«Vă dau schimbarea, dar păstrez puterea» !

“Rusia a făcut o investiție politică în Transnistria, nu una economică. Iar efectul scontat nu era o reală aspirație spre independență, ci doar propagarea și conservarea sferei sale de influență.”

Cine şi în ce context a făcut enunţul de mai sus aflaţi apăsând AICI.

Îşi vor sincroniza “ceasul” cei trei crai ai A. I. E.?

Cum ar trebui să înceapă ziua de lucru a preşedintelui celui de-al doilea stat românesc? Dar a premierului de la Chişinău? Şi chiar a ex-preşedintelui Republicii Moldova, hâtrul Mihai Ghimpu? Cu revista presei americane! Pentru că, începând din 2012, Casa Albă va accelera integrarea, în arealul occidental, a landului dintre Prut şi Nistru. Washingtonul pariind pe generaţia tânără. Iar Moscova? A mizat (în virtutea încremenirii în proiectul sovietic) pe cei care viaţa îi scoate treptat din arealul activ al societăţii. Una aparent prostită cu iluzia fluturării Drapelului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Asta într-o lume unde contează ce produci, din ce trăieşti, la ce te pricepi mai bine. Nu pe umărul cui încerci să plângi. Fie acesta liderul imperial care savurează un pahar de vodcă, sau cel democrat, care degustă liniştit “The Best Bourbon Whiskey”.

Şi ce indică mass-media de peste Ocean? Postul TV ABC News, cu cele mai bune conexiuni la actuala administraţie americană, a difuzat, pe 19 iulie a.c., un sondaj interesant. Conform acestei testări a convingerilor alegătorilor americani, majoritatea dintre aceştia cred că republicanii din Congres susţin interesele marilor corporaţii, în timp ce preşedintele Obama protejează clasa de mijloc şi întreprinderile mici.

59% dintre repondenţii la sondaj afirmă că reprezentanţii partidului republican, în Congresul SUA, sunt mai preocupaţi, decât actualul şef al statului, de soarta instituţiilor financiare americane. Iar 67% dintre cetăţenii Statelor Unite nu au niciun dubiu că acelaşi partid are drept prioritate vizibilă grija faţă de interesele marilor societăţi de afaceri. Asta fiind „pajura”, de pe reversul monedei mediatice lansate cu sondajul menţionat.

„Capul?” Are, pe faţa aceleiaşi monede, imaginare, chipul lui Obama. 53% dintre americani susţin moral politica actualului preşedinte, de sprijinire a clasei de mijloc, faţă de doar 35% care o dezavuează. Barack Obama îi învinge, la puncte, pe republicani – cu 47% pentru şi 37% contra – şi în privinţa preocupării sale constante pentru cei ce dezvoltă mici afaceri, deci au interese economice „pentru dumneavoastră şi familia proprie.”

Acest sondaj a fost realizat pentru ABC News de “Langer Research Associates”, indicând că Barack Obama este mai simpatizat, decât republicanii, în rândurile alegătorilor independenţi, 52% dintre aceşti repondenţi fiind de partea sa, datorită politicii lui de ajutorare a clasei de mijloc şi numai 33% împotrivă.

Mesajul esenţial al sondajului? Grija lui Obama pentru concetăţenii de condiţie medie şi modestă este un element cheie al durabilităţii sale la Casa Albă. Asta fiind vestea bună pentru fărâma de speranţă, nemărturisită, a lui Dmitri Medvedev, al cărui dorit secund mandat la Kremlin ar beneficia de un substanţial sprijin, din partea realesului de peste Ocean.

Şi ştirea nedorită de centurionii premierului Vladimir Putin. Un politician care pare a nu putea trăi decât cu gândurile la trecut. Un şef de executiv ce nu numai că are controlul presei ruse, dar şi induce teme publice false, menite a aţâţa ura împotriva liderilor unor ex-republici sovietice, precum Georgia şi Estonia.

