Operaţiunea “Teheran 2012”

În biroul oval, de la Casa Albă, preşedintele Statelor Unite ale Americii îi spune consilierului său, pe probleme de securitate naţională, Tom Donilon:

– Tom, după ce vorbesc la telefon cu arabul pro-american Abdullah al II-lea, regele Iordaniei, să suni la Cotroceni, pentru a-l preveni pe alt pro-american, Traian I, că vreau o explicaţie logică privind starea negativă de spirit creată în rândurile militarilor români, prin tăierea pensiilor multor rezervişti, care au vrut intarea în NATO şi au fost alături de ai noştri în Irak şi Afganistan.

– Sunt doar 9.000. Le dăm cetăţenie americană, îi reactivăm noi, cu gradele şi funcţiile meritate şi facem o divizie, după modelul Legiunii Străine, din Franţa. Bună pentru Operaţiunea “Teheran 2012”.

Jurământ utilitar (video)

Purtătorul de uniformă militară:

– Jur să apăr pensiile substanţial mărite – cu zeci de milioane de lei vechi – a preşedintelui veteranilor de război şi a celui proclamat pe viaţă la rezervişti, demni taciturni meniţi să binecuvânteze împărţirea oastei de rezervă în… naivi şi în mişei! Aşa să îmi ajute Gabriel Oprea!

Purtătorul de tricou roşu:

– Jur să apăr cauza UNPR şi să înscriu în acest partid – al loialităţii faţă de cine ştie liderul său clarvăzător, cu mâna ce o dă în sus, la fiecare discurs, sperând la un surplus, de votanţi – pe toţi rezerviştii cu pensiile mărite, că la alţi conaţionali, naivi precum oile din turmă, nu mai poate sper(i)a această moleculă politică avidă de viagra cu care ar dori să se întărească şi PDL-ul, vlăguit de blondele ce duc tot greul, către faraonul de la periheliu!

_________________________________

Orice asemănare cu doamna din umbra palatului prezidenţial şi cu cea adusă zilnic la parlamentul de decor, cu antemergător, tocmai de la Ploieşti este benefică promovării imaginii tonifiante a matriarhatului moştenit, cu cosiţe, oftaturi şi iluzii de la maica tuturor răutăţilor – Elena. Of course, Ceauşescu.

Epistola unui clujean

SIMPLĂ PARAFRAZĂ

Prietenilor mei minoritari

MINORITĂŢILE TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE, IARĂ NU ROMÂNII !

Asta e, vă convine sau nu…
Sunt sătul de îngrijorarea unora sau altora în privinţa naţionalismului şovin românesc şi a ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la “atacul terorist” asupra României din 1989 încoace, suntem martorii unui val de îngrijorări, atenţionări, avertizări şi chiar admonestări din partea unor indivizi, jurnalişti, reprezentanţi ai diverselor ONG-uri interne sau externe, ba chiar şi din partea unor oficiali străini.
Uitând însă toţi că AICI SUNTEM ÎN ROMÂNIA, un stat şi o cultură care sunt rezultatul a peste două milenii de zbateri, strădanii, lupte cu înfrângeri şi victorii ale milioane de barbaţi şi femei în căutarea libertăţii şi a bunăstării, oameni care VORBEAU, CREDEAU ŞI SIMŢEAU ROMÂNEŞTE.
Vorbim mai ales ROMÂNA, nu romanes, maghiară, germană, ucraineană, sârbă, turcă sau orice altă limbă.
În cosecinţă, dacă doriţi să trăiţi în România şi să fiţi parte a acestei societăţi, ÎNVĂŢAŢI-I LIMBA !
Majoritatea românilor cred în Dumnezeu, şi sunt creştini – ca şi voi – chiar dacă creştini ortodocşi.
Asta nu e o formă de naţionalism şovin, sau de presiune politică ori religioasă, ci un fapt istoric, întrucât femei şi bărbaţi ortodocşi – pe care i-a încreştinat Apostolul Andrei încă de la începuturile creştinismului – au fondat această naţiune pe principii creştine, ceea ce este clar documentat.
Am acceptat credinţele şi obiceiurile voastre fără a vă întreba ceva. Tot ce vă cerem este ca şi voi să le acceptaţi şi să le respectaţi pe ale noastre aşa cum sunt prevăzute în Constituţie, şi să trăiţi cu noi în armonie şi conlucrare paşnică.
Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU şi STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom asigura orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar, imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de TRICOLORUL ROMÂNESC, de LIMBA ROMÂNĂ, de credinţele şi obiceiurile noastre, vă recomand cu căldură să profitaţi de o altă mare cucerire de după 1989 : LIBERTATEA DE A PLECA UNDE DORIŢI.
Dacă nu sunteţi fericiţi în România, ATUNCI PLECAŢI. Nu v-am obligat noi să rămâneţi aici.
Voi aţi dorit să rămâneţi aici. Aşadar, ACCEPTAŢI ŢARA PE CARE AŢI ALES-O !

