SUA au început demersurile împotriva reducerii severe a cheltuielilor de apărare, ca parte a planului de micşorare a deficitului bugetar la nivel naţional.
Intenţia iniţială fiind reducerea cu 1,2 trilioane $ a unor cheltuieli considerate discreţionare, de membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
O bună parte din această sumă urma să provină din bugetul Pentagonului,
într-un context în care generalii americani au constatat că atât partidul preşedintelui, cel democrat, cât şi acela aflat în opoziţie, respectiv republican, pot cădea de acord să reducă finanţarea apărării.
Din fericire, pentru demnitarii de la Departamentul Apărării, unii membri ai Congresului au declarat că reducerea cheltuielilor militare, în timp ce forţa expediţionară a SUA este angajată în operaţiuni complexe, constituie o idee nefastă.
O afirmaţie deloc lipsită de argumente, acestea fiind din plin furnizate, de generali ce urmează să ocupe posturi decisive la Pentagon. Din perspectiva interesului personal, puteau să tacă, bine mersi. Dar carierele demnitarilor militari de la Washington D.C. sunt construite pe dreptul de a spune superiorului, indiferent de puterea sa de sancţionare, adevăruri ce nu pot fi trecute cu vederea, pentru simplul motiv că implică, din start, soluţii politice. Nu militare.
Generalii care au atenţionat Congresul SUA, implicit opinia publică americană, asupra pericolului unui grav recul strategic al Statelor Unite, pe mapamond, ca urmare a proiectatelor reduceri bugetare, nu sunt oameni care să arunce vorbe în vânt.
Primul dintre ei este chiar generalul Martin Dempsey, care urmează să fie numit de preşedintele Obama ca şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon. El nu a ezitat nicio secundă să declare, în faţa comitetului senatorial, pentru forţele armate, că propunerile de a afecta, substanţial, în următorul deceniu, bugetul armatei „sunt extrem de dificile şi au un grad foarte ridicat de risc.”
Pe o poziţie similară s-a situat şi viitorul său locţiitor, amiralul James Winnefeld, propus a deveni vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. Esenţa mesajului său? Reducerile bugetare severe vor aduce strategiile actuale ale Pentagonului în puncte unde singura decizie militară logică va fi suspendarea lor practică. Urmată de daune ireversibile asupra forţei disuasive americane şi asupra industriei de armament a SUA.
O tentativă similară, de evitare a reducerilor majore ale bugetului Pentagonului, a mai avut loc în primăvara acestui an. Într-o zi cu un număr nenorocos, era 13 aprilie, Casa Albă a cerut Departamentului Apărării o tăiere suplimentară de fonduri cu 400 miliarde $, peste ceea ce era deja propus a se micşora, în următorii 12 ani.
Conducerea militară a replicat inteligent, conform unui spirit de corp neafectat, ca în alte state, de erori prezidenţiale impardonabile. Astfel, şi la ora actuală se lucrează la o revizuire a strategiei militare, programată pentru finalizare la începutul lunii octombrie, înaintea întâlnirii dintre preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev. Documentul menţionat va sugera şi zonele indicate pentru reduceri bugetare substanţiale.
Spiritul de corp a fost vizibil şi pe parcursul depoziţiilor adjuncţilor liderilor celor patru categorii de forţe armate americane – forţele terestre, navale, aeriene şi infanteria marină -, care au afirmat, la unison, în cadrul audierilor organizate la Senat, că 10 ani de răboi au pus deja componentele enumerate în imposibilitatea de a satisface cererile globale de exploatare.
A urmat afirmaţia lor temerară, comună, fără replică din rândurile asistenţei ce marca celebrul control civil, la ei fiind făcut cu interlocutori respectaţi de militari: „- Reduceri bugetare suplimentare vor avea drept rezultat o forţă militară mai mică şi mai puţin capabilă de misiunile actuale.”
Mai nuanţat, amiralul Jonathan Greenert, care urmează să fie şeful operaţiunilor navale, a atras atenţia senatorilor prezenţi:”Stresul generat de posibilele reduceri bugetare este mare în forţele armate, cu un efect necruţător.”