De pildă, acum conducerea statului georgian este acuzată de faptul că s-a decis reamplasarea unui obelisc – dedicat memoriei victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial – din centrul oraşului Batumi, la marginea acestei localităţi. În buna tradiţie stalinistă, oficialităţi de la Moscova şi lideri ai ultimelor organizaţii a veteranilor de război au criticat – “cu asprime”, bine că nu au gafat să folosească expresia sovietică „cu mânie revoluţionară” – măsura redislocării monumentului menţionat.

În aceeaşi zi, tot în presa din capitala rusă, era difuzată ştirea:”cimitir militar vandalizat în Estonia.” Actul, evident condamnabil, fiind atribuit unor vandali. Din nou, vigilente, şi la comanda clară a Moscovei, organizaţiile locale de veterani sovietici – ca să nu fie niciun dubiu – au cerut o investigare a celor petrecute cu mormintele soldaţilor care au luptat pentru interesele hegemoniste ale URSS şi pedepsirea celor vinovaţi, ca şi cum autorităţile estoniene nu ştiau ce au de făcut.

Asta va însemna un eventual al treilea mandat prezidenţial al lui Putin. Ameninţări. Condamnări. Zăngănit de arme. Şi aliaţi pe măsură. Unul fiind Iranul.

La Teheran fiind aceeaşi isterie a condamnării în contumacie.
De data asta, înalţii prelaţi iranieni anunţând, nici mai mult, nici mai puţin, decât judecarea, în absenţă, a 26 de oficiali americani, acuzaţi de violarea drepturilor umane. Pe listă se află ex-secretarul apărării Donald Rumsfeld, adjunctul lui, din acea vreme, Paul Wolfowitz, şefii fostelor centre de detenţie a insurgenţilor islamişti, de la Guantanamo şi Abu Ghraib şi comandantul crucişătorului american „USS Vincennes”, care a doborât un avion al companiei Iran Air, în 1988, ce nu s-a supus avertismentelor de a schimba ruta iniţială, în zona aflată sub protecţia forţei expediţionare a SUA. Motivul acestui proces mimat? Sancţiunile impuse de Statele Unite Iranului, care continuă să îşi dezvolte programul militar, ce va fi finalizat cu producerea în serie a armei nucleare.

Tocmai acum, la Moscova, generalul Nikolai Makarov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse a anunţat decizia de a se trece, pe plan autohton, la construirea dronelor – avioane fără pilot –, produse până acum de concernul VEGA. Makarov a mai precizat că Rusia a cumpărat anterior un număr de drone produse de israelieni, pe care le utilizează pentru a antrena personalul propriu, din forţele aeriene. Rusia fiind statul care condamna utilizarea, de către americani, a dronelor în Afganistan şi Pakistan, pentru lichidarea unor lideri ai militanţilor islamici.

Din fericire, Obama menţine iniţiativa acţiunilor constructive, în relaţia cu tandemul politic de la Moscova. Aşa se explică faptul că Rusia şi SUA au convenit acum facilitarea eliberării vizelor între cele două state, acordul bilateral urmând a intra în funcţiune înainte de finele acestui an! Noul document prevede prelungirea duratei vizei cu intrări multiple, de la 1 la 3 ani.

Conform Departamentului rus pentru Statistică, în primele trei luni ale anului 2011, a existat o creştere cu 54% a ruşilor care vor să vadă, cu ochii lor, America la ea acasă.
Cât de mare este dorinţa de libertate a conaţionalilor lui Putin!
Iar prelungirea menţionată nu va face decât să dubleze fluxul actual spre Ţara Libertăţii, conştient asumată.

Expertul rus Serghei Zatsepilov crede că noul acord va mări şi numărul turiştilor americani care vor veni în Rusia nu doar să o viziteze, ci şi să identifice oportunităţi de investiţii, menite a contribui la modernizarea statului rus.

Până când Obama se va decide la un gest politic care să indice alegătorilor ruşi că merită să voteze pentru democraţie, nu pentru autocraţie, la Moscova – „locul de unde încă iau lumină” nu puţini dintre preşedinţii ex-republicilor sovietice – s-au publicat primele rezultate ale celei de-a 13 consultări,

pe probleme bilaterale, între Rusia şi Germania.