20.05.2011

OANA STANCU, CRUCEA PATRIARHALĂ ŞI LUMINIŢA KOHALMI

Nu am fost un fan al moderatorilor Oana Stancu şi Adrian Ursu, când evoluau la postul de televiziune Realitatea TV. Dar iată că sâmbătă, 16 aprilie a.c., cei doi au oferit telespectatorilor Antenei 3 un show de zile mari.

În vizorul lunetei lor jurnalistice a fost luat cazul doamnei Luminiţa Kohalmi, consilierul atotputernicei ministrese Elena Udrea. Un personaj tipic ascensiunii nefireşti în societatea românească postdecembristă.

Cineva – bineînţeles că nu de la Direcţia Generală de Informaţii a Armatei – a sensibilizat-o pe domniţa Oana Stancu asupra modului în care consilierul amintit (nu) şi-a completat declaraţia de avere. Omiţând, de pildă, faptul că, împreună cu soţul ei, a preluat, printr-o ciudată operaţiune de închiriere – cu evidentă dedicaţie – un număr de hoteluri deţinute anterior de Ministerul Apărării Naţionale, într-o localitate montană.

Ei bine, explicaţia pe care nu o bănuia teleasta Oana Stancu, privind favorizarea unor asemenea întâmplări – şi a altora similare – în mediul militar românesc este simplă ca bună ziua!

Cetăţeana Luminiţa Kohalmi este total nevinovată.

Şi am să explic, pe această cale, din ce motive e neprihănită.

Domnia sa nu ar fi ajuns şefa structurii de relaţii publice, a Ministerului Apărării Naţionale, venind acolo de mânuţă cu ministrul liberal Teodor Atanasiu, dacă ar fi existat, ca la Pentagon, criterii clare pentru schema posturilor destinate exclusiv numirilor politice – funcţii care se ocupă şi se eliberează la sosirea, respectiv plecarea demnitarului, care are dreptul să se bizuie pe o echipă proprie, de încredere.

Şi în trecut şi în prezent, de câte ori are chef ministrul armatei, poate transforma, peste noapte, un post de general într-unul de funcţionar civil.

Doamna Kohalmi nu are nicio vină, că nu a dat concurs pentru ocuparea postului de şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice, deoarece nimeni nu a îndrăznit să îl sensibilizeze pe delicatul ministru că această probă ţine de regulile tipice managementului resurselor umane din M.Ap.N..

Iar cei ce ştiau – un general ce uda cu sârg florile din biroul propriu şi un colonel, amândoi în rezervă, ultimul fiind chiar consilier juridic în direcţia menţionată – preferau “să mănânce” liniştiţi salariul substanţial, de care beneficiau în plus faţă de pensia curentă.

Aceeaşi doamnă nu poate fi acuzată că a intrat la doctorat, la Universitatea Naţională de Apărare, ca orice protejat al clasei politice, rectorul de atunci nepermiţându-şi cu ea – în ziua destinată oficial procedurii de admitere – mai mult de un mimat dialog academic, terminat în câteva minute.

După cum nu există niciun temei să fie admonestată, pentru faptul că a solicitat ulterior, sub pretext că se plictiseşte pe fotoliul de şefă a direcţiei menţionate, să predea… ore la cursanţii U.N.Ap.. Ucenicul vrăjitor!

Oana Stancu menţiona, în trecere, în emisiunea amintită, că ultima funcţie a doamnei Kohalmi, la M.Ap.N., a fost cea de director adjunct. Este meritul ministrului Sorin Frunzăverde de a fi realizat că între dorinţa şi putinţa ex-liberalei Kohalmi, pe plan profesional, un gest de bon ton era să facă un pas înapoi, fie şi pentru simplul motiv că armata română are nevoie de lideri militari şi civili care să stăpânească, printre altele, arta oratorică – in integrum. Asta, ca să fiu elegant…

Ministrul Teodor Meleşcanu nu este deloc inocent în menţinerea unei situaţii nefireşti, la structura de relaţii publice menţionată. Dacă dorea să fie înconjurat numai de spirite feminine, precum purtătoarea sa de cuvânt, putea proceda ca în Bulgaria, unde direcţia similară a fost reînfiinţată numai cu purtătoare de cosiţe – inteligente, excelente vorbitoare de limbă engleză, diplomate, generând interlocutorilor militari simpatie, nu adversitate.

