Posts tagged: TRAIAN BĂSESCU

NEÎNCREDEREA PREZIDENŢIALĂ

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

50042-0-basescu_cu_militarii_romani_din_afganistan

Ştiaţi proverbul grec:”Cel ce este temut de mulţi să se teamă de ei”?

Acest aforism mi-a venit în memorie când am aflat noile numiri, în funcţii importante din Armata României.

Sub pretextul promovării unor profesionişti militari tineri, sunt marginalizaţi generali cu evoluţii respectate la Cartierul General al NATO, din Bruxelles, şi la Comandamentul Central American – CENTCOM din Tampa, Florida.

O explicaţie plauzibilă? Neîncrederea actualului preşedinte în propozabilii, de drept, la funcţiile cheie din armata ţării.

Un argument? În noaptea Anului Nou, când a preferat să nu adreseze un gând bun compatrioţilor săi, preşedintele a dorit să îl aibă musai lângă el, pe ministrul apărării naţionale.

Dacă generalilor numiţi acum, pe posturile la care ar fi visat doar peste câţiva ani buni, li s-ar pune o întrebare comună, răspunsul lor onest ar fi acelaşi:”- Nu mă aşteptam la o asemenea ascensiune rapidă…”

Doar, din primul moment când poartă uniforma militară, viitorul profesionist înţelege şi respectă o ierarhie cu grade, funcţii şi criterii de promovabilitate la comanda grupei, plutonului, companiei, batalionului, brigăzii, diviziei, categoriei de forţe armate şi Statului Major General.

În timp apare departajarea profesională. Afectată, în ultimele două decenii, de amestecul grosolan al factorului politic în gestionarea problemelor armatei.

La reducerea masivă a Forţelor Armate Române au contribuit substanţial şi consilierii americani. Ani buni, armata de peste Ocean a constituit un element de referinţă pentru reforma şi restructurarea structurilor militare româneşti.

Concomitent, mii de militari români s-au convins, în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan de dotarea tehnică superioară a U.S. Army, de instrucţia modernă şi capacitatea de a duce lupta în condiţii de maximă ostilitate pe plan local.

Nu puţini ofiţeri români au urmat cursuri peste Ocean şi au absolvit instituţii militare americane prestigioase. În toate, regula de bază fiind supremaţia valorii reale. Nu mimate.

Şi iată că acum, în cea mai atipică ţară a Uniunii Europene, până şi numirile la vârful ierarhiei militare nu respectă criteriile de promovare existente în armatele celorlalte state membre ale NATO.

Drama noilor generali promovaţi? Va fi în momentul când se va reveni la normalitate. Vorba unui înstelat:Unde să mai fiu numit, după ce am fost şeful Statului Major General?”

La Cotroceni…

ARTICOL ACCESAT DE ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ,
PE 17 IANUARIE 2011

61%

Ganditorul de la hamangia si statueta feminina hamangia

Sunt unul dintre simplii cetăţeni ai României care crede, nu speră, că 2011 este finalul unui mod de a fi la putere în Ţara Mioriţei.

Viaţa va confirma, sau infirma, acest trend, tot mai vizibil, în lumea celor batjocoriţi şi umiliţi numai pentru că… au avut o altă traiectorie în viaţă decât acela ce i-a păcălit, când le-a momit voturile, pentru a fi mai marele stânei de defetişti – dintre Carpaţi şi Marea Neagră.

Lucrurile s-au schimbat, între timp. Acesta este motivul pentru care, în calitate de jurnalist, am pus o întrebare, pe acest blog:

DE CE A EVITAT PREŞEDINTELE SĂ SE ADRESEZE COMPATRIOŢILOR SĂI, ÎN NOAPTEA DE ANUL NOU?

Departe de a fi surprinzătoare, răspunsurile arată cine trebuie să îşi facă bagajele, pentru „zări mai calde”, pe alte meridiane:

1. DE TEAMĂ, FAŢĂ DE HUIDUIELILE MULŢIMII ADUNATE ÎN PIAŢA UNDE AR FI POPOSIT PENTRU ÎNTÂMPINAREA NOULUI AN – 61 % dintre votanţi;

2. ESTE CONŞTIENT DE OSTILITATEA CONAŢIONALILOR LUI, GENERATĂ DE MODUL CUM CONDUCE ROMÂNIA- 31% din voturi;

3. DIN LEHAMITE, FAŢĂ DE NERECUNOŞTINŢA CONCETĂŢENILOR SĂI, ÎN URMA BENEFICIILOR ADUSE DE POLITICA LUI. – 8% dintre cititori.