Ce a discutat Dmitri Medvedev cu Angela Merkel?
„Probleme cheie ale relaţiilor economice bilaterale, situaţia politică din lume, inclusiv conflictele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, preocupările societăţii civile din Rusia şi Germania.” Cei doi au abordat şi situaţia din Libia şi Siria – unde Moscova pierde teren văzând cu ochii -, relaţiile dintre Israel şi autorităţile palestiniene, conflictele îngheţate din Nagorno-Karabah şi…Transnistria.

Concluzia finală? Bună de trimis naivii în ceaţă! Participanţii la aceste discuţii „îşi vor sincroniza ceasurile lor”, pe fiecare dintre problemele enunţate. Adică… vor rămâne ca acum. Cel puţin până când noul preşedinte de la Kremlin va da mâna cu câştigătorul alegerilor prezidenţiale, din SUA, anul următor.

Atenţionat de opoziţie, că revenirea sa la Kremlin va genera un boicot economic tacit al Occidentului, premierul Vladimir Putin a dat o replică inteligentă, pe 20 iulie a.c., afirmând că investiţiile străine în economia Rusiei au crescut cu 39% în perioada ianuarie-iunie 2011, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Asta însemnând o infuzie de 27 miliarde $ în economia rusă.

Cu toată privirea, aparent liniştită, a fostului ofiţer KGB, ajuns acum liderul de facto al Federaţiei Ruse, societatea rusă fierbe, pe plan politic, departajările fiind tot mai vizibile, de la o zi la alta.

Astfel, tot pe 20 iulie a.c., vicepremierul Igor Suvalov a aderat la făcătura politică a lui Putin, caraghioslâcul numit Frontul Popular al Tuturor Ruşilor. Un cadru electoral în care au fost băgate, la grămadă, sindicate, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de afaceri şi grupuri de tineri. Unele dintre aceste structuri şi-au exprimat public indignarea de a fi fost introduse în Frontul lui Putin, fără ca să li se ceară consimţământul.

Este incredibil cum – dincolo de declaraţiile absolut aiuritoare ale unor grupuscule, precum „armata feminină a lui Putin”, cea mai proastă opţiune în campania electorală declanşată neoficial – premierul rus nu înţelege exact ce nu a priceput, multă vreme, şi Vladimir Voronin.

O epocă istorică s-a încheiat. America a ajuns la punctul zero al slăbiciunii sale economice, de unde va decola spre echilibrul care i-a asigurat prosperitatea. Ruşii lucizi vor să trăiască demn la ei acasă, într-o democraţie necruţătoare cu corupţia şi abuzurile liderilor cu mentalitate stalinistă. Ex-republicile sovietice, de la marginea muribundei Comunităţi a Statelor Independente au o şansă de a fi stăpâne la ele acasă. Cu condiţia să nu întoarcă spatele exigenţelor, de ordin democratic, ale Occidentului.

Nici Marian Lupu, nici Vlad Filat şi nici Mihai Ghimpu nu sunt pe veci în fruntea celui de-al doilea stat românesc. Orice deraiere spre Răsărit nu va readuce pe comunişti la putere. Ci o nouă generaţie de lideri. Tineri. Şi care ştiu că la Washington D.C. sunt primiţi cu onoruri, în Congresul SUA, doar cei care reuşesc să taie nodul gordian dintr-o lovitură.

În cazul Basarabiei fiind vorba de cordonul politic ombilical cu moştenitorii autocraţi ai Imperiului Sovietic.

Duritatea “micuţului” Dmitri Medvedev

Devine tot mai clară diferenţa de alură politică între conducătorul de facto al Federaţiei Ruse, premierul Vladimir Putin şi ocupantul oficial al fotoliului de la Kremlin, încă preşedintele Dmitri Medvedev.

Dacă Putin ar fi fost acum şeful statului rus nu ar fi aşteptat summitul Rusia-NATO, derulat la Soci, pentru a emite o declaraţie, deloc amicală, la adresa omologului român.

