Posts tagged: MIHAIL GORBACIOV

GENERALS GIVE THE EXACT TIME IN CAIRO

* GENERALII DAU ORA EXACTĂ LA CAIRO

Ceea ce se întâmplă în Egipt, interesează, în mod deosebit, pe liderii arabi vizaţi, în continuare, de o campanie specifică modului de a acţiona al „vulturilor americani” – fără menajamente, recurgând la vizibilitate minimă şi eficienţă maximă. Una dublată de o operaţiune tipică de intelligence, ce îşi merită apelativul public – „Principiul dominoului”. Care este orchestrată cu un rafinament superior demersurilor lui Mihail Gorbaciov, de schimbare succesivă a liderilor fostelor state socialiste, membre ale Tratatului de la Varşovia.

Acum, Departamentul de Stat, condus de noua Doamnă de Fier, Hillary Diane Rodham Clinton, s-a transformat într-un dispecerat telefonic, de unde sunt sunaţi şi consiliaţi, ziua şi noaptea, în termeni fără echivoc, şefii de stat ce au devenit ţinta unor manifestări populare de protest, într-o succesiune rapidă, care nu este deloc întâmplătoare.

Fuga preşedintelui Zine al-Abidine Ben Ali, din Tunisia, mândria perimată a preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, concesiile neaşteptate ale preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh, abilitatea regelui Iordaniei, Abdullah II bin al-Hussein – cu o evoluţie, pe linie de comandă, în armata britanică -, timiditatea regelui Mohammed al VI-lea al Marocului, aflat, ca şi omologul iordanian, de 12 ani pe tronul înaintaşilor săi, sunt doar câteva reacţii personale, la planul amplu de schimbare nu numai a unor lideri, ce se simţeau bine în postura de conducători pe viaţă, ci şi a modului de evoluţie a statelor respective, conduse, până acum, cu un autoritarism tacit acceptat în comunitatea euroatlantică.

Două state au fost „prinse pe picior greşit”, de tăvălugul schimbărilor petrecute până acum în lumea arabă. Israelul, care este vizibil nedumerit de ce se va întâmpla cu propria sa poziţionare, în relaţiile cu ţările care îşi democratizează viaţa politică. Şi Iranul, captiv iluziilor conducerii religioase, care speră, de o manieră naivă, că viitorii lideri, din statele aflate sub presiunea demonstraţiilor de stradă se vor întoarce cu faţa la Teheran, inspirându-se din ceea ce a fost Revoluţia Islamică în această ţară. Azi, un produs propagandistic desuet.

Refuzul lui Hosni Mubarak, de a demisiona sub presiunea străzii şi a pleca imediat în străinătate, precum omologul tunisian, a fost extrem de util afirmării rolului armatei egiptene. O instituţie condusă inteligent, de către generalii cu conexiuni puternice la Pentagon.

37ccf6ffa8094a29ae943a2b7167094a SULEIMAN

Cel mai bine poziţionat dintre ei, generalul Omar Suleiman, chiar dacă este doar vicepreşedinte şi, în continuare, şeful cupolei informative a Egiptului, este acum recunoscut chiar de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, opozantul Mohamed ElBaradei, drept omul cheie în perioada de tranziţie, cu sau fără Mubarak, ce va urma până la alegerile prezidenţiale.

Egiptenii ştiu că, dincolo de orgoliile diferiţilor aspiranţi la putere, dialogul nemediatizat dintre aceştia a început. Aşa se explică de ce pe 4 februarie, zi declarată iniţial ca aceea a manifestaţiei având drept ţel plecarea forţată a lui Mubarak, nu au mai participat decât 100.000 de manifestanţi, cu 150.000 mai puţin, decât în momentul de vârf al nemulţumirii populare.

Pentru a demonta replica dată de Hosni Mubarak, preşedintelui Barack Obama, la telefon, prin care îl avertiza că, după plecarea sa, vor veni islamiştii la putere, precum s-a întâmplat în Iran, după ce şahinşahul a părăsit Teheranul, administraţia americană a dat asigurări vicepreşedintelui actual, generalul Omar Suleiman, că este de acord ca guvernul supervizat de el, cu sprijinul decisiv al armatei, să preia puterea de la Mubarak, până la organizarea alegerilor prezidenţiale.

Reacţia lui Mohamed ElBaradei, o voce tot mai puternică, de la revenirea sa la Cairo şi alăturarea lui de partea manifestanţilor, a fost una care nu se opune acestei variante, ci perioadei cât ar trebui să dureze tranziţia.

El consideră că nu sunt suficiente cinci luni pentru modificarea Constituţiei şi organizarea de alegeri în luna septembrie. ElBaradei apreciază că graba asta indică neseriozitatea regimului în privinţa asumării schimbărilor necesare.