MENTALITATEA DEFETISTĂ

Pe 21 decembrie 1989, şeful de atunci al statului român era şocat de transformarea adunării bucureştenilor, din faţa sediului partidului de guvernământ, în prima manifestare televizată a unei nemulţumiri populare ce nu mai putea fi tăgăduită.

Pe 21 decembrie 2010, preşedintele de azi al ţării a fost neplăcut surprins de atitudinea comună a şefilor diplomaţiilor franceză şi germană, care au sancţionat, într-o formulă neaşteptată, modalitatea în care este acum guvernată România.

În urmă cu 11 ani exista arealul demnitarilor oficiali, de partid şi de stat, care aveau privilegii ascunse, dar reale.

Azi, fidelii puterii nu se sfiesc să îşi arate averile acumulate te miri cum, în cruntă contradicţie cu nivelul de trai al majorităţii covârşitoare a românilor de rând.

Atunci, în 1989, premierul Constantin Dăscălescu a jucat la două capete, iniţial de partea preşedintelui, ulterior, pentru câteva ore, de partea conaţionalilor uluiţi că au putut pătrunde nestingheriţi în sediul Comitetului Central.

În 2010, premierul Emil Boc, loial conducătorului statului, nu se mai bucură decât de stima unui român din zece alegători, conform ultimului sondaj de opinie.

La ultimul miting de sorginte comunistă, liderul partidului de guvernământ, din 1989, anunţa o sporire minimală a salariilor conaţionalilor săi.

În declaraţiile sale, reiterate pe parcursul anului 2010, şeful, în scripte, al formaţiunii politice care exercită azi puterea executivă, anunţa diminuarea semnificativă a salariilor, promiţând ulterior, în 2011, o revenire, parţială, la nivelele iniţiale.

La finele anului 1989, armata era supusă unui foc încrucişat, al celor care doreau adevărul despre modul cum au fost împuşcaţi peste o mie de români, şi al celor care refuzau să accepte subordonarea faţă de un ministru desuet.

Acum, armata a privit în tăcere mascarada imagologică, de arestare a doi înstelaţi, organizată pentru impresionarea U.E., aşteptând resemnată înlocuirea actualului lider militar cu unul care să corespundă criteriilor prezidenţiale. Aparent profesionale.

Iată simple repere ale convingerii publice că lucrurile merg din rău, în mai rău. O mentalitate mioritică care ne ţine cu capul plecat. Dar nu pentru multă vreme.

În istoria naţională, învingătorii au apărut când nu mai credea nimeni că poate veni clipa independenţei, aceea a unirii, ulterior a reîntregirii României. Iar anul 2011 poate fi eliberarea de tristeţea naţională.

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

PISICA ARĂTATĂ ARMATEI

Vă propun un exerciţiu de memorie. Câteva întrebări, vizând organismul militar autohton. Urmate de răspunsurile posibile. Unele şi altele fiind doar pretextul stârnirii opiniilor dumneavoastră. Pro. Contra. Sau deloc. La nivelul conştiinţei personale. Dinamică. Obtuză. Ori anesteziată de criza, nu doar economică, a societăţii noastre.

Cine se ocupă de Armata României?

Primul responsabil este comandantul constituţional, preşedintele ţării. Un ofiţer în rezervă. Ca şi mine. Un „…Escu”, de Tudor Muşatescu. Eu la fel.
Egalitate, ca-n tenisul de câmp: 2-2.

Apoi el, dornic de a avea un consilier prezidenţial pe probleme de securitate după chipul şi asemănarea lui Emil Boc. Eu oripilat că a plecat dintr-o asemenea postură un general de valoarea lui Constantin Degeratu şi pierde acum vremea, pe la Cotroceni, Iulian Fota.

Despre generalul Degeratu reiterez ce am mai scris. Când a fost primit la Pentagon, la nivelul şefului Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major, a făcut o impresie excelentă. De la prestanţa personală, la stăpânirea perfectă a limbii engleze, de la claritatea ideilor, la argumentele folosite pentru a proba convingerile personale.

Constantin Degeratu a încântat studenţii Colegiului de Securitate Internaţională de la Garmisch-Partenkirchen, prin deschiderea spre dialog şi acceptarea unor opinii complementare, chiar opuse ideilor punctate în prelegerile sale. Dar la Cotroceni, Conducătorul Statului nu are nevoie de principii, concepte, previziuni, corelaţii strategice şi concluzii academice.
Avantaj preşedintele: 3-2.