Aşa, am asistat la comedia penibilă în care personajul principal devine brusc ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.

Un diplomat cunoscut ca un „cal breaz”, datorită declaraţiilor sale ameninţătoare – pe relaţia Moscovei cu Bruxelles-ul. Afirmaţiile sale, deseori belicoase, se dovedesc a fi ulterior simple „baloane de săpun”, pentru partea naivă a opiniei publice internaţionale.

Aşa cum a fost cazul şi acum, când până şi redacţii cu pretenţii în presa românească au inserat formularea „Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul Rusia-NATO de la Soci.”

Cine l-a criticat pe preşedintele României?

„Маленький!/Micuţul!”

Cu acest cuvânt l-a alintat, râzând, un bărbat ce a fost martor la momentul în care ditamai şeful statului rus a coborât din maşină – uitând că el era şoferul -, iar autovehiculul, pe care l-a condus până atunci, nefiind frânat cum trebuie, a continuat să meargă – spre disperarea gărzilor de corp – către mulţimea venită să îl întâmpine pe preşedintele federaţiei.

Noroc că serviciile secrete ruse au adevăraţi zdrahoni postaţi în apropierea micuţului de la Kremlin, unul dintre ei reuşind, in extremis, să introducă o mână printre picioarele încurcate ale lui Medvedev şi să apese pedala frânei. Cu succes.

Medvedev fiind cel care are un antecedent celebru, doar el a sfidat şi guvernul nipon, mergând să facă fotografii în insulele Kurile, acum parte a Federaţiei Ruse, anterior teritoriu japonez.

“Declaraţia atât de dură” a lui Dmitri Medvedev, departe de a speria sau îngrijora pe cineva din NATO, cu atât mai puţin pe români, este proba publică că a picat cu succes la testul de rezistenţă a nervilor prezidenţiali.

Conform unor evaluări vizând spaţiul ex-sovietic, această canonadă a declaraţiilor pompieristice – made in Russia – nu numai că este firească pentru perioada premergătoare campaniei electorale, din Rusia, ci şi celei care se va derula, tot în 2012, şi în Statele Unite.

De ce a picat Medvedev testul menţionat?

Pentru că s-a lăsat furat de peisajul fals al evocării ultimei conflagraţii mondiale, uitând – cu premeditare – de odiosul Pact dintre dictatorii Stalin şi Hitler, prin care Basarabia, pământ românesc, a fost ocupată prin violenţă de soldaţii Armatei Roşii, înainte de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Niciun summit, niciun for internaţional, nicio declaraţie ascunsă presei, dar evocată de un ambasador amator de bombe publicistice – el şi stăpânii săi – nu pot şterge din Istoria României raptul teritorial al gliei strămoşeşti cuprinse între Prut şi Nistru.

Isteria Moscovei – prin pripeala infantilă a lui Dmitri Medvedev, amplificată voit, în plan emoţional, de celălalt Dmitri, respectiv Rogozin – are drept pretext afirmaţiile lui Traian Băsescu, însoţit de perdeaua de fum – marca FSB/KGB – că vezi Doamne, Rusia se teme pentru viitorul Republicii Moldova. Nicidecum.

Calculatele propoziţii ale şefului statului român şi reacţia omologului rus vizează o chestiune concretă, din viitorul nu prea îndepărtat – instalarea interceptoarelor americane la Deveselu.

Conform unui expert în arealul rus, preşedintele României s-a făcut ecoul dorinţei partenerului strategic, de peste Ocean, de a vedea, de pe acum, reacţia opiniei publice româneşti, faţă de amplasarea scutului american, care, pe termen scurt – până în luna martie 2012, când au loc alegerile prezidenţiale în Rusia – poate atrage represalii economice ruseşti.

Dincolo de reacţiile unor teleaşti, mai mult sau mai puţin dilematici şi comentariile, nu tocmai inspirate, ale liderilor opoziţiei – căzuţi 100% în capcana acestei operaţiuni psihologice de mare anvergură -, opinia publică din România, cu toată obida acumulată faţă de actualul regim, şi-a păstrat luciditatea, înţelegând miza acestui test geopolitic.

