Posts tagged: NISTRU

SMIRNOV SCHIMBĂ MACAZUL

27_09_2007smirnov1

Când un drum al vieţii m-a dus pe malul drept al Nistrului, dincolo de sesizarea diferenţei notabile dintre debitul acestui fluviu şi cel al Prutului, am observat şi uniforme străine, dincolo de apele învolburate. Ştiam pretextul cu care erau menţinuţi acolo peste o mie de militari ruşi, care nu au nicio vină că au primit misiunea să păzească depozite vechi, plus un comandament subteran, iniţial sovietic, ulterior atribuit structurii funcţionale a Tratatului de la Varşovia, iar azi menţinut pentru iluzii ce nu mai sunt decât în biroul lui Igor Smirnov.

Acest bunicuţ, cu chip de Lenin, vizibil marcat de apropiata vizită a vicepreşedintelui Joe Biden, la Chişinău, a primit îndemnul, de la ultimii nostalgici ai defunctei URSS, să organizeze ceva, să iasă în public cu o declaraţie, să probeze, şi el, că România este un coşmar pentru cei ce trăiesc pe tărâmul istoric al Basarabiei.

Cât de necunoscător al Occidentului poţi să fii ca să crezi bazaconia că tu, omologul caricatural al unui primar dintr-un oraş mic, american, dacă îţi organizezi singur o făcătură de ceremonie, ai putea fi mediatizat de CNN şi eventual ai stârni admiraţia şi căderea pe gânduri a oaspetelui Republicii Moldova, vicepreşedintele Joe Biden?

Scriu asta deoarece, conform agenţiei de ştiri INFOTAG: Cu ocazia sărbătorii primăverii „Mărţişor”, Uniunea Moldovenilor din Transnistria i-a conferit preşedintelui autoproclamatei RMN, Igor Smirnov, titlul de membru de onoare al Uniunii şi i-a înmînat legitimaţia Nr.1. Documentul împreună cu un mărţişor i-a fost înmînat lui Smirnov de către copii veniţi să-l felicite cu prilejul venirii primăverii. Liderul de la Tiraspol le-a mulţumit copiilor şi le-a dorit să-şi păstreze limba maternă, fetiţelor – să crească frumoase ca Sofia Rotari, iar băieţilor – să semene cu Dimitrie Cantemir şi Ştefan cel Mare, menţionînd că „ei au fost moldoveni, nu români”.

Observaţi schimbarea de macaz?

De unde, până mai ieri, Smirnov solicita Moscovei nu numai recunoaşterea republicii sale de doi bani, ci şi integrarea acesteia în Federaţia Rusă, acum tocmai el se autoproclamă Moldoveanul Numărul 1 al Transnistriei!
Fără pic de ruşine.

Smirnov nefiind decât varianta locală, de mucava, a liderilor absolutişti arabi, despre care însuşi Mihail Gorbaciov declara, pe 2 martie a.c., la împlinirea vârstei de 80 de ani, în cadrul unui interviu acordat postului TV „Rusia azi”: “Dacă ne uităm în Orientul Mijlociu, de exemplu, unde, în multe ţări, oamenii au ieşit în stradă, pentru a cere demisia liderilor lor, aceştia au fost la putere pentru 20 sau 30 de ani. Este incredibil! Mubarak a condus Egiptul timp de 29 de ani. Cât despre Gaddafi, mai toţi am uitat momentul când a început să conducă ţara sa. Oamenii au dreptate când susţin că trebuie să fie o limită a mandatelor! Ei au obosit să vadă aceiaşi lideri. În plus, după un deceniu de menţinere la putere apare nepotismul. Oamenii vor să vadă liderii preocupaţi de ceea ce într-adevăr contează. Iată de ce, la vremea mea, am decis ca termenul limită, pe post, pentru secretarul general al partidului, pentru şeful guvernului şi alţi demnitari să fie de maximum 10 ani. După care ei trebuie să se dea la o parte.”

Iar Gorbaciov nu este cetăţean român.

Dar Igor Smirnov ar putea deveni!

Doar oficialităţile germane au lansat invitaţia şi pentru administratorii de la Tiraspol să vină în Germania – stat organizat pe landuri, cu un anumit grad de autonomie decizională – pentru a lua notiţe despre modul în care, într-o democraţie solidă, se rezolvă diferendele.

Şi nu o fi departe ziua când Igor Smirnov o să îl sune pe Mihai Ghimpu, cu o surprinzătoare deferenţă, pentru a îl întreba un singur lucru:

– Domnule preşedinte (din respect pentru faptul că interlocutorul său a fost interimar la Preşedinţia Republicii Moldova), dumneavoastră aveţi experienţă cu românii ăştia, pardon, cu românii noştri. Mâine aterizează la Tiraspol, ptiu, doamne iartă-mă, preşedintele României. După ce trece în revistă garda de onoare, când rămânem între patru ochi, cu ce să-l servesc?…

– Ştiu şi eu, Igor Nikolaevici? Mai bine sunaţi-l pe ambasadorul american, de la Chişinău. Ca să nu greşiţi, din nou…

~