Acelaşi ministru l-a adus pe colonelul în rezervă Posteucă pe post de uşier, mă scuzaţi, consilier al său şi – drept răsplată pentru te miri ce – l-a avansat la gradul de general, unul devenit desuet în armata română de azi.

Şi pentru că ministrul pleca, iar generalului Posteucă îi plăcea munca de Moş Teacă, s-a ales şi cu firmanul de administrator al unei staţiuni de refacere a vitalităţii cui vreţi dvs., oficial a militarilor întorşi din teatrele de operaţii.

By the way!/Apropo! Noroc cu americanii.
Că dacă ei nu băteau obrazul oficialilor români, pentru ca militarii noştri să se bucure, la revenirea în patrie, de facilităţi similare profesioniştilor de peste Ocean, azi staţiunile turistice ale Armatei României ar fi fost o simplă amintire.

Nici ministrul Gabriel Oprea nu este de acuzat. Cum în armata română civilii aduşi şi numiţi de un titular al M.Ap.N. nu pleacă împreună cu el, li se caută pretexte.

Şi mister Posteucă ştia că îi va veni rândul. A simţit clipa atunci când a dorit – cum singur declara – să explice ministrului cum ar salva el, mare specialist, o staţiune de refacere a energiilor militarilor reveniţi din deşertul afgan.

Însă ministrul Oprea a fost mai abil. Şi a împuşcat trei iepuri dintr-o lovitură – îndepărtarea lui Posteucă, justificarea unor economii bugetare, mulţumirea doamnei Elena Udrea, prin falicitatea acordată inocentei Luminiţa Kohalmi.

Care, repet, pentru domniţa Oana Stancu, că este total nevinovată.

Vinovaţi sunt generalii care au acceptat infiltrarea în Ministerul Apărării Naţionale a unor personaje care se pricepeau la armată, precum s-ar fi priceput ei la problemele Patriarhiei. Cu precizarea că unii înstelaţi au primit Crucea Patriarhală, şi şi-au făcut semnul crucii de câte ori pleca câte un ministru şi ei rămâneau pe funcţie. Drept plată că au avizat încadrarea unor neica nimeni, pe posturi de maximă răspundere.

Vinovat este şi acel consilier etern, despre care se ştie că are dosarul preşedintelui ţării, om cu apetit pentru intelligence-ul militar, care a încurajat constant evoluţia ascendentă a doamnei ce a uimit-o pe Oana Stancu – deoarece a tras o linie în dreptul soţului ei, pe declaraţia de avere. Un gest înduioşător.

Semn al cultivării, la nivel subliminal, al valorilor familiale.

Am admirat-o pe Oana Stancu, care l-a executat public pe actualul şef al structurii de relaţii publice din armia română. Domniţa Oana nu ştia, dar intuia, că telefonistul de serviciu la M.Ap.N. are mandat să scoată castanele din foc cu argumente de care şi el ar fi râs, ca marinar uns cu toate alifiile, dacă nu ar fi primit şi acceptat o misiune atât de ingrată.

Telefonistul fiind un mai vechi admirator al virtuţilor profesionale ale inocentei doamne, a cărei neprihănire o apăr prin aceste rânduri. Chiar dacă ultima doamnă numită ca secretar de stat, de sorginte tot liberală – un alt monument de inocenţă profesională, pildă de umilire zilnică a generalilor din subordine -, se mira cu voce tare şi martori pe sprânceană, cum a fost posibil, dacă doamna Kohalmi nu se pricepea la relaţii publice în armată să nu fie ajutată de liota de colonei, care-i pupau mânuţa de dimineaţa până seara? Orgolii cazone…

Iată de ce propun jurnaliştilor Oana Stancu şi Adrian Ursu, o emisiune focalizată pe (in)compatibilităţile – la nivelul politicilor de resurse umane – existente între Pentagon şi M.Ap.N.

Mă tem însă că vor rata un nou show.

Pentru simplul fapt că domniţa Oana va râde non stop, de cele descoperite, în acest areal, al mediului militar. Iar domnul Adrian îşi va face cruce…