Dacă Iulian Fota, acest virtual viitor şef de la DOI ŞI UN SFERT, ar avea puterea de a lua taurul de coarne, atunci s-ar face luntre şi punte pentru ca şeful statului român să treacă Oceanul. Pentru o necesară întrevedere la Casa Albă. Acolo unde Traian Băsescu este privit acum aidoma lui Bibi Netanyahu, înaintea ultimei vizite a acestuia la Washington D.C.: cu o perceptibilă reţinere.
Dar domnul Fota şi-a învăţat bine fişa postului: doar şeful are iniţiative.
Dezavantaj preşedintele: 3-3.

Apoi, cel aflat la timona republicii noastre şi-a dorit un ministru docil. Ultimul “nărăvaş” fiind ministrul liberal Atanasiu. Subminat vizibil de la palatul prezidenţial. Dacă liberalul ar fi venit la sediul Ministerului Apărării Naţionale nu cu o cohortă de fuste mini, liber convertibile, ci cu o echipă de experţi, formată din foşti militari, cu studii în Statele Unite, ar fi fost, probabil, unul dintre miniştri de referinţă în istoria armatei noastre.

Dar istoria s-a scris altfel. Cei ce l-au urmat, până la umbra aparent independentă de azi, au învăţat din mers regula jocului: minimum de vizibilitate=maximum de mandat.

Ultimul ministru care l-a înfruntat pe preşedinte este personajul care a fost temporar şi lider la justiţie. La un moment dat, distinsul invitat, cu păr dalb, la televiziunile opoziţiei, a trebuit să decidă dacă semnează, sau nu, un anumit document relevant în jocul puterii cu partidele aflate în dizgraţia prezidenţială. Furat de peisaj, personajul a dat semnalul public că nu va semna. A fost sunat la telefon. I s-a spus să aleagă. Semnează imediat sau i se publică a doua zi dosarul de ofiţer acoperit… A semnat fără să clipească.
Avantaj preşedintele: 4-3.

Apoi, Conducătorul Statului şi-a dorit un şef al Statului Major General/S.M.G. pe măsura tipologiei mateloţilor unei nave proiectate a intra în furtună – de gradul 7 sau 9, că apoi se scufundă…
La preluarea ştafetei la Cotroceni, de la Ion Iliescu, la comanda de facto a organismului militar se afla generalul Eugen Bădălan. Aşa cum Ioan Mircea Paşcu l-a găsit instalat, ca şef al S.M.G., pe generalul Popescu şi actualul prezident trebuia să înghită găluşca. Acesta fiind genul proxim.

Diferenţa specifică? Paşcu a înţeles că armata recunoştea autoritatea lui Mihail Popescu. Un profesionist trecut prin toate eşaloanele importante. Iute la mânie, dar adept al dialogului cu cei mici în grad, alături de care prefera deseori să fumeze o ţigară, să îi asculte, să ia astfel pulsul armatei.

Conducătorul actual al Statului l-a citit imediat pe Bădălan. Ofensiv. Cu idei. Capabil să încaseze lovituri, dar şi să se redreseze imediat. Bădălan a intrat rapid în conflict cu ministrul Atanasiu. Primul apărând spiritul de corp al armatei. Al doilea fiind prost consiliat de cosiţe lipsite de coroniţe.

Ori marinarul de ieri, preşedintele de azi, avea nevoie de linişte la ministerul oştirii. Abil, i-a telefonat lui Atanasiu şi l-a întrebat ce face. Sincer, acesta a replicat că este preocupat că nu are sprijinul preşedintelui. Atunci, Conducătorul Statului i-a sugerat să facă un raport prin care cere înlocuirea celui care îl agasa – şeful Statului Major General.

Naiv, Atanasiu s-a conformat. Şi a trimis raportul la cel care îi telefonase. Abil, cel care a primit documentul s-a dus la premierul de atunci şi i-a propus, conform procedurii, să contrasemneze raportul ministrului apărării. Gest firesc, doar premierul şi ministrul erau din acelaşi partid.

A doua zi, ministrul era suspendat. Din funcţie…
Avantaj preşedintele: 5-3.
Şi minge de set.

Numai că numirea unui marinar, îmi scapă numele, a creat o puternică nemulţumire în rândul generalilor din Forţele Terestre Române. O fi România în NATO şi armata Statelor Unite model pentru armia autohtonă, dar una este să ai patru categorii de forţe armate – terestre, aeriene, navale şi de infanterie marină – finanţate şi dotate cu tot ce le trebuie şi alta este să te mândreşti cu câteva mii de profesionişti din forţele terestre, rulaţi prin teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan, cu trei fregate operaţionale şi o aviaţie militară care moare în 2012.