Generalul Peter Chiarelli, numărul 2 la Forţele Terestre Americane,
precum şi generalul Joseph Dunford, din Corpul Infanteriei Marine, chiar au prins pe picior greşit pe cei care îi audiau, susţinând că structurile lor militare au nevoie de miliarde de dolari în plus, faţă de ceea ce s-a prevăzut până acum, pentru a recupera sumele cheltuite pe operaţiunile din Irak şi Afganistan. Adică 45 miliarde $ pentru forţele terestre şi 12 miliarde $ pentru infanteria marină. În caz contrar? Vor fi schimbări fundamentale ale capacităţii de luptă a celor două categorii de forţe armate tocmai menţionate.
Efectele reale ale acestor atitudini publice lucide, ale generalilor menţionaţi? La nivelul celor care i-au audiat nu au fost voci contra.
Asta nu înseamnă deloc câştigarea sprijinului scontat la nivelul conducerilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
Care, totuşi, au luat act de manifestarea spiritului de corp al generalilor – ce ar urma să fie numiţi în funcţii -, de argumentele lor pragmatice şi de faptul că politicul poate decide o altă strategie, dar militarii şi-au făcut datoria, prevenind contribuabilii americani asupra consecinţelor unor reduceri bugetare dezastruoase, asupra imaginii şi forţei armate a Statelor Unite.
Un lider jovial, relaxat, la aniversarea Zilei Naţionale a ţării sale, de armata căreia răspunde,
ca nou şef al Pentagonului, din punct de vedere politic – Leon Panetta.
În doar 89 de secunde, acest politician american a dat mesajele
pe care le aştepta cea mai puternică armată din lume:
“Îngăduiţi-mi să vă doresc tuturor o fericită Zi de 4 iulie
Sunt Leon Panetta, noul dvs. secretar al apărării.
Nu am cuvinte să vă spun cât de onorat şi emoţionat sunt
să primesc această responsabilitate, responsabilitatea
pe care am primit-o
de a conduce acest mare departament (cel al apărării).
Aştept cu nerăbadare ca, în următoarele săptămâni
să vizitez trupele şi angajaţii civili, indiferent de rang/post şi
să aud ideile, gândurile şi îngrijorările voastre.
Ca secretar al apărării voi activa ca să vă asigur că naţiunea noastră
va continua să aibă cea mai bine antrenată, cea mai bine echipată
şi cea mai puternică armată din lume.
La acest 4 iulie, când americanii se reunesc pentru a celebra Independenţa noastră,
gândurile mele sunt cu trupele noastre şi cu familiile acestora.
De-a lungul istoriei noastre patrioţii au luptat pentru a păstra libertatea
şi independenţa noastră.
Voi, patrioţii de azi, faceţi mari sacrificii luptând pentru a menţine America sigură.
Vreau să vă asigur că voi lupta alături de voi şi voi lupta pentru voi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe naţiunea pe care o servim. ”
În seara zilei de 31 mai 2011, agenţia de presă Associated Press/AP a actualizat brusc o ştire difuzată laconic la prânz. Într-o manieră pe care o utilizează rar, AP a citat copios din prestigioasa publicaţie Wall Street Journal. Aceasta, sub semnătura lui Siobhan Gorman şi Julian E. Barnes au dat un titlu inspirat unui material comandat evident de Departamentul Apărării al Statelor Unite: Atacul cibernetic – act de război.
Subtitlul fiind şi mai surprinzător: Pentagonul pregăteşte etapa în care SUA va răspunde la sabotarea computerelor cu forţa militară.
Drept urmare, atacurile cibernetice care îşi au originea în străinătate pot fi calificate acte de război, ce ar merita un răspuns militar al Washingtonului. Ţintă vizată – Iranul, care ameninţa recent cu atacuri cibernetice peste Ocean.
Practic, Pentagonul a pus la dispoziţia celor doi jurnalişti menţionaţi o parte a unui raport despre strategia securităţii cibernetice – cea vizată de o declasificare imediată.
În acest document, orice atac cibernetic contra instituţiilor guvernamentale, infrastructurii strategice – precum centralele nucleare, sistemul public de transport, băncile etc. – va putea genera o reacţie a Forţelor Armate Americane.
Ideea de la care au pornit experţii Departamentului Apărării?
