VA ACŢIONA INFANTERIA MARINĂ AMERICANĂ ÎN LIBIA?

Una dintre metodele de răspuns ale unei administraţii americane, la criticile presei şi ale opoziţiei, este recursul la o alocuţiune rostită într-un areal academic.

De data asta, Robert Gates, şeful Pentagonului, a poposit vineri, 25 februarie a.c., la celebra Academie West Point, unde, în faţa viitorilor ofiţeri ai Forţelor Armate Americane, a declarat că nu ar fi deloc înţelept, pentru Statele Unite, de a se mai angaja vreodată, în vreun război, precum cel din Irak sau din Afganistan, deoarece şansele de a schimba un guvern, în acest mod, sunt tot mai reduse.

„În opinia mea, orice viitor secretar al apărării, care ar recomanda preşedintelui să trimită, din nou, forţe terestre numeroase în Asia, sau în Orientul Mijlociu, sau în Africa, ar trebui să fie examinat la…cap” a afirmat mister Gates, în faţa cadeţilor, ce ştiau de criticile vizând şovăielile preşedintelui Obama, faţă de dinamica revoltelor din Orientul Mijlociu şi de sugestia de a se interveni, cu infanteria marină, în Libia, ca replică necesară la reprimarea dură, de către Gaddafi, a manifestaţiilor din diferite oraşe libiene.

Din dorinţa de a păstra aparenţa unui discurs mai degrabă axat pe viitorul forţelor armate, decât pe provocările actuale, la care acestea trebuie să le facă faţă, Robert Gates consideră că realităţile lumii de azi ar obliga Pentagonul să remodeleze bugetul său, deoarece conflictele potenţiale, din Asia şi Golful Persic, necesită o implicare sporită a forţelor aeriene şi maritime, decât a celor terestre.

Statele Unite au patru categorii de forţe armate, cele trei enumerate, plus infanteria marină – recent evocată de „The Washington Times”, ca soluţia ideală pentru o intervenţie americană eficientă la Tripoli.

Şi, pentru a se menţine la înălţimea unui discurs academic, secretarul apărării – tentat, ca orice demnitar civil, aflat temporar la conducerea organismului militar naţional, de a arăta capacitatea sa de a fi „vizionar”, într-un domeniu unde “a aterizat” doar ca expresie a votului democratic, eventual şi a unei diplomaţii personale, utilă dialogului, deloc facil, cu liderii militari – a atenţionat cadeţii că par a fi tot mai puţin probabile perspectivele ca să mai aibă loc, în viitor, confruntări desfăşurate cu utilizarea, pe scară largă, a unităţilor terestre mecanizate. Motiv pentru care mister Gates susţine că:”va fi tot mai greu armatei să justifice numărul militarilor, mărimea şi costurile unităţilor blindate.”

Urmează mesajul cheie pentru criticii preşedintelui Obama:”şansele de a repeta un alt Afganistan sau Irak – invadând, pacificând şi administrând o ţară mare (precum arată Libia pe harta Africii – nota autorului) din lumea a treia pot fi reduse”.
Dar nu excluse…

Urmează sugestia unui posibil compromis, în sensul că guvernul de la Washington D.C., inclusiv Departamentul Apărării, ar trebui să se concentreze pe capacităţile ce pot preveni transformarea unor probleme „purulente” în crize cu o evoluţie rapidă, care ar necesita, ulterior, o intervenţie militară americană pe scară largă.
Evident, controversată.

Cum infanteria marină are capacitatea de a acţiona rapid în zona “purulentă” a capitalei libiene, Tripoli, administraţia Obama sugerează, astfel, că dacă i se va cere o soluţie „manu militari”, pentru a preveni escaladarea confruntării, dintre opozanţii şi loialiştii lui Gaddafi, o intervenţie – la scară mică, dar extrem de eficientă, ca rapiditate şi finalitate – poate fi acceptată.

Pentru a nu fi acuzat că foloseşte tribuna de la West Point pentru o modera o dificultate vizibilă a administraţiei Obama, într-un moment când şi lumea arabă aşteaptă să vadă dacă va interveni Pentagonul, pentru a stopa vărsarea de sânge din Libia, Robert Gates a dat de înţeles, prin secretarul său, desemnat a furniza date suplimentare presei, că alocuţiunea lui poate fi considerată una de “rămas bun”, în condiţiile în care el va părăsi conducerea Departamentului Apărării, în acest an.