Şi cum preşedintele ţine, la unele din angajamentele sale, ce s-a gândit? A promis el, în Aula Ministerului Apărării Naţionale, că după un marinar vine un aviator la comanda Statului Major General? A promis. Mârâie generalii din Forţele Terestre Române? Ia să le stricăm noi Crăciunul, că de Anul Nou va fi semnat decretul prezidenţial de numire a unui nou…aerian la timona – ce altceva mai poate fi? – S.M.G.-ului.

Şi precum a scos scamatorul doi iepuraşi din pălăria neagră, aşa şi Conducătorul Statului a scos pe micul ecran doi generali cu vipuşcă roşie. Cum nu este nici la Forţele Navale şi cu atât mai puţin la Forţele Aeriene.
Mai cârâie careva în armată?…
Set adjudecat de preşedinte: 6-3.

*
Şi vine acum rândul întrebărilor mele.
Read more »

CONDIŢIA MILITARULUI DEMN

Uitată de absolventul Academiei Navale, titular de organigramă la Palatul Cotroceni. Şi de purtătorul de uniformă al marinei noastre militare, şef al Statului Major General.

GENERALUL IOAN SORIN – DORIT ÎN FRUNTEA STATULUI MAJOR GENERAL

Generalul_Henri_Bentegeat_si_generalul_Ioan_Sorin

Un sondaj postat pe acest blog, dedicat comunităţii militarilor activi şi în rezervă, a avut drept întrebare cheie interogaţia:

CINE MERITĂ SĂ PREIA COMANDA STATULUI MAJOR GENERAL LA 31 DECEMBRIE 2010?

76% dintre cititorii care au votat au optat pentru generalul IOAN SORIN.

Un profesionist militar exilat la Bruxelles, de actualul înstelat din fruntea S.M.G., amiralul Marin Gheorghe. Conaţionalul care mai are doar o lună până se va alătura pensionarilor militari. Asta dacă nu se va întâmpla o minune. Cum ar fi menţinerea sa în activitate, cu gradul actual, de amiral, sau cel următor de… mareşal şi numit consilier pe probleme de securitate naţională la Palatul Cotroceni, în locul lui Iulian Fota, căruia i se va încredinţa un post pe măsura abilităţilor dovedite până acum. Ca să tacă. Public.

Aveţi dreptate! Un sondaj publicistic, postat pe blogul citit de o mână de oameni, printre care şi colegii de la Direcţia Comunităţii Informative este cel mult o frecţie la piciorul de lemn din cabinetul şefului statului român, între două hohote de râs, deja proverbiale.

“Pe surse”, trei la număr, am aflat că tacit se obiectează la propunerea generalului Ioan Sorin în postul suprem din Armata României cu replica că a fost simpatizat de preşedintele Emil Constantinescu. Şi ce este rău în asta? Bine. Trăim în ţara pretextelor. Care dacă nu există se pot inventa. Şi dacă sunt se pot amplifica.

Probabil că la nivelul şefului statului există preocuparea de a aduce în posturi cheie doar oameni fără coloană vertebrală. Preferabili cu fustiţe. Şi cosiţe. Blonde.

Numai că armata nu este un minister al turismului, unde poate încăleca un tanc, nu un bidiviu, orice purtător de beretă. “Am înţeles!”, “Să trăiţi!”, “Ordonaţi!” rosteşte tare şi cu forţă orice cadet, din academiile militare de la Bucureşti, Sibiu, Braşov şi Constanţa. Da, dar…

Dar experienţă reală, de conducere a trupelor în teatrele de operaţii, au doar câţiva generali activi. Şi cea mai completă, recunoscută şi respectată o are generalul Ioan Sorin.

Un militar cu prestanţă, care nu se ascunde în birou de oamenii care-i cer sprijinul.

Un general care nu se agită, când este pus în faţa imprevizibilului.

Un comandant care inspiră încredere trupelor. Prin calităţi admirate şi de rivalii săi.

Ar fi timpul ca preşedintele României, comandantul constituţional al Armatei Naţionale să reinstituie MERITOCRAŢIA în mediul militar.

Printr-o simplă numire. A unui om în faţa căruia orice profesionist militar să ia poziţia de drepţi din respect.

Un respect profesional umilit acum de impostură.

~