Iar adevăraţii analişti politico-militari au receptat semnalul dat recent de un brainstorming focalizat pe un subiect cel puţin vizionar: Kosovo şi Transnistria. Nemediatizat din motive pe care le presupuneţi.

Comedia declaraţiilor de impresionat copiii din grădiniţele Moscovei va continua până la Summitul NATO din Chicago, în 2012.

Atunci, noul preşedinte de la Kremlin – indiferent cine va fi acesta – va reveni în faţa conaţionalilor cu două reuşite oferite practic tot de administraţia americană. Părăsirea, de către Transnistria, a concubinajului contra naturii cu Republica Moldova şi o formulă de integrare informaţională în fluxul de date specific utilizării rapide, eficace, fără erori, a scutului american, menit a apăra statele NATO de orice atac cu rachete, indiferent de zona din care au fost lansate.

De fapt, în viitor, flancul răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice va avea cinci puncte cheie pentru Pentagon:
1. divizia aeriană americană din Polonia,
2. interceptoarele SUA de la Deveselu,
3. avioanele de vânătoare cu bază de decolare în Bulgaria,
4. aeroportul Mihail Kogălniceanu, pentru afluirea trupelor destinate zonei ce poate deveni „neprietenoasă,” dincolo de Marea Neagră, şi
5. componenta navală a Statelor Unite pentru scutul antirachetă.

Duritatea de acum a “micuţului” Dmitri Medvedev va fi atunci o clipă insignifiantă pentru cel care, la Kremlin, va aştepta, răbdător, rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA. Ca să fie primul care îl va felicita pe câştigătorul acestora. Dacă nu cumva, între timp, noul preşedinte al Chinei, al cărui mandat începe tot în 2012, nu va fi mai rapid!
China fiind interesată, în mod special, de tandemul cu Statele Unite, nu şi de un trio cu Rusia.

Patriarhia din Moscova, Lenin şi popa… Smirnov

Agenţia de ştiri Interfax a difuzat o neaşteptată luare de poziţie a Patriarhiei din Moscova.

Astfel, protopopul Dmitri Smirnov, şeful Departamentului Sinodului Patriarhiei din Moscova, pentru Relaţiile cu Forţele Armate şi Instituţiile de Ordine Publică, doreşte ca toate statuile şi simbolurile lui Vladimir Ilici Lenin să fie trimise la lada de gunoi a istoriei.

În opinia acestui Smirnov – nu a celui din Transnistria, care va avea palpitaţii la inimă, când va citi declaraţia protopopului moscovit – numai acele sculpturi sau picturi de o certă „valoare artistică” ar putea fi salvate în spaţiile în aer liber ale unor muzee, unde vor fi alterate de trecerea timpului.

El vrea ca şi toate numele unor bolşevici, date unor străzi şi oraşe să fie înlocuite.

Protopopul Smirnov crede că ar fi suficiente câteva zile pentru ca echipele de voluntari să cureţe Rusia de statuile şi imaginile „monstrului” Lenin.

Pentru a transmite acest mesaj, preotul a postat un video pe…blogul său, prin care a chemat pe toţi conaţionalii săi să şteargă numele lui Vladimir Ilici Ulianov din arealurile în care locuiesc.

Smirnov – cel de la Moscova – a fost extrem de clar:”Avem deja o tradiţie, de a scăpa de gunoiul care s-a acumulat iarna, aşa că este este rezonabil să se extindă această activitate, prin includerea monumentelor şi semnelor care poartă numele acestui monstru”, respectiv Lenin.

Necruţător cu vestigiile regimului sovietic, protopopul a afirmat că Rusia “nu a avut niciodată un monstru ca el”. Din acest motiv trebuie să se cureţe de numele său şi de cele ale colaboratorilor săi, aşa cum a eliminat şi Germania numele lui Hitler şi cele ale acoliţilor săi.

Totuşi, protopopul nu a spus nimic despre Stalin!

Interfax reaminteşte că preşedintele Dmitri Medvedev a evocat recent ideea unei campanii de destalinizare a Rusiei.