Dacă un atac cibernetic produce decesul, distrugerea sau întreruperea comunicaţiilor la nivel înalt, aşa cum s-ar întâmpla şi în cazul unui atac militar tradiţional, atunci ar fi o situaţie de luare în considerare a unei măsuri de retaliere, prin recurgere la forţă.
Raportul va genera certe controverse, deoarece nu clarifică modul în care guvernul american va fi capabil să stabilească repede şi corect cine sunt atacatorii.
În acelaşi timp rămâne de văzut modul în care reacţia militară americană va afecta atacurile cibernetice derulate sub acoperire, cel mai celebru caz fiind acela al viermelui electronic Stuxnet, despre care Iranul – ca ţară căreia i-au fost afectate mii de calculatoare, din sistemul naţional de apărare, inclusiv de la reactoarele nucleare – crede că a fost opera Pentagonului.
În acelaşi raport se menţionează faptul că executivul american îşi rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele necesare – diplomatice, informaţionale, militare şi economice – funcţie de amploarea atacului cibernetic.
De ce a dispus Pentagonul întocmirea unui asemenea raport?
Pentru simplul motiv că, în ultimele luni, au fost semnificative atacuri ale unor hackeri străini, vizând firme precum Epsilon, o companie de marketing online, care lucrează cu parteneri giganţi precum Capital One, Walgreens, Citigroup.
Au fost puse astfel în pericol informaţiile personale ale peste 100.000.000 de utilizatori.
Iar Lockheed Martin, un furnizor arhicunoscut al Departamentului Apărării, care a fost victima unui atac “semnificativ şi tenace” a pus o întrebare sensibilă la Pentagon: – Este America un sat fără câini?…
Un adevărat show de public-relations/relaţii publice a fost prima conferinţă de presă, de mare amploare, a preşedintelui Dmitri Medvedev, din momentul când a fost ales să conducă Rusia – acum trei ani de zile – până în prezent.
Am ales acest subiect, pentru rândurile care urmează, deoarece pe malurile Dâmboviţei, cum strănută cineva la Kremlin, cum se şi exagerează importanţa răcelii public exprimate, de către scribi ce sacrifică adevărul, de dragul unui senzaţional evident infantil.
Conferinţa lui Medvedev a avut loc la Şcoala de Management din Skolkovo, unde preşedintele rus a avut bucuria de a evolua în faţa a 800 de jurnalişti, destinşi, deloc îngrijoraţi de declaraţiile sale.
Ce idei a susţinut şeful puterii din Europa de Est?
Mai întâi a abordat problema siriană. De o manieră previzibilă. Rusia nu va sprijini o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate, în formula celei adoptate pentru Libia, dacă ţinta acesteia va fi Siria, chiar dacă – atenţie la nuanţă – i se va cere să o facă de prieteni apropiaţi. A se citi preşedintele Barack Obama.
Apropo de Libia, Dmitri Medvedev a afirmat că rezoluţia privind situaţia din această ţară era necesară, pentru a semnala îngrijorările existente pe plan mondial, dar coaliţia anti-Gaddafi – a evitat cuvântul NATO, semn al culpabilizării indirecte a iniţiativei punitive franceze – a depăşit mandatul fixat de O.N.U. Ceea ce poate compromite rolul internaţional al acestei organizaţii.
Rolul de vector al centrului de la Skolkovo, în direcţia dezvoltării inovaţiilor menite a îmbunătăţi viaţa conaţionalilor săi, a fost evidenţiat de Medvedev prin dezvoltarea reţelei de centre similare, în anii următori, în alte regiuni ale Rusiei.
Preşedintele rus nu a evitat aspectele legate de criza economică, afirmând că, acum, federaţia pe care o conduce se mişcă în sens pozitiv, Rusia – spre deosebire de Spania, Grecia şi Portugalia –neavând în prezent probleme financiare majore.
Apoi, Medvedev a surâs:”am reuşit să imprimăm un curs al politicii externe care a dus la o dezgheţare a relaţiilor dintre Rusia şi o serie de ţări.”Indiciu că nu ar dori ca acest proces să devină reversibil. Cel puţin nu pe mandatul său actual.