În opinia sa, tranziţia trebuie să dureze un an de zile, timp suficient pentru ca partidul lui Mubarak să piardă rolul conducător, înainte ca alegeri cu adevărat democratice să fie organizate. Altfel vor fi din nou fraude electorale, reguli favorabile celor ce deţin acum puterea, starea de urgenţă va fi reinstituită şi presa va fi controlată de o manieră strictă.

Generalul Omar Suleiman, vicepreşedintele ţării i-a asigurat pe conaţionalii săi că nu va fi luată nicio măsură represivă împotriva manifestaţiei continue din piaţa Tahrir, acolo unde au murit, până acum, 109 egipteni, în confruntările dure, cu pietre, bâte, grenade incendiare improvizate şi schimburi de focuri, izolate, pe timpul nopţii.

Numai telespectatorii naivi şi jurnaliştii fără o predocumentare serioasă pot crede că Egiptul este sau va fi pradă haosului.

Armata a avut şi are controlul situaţiei. La ora actuală, militarii au instituit puncte de control ale actelor de identitate, împiedicând astfel ca poliţişti în civil sau simpatizanţi ai lui Mubarak să se infiltreze printre demonstranţii pentru libertate.

Pe 4 februarie, dimineaţa, ministrul apărării, mareşalul Hussein Tantawi a efectuat o vizită neaşteptată la trupele staţionate de jur împrejurul pieţei Tahir. El nu a ezitat să stea de vorbă cu manifestanţii şi să le spună că majoritatea solicitărilor lor vor fi îndeplinite, motiv pentru care ar trebui să plece acasă.

080325-N-2855B-020.JPG

Tantawi – în fotografie alături de omologul american, Robert Gates – este primul membru al guvernului care a avut curajul să stea de vorbă cu conaţionalii nemulţumiţi de refuzul iniţial al preşedintelui Hosni Mubarak, de a părăsi puterea.

Generalul Omar Suleiman şi-a declarat public opţiunea atât pentru schimbarea articolelor constituţionale, care vor duce la eliminarea restricţiilor actuale, pentru cei ce vor să candideze, ca independenţi, la alegerile prezidenţiale, cât şi pentru instituirea unor limite clare ale mandatelor prezidenţiale.

Atent la declaraţiile vicepreşedintelui ţării, ElBaradei a cerut şi abrogarea legii pentru situaţii de urgenţă, care oferă forţelor de securitate puteri nelimitate. El a solicitat şi mai multă libertate pentru partidele politice, care să nu mai depindă de voinţa formaţiunii politice guvernamentale. Cea care până acum decidea ce partid să mai existe, sau nu.

Şi ca tacâmul să fie complet, ElBaradei, care ştie ce se vrea peste Ocean, a dat câteva mesaje clare.

Îl respectă pe generalul Suleiman, ca un interlocutor oficial, cu care se pot negocia reperele perioadei de tranziţie. Dar este nevoie de un alt guvern, condus de un consiliu prezidenţial, compus din două-trei personalităţi cu vizibilitate naţională.

Unul dintre membri fiind, obligatoriu, un militar.

Acest triumvirat ar conduce Egiptul, cel puţin un an de zile, până când o nouă constituţie va fi convenită şi redactată.

Generalii nu au comentat propunerea. Dar nici nu au respins-o. Pentru simplul motiv că li se recunoaşte locul şi rostul în menţinerea stabilităţii naţionale.

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

categories Interesul general | | datetime February 5, 2011 07.30 | comments Comments (0)

GORBACIOV ÎL SPRIJINĂ PE MEDVEDEV

gorbaciov

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a publicat, la Moscova, pe 29 decembrie a.c., un articol intitulat „Noua Agendă Democratică”.

În acest mod, el atrage atenţia opiniei publice ruse asupra importanţei evenimentelor posibile în 2011. Considerate mai relevante decât viitoarele alegeri prezidenţiale.

Gorbaciov crede acum, în prag de An Nou, că „evoluţia societăţii ruse ar putea transforma politica ţării, în ciuda adversarilor interni, care refuză schimbarea sau cei care clasifică Rusia, fără a fi calificaţi în domeniu, ca un stat incorigibil autoritar”

Dar, pentru ca o asemenea evoluţie să se întâmple, Mihail Gorbaciov consideră că o nouă agendă pentru Rusia trebuie să fie proiectată în anul 2011.

Fostul preşedinte sovietic reaminteşte cititorilor săi că, numai cu un deceniu în urmă, pe lista de priorităţi a Moscovei se afla apărarea integrităţii teritoriale a Rusiei şi restaurarea autorităţii guvernării centrale.

O afirmaţie cel puţin curioasă. Din moment ce nu menţionează concret care erau inamicii care vizau integritatea statului rus.