Aceasta ar include deschiderea arhivelor cu documentele clasificate despre măsurile represive luate de dictatorul Iosif Visarionovici Stalin şi ar permite comemorarea victimelor terorii acelei nefaste perioade din istoria Uniunii Sovietice.

Ce va face Igor Smirnov, tartorele Transnistriei, când în Maica Rusia popii vor da jos statuile lui Lenin?

Probabil îşi va rade barba, cu care se mândrea – ca palidă asemănare cu aceea purtată de Vladimir Ilici…

© COPYRIGHT Linia de miră

CINE CONDUCE REPUBLICA MOLDOVA?

Iată o întrebare firească, din moment ce vizita vicepreşedintelui Joe Biden nu a făcut decât să confirme zâzania persistentă la nivelul celor trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană/A.I.E şi, din păcate, conduita – îmi pare rău, dar asta este situaţia – absolut infantilă, a lui Voronin, dornic să ştie tot Chişinăul că şi-a luat orgoliul în braţe, neparticipând nici el, nici alt emisar al lui, la întâlnirea decidentului numărul 2, în Statele Unite, cu reprezentanţii partidelor parlamentare.

Din moment ce vizita înaltului demnitar american era considerată, la Casa Albă, un semnal clar că Washington-ul sprijină programul de reforme al A.I.E şi aspiraţiile occidentale ale actualei guvernări, fiecare moment de referinţă al programului lui Joe Biden ar fi trebuit să ţină cont de această simbolistică.

Primul moment fiind la aeroportul din Chişinău.

Aici trebuie demontată o iluzie, abil speculată, de comunişti. Sigur că, anul trecut, atunci când a trecut Oceanul, premierul actual al Republicii Moldova a adresat invitaţii oficialilor americani, care au rămas în atenţia acestora, pentru momente alese în funcţie de oportunităţile viitorului.

Numai că turneul actual, prin Europa, al lui Joe Biden, a avut un obiectiv precis. Dialogul la cel mai înalt nivel, la Moscova, pentru a obţine sprijinul tandemului Dmitri Medvedev-Vladimir Putin, în detensionarea situaţiei din Libia. Şi asta i-a reuşit, din moment ce Rusia a stopat exportul de armament către statul libian. Urmând ca, în perioada următoare, să vedem şi alte opţiuni americane sprijinite, explicit sau tacit, de Federaţia Rusă.

Finlanda – care, in integrum, nu a fost niciodată „provincie a URSS”, cum cred unii paraleli cu istoria Europei, de la Chişinău -, precum şi Republica Moldova, au fost trecute în turneu şi pentru a nu alarma opinia publică internaţională, în privinţa unei posibile intervenţii militare a Statelor Unite, despre care să fie detaliat informată doar conducerea Federaţiei Ruse.

Revenind la momentul primirii lui Joe Biden, pe aeroport, normal ar fi fost să fie acolo cei trei lideri ai A.I.E., Marian Lupu, Vlad Filat şi Mihai Ghimpu, ca semn al unităţii lor de acţiune, aşa cum se aşteaptă America să îi vadă în viitor.

Numai că, primul care a dat mâna cu vicepreşedintele american, contrar procedurilor internaţionale de protocol, a fost…ambasadorul S.U.A., mister Chaudhry. O fi el simpatic premierului Vlad Filat, dar locul său era în rândul oficialilor aliniaţi în stânga scării avionului.

Cu tot respectul pentru ex-preşedintele Mihai Ghimpu, care s-a pripit – ne scapă intenţionat motivele – şi a declarat că Joe Biden nu a venit pentru el, Marian Lupu şi Vlad Filat, aş reformula afirmaţia sa: a venit „şi pentru ei”. Asta ca să nu scriu „în mod special pentru aceştia”, deoarece dau semnale clare că Republica Moldova, ca vehicul geopolitic, are… trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru sensul opus. Cea din urmă aparţinând lui Voronin.