Prudent, el a mai punctat o chestiune sensibilă: “am fost şi suntem capabili să ne apărăm”. Trimiterea fiind la ceea ce Medvedev a numit evenimentele din 2008.
Atunci însă, cei ce se apărau erau georgienii, care iniţial au încercat să rezolve manu militari problema teritoriilor secesioniste, apoi trupele ruse au fost tentate să îl schimbe pe preşedintele Georgiei şi numai în urma intervenţiei, nu doar telefonice, a Statelor Unite, cele două tabere au revenit pe poziţiile iniţiale.
Reamintirea, la modul general, a acelui conflict local, probează mai degrabă bunul simţ al şefului statului rus, care este conştient că nimeni nu înghite povestea cu piticul georgian care atacă uriaşul rus.
Adept al unui stil şerpuitor, în propriul discurs, Medvedev a trecut din nou la politica internă, lamentându-se în privinţa realităţii că se face prea puţin pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale conaţionalilor săi şi crearea unor condiţii care să stimuleze reîntoarcerea acasă a ruşilor plecaţi peste hotare.
Preşedintele Federaţiei Ruse a admis faptul că nu s-a reuşit o creştere economică, datorită condiţionării acesteia de asigurarea unui flux continuu de materii prime şi climatului nefavorabil, existent în domeniul investiţiilor.
Exact după o asemenea abordare, deci când cei 800 de jurnalişti se aşteptau mai puţin, Dmitri Medvedev a surprins asistenţa afirmând că unii dintre ei s-au grăbit să interpreteze cuvintele sale, prin care afirma dorinţa de a împărtăşi, în viitor, experienţa sa prezidenţială, ca o pregătire a părăsirii fotoliului de la Kremlin.
“Nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai tarziu, nu voi mai fi preşedinte. Şi în acest caz, nu m-a incomodat niciodată ideea de a împărtăşi experienţa mea de lucru ca preşedinte şi de muncă cu guvernul. Cred că acest lucru este util, dar voi spune acum că este incorect ca să se gândească cineva că astfel eu mi-am luat rămas bun de la fiecare…”
Acest mesaj nu este doar pentru susţinătorii săi, nu prea fericiţi de modul repetat în care Putin nu respinge ideea unui al treilea mandat prezidenţial, ci şi pentru Barack Obama, a cărui vizită programată la Moscova este una ce vizează, tacit, dar clar, susţinerea lui Dmitri Medvedev, în cursa pentru realegerea sa ca preşedinte.
Abordând raporturile cu China, liderul de la Kremlin a declarat:”cred că relaţiile noastre sunt perfecte, deoarece şi partenerii noştri susţin că niciodată, ca acum, nu au fost asemenea legături de prietenie cu Rusia. Stimularea colaborării politice şi economice ruso-chineze rămâne prioritatea noastră în anii care vin.”
La ora actuală, cifra de afaceri comerciale bilaterale se ridică la 60 miliarde de dolari, prefigurându-se a atinge curând nivelul de 100 miliarde, conform unui acord semnat recent.
Din nou ofensiv, Medvedev a atenţionat asistenţa – indirect Kievul -, că Ucraina trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente, între stabilirea unei zone de liber schimb economic, tipic integrării în U.E., şi întărirea cooperării cu ţările membre ale C.S.I., prin intermediul uniunii vamale şi economice.
Preşedintele rus a spus: „Dacă Ucraina alege vectorul european, cu siguranţă îi va fi mai greu să găsească oportunităţi în spaţiul unic, economic şi vamal, creat de Rusia, Kazahstan şi Belarus, deoarece aceasta este o asociaţie separată. Nu poţi fi peste tot, în acelaşi timp şi acest lucru este ceva care trebuie să fie înţeles de toată lumea, inclusiv de colegii mei ucrainieni. Ucraina nu poate sta pe două scaune, trebuie să aleagă unul dintre acestea.”
Nu doar Ucraina este în situaţia asta – observ ca simplu jurnalist -, ci şi cel de-al doilea stat românesc, a cărei conducere actuală, după cum vedem cu ochiul liber, se declară public pro-europeană, apoi fuge repede la Moscova, ca să dea asigurări, repetate, dar clasificate, de rămânere în C.S.I..