Mister Gates a reamintit cadeţilor că profesioniştii armatei americane au parcurs un deceniu de conflicte militare dificile şi succesive, ceea ce a generat un corp de tineri ofiţeri cu aptitudini excepţionale, dobândite în teatrele de operaţiuni irakian şi afgan. Cu toate acestea, în viitor, s-ar putea ca nu toţi aceşti militari de elită să mai aibă un loc de muncă, dacă nu se vor aloca fondurile necesare pentru a finanţa marile unităţi de luptă.

Secretarul apărării a declarat că este îngrozit de faptul că bărbaţi şi femei, aflaţi în momentele cele mai bune ale carierei lor profesionale, care au răspuns de soarta a sute de militari şi de milioane de dolari acordaţi ca asistenţă, pentru proiecte civile realizate în Irak şi Afganistan, sau au contribuit la reconcilierea unor triburi aflate în conflict, se vor găsi în situaţia de a opta pentru una sau alta dintre meseriile existente în viaţa civilă.

Şeful Pentagonului a surprins plăcut, pe tinerii din sală, când a afirmat că pe teritoriile irakian şi afgan s-au derulat „războaie ale căpitanilor”, deoarece ofiţeri cu grade mici au fost puşi în situaţia de a lua decizii cu consecinţe de o complexitate extrem de mare.

Robert Gates a formulat şi o posibilă soluţie pentru viitorul acestor ofiţeri tineri, ce au avut parte de experienţe dure în teatrele de operaţiuni militare. Pentagonul ar trebui să acţioneze astfel încât asemenea cetăţeni americani, energici, devotaţi patriei lor, conştiincioşi şi capabili, să poată avea parte, după turul efectuat într-un teatru de operaţii, de unul în societatea civilă americană, prin finalizarea şi a altor studii universitare, prin predarea anumitor materii, în diferite instituţii de învăţământ, prin încadrarea, temporară sau definitivă, după caz, în institute de cercetare sau în diferite posturi ale structurii administrative ale Congresului.

Principala îngrijorare a domnului Gates?
Rigiditatea birocratică, ce împiedică o revizuire constructivă, a procesului de promovare în funcţii şi de trimitere în misiuni, peste hotare, a celor mai buni ofiţeri, apţi să conducă, în viitor, diferite eşaloane ale armatei, inclusiv cele patru categorii de forţe armate.

Faptul că discursul lui Robert Gates a coincis cu oferta NATO, de a se implica în gestionarea situaţiei tensionate create de măsurile represive ale preşedintelui libian contra opozanţilor săi, indică o modalitate a administraţiei Obama de a semnala public că înţelege presiunea republicanilor şi a unora dintre aliaţii europeni.

Cât de mică va fi scara soluţiei alese pentru oprirea violenţelor din Libia?

Poate că răspunsul este deja schiţat pe harta generalului James F. Amos, comandantul infanteriei marine americane. Doar deviza comandamentului său este „ Infanteriştii marini. Puţini şi mândri.”

OPERAŢIUNEA “PATRU STELE”

Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.

De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.

“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi” a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell. „Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.

Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.

Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!

Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.

Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.

Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.

Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.

Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.

Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.

Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.

Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.

Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.

Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”

Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.

De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.

Un prim cap de acuzare?

Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.

Altă acuzaţie publică?

Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.

Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “

În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.

Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.

Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.

O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.

Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…

Şi acum vine bomboana pe colivă!

Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?

Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!

O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.

Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.

Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.

Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.

Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia:
”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”

A urmat un război surd, între cei doi colonei.

După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.

Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.

În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.

Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.

Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!

Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.

Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.

Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.

Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.

Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!

Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.

Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”

După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.

Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată:
“Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”

De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa “de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”

Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!

În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.

Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.

Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.

Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.

Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.

Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?

Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.

Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.

Vom asista la evoluţii interesante.

Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.

Moment dificil pentru preşedintele Obama.

Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.