Şi la discursul, în aer liber, al vicepreşedintelui S.U.A. era de dorit să asiste şi Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

Pentru că, dacă ar fi să stăm strâmb şi să judecăm drept, conform unei logici birocratice, deloc aberante: funcţia executivă a lui Joe Biden, în guvernul american, de adjunct al celui ce este şi liderul miniştrilor S.U.A., respectiv preşedintele S.U.A., ar fi impus ca doar un… vicepremier de la Chişinău să fi fost tot timpul cu vicepreşedintele Americii. Ceea ce, bineînţeles, nu era cazul.

Acum este de domeniul evidenţei că au venit la miting simpatizanţii şi activiştii PLDM. Asta nu este rău. Ci foarte bine. Dar de ce nu au fost prezenţi şi aceia ai celorlalte două partide componente ale A.I.E.?

Era Vlad Filat în campanie electorală, nu ştim noi, şi Joe Biden a venit să îi susţină candidatura?!…

Dincolo de mesajul cald, amical, al vicepreşedintelui superputerii lumii – care nu este deloc un reprezentant de mâna a doua, Joe Biden putând fi, în orice moment, omul care apasă pe butoanele ce trimit spre ţinte clare distrugătoarele rachete nucleare americane -, de „baia de mulţime”, de întâlnirile succesive, separate, organizate cu orgolioşii lideri ai A.I.E., de tămâierile ulterioare ale unor analişti partinici, nu politici, vizând pe actualii guvernanţi de la Chişinău, câteva chestiuni, evitate public, trebuie scrise negru – că aşa şi sunt problemele ţintite de înaltul oaspete – pe alb.

Republica Moldova este pentru America un pas al creării spaţiului integral necesar NATO, pentru a consolida securitatea statelor aliate.

La Departamentul de Stat există o percepţie, mai puţin cunoscută, a celor trei componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Aceasta ar fi compusă, conform unor experţi în spaţiul ex-sovietic, din:”naţionalişti moldoveni, vorbitori de limbă română” (liberalii lui Mihai Ghimpu), “pragmatişti orientaţi spre afaceri” (simpatizanţii lui Vlad Filat) şi “aripa reformatoare a vechii gărzi a vorbitorilor de limbă rusă” (adepţii lui Marian Lupu).

La Washington D.C. se consideră că – dincolo de inabilitatea de a depăşi blocajul parlamentar, pentru a alege un preşedinte -, liderii A.I.E. au reuşit totuşi să articuleze o viziune a ţării, privind viitorul, care evită, abil, o alegere clară între Moscova şi Bruxelles.

A.I.E. a prezentat perspectivele republicii, la U.E., prin punerea în aplicare a unora dintre reformele necesare alinierii la normele Uniunii Europene, inclusiv asumarea câtorva sacrificii dureroase, pentru a primi sprijinul Fondului Monetar Internaţional, pe timpul crizei economice.

Alianţa pentru Integrare Europeană a luat şi măsuri pragmatice de consolidare a încrederii, pentru a reduce tensiunile cu regiunea separatistă Transnistria, recunoscând că acest conflict prelungit este un obstacol, în continuare, la aspiraţiile europene ale Moldovei.

Provocările la care Republica Moldova va trebui să găsească soluţii, din punctul de vedere al Statelor Unite, nu sunt deloc puţine:

1. identitatea sa – complexă, multietnică;
2. aşezarea acesteia – la o încrucişare istorică a drumurilor utile atât conexiunilor economice, cât şi intenţiilor geopolitice;
3. confruntarea specifică cu problema plecării la muncă, în străinătate, a peste un milion de cetăţeni şi
4. tranzitarea teritoriului naţional de către imigranţi asiatici, doritori să muncească în Europa.

Ţelul sprijinului oferit de S.U.A., celui de-al doilea stat românesc, nu este deloc unul demagogic, ci corespunzător idealurilor promovate constant, de peste Ocean: depăşirea provocărilor enumerate ar putea consolida democraţia din landul dintre Prut şi Nistru, favorizând apariţia unei economii de piaţă prospere.