Apoi, Medvedev a savurat întrebarea privind relaţia sa cu Vladimir Putin.
O aştepta! A răspuns nuanţat, complex şi prudent. A precizat că pe toate problemele strategice de dezvoltare a Federaţiei Ruse se consultă, între patru ochi, cu premierul.
El a detaliat:“Relaţia mea cu colegul şi partenerul meu politic Vladimir Putin merge dincolo de ceea ce a fost numit drept un tandem. Este o relaţie care a durat mai bine de 20 de ani. Ne cunoaştem foarte bine şi ajungem cu uşurinţă la o înţelegere. Suntem într-adevăr oameni lucizi şi împărtăşim viziuni similare, în problemele cheie ale dezvoltării ţării. Asta nu înseamnă că suntem de acord în toate privinţele. Nici nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. Acest lucru ar fi teribil de plictisitor şi pur şi simplu greşit. Orice persoană are dreptul să aibă propriile sale gânduri şi abordări, dar suntem apropiaţi în chestiuni de strategie, altfel nu am fi capabili să conlucrăm. Eu cred că la deciderea a ceea ce se va întâmpla, la finalul mandatului prezidenţial, va fi necesar să se ţină cont de aceste lucruri. Este o competiţie utilă şi care duce la un termen final. Sper că, în cursa luării deciziilor – privind cine ar trebuie să candideze şi pentru ce post şi ce va face în viitor – să fim ghidaţi de acest tip de abordare responsabilă, de a răspunde în faţa ţării şi a poporului ei, în primul rând”.
Urmează pasajul care a inflamat ziarişti neatenţi la context şi la nuanţe. Unul deloc nou, în retorica liderilor de la Moscova.
Ce a spus concret, Dmitri Medvedev?
Rusia va mări numărul armelor sale nucleare, dacă nu va ajunge la un acord, cu Occidentul, în privinţa rachetelor anti-balistice/ABM.
Urmează fraze ce par a fi rodul unui dialog cu Putin:”Sper ca întrebările pe care le-am pus anterior, prietenului meu, preşedintele S.U.A., Barack Obama, să primească răspunsuri, pentru ca să putem construi un model pentru cooperarea ABM. Dacă nu vom acţiona în această privinţă, atunci va trebui să răspundem cu măsuri adecvate, pe care nu ne-ar place să le luăm. În acest caz, vom putea vorbi de întărirea potenţialului nostru de arme nucleare, ceea ce ar fi un scenariu deplorabil, care ne-ar întoarce la era Războiului Rece.”
Pentru opinia publică rusă pare un semnal de bărbăţie. Lui Putin i-o fi smuls un zâmbet rece. Dar lucrurile sunt mult mai simple.
O asemenea opţiune rusă, fie l-ar determina pe preşedintele Barack Obama să ia măsuri de retaliere fără precedent, cele mai eficiente fiind de ordin economic, fie ar facilita ajungerea unui republican la Casa Albă.
Unul care poate ar cere revitalizarea unui concept mai vechi, enunţat de emisari ai Pentagonului, la debutul ultimului deceniu, din veacul trecut, cu prilejul unor peripluri prin academiile militare, ale fostelor state satelite ale Uniunii Sovietice, inclusiv România.
Cu acel prilej, enunţul cheie, ce a uimit asistenţa, a fost limpede:”După prăbuşirea U.R.S.S., următorul obiectiv este demantelarea structurii succesoare.”
Iar Medvedev însuşi a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că scenarii similare cu cele puse în practică în nordul Africii erau pregătite şi pentru federaţia ce o mai conduce.
Esenţa mesajului transmis de preşedintele rus, la această conferinţa de presă?
Schimbări calitative sunt necesare pentru modernizarea Rusiei.
Medvedev poate fi garantul acestora. Dar va candida?
Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns zâmbind: ”Alegerile prezidenţiale au propriile legi şi eu le voi respecta. Dacă voi decide să fac acest anunţ, îl voi face. Aşa cum am declarat recent colegilor chinezi, aşteptarea nu este lungă acum. Un anunţ ar putea fi făcut în scurt timp.”
Adică înainte de vizita lui Barack Obama la Moscova. Calcul perfect.
Interesul general | Ion Petrescu | 
October 20, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