UNDER THE EAGLE’S WING

* SUB ARIPA VULTURULUI

Autorul cărţilor ”Sub aripa vulturului: O strategie naţională de Securitate a Statelor Unite pentru anul 2009” şi „Restaurarea Republicii: Idealul Jeffersonian în America secolului al 21-lea” este senatorul Gary Hart.

Acesta a avut temeritatea să formuleze o întrebare incomodă:
„De ce CIA conduce operaţiuni militare, „sub acoperire”, în Afganistan, în timp ce Pentagonul are la dispoziţie cea mai mare parte a bugetului de informaţii, estimat la 80 miliarde dolari?”

Răspunsul pe care îl oferă, ca un parlamentar cu o experienţă notabilă în Comisia Senatului pentru Serviciile Armatei şi Comisia Senatului pentru Supravegherea Serviciilor de Informaţii, nu este, din păcate, unul convingător. Pentru simplul motiv că Gary Hart presupune că ar fi vorba de “o confuzie în rolurile şi misiunile” celor două structuri.

Senatorul crede că “a fost un argument plauzibil pentru acest tip de confuzie în timpul Războiului Rece, zile când am folosit serviciile clandestine să efectueze operaţiuni în ţări din lumea a treia, unde uniforma militară ar fi declanşat o confruntare directă cu Uniunea Sovietică.”

Dar asta era legenda valabilă cu două decenii în urmă.

Urmează o interogaţie deloc naivă, rod al presiunilor unei zone uşor de depistat, din lectura atentă a întrebării: „Nu ar avea mai mult sens, acum, ca doar CIA să colecteze şi să analize informaţii, de pildă, pe probleme cum ar fi dacă revolta populară din Tunisia s-ar putea răspândi în Egipt, iar Pentagonul să îşi focalizeze atenţia pe efectuarea atacurilor cu drone, la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan – presupunând că asta vrea comandantul-şef ( preşedintele S.U.A.) să se facă?”

Răspunsul simplu şi evident este categoric NU.

În nicio ţară din lume, chiar peste Ocean, unde funcţionează cea mai puternică cupolă informativă, în subordinea locatarului oficial de la Casa Albă, schimbul ordonat de informaţii nu se face pe bază de încredere, ci de verificare automată, suplimentară, prin structurile şi agenţii proprii, din punctele de interes geopolitic, pe mapamond.

Neîncrederea instinctivă şi „verificarea la sânge” a oricărui set de date, fiind, de fapt, cheia succesului unei viitoare operaţiuni de intelligence.

Înduioşătoare pare constatarea senatorului Gary Hart, că forţele speciale americane – indiferent de specificul misiunilor pentru care au fost organizate şi denumite, precum Delta Force, Rangers, Seals, Air Force Special Force – sunt foarte bine antrenate. Şi capabile să deruleze operaţiuni sub acoperire, peste hotare, „în multe cazuri, cu personal ce poartă haine tipice localnicilor şi călăreşte catâri”.

Uşor ironic, mister Hart îşi afirmă disponibilitatea de a primi orice consiliere, pe această temă, în mod special din partea celor care au experienţă în organizarea de operaţiuni sub acoperire. Profesionişti capabili să îi explice de ce principala agenţie americană de informaţii desfăşoară operaţiuni clasificate, care nu (mai) sunt secrete. Timp în care Pentagonul le dublează, chiar le triplează, cu acţiunile proprii, deşi, teoretic, iniţiativele sale ţin de “ceea ce face sau ar trebui măcar să facă o agenţie de informaţii”.

Apoi, senatorul trage de manşa propriei sale imaginaţii şi crede că pune punctul pe „i” , în felul său, de contribuabil ce vede bani cheltuiţi de instituţii diferite, în acelaşi scop:”dacă CIA ar lăsa armata să desfăşoare operaţiuni clandestine, în loc să se concentreze pe misiunile sale principale, probabil că am obţine informaţii mai bune din asemenea acţiuni. Şi am putea economisi nişte bani, la nivelul uriaşei structuri americane de informaţii”.

“Nice try!/Frumoasă încercare!” o fi exclamat, citind rândurile de mai sus, Leon Edward Panetta, directorul CIA, care are în subordine un minimum de 20.000 de agenţi.