Aşa ceva nu se obţine cu repetarea unor lozinci, pe holurile parlamentului din Chişinău şi pe micile ecrane. Ci, din punctul de vedere al oficialilor americani, prin combaterea corupţiei endemice, îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor guvernamentale, combaterea fermă a traficului de „carne vie” şi a reţelelor locale de crimă organizată.

Este timpul ca toţi liderii A.I.E. să înţeleagă, măcar acum, după vizita lui Joe Biden, că primul partener al Republicii Moldova, de acum înainte, ar trebui să fie S.U.A., singurul stat în măsură să ajute, decisiv, guvernarea de la Chişinău, pentru depăşirea blocajului politic, a dificultăţilor economice şi a monologurilor cunoscute pe tema Transnistriei.

Statele Unite ale Americii, în conlucrare cu partenerii europeni, pot oferi stimulente specifice, dar numai cetăţenii Republicii Moldova, depăşind inteligent divizări generate de pasagere orgolii politice, pot fructifica şansa de a fi devenit, din 11 martie 2011, landul cel mai recent integrat, de facto, din punctul de vedere al Washingtonului, în comunitatea euroatlantică.

O partitură pe care cei trei dirijori ai A.I.E., trebuie să o interpreteze in integrum.
Fără dizarmonii penibile.

BASARABIA – SUB PROTECŢIA NATO

Jurnalistul VASILACHE GHENADIE, din Chişinău, mi-a trimis un articol inedit, scris cu o luciditate remarcabilă. El l-a intitulat “NATO: între Moldova și Rusia”. Ceea ce exprimă o nouă realitate, anunţată public la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Lisabona.

Iată analiza confratelui Vasilache Ghenadie, un condeier cu o ironie bine temperată şi o viziune notabilă:

Pentru comuniștii pro-moscoviți, Alianța Nord-Atlantică reprezintă o sperietoare, în perioada luptei pentru putere. Pentru liberali – o soluție de soluționare a conflictului transnistrean, în perioada reformelor democratice, și aderare ulterioară la UE.

Alianța Nord-Atlantică este percepută de partidul comuniștilor, de la un timp încoace, ca o unealtă de manipulare a cetățenilor Republicii Moldova, deoarece aderarea la NATO reprezintă un moment sensibil în politica externă a țării. Lipsa unui mesaj clar din partea partidelor de guvernare a dus la incertitudine, folosită cu iscusință de opoziție.

Chiar comuniștii au declarat franc, în cadrul Conferinței Extraordinare a Statelor Părți la Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) din 2007, exact atunci când Voronin s-a certat cu Kremlinul, iar consilierul său Mark Tkaciuc a divulgat CIA toate subtilitățile Memorandumului Kozak (din acel moment fiind înalt apreciat de serviciile secrete americane și israeliene, dar acumulând mai mulți dușmani la Moscova ), că Republica Moldova percepe Tratatul FACE, citez declarația ex-ministrului adjunct al AEIE, Eugenia Chistruga: ”drept piatra unghiulară a securității europene, o garanție importantă a securității naționale”, sprijinind necesitatea ratificării Tratatului FACE Adaptat, semnat în 1999.

PCRM încearcă astăzi să sublimeze politicile sale pro-rusești și îl acuză pe președintele interimar Mihai Ghimpu pentru inițiativele de soluționare pe cale pașnică a conflictului transnistrean, exprimate în scrisoarea deschisă către Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, chiar dacă acum trei ani singuri declarau că ”autorităţile Republicii Moldova reiterează necesitatea îndeplinirii neîntârziate de către Federaţia Rusă a deciziilor adoptate la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999. Doar retragerea completă, ordonată şi transparentă a forţelor militare şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova va crea premise pentru lansarea procedurilor naţionale privind ratificarea Tratatului FACE Adaptat”.

De altfel, poziția Republicii Moldova a fost susținută imediat de SUA și alte state membre ale NATO, care au declarat că sunt gata să ratifice Tratatul Forțelor Armate Convenționale în Europa odată cu evacuarea trupelor rusești din Basarabia (Republica Moldova) și Georgia.
Read more »