Apoi, fostul lider al partidului comunist sovietic a elogiat rolul lui Vladimir Putin, care, „bucurându-se de sprijinul oamenilor, a fost devotat materializării unei agende a stabilizării. Noi am putea dezbate mijloacele prin care acest obiectiv a fost atins şi cu cât succes, dar provocările existenţiale ale Rusiei au fost depăşite în mare parte. ”

Evident că nu într-o manieră democratică.

În acest context, progresul înregistrat în etapa stabilizării a evidenţiat problemele nerezolvate ale Rusiei, pe care doar le-a exacerbat criza financiară globală.

O criză care – scrie Gorbaciov – “nu a dat naştere corupţiei la toate nivelurile guvernului şi nici nu a determinat Rusia să îşi piardă dinamica sa democratică.”

Fostul preşedinte sovietic consideră o eroare concepţia conform căreia Rusia are avantajul unor excepţionale zăcăminte de petrol şi gaze, deoarece se uită realitatea că aceste resurse naturale nu sunt inepuizabile.

Mai mult, chiar şi în condiţii favorabile unor preţuri excepţionale pe piaţa mondială, la livrările de gaze şi petrol, sumele câştigate de Moscova nu au fost utilizate pentru eradicarea sărăciei, care afectează încă zeci de milioane de ruşi.

Apoi, Gorbaciov scrie negru pe alb: „ sunt convins că toate necazurile Rusiei au venit din politică. Avem nevoie de un mediu democratic şi competitiv, de iniţiativă la toate nivelurile, de o societate civilă activă şi un control real public. Numai în astfel de condiţii se vor găsi soluţii la problemele dificile.”

Laureatul Premiului Nobel reaminteşte că, începând din anii 2005-2006, autorităţile ruse au implementat măsuri care au făcut practic imposibile reacţiile la problemele acute din societate.

Deciziile de a anula alegerile directe de guvernatori, de a introduce lista de partid, la votare, de a ridica pragul electoral necesar partidelor pentru a intra în Duma de Stat şi abrogarea cerinţei prezenţei minime la vot – toate însoţite de o manipulare agresivă a alegerilor şi a mass-media – a creat un sistem politic închis la feedback-ul dat de societate.

Consecinţa este şi azi vizibilă. Elita politică a servit doar propriile interese înguste.

Mihail Gorbaciov aminteşte de incendiile violente din vara trecută, de izolarea practică, de atunci, a elitei politice, de activarea bruscă a mişcărilor publice, a jurnaliştilor, ecologiştilor, oamenilor de afaceri şi a cetăţenilor simpli, sătui de imobilismul şi corupţia funcţionarilor publici.

Un eveniment precum cel menţionat a reliefat lupta care devine tot mai dură dintre tendinţele democratice şi cele anti-democratice. Dacă acestea din urmă vor învinge, toate realizările din anii conducerii Rusiei de către Putin, inclusiv stabilitatea „vor fi puse în pericol”, scrie Gorbaciov.

Apoi, în mod surprinzător, laureatul Premiului Nobel a făcut referire la ceea ce scria, despre ameninţarea menţionată, pe blogul său, presedintele rus Dmitri Medvedev, în noiembrie: „Nu este un secret că, începând de la o anumită perioadă, simptomele de stagnare au început să apară în viaţa noastră politică, ca şi ameninţarea unei cotituri în politica internă şi pericolul transformării stabilităţii într-un factor de stagnare.”

Concluzia citată a fost una neaşteptată, pentru Gorbaciov. Care consideră evaluarea lui Medvedev drept dovada înţelegerii de către acesta a faptului că problemele Rusiei sunt înrădăcinate în politica sa, în degradarea partidului de guvernământ, în lipsa unei opoziţii reale şi în lipsa de respect pentru drepturile minorităţilor politice.

Mihail Gorbaciov sugerează că:”Îmbunătăţirea educaţiei trebuie să fie o prioritate de top. Am abordat-o în momentul în care cerinţa constituţională de educaţie universală, liberă, poate deveni o ficţiune. Oamenii se întreabă: Cum se face că, după Al Doilea Război Mondial, guvernul a avut suficienţi bani pentru a asigura o educaţie gratuită, iar astăzi nu?”

Iată de ce, în viziunea fostului lider comunist, agenda anului 2011 va trebui să includă o puternică componentă economică, Rusia având nevoie de un progres bazat pe o modernizare rapidă şi de o economie accelerată de ultimele tehnologii viabile pe mapamond. Deziderate imposibil de atins fără oameni cu o educaţie ştiinţifică adecvată.

Finalul materialului este un sprijin fără echivoc pentru actualul preşedinte rus:”Sunt convins că Medvedev trebuie să devină lider în procesul de elaborare a noii agende publice ruse, şi el trebuie să acţioneze în anul care vine. Societatea îl va sprijini.”

Semnal indirect şi către Putin. Că este bine să rămână premier.

ARTICOL PUBLICAT DE ARENA.MD

Tags: , , , ,

categories Interesul general | | datetime December 29, 2010 07.30 | comments Comments (0)

~