Senatorul Hart persistă în eroare, atunci când crede că este vorba de un joc operaţional, între Pentagon şi CIA. Agenţia Centrală de Informaţii derulând, în continuare, operaţiuni în Afganistan şi Pakistan, considerate teatre de operaţiuni militare, de către Departamentul Apărării.

El îşi încheie eseul dedicat rivalităţii tradiţionale, dintre serviciile secrete, cu o întrebare retorică, dar memorabilă:

“Deci, pe baza cărei teorii efectuează CIA aceste operaţiuni şi nu Forţele Speciale ale armatei?”

Lumea de azi, ca şi aceea de ieri, nu este doar o succesiune a arealurilor în alb şi negru. Zona gri, de intelligence, este utilizată ca parte a forţelor şi mijloacelor alocate de un stat pentru a câştiga o campanie militară. Cu atât mai mult acolo unde inamicul nu poartă uniforme distinctive, nu duce lupta în tranşee şi acţionează prin trimiterea propriilor combatanţi în mulţimea de localnici îngenunchiată de sărăcie, absenţa locurilor de muncă, foamete şi frică de un viitor incert.

După cafeaua servită iniţial la… Pentagon, senatorul Gary Hart ar trebui să o testeze şi pe aceea de la sediul – la fel de impresionant –, al CIA.

Cele două instituţii ale SUA, fiind complementare, într-un angrenaj comandat, deseori, pe bază de ordine secrete, clasificate pe perioade mari de timp, de însuşi Preşedintele ţării – nume de cod EAGLE ONE.

MOŞ CRĂCIUN ÎN SENATUL S.U.A.

*Pactul Obama-Medvedev

Evenimentul central al penultimei săptămâni din acest an, pe mapamond, a fost, fără îndoială, agitaţia din Washington D.C., cu ecouri vizibile la Moscova, pe tema noului tratat START, vizând armele nucleare.
O prioritate pe agenda publică americană, care nu l-a încântat deloc pe senatorul republican Jim DeMint. Acesta nu este deloc fericit că a trebuit să lucreze pe timpul sesiunii „de raţă şchioapă” a Congresului, deoarece dezbaterea din Senat a fost un disconfort pentru el şi alţi politicieni dornici să obstrucţioneze ratificarea înţelegerii stabilite între preşedinţii american şi rus.

Test decisiv

Încă din luna aprilie a.c., preşedintele S.U.A. a susţinut necesitatea ratificării tratatului de reducere a armelor nucleare convenit cu omologul său rus. Ulterior, Senatul american a fost reticent faţă de intenţia lui Barack Obama.
Ultima şansă rămânea dezbaterea sa înainte de Crăciun, când raportul de forţe este relativ favorabil democraţilor, faţă de cel din luna ianuarie. Atunci republicanii vor deţine o majoritate confortabilă în rândurile senatorilor.
Casa Albă nu a precupeţit nimic din arsenalul politic pe care îl avea la dispoziţie. De la apelurile telefonice personale, ale preşedintelui Obama, către o serie de politicieni republicani influenţi, până la mobilizarea tuturor acelora care au fost secretari de stat şi mai sunt în viaţă, precum faimosul Henry Kissinger şi Condoleezza Rice.
Ca urmare a acestei teribile presiuni, pe 21 decembrie seara, 11 republicani au alăturat voturile lor celor exprimate de democraţi, în favoarea stopării dezbaterilor pe tema noului tratat START şi trecerii la votul decisiv.
Asta nu i-a împiedicat pe cei care nu agreează ratificarea acordului convenit de Barack Obama cu Dmitri Medvedev să îşi menţină preocuparea, reiterată public, că tratatul amintit ar putea afecta programul Statelor Unite vizând amplasarea unui scut antirachetă. Adevărul fiind că i-a deranjat efortul administraţiei americane de a tranşa totul în formula actuală a Congresului, nu în componenţa nouă, din 2011, rezultată în urma recentelor alegeri parţiale.
Insistenţa preşedintelui Obama are un sens logic. Neratificarea noului tratat convenit cu Federaţia Rusă i-ar fi subminat grav nu numai autoritatea de şef al statului, ci şi şansele de a candida, cu succes, pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial.

Recursul la republicanii moderaţi

Noul tratat START prevede ca Statele Unite şi Federaţia Rusă să îşi reducă astfel armele nucleare, încât, în termen de şapte ani, de la ratificare, fiecare parte să nu dispună mai mult de 1550 de focoase strategice şi 700 de lansatoare nucleare. Vor fi reluate şi inspecţiile la faţa locului, a căror reglementare a expirat in decembrie 2009, când s-a încheiat perioada de valabilitate a tratatul anterior START.
Partea surprinzătoare a acestui nou demers prezidenţial, în legislativul american? După ce săptămâna trecută, preşedintele Obama a obţinut o înţelegere cu republicanii, pe tema tăierii unor taxe, acum pare să fi consolidat tentativa sa de a crea o coaliţie de facto cu republicanii moderaţi din Congresul american.

Pentru a-i convinge de bunele sale intenţii, Barack Obama nu a ezitat să adreseze o scrisoare mai multor senatori republicani. Una în care a reiterat angajamentul său, conform căruia vor fi alocaţi 85 miliarde de dolari programului de modernizare a complexului naţional de arme nucleare. Sumă suficientă pentru asigurarea întreţinerii şi eficienţei arsenalului nuclear.

În misiva sa, preşedintele Obama scria negru pe alb:”Recunosc că modernizarea nucleară impune investiţii pe termen lung, în plus faţă de creşterea actuală a bugetului anual. Acesta este angajamentul meu în faţa Congresului, că administraţia mea va urmări concretizarea acestor programe şi capabilităţi, atâta timp cât eu sunt preşedinte.”
Un mesaj care nu a rămas fără efect. Dovadă fiind declaraţia senatorului republican Alexander, care a precizat că, după anunţul public al preşedintelui Obama, de a susţine modernizarea arsenalului nuclear, el nu mai are reţineri de a vota în favoarea Tratatului START.
Şi cunoscutul senator democrat, din statul Massachusetts, John Kerry, a adresat scrisori şi a făcut declaraţii de presă menite să risipească îngrijorările vizând impactul prevederilor tratatului START asupra apărării antirachetă, a modernizării nucleare şi a verificărilor periodice.
Până şi vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Hillary Rodham Clinton au recurs la o vizită neaşteptată la Senatul american, pentru a sta de vorbă cu senatorii reticenţi la aprobarea acordului convenit cu partea rusă.

Sensibilitatea Moscovei

Ca de obicei, când există o situaţie delicată pentru politica externă rusă, este scos la înaintare ministrul de resort, Serghei Lavrov, expert în avertismente dure. Şi acum, prin intermediul agenţiei de ştiri Interfax, şeful diplomaţiei Rusiei a atras atenţia – vizându-i indirect pe senatorii republicani ostili ratificării noului tratat – că textul deja convenit „nu poate fi subiect de noi negocieri. Înţelegerea stabilită prin START, care a fost scrisă pe baza unei parităţi stricte, respectă integral interesele Rusiei şi Statelor Unite.”
Lavrov, în stilul său, amintind de epoca lui Brejnev, nu a ezitat să afirme că orice schimbare a textului noului tratat privind dezarmarea nucleară, nu va face decât să anuleze înţelegerea iniţială dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
Cum generalii ruşi sunt mai atenţi la ceea ce afirmă Pentagonul, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a adresat o scrisoare liderilor democraţi şi republicani din Congresul S.U.A. solicitând ratificarea:”Acest tratat îmbunătăţeşte capacitatea noastră de a face ceea ce armata a fost desemnată să îndeplinească: protejarea şi apărarea cetăţenilor Statelor Unite. Sunt încrezător în succesul său, precum şi în garanţiile sale. Cu cât mai repede este ratificat, cu atât mai bine.”
Presa rusă, de miercuri, 22 decembrie a.c., consemna, înaintea votului final, din Senatul S.U.A., că 70% dintre americanii participanţi la un recent sondaj, pe tema aprobării sau respingerii noului Tratat START, doresc ratificarea sa.
Una care restartează şansele pentru un al doilea mandat prezidenţial, atât ale lui Barack Obama, cât şi acelea ale lui Dmitri Medvedev, parteneri în efortul comun de a promova moderaţia în politica externă.

MATERIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO